cum stii ca el/ea e alesul/a?

[casiana]

Eu recunosc ca nu-l mai iubesc, nu-l mai iubesc ca altadata, dar nici nu i-am ascuns asta, i-am spus-o inainte de casatorie. I-am spus ca ceva s-a rupt in mine si nu pot sa-l mai vad ca altadata. Am avut perioade cand l-am urat, l-am urat din tot sufletul, acum eu simt ca s-a mai ameliorat mult intensitatea atitudinii mele ostile (aveam impresia ca am depasit-o definitiv), dar intr-adevar e posibil sa ma mai incerce astfel de sentimente grele si sa traiesc doar cu gandul ca mi-am facut datoria si l-am iertat. Si asta o zic gandindu-ma la viata de zi cu zi...daca nu suntem singuri..in ochii mei problemele nu mai par sau nu mai sunt asa grave, dar cum raman doar cu el ma apuca depresia. Cu alte cuvinte suport prezenta lui alaturi de mine in societate (desi nu mi-o doresc), dar mi-e f greu, imposibil chiar, sa ma obisnuiesc tot timpul cu el (si dimineata, si seara si noaptea) cand mi-as dori sa fiu doar singura.

Stiu ca vina pentru situatia asta imi apartine intr-o masura la fel de mare (sau poate mai mare) si tocmai din acest motiv nu ii reprosez nimic acum ( dar recunosc ca am facut asta la momentul acela), nu ma comport ca si cum eu am doar drepturi, iar el doar obligatii, in schimb imi este f greu sa lupt cu toate gandurile mele pt ca ma chinuie rau, ma simt vlaguita si fara puterea de a mai lupta pentru a indrepta situatia (daca mai sunt sanse pt asa ceva).

Mare lucru nu mai pot spune, o sa ma rog la Dumnezeu in continuarea sa ne ajute sa trecem peste toate aceste probleme si sper din tot sufletul sa reusim.

Multumesc mult de tot pentru toata rabdarea si pt toate sfaturile intelepte.

[AlinB]

Ma gandesc ca poate nici el n-a aratat suficiente regrete pentru ce s-a intamplat si poate din cauza asta iti vine greu sa-l ierti.

Dar chiar si asa, cred ca gesturile lui arata suficienta dragoste pentru tine incat ar trebui sa intelegi asta.

Iarta-l din toata inima si lucrurile vor fi ca la inceput. Asta se poate intampla chiar intr-o secunda.
Daca simti ca n-ai suficienta putere pentru asta, roaga-l pe Dumnezeu sa te ajute si sa-ti dea puterea asta, foloseste-ti lacrimile doar pentru asta, nu pentru altceva.

Plange-ti partea ta de vina, neputinta sufleteasca, lipsa de afectiune - nu faptul ca te-ai casatorit cu el, ca ai fi luat o decizie pripita, nu ca este alaturi de tine.

Eu sunt convins ca El iti va raspunde.
Tu crezi?

[casiana]

În prealabil postat de AlinB

Ma gandesc ca poate nici el n-a aratat suficiente regrete pentru ce s-a intamplat si poate din cauza asta iti vine greu sa-l ierti.

Dar chiar si asa, cred ca gesturile lui arata suficienta dragoste pentru tine incat ar trebui sa intelegi asta.

Iarta-l din toata inima si lucrurile vor fi ca la inceput. Asta se poate intampla chiar intr-o secunda.
Daca simti ca n-ai suficienta putere pentru asta, roaga-l pe Dumnezeu sa te ajute si sa-ti dea puterea asta, foloseste-ti lacrimile doar pentru asta, nu pentru altceva.

Plange-ti partea ta de vina, neputinta sufleteasca, lipsa de afectiune - nu faptul ca te-ai casatorit cu el, ca ai fi luat o decizie pripita, nu ca este alaturi de tine.

Eu sunt convins ca El iti va raspunde.
Tu crezi?

Stiu ca nimic nu este mai mare ca puterea lui Dumnezeu si cred si nadajduiesc ca Dumnezeu ma va scapa candva de toata durerea asta.

Am citit si am recititi de cateva ori raspunsurile tale si ieri am fost mult mai optimista si mai increzatoare ca trebuie doar sa ma rog, sa-i cer lui Dumnezeu ajutorul, sa lupt si sa fac tot ce pot si vom trece cu bine peste perioada asta, dar nu stiu cum sa fac ca starea asta a mea sa nu fie trecatoarea pentru ca fara sa vreau iar m-am trezit napadita de gandurile mele si cazuta in tristete.

Stiu ca Dumnezeu mă iubeşte. Asta este o siguranţă pe care nimic nu o va putea clatina vreodată si poate că dragostea Lui este în spatele tuturor necazurilor mele, dar cu toate astea e asa greu uneori, parca mult prea greu...

[Vladimir-Adrian]

În prealabil postat de casiana

Adevarul e ca l-am iubit, ca eram in stare sa fac orice pentru el, ca ajunsesem sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca l-am intalnit si ca suntem impreuna, dar chiar daca nu a ajuns pana la a ma insela fizic, mi-a gresit si mi-a gresit destul de mult o perioada de cateva luni cu 2 ani in urma. Nu zic asta pentru a ma dezvinovati de orice greseala pt ca m-am tot gandit ca poate eu l-am impins spre asta, poate avea alte asteptari si l-am dezamagit sau poate nu gasise in mine tot ce avea el nevoie la momentul acela, sau nu i-am oferit totul, dar oricare ar fi fost motivul, adevarul e ca m-a ranit foarte tare....

Sa fiu iertat daca gresesc, dar din fragmentul indicat rezulta ca el avea anumite asteptari si nevoi la un moment dat al relatiei voastre, care nu au putut fi satisfacute, desi tu il iubeai foarte tare, asa cum ne-ai relatat in repetate randuri. Tu l-ai ,,dezamagit" , pentru ca nu puteai sa-i oferi in acel moment ,,totul", chestiune pentru care te simteai intr-o anumita masura vinovata. Pus intr-o astfel de situatie, el a ales sa te treaca oarecum pe planul II pentru cateva luni. Daca am inteles bine, aici e vorba de faptul ca, din anumite motive, tu nu ai fost pregatita la momentul respectiv sa i te darui trupeste(probabil din pricina unui principiu sanatos crestin pe care l-am intalnit si eu la cateva fete). Intr-o astfel de situatie dificila, prietenul tau te atunci si sotul tau de acum a inceput sa se uite dupa fuste ceva mai accesibile si chiar a inceput sa flirteze cu una mai promitatoare din acest punct de vedere; in timpul asta de cateva luni bune a ,,trebuit" sa fie duplicitar, sa te minta pentru ca, fireste, nu vroia sa strice o relatie frumoasa de cativa ani. Or cand acest lucru a iesit la iveala, tradarea lui sufleteasca a venit ca o lovitura de maciuca... si tu erai putintel prea frageda...
Continuarea e cunoscuta din relatarile tale. V-ati spovedit amandoi,tu spui ca l-ai iertat, ai vrut sa-l ierti, ai incercat sa-l ierti, ti-ai impus sa-l ierti, dar iertarea n-a patruns pana in adancul sufletului...balaurul mandriei, viguros, hranit bine, se misca prea in voie, prea liber, fara lesa, fara rana si opreste fara rusine iertarea lui Dumnezeu. Vanataile si juliturile pe care le are- de la rugaciunile tale- nu l-au putut opri deocamdata. Indrazneste, aplica-i lovituri puternice(rugaciuni fierbinti si fapte de milostenie) chiar in punctele lui mai sensibile si se va retrage rusinat.

[AlinB]

hmm...poate ar fi mai bine sa nu speculezi..
Mai ales ca a spus clar ca nu vrea sa dea detalii.
Dar sfaturile sunt bune.

Iertare, iertare, iertare..

"Si ne iarta si noua precum ..."

[casiana]

Chiar daca am incercat, mi-am dorit sa-l iert si inca ma lupt cu asta, raul pe care mi l-a facut atunci inca tulbura sufletul meu si sunt convinsa ca si el pastreaza asta in inima sa pentru ca de multe ori il simt stanjenit.

Daca as cauta bine in adancul sufletului meu, cred ca as mai gasi o farama de dragoste, amintiri frumoase....poate nu este totul pierdut, dar rana inca e adanca si deschisa, iar mintea si sufletul nu-mi sunt in echilibru. Poate e si din cauza mandriei, dar ma tem ca e mai mult de atat.

Saptamana aceasta am fost si am stat de vorba cu un psiholog, cred ca o sa repet vizita o perioada. O sa merg curand si la parintele meu duhovnic.

Poate reusesc sa invat din nou sa am incredere in el si sa il las sa imi fie alaturi.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de casiana

Chiar daca am incercat, mi-am dorit sa-l iert si inca ma lupt cu asta, raul pe care mi l-a facut atunci inca tulbura sufletul meu si sunt convinsa ca si el pastreaza asta in inima sa pentru ca de multe ori il simt stanjenit.

Daca as cauta bine in adancul sufletului meu, cred ca as mai gasi o farama de dragoste, amintiri frumoase....poate nu este totul pierdut, dar rana inca e adanca si deschisa, iar mintea si sufletul nu-mi sunt in echilibru. Poate e si din cauza mandriei, dar ma tem ca e mai mult de atat.

Saptamana aceasta am fost si am stat de vorba cu un psiholog, cred ca o sa repet vizita o perioada. O sa merg curand si la parintele meu duhovnic.

Poate reusesc sa invat din nou sa am incredere in el si sa il las sa imi fie alaturi.

Doamne ajuta sa iti gasesti echilibrul, si sa fie bine!

[fragmente]

În prealabil postat de casiana

Eu recunosc ca nu-l mai iubesc, nu-l mai iubesc ca altadata, dar nici nu i-am ascuns asta, i-am spus-o inainte de casatorie. I-am spus ca ceva s-a rupt in mine si nu pot sa-l mai vad ca altadata. Am avut perioade cand l-am urat, l-am urat din tot sufletul, acum eu simt ca s-a mai ameliorat mult intensitatea atitudinii mele ostile (aveam impresia ca am depasit-o definitiv), dar intr-adevar e posibil sa ma mai incerce astfel de sentimente grele si sa traiesc doar cu gandul ca mi-am facut datoria si l-am iertat. Si asta o zic gandindu-ma la viata de zi cu zi...daca nu suntem singuri..in ochii mei problemele nu mai par sau nu mai sunt asa grave, dar cum raman doar cu el ma apuca depresia. Cu alte cuvinte suport prezenta lui alaturi de mine in societate (desi nu mi-o doresc), dar mi-e f greu, imposibil chiar, sa ma obisnuiesc tot timpul cu el (si dimineata, si seara si noaptea) cand mi-as dori sa fiu doar singura.

Stiu ca vina pentru situatia asta imi apartine intr-o masura la fel de mare (sau poate mai mare) si tocmai din acest motiv nu ii reprosez nimic acum ( dar recunosc ca am facut asta la momentul acela), nu ma comport ca si cum eu am doar drepturi, iar el doar obligatii, in schimb imi este f greu sa lupt cu toate gandurile mele pt ca ma chinuie rau, ma simt vlaguita si fara puterea de a mai lupta pentru a indrepta situatia (daca mai sunt sanse pt asa ceva).

Credinţa că iubirea e un şir de plăceri, o curgere agreabilă de întâmplări presărată cu obstacole simpatice şi minore este una din cele mai periculoase şi amăgitoare idei. Fără a cădea în patima datoriei şi a perfecţionismului nevrotic, iubirea veritabilă este un angajament pe termen lung, dificil, constrângător (deh, asta e natura angajamentelor) şi întotdeauna gratificant

de aici : http://tainacasatoriei.wordpress.com...u-tine-insuti/