Pierderea credintei la vreme de necazuri

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de zoridezi

Daca cineva spune ca nu mai crede in Dumnezeu, la nervi, la o sminteala, etc., e pacat mare?

Păcat este. De fapt, sunt două păcate: 1) nervii şi sminteala şi 2) apostazia
Pe de altă parte, numai Dumnezeu ştie dacă este păcat mare sau mai mic (personal înclin să cred că este păcat mare). Nu numai materia păcatului contează (iar aici este, evident, materie gravă: apostazia e păcat teologic), dar mai contează enorm şi intenţia şi gradul de deliberare, iar într-o anumită măsură contează şi circumstanţele. Discuţia pe această temă s-a purtat încă din primele decenii ale Bisericii, când nu toţi au fost martiri, ci au fost unii creştini care, sub tortură sau numai sub ameninţarea ei, s-au lepădat de Cristos. Biserica a stabilit atunci că ne putem ruga pentru ei, semn că există speranţă pentru ei.

Mai exista cale de intoarcere?

Întotdeauna, cât timp omul mai respiră în trup.

Am inteles ca asta se numeste lepadare de credinta si ca nu mai poti face nimic.

Remediul păcatului este spovada. Duhovnicul va stabili dacă poate da absolvirea sau este nevoie de măsuri suplimentare, cum ar fi dezlegarea arhierească. Absolvirea înseamnă restaurarea stării de graţie cu o stare asemănătoare sufletului ca cea de după Botez.

Si mai vreau sa va intreb ceva: de ce Dumnezeu da uneori ispite peste puterea omului?

Mai întâi, numai într-o minoritate de cazuri ispitele vin de la Dumnezeu: sunt "tentaţiile probatorii", aşa cum a fost cazul cu Iov. În marea majoritate a cazurilor, ispitele vin de la Ispititorul, care este diavolul. Desigur, cu acordul lui Dumnezeu. Trebuie să deosebim între voinţa comisivă a lui Dumnezeu şi voinţa permisivă a lui Dumnezeu.

Într-adevăr, diavolului nu îi este permis (în actuala fază istorică a lumii) să tenteze cu ispite irezistibile. Motivul pentru care unori pare că aşa este e puţina noastră credinţă şi iubire de Domnul şi dorinţă de a Îl urma în ceea ce a făcut sau ar face. De câte ori suferim, să ne gândim la suferinţa de neînchipuit a lui Cristos. Să ne gândim la suferinţele martorilor (martirilor) Săi. Şi mai ales, să ne gândim la cât a suferit şi suferă Cristos din cauză că noi L-am răstignit pe El. Nu ar fi suferit deloc dacă noi, cu păcatele noastre, nu i-am fi provocat această suferinţă.

Oare Dumnezeu in atotputernicia Lui nu STIE ca omul o va lua pe carari gresite?

Ba da, Dumnezeu, în preştiinţa Sa, ştie cine se va mântui şi cine nu. Există numeroase pasaje biblice despre asta (acelea pe care rătăciţii protestanţi le consideră a însemna predestinare). Numai că liberul arbitru nu îi este luat omului, nici chiar nebunilor. Ei pot alege până la sfârşitul timpului de probă care este viaţa în trup.

Ma iertati ca va pun asemenea intrebari, sunt niste nedumeriri personale, la care eu nu gasesc raspunsul....

Sunt întrebări grele, pe care poate că ni le-am pus toţi la un moment dat. Dar nu toate întrebările vin de la Dumnezeu.
Sus inima !

[eodor nastasa]

la's ca trece...s-au mai dezis si altii, da dup'aia, s-au intors mai intariti.

[zoridezi]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mai întâi, numai într-o minoritate de cazuri ispitele vin de la Dumnezeu: sunt "tentaţiile probatorii", aşa cum a fost cazul cu Iov. În marea majoritate a cazurilor, ispitele vin de la Ispititorul, care este diavolul. Desigur, cu acordul lui Dumnezeu. Trebuie să deosebim între voinţa comisivă a lui Dumnezeu şi voinţa permisivă a lui Dumnezeu.

Într-adevăr, diavolului nu îi este permis (în actuala fază istorică a lumii) să tenteze cu ispite irezistibile. Motivul pentru care unori pare că aşa este e puţina noastră credinţă şi iubire de Domnul şi dorinţă de a Îl urma în ceea ce a făcut sau ar face. De câte ori suferim, să ne gândim la suferinţa de neînchipuit a lui Cristos. Să ne gândim la suferinţele martorilor (martirilor) Săi. Şi mai ales, să ne gândim la cât a suferit şi suferă Cristos din cauză că noi L-am răstignit pe El. Nu ar fi suferit deloc dacă noi, cu păcatele noastre, nu i-am fi provocat această suferinţă.



Ba da, Dumnezeu, în preştiinţa Sa, ştie cine se va mântui şi cine nu. Există numeroase pasaje biblice despre asta (acelea pe care rătăciţii protestanţi le consideră a însemna predestinare). Numai că liberul arbitru nu îi este luat omului, nici chiar nebunilor. Ei pot alege până la sfârşitul timpului de probă care este viaţa în trup.



Sunt întrebări grele, pe care poate că ni le-am pus toţi la un moment dat. Dar nu toate întrebările vin de la Dumnezeu.
Sus inima !

Iti multumesc pentru raspuns si pentru incurajare. Am pus aceste intrebari deoarece ma simt pietrificata, atat sufleteste cat si trupeste, nu mai inteleg nimic din ce mi se intampla. Intr-un timp mi-am spus ca toate ispitele imi sunt spre indreptare, insa vad ca pe zi ce trece sunt din ce in ce mai nervoasa, mai revoltata, nu mai am liniste sufleteasca. Nu inteleg de ce Dumnezeu ma pune la atatea incercari, caci nu sunt nici sfanta si nici o criminala... sunt un om cu multe slabiciuni, cu credinta mica, insa imi doresc foarte mult sa ma schimb. Nu vreau sa ma plang acum, stiu ca nu sunt singurul om cu probleme, insa eu n-am avut o viata prea normala, am avut o copilarie traumatizanta. Si acum resimt tenebrele trecutului. Am ajuns sa spun de multe ori ca nu mai cred in Dumnezeu, apoi m-am razgandit, pentru ca am patit multe lucruri la care n-am nicio explicatie.
As vrea sa raman neclintita in credinta, dar mereu cad in extreme si imi adun saci de pacate. Simt ca nu mai am putere sa lupt, parca e din ce in ce mai rau! Unora le este destul de usor sa spuna, "iarta", "uita", "treci mai departe", dar stiti cat de greu e sa pui in PRACTICA?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de zoridezi

sunt din ce in ce mai nervoasa, mai revoltata,

Fericiţi cei blânzi...

Simt ca nu mai am putere sa lupt, parca e din ce in ce mai rau!

Păi, singură nici nu puteţi lupta ! L-aţi chemat în ajutor ?
Ascultaţi cuvintele dumnezeieştii Liturghii: "Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Cristos !" De când nu aţi făcut asta ? Trebuie să vorbiţi cu El şi ascultaţi ce vă spune. Vocea lui răsună mereu în inimi: i se spune "conştiinţă".

Unora le este destul de usor sa spuna, "iarta", "uita", "treci mai departe", dar stiti cat de greu e sa pui in PRACTICA?

Ştiu. Şi eu sunt un bun teoretician al creştinismului...

[Anonima]

Eu uneori imi pierd nadejdea din cauza lipsurilor materiale

[Daniel777]

În prealabil postat de Anonima

Eu uneori imi pierd nadejdea din cauza lipsurilor materiale

Si eu imi pierd uneori nadejdea din cauza acestor lipsuri.Insa sa ne gandim putin.Aceasta pierdere a nadejdii se datoreaza putinii noastre credinte.Daca problemele materiale ar fi rezolvate,poate,datorita putinei credinte am cadea in alte pacate,cum cel mai probabil ar fi indiferenta.
Se poate vedea in occident,unde problemele materiale sunt rezolvate,cum s-a pierdut credinta ,iar la popoarele care sufera mai mult,credinta a ramas vie.
Sa incercam sa ne intarim credinta,pentru ca in lume necazuri vom avea...

[zoridezi]

Nu ma refeream la niste ispite "micute", ci la acele ispite/incercari care ne dau toata viata peste cap si vin gramada, gramada, de parca nu se mai termina. E normal ca un om sa mai aiba greutati in viata, insa atunci cand ii merg toate prost si tin ani de zile mergand din ce in ce mai rau, cu toate ca are o legatura stransa cu biserica, ce poate sa insemne? Ca Dumnezeu predestineaza? Nu Dumnezeu e Cel care creeaza "vase" de cinste si de "necinste"?
De ce unii ajung atei si Dumnezeu nu le da o minune ca sa creada??? Nu e sufletul omului mai important decat un univers intreg?

În prealabil postat de zoridezi

E normal ca un om sa mai aiba greutati in viata, insa atunci cand ii merg toate prost si tin ani de zile mergand din ce in ce mai rau, cu toate ca are o legatura stransa cu biserica, ce poate sa insemne?

A fi credincios nu inseamna neparat ca trebuie sa iti mearga bine, eu am inteles asta destul de tarziu. Prin unele locuri din lume, faptul ca nu iti merge bine dupa ce ai primit "credinta" e semn ca e ceva in neregula cu tine, nu lasi pe Domnul "sa lucreze", nu ai "abandonat viata de pacat" si altele de gen.

In realitate lucrurile stau altfel, Mantuitorul Cristos a desfiintat fara drept de apel credinta prosperitatii, in care toate merg bine, aratand foarte clar ca intre cel care crede si cel care nu crede nu trebuie sa existe diferente la acest nivel.

Mantuitorul Insusi a demonstrat in nenumarate randuri ca desi ar fi putut sa traiasca asemenea unui bogat, a ales sa duca o viata de om simplu muncitor.

[anita]

În prealabil postat de zoridezi

Nu ma refeream la niste ispite "micute", ci la acele ispite/incercari care ne dau toata viata peste cap si vin gramada, gramada, de parca nu se mai termina. E normal ca un om sa mai aiba greutati in viata, insa atunci cand ii merg toate prost si tin ani de zile mergand din ce in ce mai rau, cu toate ca are o legatura stransa cu biserica, ce poate sa insemne? Ca Dumnezeu predestineaza? Nu Dumnezeu e Cel care creeaza "vase" de cinste si de "necinste"?
De ce unii ajung atei si Dumnezeu nu le da o minune ca sa creada??? Nu e sufletul omului mai important decat un univers intreg?

Zoridezi dupa ploaie vine si soarele ,sa nu disperam.
Totul e sa respectam poruncile si sa facem fapte bune ,sa nu ne departam de Dumnezeu.
Nu a zis Hristos :"Veniti cei obositi si impovarati ,ca va voi odihni pe voi"?
Multe ,foarte multe necazuri din viata de zi cu zi sunt din cauza noastra.