O lume fara Dumnezeu si fara suflet

O lume fara Dumnezeu si fara suflet Mareste imaginea.

In acest secol eroismul a fost invins de lasitate, calitatea coplesita de cantitate, omul dominat de tehnica; duhul a fost subordonat materiei, adevarul rastalmacit dialectic, bi­nele uitat de atata rautate, iar crestinii prigo­niti de anticrestini.

Lumea actuala este in plina invalmaseala, caci coordonatele ei principale fac viata insuportabila. Bogatii nu se mai satura de bogatii si vor sa stapaneasca pamantul, iar puternicii nu mai au limita in putere si reteaza orice opozitie din lume. Tehnica ne copleseste si pe noi si natura, devenind un cosmar. Nu vrem sa mai murim, din care cauza ucidem pruncii ce-si anunta aparitia la portile vietii. Ne uram intre noi, incat am devenit insensibili la suferinta reciproca ce ne-o cauzam. Simturile declansate, epuizate, denaturate au pus stapanire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorasc din egoism, materialism si ateism.

O lume fara Dumnezeu si fara suflet.

Crestinatatea isi imparte istoria in doua epoci, caracterizate prin doua cai: apostolatul si rugaciunea. Biserica noastra se cheama apostolica, si totusi ea a inlocuit calea apos­tolica prin calea rugaciunii. Cand, unde si de ce s-a produs aceasta schimbare?

Fara indoiala ca Apostolii au reprezentat cel mai autentic crestinism istoric. In capi­tolul al doilea din Faptele Apostolilor se sin­tetizeaza coordonatele crestinismului apos­tolic: in primul rand era invatatura aposto­lica, semanata in comunitatea dragostei din­tre frati, integrata in obstea crestina si spriji­nita pe rugaciune. In acest chip ne gasim in miezul Evangheliei. Ar mai trebui poate adaugat spiritul mesianic al crestinilor pri­mari, care se simteau investiti de Dumnezeu sa lumineze lumea si actionau cu intelepciune si putere de jertfa in acest sens.

Pe aceste coordonate de actiune a ajuns crestinismul la victoria din vremea Sfantului Constantin cel Mare. Dar lumea atunci s-a increstinat si totusi nu s-a increstinat. Semn al neincrestinarii lumii increstinate de atunci stau viata, in­vatatura si moastele Sfantului Ioan Gura de Aur. El nu s-a despartit de linia trairii integrale si organizate in duh crestin si a cerut puternicilor si bogatilor acelei vremi sa treaca la o reala viata crestineasca, iar aceia l-au ucis.

Aici este nodul gordian al istoriei crestinatatii.

De aici s-a renuntat la calea apostolica si s-a intrat pe calea rugaciunii. Departe de noi gandul de a prezenta rugaciunea ca pe o aba­tere de la calea apostolica, ci sesizam numai ca rugaciunea nu e o alternativa a caii apos­tolice si nici un pas inainte fata de calea apostolica. Crestinii, in loc sa lupte cu cuvantul si cu organizarea lor obsteasca pentru a da o structura crestina oranduirilor lumii, au re­dus interventia lor la rugaciune.

Astfel a aparut in crestinatate un alt tip de samarinean, in timp ce alti preoti si alti leviti sunt prea ocupati in sacristia lor si nu mai coboara sa-l ingrijeasca pe omul sarac, bolnav, prigonit, intemnitat, nedreptatit si batjocorit.

Lumea e lasata sa-si depene viata in patimi si ambitii, umpland istoria de nedrep­tate, de robie si de sange, crestinii neputand sa faca pentru ea decat rugaciuni. Un vladica sincer a concretizat aceasta realitate, zicand: "Nu am stofa de martir in mine!" Daca este de inteles un om las, fie el si vladica, nu se poate insa sa se admita o conduita de compromis a Bisericii. Aceasta conduita a dizolvat insasi forta spirituala a crestinatatii, incat ea a parasit lumea, lasand-o in mainile vrajmasului.

Discutii aprige se poarta privind folosirea unor prepozitii - "pe", "din" sau "la" - in diverse definitii teologice, in timp ce oamenii nu mai au un ideal, nu mai au nadejde in lu­mea asta si o pierd si pe cea vesnica, fiindca lumea e cotropita de egoism, tiranie, exploa­tare, robie, saracie si mizerie. Facem rugaciune pentru saraci, bolnavi, intemnitati, slabi, dar practic nu intreprindem nimic pentru ei.

Oare asa a procedat Mantuitorul? Oare asta e invatatura crestina? Oare asa se ajunge in imparatia lui Dumnezeu? Nu cumva ni se poate spune si noua cum li s-a spus iudeilor: Pe acestea sa le faceti, iar pe celelalte sa nu le lasati nefacute?

Rugaciunea are locul ei in cadrul vietii, dar nu e calea exclusiva a acestei vieti. Treburile lumii nu se implinesc numai prin rugaciune, desi ele toate o necesita. Clerul ar putea da explicatia cum ca le-a revenit imparatilor crestini datoria faptei crestine. Argumentul este doar partial valabil. Biserica trebuie sa se asigure ca, intr-o forma sau alta, in lume se zideste imparatia lui Dumnezeu. Ea nu poate binecuvanta la intamplare orice formula sociala, orice lege, orice institutie, orice doctrina, orice ideal, orice oameni, ci numai pe acelea care apartin mesajului evanghelic, prin care se slujesc oamenii acelei vremi.

Biserica a lasat imparatilor grija guverna­rilor, dar nu se poate identifica si nici nu poate colabora cu orice forma socio-politico-culturala. Biserica a lasat guvernarea in seama imparatilor din motivul intelept al distribuirii atributiilor, care i-a indemnat si pe apostoli sa lase in seama diaconilor problemele economice ale obstii; dar lor le-a ramas cuvantul in toata aria lui de actiune si influenta si cu toate raspunderile.

In mod regretabil insa, in Biserica clerul s-a rezumat la rugaciuni, iar laicii au intrat intr-un formalism lipsit de continut. A disparut ierarhizarea valorilor laice in Biserica, si deci s-a pierdut misiunea laicilor in lume, cat si in Biserica. Poporul trebuie organizat si dinamizat de Biserica. Poporul trebuie iubit, trebuie slujit, trebuie condus, aceasta fiind obligatia Bisericii. E necesar ca Biserica sa ramana libera, independenta si autonoma fata de stat, toc­mai pentru a putea increstina statele.

Pentru a putea sluji lumea, Biserica trebuie sa fie puternica, fiindca altfel va fi obligata sa se adapteze ea la niste realitati necrestine, in loc sa increstineze ea lumea. Istoria ultimelor doua milenii este impregnata de spiritualitatea crestina, dar nu putem sa nu constatam semnele negative ale vremurilor, unele aparute in interiorul crestinatatii, iar altele din afara ei. Capacitatea de afirmare a neo-protestantismului a proliferat prin spiritul ei dinamic, dar a dezbinat crestinatatea. Sunt forte fals mesia­nice, necrestine si anticrestine, care in ulti­mele secole au ajuns sa domine lumea, si asta datorita golului creat de crestini in istorie.

Biserica restransa la rugaciuni, rituri, ceremonii si traditii este inapta sa duca lumea mai departe. Crestinismul formal, oricat este el justificat traditional, pana la urma cedeaza prin incapacitatea lui spirituala si dinamica. Fiindca darurile Sfantului Duh sunt dinamice. Darul proorociei vesteste lu­mii zarile noi, formuland idealurile si moda­litatile de realizare. Proorocia nu e numai eshatologica, ci vizeaza si viitorul istoric, nu e numai morala, ci si sociala, nu e numai religioasa, ci e si politica. La fel, darul facerii de minuni, care este o practica uitata in cres­tinism. Rugaciunile ajuta la minune, dar elementul activ, lucrator este Duhul Sfant. Prin urmare, toate darurile duhovnicesti formeaza un tot unitar si innoitor.

Toate problemele lumii se afla in Crucea lui Hristos si a crestinilor. De cate ori vom rataci drumul, ori vom lenevi pe cale, sa ne inapoiem la Evanghelie si la Duhul Sfant. Suferintele ce ni se pricinuiesc au meni­rea sa biciuiasca lenea noastra si sa ne lumi­neze mintile.

Aceste ganduri ne vin ca buni crestini ortodocsi, iubindu-ne Biserica, dar in condi­tiile calvarului si Golgotei. De zeci de ani agonizeaza Hristos in lume, si am fost atat de jecmaniti de orice drept si libertate, incat numai rugaciunea tainica din adancul inimi­lor ne-a ramas. Cunoastem puterea rugaciu­nii din lucrarea ei in adancile suferinte ale celei mai aprige si inteligente prigoniri. Ne-am daruit cu totul lui Hristos. Nici o clipa nu ne situam in afara Bisericii.

Viziunea crestina asupra lumii, elaborata de martiri si sfinti, merita sa fie luata in considerare de forurile cele mai inalte ale Bisericii si ale lumii, caci oamenii aceia au trait si s-au jertfit pentru mantuirea in Hristos.

Ioan Ianolide

08 Iunie 2012

Vizualizari: 5220

Voteaza:

O lume fara Dumnezeu si fara suflet 5.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Andrei SurduPostat la 2011-04-17 11:00

    Articolul este bine structurat dar ati pus in discutie niste puncte de vedere care mie mi se par ilogice. In al doilea paragraf spuneti ca ateismul este unul dintre motivele pentru care lumea este atat de groaznica cum este in momentul de fata. De unde si pana unde ati ajuns la concluzia ca doar pentru ca lipseste crestinismul(una si doar una dintre religiile lumii) din societate, aceasta se transforma in ceva rau? In plus, ati mai spus "Biserica a lasat imparatilor grija guverna­rilor". Vreti sa spuneti ca biserica, ca o entitate care se gandeste la oameni, a facut gestul asta intentionat? Eu cred ca oamenii si-au dat seama ca este spre binele societatii ca oamenii competenti si cei care se bazeaza pe stiinta sa conduca societatea respectiva fiindca cine e in conducere nu poate sa ia decizii pentru toata lumea bazandu-se pe povesti(si aici ma refer la biblie, qur'an sau texte religioase) ci este mult mai fiabil daca acele decizii se iau dupa observatii empirice si multa ratiune aplicata.

  • Catalina Alexandra RadianPostat la 2011-01-31 22:56

    "Biserica restransa la rugaciuni, rituri, ceremonii si traditii este inapta sa duca lumea mai departe. Crestinismul formal, oricat este el justificat traditional, pana la urma cedeaza prin incapacitatea lui spirituala si dinamica." Vietile Sfintilor stau marturie vie, inca,a gandirii unitare, in Hristos. Numai cand gandirea noastra va deveni astfel, lipsita de dualism ne putem indrapta fara lene, spre progres in toate sensurile: moral, social, religios, si politic. Ceea ce afirma Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania, despre rolul de "sfatuitor" al Bisericii, de implicare in orientatrea enoriasilor spre alegeri bune, spre SLUJITORI ai poporului nicidecum STAPANITORI, ar trebui pus in aplicare, macar si pentru cinstirea memoriei acestui Inalt Statator al Crestinismului, Dumnezeu sa-L odihneasca in Pace! AMIN!!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE