Citat:
În prealabil postat de Doriana
Multumesc de parerea ta buna, toti avem o doza de mandrie mai mica sau mai mare. Si in cazul meu darul se poate stinge daca m-as lauda cu el [sau cu oricare altul] ca fiind izvorat din meritul meu personal sau daca l-as folosi pentru a ma da in spectacol sau a-mi arata muschii spirituali. Faptul ca nu-mi poate lua nimeni ce am [apropo, nu era vorba de vreun dar ci de Dumnezeu ] este tot meritul Lui, care ma pazeste.
|
Un om daruit de Duhul Sfant are o doza foarte mare de smerenie...iar eu nu percep un om daruit, ca stand pe un forum, expunandu-si darurile, trairile, criticand, judecand pe alti crestini...si afirmand constant ca are o doza de mandrie ( ceea ce inseamna deja ca e o patima, si totusi tot tu( cea care te contrazici constant) afirmai ca un crestin adevarat nu poate avea nicio patima...bine, tu faceai referire la tigari, deci lucruri vizibile, la mandrie nu ai facut niciodata referire).
O intorci constant, spusesei acest lucru...iritata de faptul ca unii nu te vad ca daruita, si ai bravat afirmand ca nu te-ar afecta scepticismul celor care nu te pot percepe ca fiind ceea ce incerci sa afirmi ca esti...
As vrea sa te intreb, cum iti vad fratii in credinta, aceasta patima, cum o pot ei identifica in tine...asa cum identifica extrem de facil celelalte patimi, si cum vad ei primirea darurilor pe acest fond...deci a unui suflet pacatos?
Practic, ai spus ca in momentul in care apare mandria, Duhul Sfant si pleaca...deci se adevereste faptul ca tu nu ai mai putea avea nici un dar din primul moment in care te-a incercat acest sentiment, si doar iti place sa lasi aceasta impresie, desi te contrazici...la maxiiiiim!