utentul Antoni0 disparut

[ucristian]

Incalcare a intimitatii lui.? Greseala din partea parintelui de a face publica o decizie din viata privata a fiului ?
Sint convins ca nu esti parinte caci numai asa justifica gindirea ta...

[AlinB]

Fiul dvs. a adus vreodata in discutie ideea de a se calugari?
Sau despre calugari, manastire in general ..si poate a simtit o anumita ostilitate?

Sau poate decizia asta brusca care totusi incalca un anumit "protocol" in relatiile cu familia sunt doar o prelungire a caracterului lui impulsiv care nu de putine ori l-am vazut manifestandu-se pe forum, chiar in pofita unor norme de bun simt?

Cum ati defini empatia lui afectiva? Era sincer interesat de problemele altora, sufletist, sau mai degraba sufera din cauza lipsei de integrare acolo?

Nu ne-ati spus de cat timp era in Italia?

Si ar fi fost util sa ne spuneti si ce a scris exact in biletul care l-a lasat sau e confidential?

[Daniel777]

Cred că acum trebuiesc rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu ,pentru ca fiul dumneavoastra să fie bine şi să aflaţi veşti despre el.
Nu ştiu ce discuţii aveaţi cu el,însă ştiţi că era pe stil vechi,ceea ce înseamnă că era rupt de Biserica Ortodoxă Română.
Dar aşa cum rugăciunea mamei Sfântului Augustin a avut putere în faţa lui Dumnezeu,aşa să aiba şi ale dumneavoastra.

E greu de inteles zbuciumul unui parinte intr-un astfel de caz. Si nu ma refer neaparat la refuzul parintelui de a accepta decizia copilului, ci la lipsa de informatii in ce priveste soarta lui cand nu stie nici unde este, nici daca are ce manca sau unde dormi.
Am cunoscut in februarie un astfel de parinte care mi-a povestit prin ce a trecut cand fiul lui a venit pe ascuns acasa (lucra undeva pe un santier din tara) si-a lasat bagajele si a dispatut fara urma. Singurul care stia de soarta lui, era un f. bun prieten din sat, dar care ii promisese sa nu divulge nimic parintilor. Dupa cateva luni si multe insistente a aflat ca este la o manastire din nordul Moldovei, nu mai retin acum care, dar oricum pe vechi. Au plecat imediat, dar nu l-au gasit; fusese mutat intre timp. Mai apoi, l-au aflat la manastirea din Valea Uzului (tot pe stil vechi) langa Comanesti. Cand tatal lui vorbea de el, i se umezeau ochii de bucurie. Manastirea aceasta era destul de aproape de satul lor, iar ei au inceput sa mearga tot mai des acolo la slujbe. Nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat, daca acel copil n-ar fi ales calea intru Hristos (parintii s-au opus la asa ceva, ei dorind ca fiul sa se casatoreasca si sa aiba o viata normala!)
Aici depinde foarte mult de ceea ce vrea baiatul cu adevarat si daca aceasta decizie, nu-i decat o nebunie de moment. Calea monahala nu-i deloc usoara, iar daca nu-i hotarat si pregatit sufleteste, nu se stie daca va merge mai departe. Multi spun "calugarie", dar putini rezista constrangerilor de acolo.

Am aratat aseara pozele celor din familie, dar din pacate nimeni nu si-a amintit nimic. Nu inteleg de ce mie imi pare atat de familiar, ca si cum ar fi stat alaturi de mine in biserica. Posibil sa ma fi inselat, dar mai insist sa arat fotografiile si printre prietenii de pe stilul vechi, care nu sunt putini, si care frecventeaza des manastirile din Moldova. Voi cere sfat si preotilor din cadrul bisericilor si manastirilor de pe stilul vechi pe care-i cunosc. Stiu bine ca ei intre ei au o relatie foarte bine inchegata si cunosc tot ce se petrece in tara, de la un capat la altul. Daca nu apar noutati intre timp, voi incerca sa aflu, desi nu stiu totusi daca e corect ce fac...
Doamne-ajuta!

[ucristian]

În prealabil postat de OmuBun

E greu de inteles zbuciumul unui parinte intr-un astfel de caz. Si nu ma refer neaparat la refuzul parintelui de a accepta decizia copilului, ci la lipsa de informatii in ce priveste soarta lui cand nu stie nici unde este, nici daca are ce manca sau unde dormi.
Am cunoscut in februarie un astfel de parinte care mi-a povestit prin ce a trecut cand fiul lui a venit pe ascuns acasa (lucra undeva pe un santier din tara) si-a lasat bagajele si a dispatut fara urma. Singurul care stia de soarta lui, era un f. bun prieten din sat, dar care ii promisese sa nu divulge nimic parintilor. Dupa cateva luni si multe insistente a aflat ca este la o manastire din nordul Moldovei, nu mai retin acum care, dar oricum pe vechi. Au plecat imediat, dar nu l-au gasit; fusese mutat intre timp. Mai apoi, l-au aflat la manastirea din Valea Uzului (tot pe stil vechi) langa Comanesti. Cand tatal lui vorbea de el, i se umezeau ochii de bucurie. Manastirea aceasta era destul de aproape de satul lor, iar ei au inceput sa mearga tot mai des acolo la slujbe. Nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat, daca acel copil n-ar fi ales calea intru Hristos (parintii s-au opus la asa ceva, ei dorind ca fiul sa se casatoreasca si sa aiba o viata normala!)
Aici depinde foarte mult de ceea ce vrea baiatul cu adevarat si daca aceasta decizie, nu-i decat o nebunie de moment. Calea monahala nu-i deloc usoara, iar daca nu-i hotarat si pregatit sufleteste, nu se stie daca va merge mai departe. Multi spun "calugarie", dar putini rezista constrangerilor de acolo.

Am aratat aseara pozele celor din familie, dar din pacate nimeni nu si-a amintit nimic. Nu inteleg de ce mie imi pare atat de familiar, ca si cum ar fi stat alaturi de mine in biserica. Posibil sa ma fi inselat, dar mai insist sa arat fotografiile si printre prietenii de pe stilul vechi, care nu sunt putini, si care frecventeaza des manastirile din Moldova. Voi cere sfat si preotilor din cadrul bisericilor si manastirilor de pe stilul vechi pe care-i cunosc. Stiu bine ca ei intre ei au o relatie foarte bine inchegata si cunosc tot ce se petrece in tara, de la un capat la altul. Daca nu apar noutati intre timp, voi incerca sa aflu, desi nu stiu totusi daca e corect ce fac...
Doamne-ajuta!

Cit de bine inteleg parinti respectici! Nu inteleg de ce nu e corect sa ajuti un parinte sa-si gaseasca fiul...

În prealabil postat de ucristian

Nu inteleg de ce nu e corect sa ajuti un parinte sa-si gaseasca fiul...

Acesta este un caz cu totul special. Fiul n-a plecat sa rataceasca, ci sa-l gaseasca pe Dumnezeu. Daca ai timp, asculta sau citeste viata sfantului Alexie, desi nu e singurul exemplu ce poate fi dat. In cazul expus mai sus, parinitii acelui baiat, daca ar fi reusit in primele zile sa-si gaseasca baiatul, probabil s-ar fi intamplat multe. Pana la urma, tot cum vrea Dumnezeu se va intampla, iar acest lucru ar trebui sa ne dea mai multa incredere si stapanire de sine. Ca parinte nu poti sa nu te implici emotional. Alte cazuri sunt oarecum pe dos: parintii sunt cei care tin mortis ca odrasla lor sa ajunga monah, in timp ce copilul nu stie nici ce vrea si nici chemare nu are...
Gandul ca nu stiu daca e corect sa ma implic prea mult apare daca fac referire la cazurile stiute. Nu de rea vointa vorbim, ci de care e vointa Lui Dumnezeu. N-as vrea sa fiu in... opozitie!!!...

[ory]

Om bun, inainte de toate , la postarea dumneavoastra apare intrebarea ; sunteti parinte ? Caci, daca nu sunteti, deja multe lucruri capata un sens vag si teoretic.
S-apoi, eu nu cred ca tot ceea ce face omul si pretinde ca face pentru Dumnezeu, este chiar sub indrumarea Lui Dumnezeu ori pe placul acestuia. Deci, cred ca ar trebui sa fim mai responsabili, mai cu grija si respect fata de cei din jururl nostru, mai cinstiti si mai buni...iar toate acestea sa le dedicam Domnului. Aici nu am avea cum sa gresim, dar in multe lucruri absolut individuale si care, in unele priviinte tin mai mult de iluzii si inventii si nu de adevaruri universal spirituale, putem sa ne ratacim, sa ranim in jur si sa ne mai si disculpam pe considerentul unei credinte masluite.

În prealabil postat de ory

Om bun, inainte de toate , la postarea dumneavoastra apare intrebarea ; sunteti parinte ? Caci, daca nu sunteti, deja multe lucruri capata un sens vag si teoretic.
S-apoi, eu nu cred ca tot ceea ce face omul si pretinde ca face pentru Dumnezeu, este chiar sub indrumarea Lui Dumnezeu ori pe placul acestuia. Deci, cred ca ar trebui sa fim mai responsabili, mai cu grija si respect fata de cei din jururl nostru, mai cinstiti si mai buni...iar toate acestea sa le dedicam Domnului. Aici nu am avea cum sa gresim, dar in multe lucruri absolut individuale si care, in unele priviinte tin mai mult de iluzii si inventii si nu de adevaruri universal spirituale, putem sa ne ratacim, sa ranim in jur si sa ne mai si disculpam pe considerentul unei credinte masluite.

1- Da, sunt tatal a doi baieti!
2- Foarte frumos vorbesti! As vrea sa cred ca stii bine ce!!
3- Lasa oamenii, si ocupa-te de OM.
Parerea mea!

[ory]

În prealabil postat de OmuBun

1- Da, sunt tatal a doi baieti!
2- Foarte frumos vorbesti! As vrea sa cred ca stii bine ce!!
3- Lasa oamenii, si ocupa-te de OM.
Parerea mea!

Da, poate ca nu stiu ce vorbesc...dar, cand aflu mereu trimiteri la vietile Sfintilor ma cuprinde o intriga necontrolata, tocmai pentru faptul ca tot visand la aceste vieti deosebite si mult prea intangibile pentru noi, am uitat sa fim si oameni simpli, nepriceputi dar simpli si cinstiti. Poate ca de aceia Spunea Sf. Vasile Cel Mare ca in vremurile de pe urma, oamenii nu se vor mai mantui prin fapte, ci prin rabdare.
Nu trebuie sa traim ca Sfintii, nici nu avem cum, trebuie macar sa ne regasim in simplitatea si sfiala omeneasca de altadata, sa avem rabdare si sa traim asa cum ne mai tin puterile intr-o lume atat de complexa.

[ucristian]

În prealabil postat de OmuBun

Acesta este un caz cu totul special. Fiul n-a plecat sa rataceasca, ci sa-l gaseasca pe Dumnezeu. Daca ai timp, asculta sau citeste viata sfantului Alexie, desi nu e singurul exemplu ce poate fi dat. In cazul expus mai sus, parinitii acelui baiat, daca ar fi reusit in primele zile sa-si gaseasca baiatul, probabil s-ar fi intamplat multe. Pana la urma, tot cum vrea Dumnezeu se va intampla, iar acest lucru ar trebui sa ne dea mai multa incredere si stapanire de sine. Ca parinte nu poti sa nu te implici emotional. Alte cazuri sunt oarecum pe dos: parintii sunt cei care tin mortis ca odrasla lor sa ajunga monah, in timp ce copilul nu stie nici ce vrea si nici chemare nu are...
Gandul ca nu stiu daca e corect sa ma implic prea mult apare daca fac referire la cazurile stiute. Nu de rea vointa vorbim, ci de care e vointa Lui Dumnezeu. N-as vrea sa fiu in... opozitie!!!...

Ma repet eu vreau doar sa stiu unde se afla, numic mai mult. Sa stiu sub ce acoperis doarme si ca e bine sanatos.Daca asta e decizia lui sa si-o urmeze. Daca nu e facut pentru viata asta in curind i-si va da seama ca nu e ala locul lui. Si aici ma inspaiminta cel mai mult ideea ca in momentul in care va fi afara din manastire si daca i-i va fi rusine sa se intoarca acasa "cu coada intre picioare cum se spune" ce va face in momentul respectiv?