Grijile zilei si venirea la biserica

[Mihnea Dragomir]

Foarte puţini dintre sfinţi au fost astfel din copilăria lor. Marea majoritate au avut momente de îndoială sau chiar de cădere. A-i învăţa pe copiii noştri credinţa este un lucru bun foarte şi este un comandament. Aceasta este chemarea lacilor: să aibă copii şi să-i crească în Cristos.

Pe de altă parte, aflarea Căii care este Domnul nostru este întodeauna o aventură personală. "Făcutu-ne-ai cercetători, Doamne!". Eu, deşi am avut doi bunici preoţi ortodocşi (unul dintre ei fiind părinte profesor), totuşi L-am descoperit pe Dumnezeu după o lungă perioadă în care mi-am bătut joc de legea Lui, în care am desconsiderat Mireasa Lui, fiind absolut convins, în insolenţa şi spiritul protestant al tinereţii, că nu Biserica, nu "popii" şi cei mai bătrâni, ci eu ştiu cel mai bine cum stă treaba cu Dumnezeu. Dar bunul Dumnezeu a avut o imensă răbdare cu mine, când ar fi fost foarte normal să mă ucidă pe loc. De aceea, am o anumită înţelegere faţă de cei care se află cu spatele la Dumnezeu şi se dedau păcatelor, aşa cum am făcut şi eu.

[ionut12]

E greu in ziua de azi sa mai gasesti oameni care a isi puna grija in dumnezeu sau sa se roage
mai este vb asta care o spun majoritatea parintilor
vreau ca copilul meu s anui lipseasca nimic
mare gresela mare gresela
orice ar avea copilul sau cat de destept sau frumos ar fi daca nu este educat crestineste vai de el/ea
daca nu il inceti cu biserica si cu faptele crestine si altele nu mai spun de spovedanie
ii va fi greu sa nu lase grijile lumesti si f greu s amerga la biserica
eu pana nu am aflat si nu am stat cu cineva care e cu dumnezeu nu mergeam si nici nu ma interesa sau sa stiu de multi sfinti
oricum asta e valabil pt orice om ori cat de sarac sau bolnav ar fi
rugaciunea mersul al biserica si spovedania nu treb sa lipseasca din viata unui crestin in rest inveti cititnd si de la duhovnic

[maria32]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, deşi am avut doi bunici preoţi ortodocşi (unul dintre ei fiind părinte profesor), totuşi L-am descoperit pe Dumnezeu după o lungă perioadă în care mi-am bătut joc de legea Lui, în care am desconsiderat Mireasa Lui, fiind absolut convins, în insolenţa şi spiritul protestant al tinereţii, că nu Biserica, nu "popii" şi cei mai bătrâni, ci eu ştiu cel mai bine cum stă treaba cu Dumnezeu. Dar bunul Dumnezeu a avut o imensă răbdare cu mine, când ar fi fost foarte normal să mă ucidă pe loc. De aceea, am o anumită înţelegere faţă de cei care se află cu spatele la Dumnezeu şi se dedau păcatelor, aşa cum am făcut şi eu.

Si cum ai ajuns catolic? (iertata sa-mi fie curiozitatea, si daca e prea indiscreta intrebarea nu-i nici o suparare daca nu raspunzi).

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de maria32

Si cum ai ajuns catolic? (iertata sa-mi fie curiozitatea, si daca e prea indiscreta intrebarea nu-i nici o suparare daca nu raspunzi).

Nu e indiscretă. Poate, off-topic. În orice caz, nu am ajuns catolic de pe o zi pe alta. Rugăciunea, lecturile, comparaţiile între ce spun unii şi ce spun alţii, discuţii cu cei mai înaintaţi în ştiinţă, cam asta ar fi reţeta. Acesta e drumul la care suntem chemaţi fiecare, pe numele lui.

[Rodica50]

Asa cum spune o cantare bisericeasca- "Grija cea lumeasca sa o lepadam..."