casnicia alaturi de un necredincios

[Aspasia]

În prealabil postat de blue_cat

esti naiva. mi-e greu sa cred ca un ateu s-ar incumeta sa intre intr-o casatorie asa, fara sa stie cu cine are de-a face.

Probabil sunt naiva, dar m-am si exprimat gresit: am locuit impreuna 1 an inainte sa ne casatorim din care mai mult de jumatate stabilisem deja data nuntii.
Si evident s-au intamplat lucruri care ar fi trebuit sa se intample numai dupa casatorie, lucru de care nu sunt deloc mandra, dar intr-adevar foarte putini tineri sunt dispusi sa faca pasul casatoriei in ziua de astazi fara macar sa fi locuit impreuna o perioada de timp pentru a vedea cum se inteleg si cum li se potrivesc obiceiurile de viata. Chiar si cu un amic relatia se poate schimba radical daca ajungi sa locuiesti zi de zi sub acelasi acoperis si sa imparti aceeasi casa cu el.
Si nu s-a redus totul numai la chestiuni sexuale, pentru sotul meu a fost mai important sa vada si cum ma descurc sa impart responsabilitatile gospodariei si ale traiului la comun.
E trist ca asta este la cei mai multi tineri din ziua de azi rezultatul educatiei date de parinti, care din prea mare grija ca lumea e plina de fete ingalate si sa nu nimereasca odorul lor cu una, lasa cu totul la o parte preceptele religioase.

[blue_cat]

În prealabil postat de Aspasia

Probabil sunt naiva, dar m-am si exprimat gresit: am locuit impreuna 1 an inainte sa ne casatorim din care mai mult de jumatate stabilisem deja data nuntii.

nu nu, nu la asta m-am referit, nici vorba!

ideea era ca nu ai cum sa-l verifici si sa stii sigur daca el a mai avut sau nu vreo prietena inainte, asta am vrut sa zic...trebuie sa fii putin naiva sa crezi orice ti se spune.

[sergiu]

În prealabil postat de Aspasia

dar intr-adevar foarte putini tineri sunt dispusi sa faca pasul casatoriei in ziua de astazi fara macar sa fi locuit impreuna o perioada de timp pentru a vedea cum se inteleg si cum li se potrivesc obiceiurile de viata.

Doar ca o paranteza, dupa logica asta ar trebui sa avem mai putine divorturi pt ca tinerii "se incearca" mai intai, nu-i asa? Si atunci de ce avem rata divorturilor dublata-triplata?
Nu mai umblati cu fofarlica! Ati vrut sa gustati placerea, si parea atat de natural ca dragostea spirituala sa treaca in ceva trupesc, nu-i asa? Sa nu mai zic ca toate canalele massmedia urla de dimineata pana seara cat de bine e sa fii liber(tin), sa te simti bine, sa cunosti viata etc etc.
As aprecia mai degraba o sinceritate gen: pai hormonii tzopaiau, stimulentele ne asaltau din toate partile,massmedia educa societatea sa fie intoleranta fata de si sa ridiculizeze pe cei care vor sa ramana curati, si in plus nimeni nu ne zicea ca ar fi mai bine sa ne pastram pana dupa casatorie. Sa ne dam drumul la dorinte si fantezii parea atat de firesc si dezirabil...

[Aspasia]

În prealabil postat de sergiu

Doar ca o paranteza, dupa logica asta ar trebui sa avem mai putine divorturi pt ca tinerii "se incearca" mai intai, nu-i asa? Si atunci de ce avem rata divorturilor dublata-triplata?
Nu mai umblati cu fofarlica! Ati vrut sa gustati placerea, si parea atat de natural ca dragostea spirituala sa treaca in ceva trupesc, nu-i asa? Sa nu mai zic ca toate canalele massmedia urla de dimineata pana seara cat de bine e sa fii liber(tin), sa te simti bine, sa cunosti viata etc etc.
As aprecia mai degraba o sinceritate gen: pai hormonii tzopaiau, stimulentele ne asaltau din toate partile,massmedia educa societatea sa fie intoleranta fata de si sa ridiculizeze pe cei care vor sa ramana curati, si in plus nimeni nu ne zicea ca ar fi mai bine sa ne pastram pana dupa casatorie. Sa ne dam drumul la dorinte si fantezii parea atat de firesc si dezirabil...

Inteleg ce spui si nu am aparat nicidecum genul acesta de logica pentru ca nu cred in ea ci doar am observat-o si am acceptat-o din slabiciune...
Da, imi dau seama ca a fost slabiciunea mea, nu trebuia sa fac compromisul acesta pentru ca nu "convietuirea de proba" mi-a facut cu ochiul, ci am acceptat varianta aceasta ca sa nu il pierd pe cel pe care din cateva alte motive pe care le-am enumerat la inceput vroiam sa imi devina sot.
Dar asta mi-a pus in vedere destul de bine duhovnicul meu si am respectat canonul pe care mi l-a dat inainte de nunta, ba chiar ca singur mic 'succes' personal al meu pot sa spun ca l-am convins pe sotul meu sa tina postul Pastelui inainte de nunta si sa se si spovedeasca si impartaseasca si el.

Problema este ca acum nu mai pare dispus sa accepte asta sub nici o forma si din ce mi-a explicat el, a facut asta atunci nu dintr-o credinta personala, ci doar ca sa nu isi puna in cap parintii, viitori socri si evident pe mine.

[daniel_g]

imi pare rau pentru problemele pe care le ai si sincer sper in rezolvarea lor.
dar nu inteleg cum ai putut accepta, ca om cu credinta ortodoxa, sa traiesti cu barbatul fara a fi casatoriti si cum ai acceptat sa te casatoresti cu un barbat fara credinta ortodoxa. tocmai din nerespectarea acestor 2 aspecte vin astfel de greutati in viata.
imi cer iertare nu te judec in nici un fel. sunt mai pacatos decat oricine si nu sunt in masura sa judec. dar prietena mea m-a invatat aceste lucruri. m-a adus pe calea credintei si astfel am inteles de ce inainte multe lucruri nu mergeau in relatiile pe care le-am avut.
inca de la inceput mi-a spus ca ea nu o sa stea cu mine inainte de casatorie, nu o sa traiasca cu mine inainte de casatorie si in nici un caz nu se va casatori cu cineva care nu are credinta. nu credeam vreodata ca voi putea accepta aceste lucruri dar iata o minune s-a intamplat. si asta numai prin voia Domnului si cu ajutorul celei pe care acum o iubesc enorm. pot spune ca viata mea s-a schimbat desi eram ateu aproape 100%.
spre norocul meu Dumnezeu m-a ajutat si eu chiar consider ca a facut o minune de care nu sunt vrednic.
situatia ta e mai complicata, la prima vedere, dar ai credinta si roaga-te. ti-am dat exemplul meu(care credeam in evolutionism, teoria big bang, suprematia absoluta a stiintei si atotputernicia omului) doar pentru a-ti da speranta ca Dumnezeu poate intoarce pe calea cea buna pe oricine si in cele mai nebanuite momente.
si inca ceva. sa nu deznadajduiesti. puneti credinta toata in Cel de sus ca El niciodata nu ne da sa purtam o cruce mai mare decat o putem duce. doar noi suntem cei care gresim ca nu avem credinta, pentru ca dupa cum e scris si in evanghelii daca am avea credinta si cat un bob de mica vom putea muta muntii din loc.
Doamne ajuta!

[Aspasia]

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri! Aveti fiecare in parte dreptate. Chiar in urma discutiilor pe care le-am mai avut cu sotul in ultima perioada mi-am dat seama ca am cazut oarecum in inselare in perioada in care ne-am cunoscut si ne-am decis sa ne casatorim. Adica aveam o impresie foarte frumoasa despre casnicie (si inca mai am) dar pe atunci era mai degraba una idilica, ceva probabil alimentat de basme si povesti zaharisite... cu alte cuvinte eram atat de incantata ca un barbat cu un numar de calitati era dornic sa intemeieze o familie alaturi de mine... atat de incantata incat credeam ca toate problemele si divergentele se vor rezolva de la sine...
Chiar ieri am avut o discutie cu sotul, in urma careia am ramas mai socata decat oricand de virulenta dispretului lui fata de biserica, de fapt chiar ura lui, asa cum a spus-o el cu cuvintele lui. Poate a fost si vina mea ca i-am povestit despre un cuplu de prieteni in care el era ateu, e credincioasa, dar de dragul ei el a inceput sa o insoteasca duminicile la biserica.
Reactia lui a fost mult mai rea decat ma asteptam, in rezumat mi-a zis ca daca ce conteaza pentru mine la un barbat cel mai mult e sa fie 'prostul' bisericii, trebuia sa o rupa cu mine mult inainte sa avem un copil impreuna.
A exagerat mult si asa face de fiecare data desi eu nu folosesc cuvintele de care el ma acuza. Mi se pare chiar irationala ura lui fata de biserica si tot ce e legata de ea si i-am si zis-o, iar el n-a avut nici o justificare si nici nu considera ca merit eu vreuna.
E teribil de greu sa rabzi si sa speri ca un astfel de om se va schimba, nu indemn pe nimeni sa se supuna la riscul de a se casatori cu cineva pana nu afla care ii este exact pozitia fata de credinta. Asta orice varsta ar avea si orice ar zice parintii sau rudele!
Si nu sunt eu fixista sa nu pot suporta un om care nu are exact aceleasi credinte ca mine, nu e asta singura problema, mai multe si mai sacaitoare sunt comportamentele nesuferite si negativismul unui om necredincios care prefera sa se poarte mai frumos cu strainii decat cu sotia lui... Si oricate argumente i-ai aduce, nu va face nici un efort sa se schimbe atata timp cat el crede ca se poarta si este perfect si ca eu sunt cea care creeaza probleme...
Nu vreau sa ma gandesc la divort, nu stiu daca el in imbufnarea lui cantareste aceasta optiune... Cred ca pana la urma, cu toata mahnirea mea, ii voi propune sa apelam la un psiholog sa ne ajute sa ne rezolvam conflictele, avand in vedere ca nici nu vrea sa auda de mers impreuna la duhovnic.

[Elesya]

În prealabil postat de Aspasia

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri! Aveti fiecare in parte dreptate. Chiar in urma discutiilor pe care le-am mai avut cu sotul in ultima perioada mi-am dat seama ca am cazut oarecum in inselare in perioada in care ne-am cunoscut si ne-am decis sa ne casatorim. Adica aveam o impresie foarte frumoasa despre casnicie (si inca mai am) dar pe atunci era mai degraba una idilica, ceva probabil alimentat de basme si povesti zaharisite... cu alte cuvinte eram atat de incantata ca un barbat cu un numar de calitati era dornic sa intemeieze o familie alaturi de mine... atat de incantata incat credeam ca toate problemele si divergentele se vor rezolva de la sine...
Chiar ieri am avut o discutie cu sotul, in urma careia am ramas mai socata decat oricand de virulenta dispretului lui fata de biserica, de fapt chiar ura lui, asa cum a spus-o el cu cuvintele lui. Poate a fost si vina mea ca i-am povestit despre un cuplu de prieteni in care el era ateu, e credincioasa, dar de dragul ei el a inceput sa o insoteasca duminicile la biserica.
Reactia lui a fost mult mai rea decat ma asteptam, in rezumat mi-a zis ca daca ce conteaza pentru mine la un barbat cel mai mult e sa fie 'prostul' bisericii, trebuia sa o rupa cu mine mult inainte sa avem un copil impreuna.
A exagerat mult si asa face de fiecare data desi eu nu folosesc cuvintele de care el ma acuza. Mi se pare chiar irationala ura lui fata de biserica si tot ce e legata de ea si i-am si zis-o, iar el n-a avut nici o justificare si nici nu considera ca merit eu vreuna.
E teribil de greu sa rabzi si sa speri ca un astfel de om se va schimba, nu indemn pe nimeni sa se supuna la riscul de a se casatori cu cineva pana nu afla care ii este exact pozitia fata de credinta. Asta orice varsta ar avea si orice ar zice parintii sau rudele!
Si nu sunt eu fixista sa nu pot suporta un om care nu are exact aceleasi credinte ca mine, nu e asta singura problema, mai multe si mai sacaitoare sunt comportamentele nesuferite si negativismul unui om necredincios care prefera sa se poarte mai frumos cu strainii decat cu sotia lui... Si oricate argumente i-ai aduce, nu va face nici un efort sa se schimbe atata timp cat el crede ca se poarta si este perfect si ca eu sunt cea care creeaza probleme...
Nu vreau sa ma gandesc la divort, nu stiu daca el in imbufnarea lui cantareste aceasta optiune... Cred ca pana la urma, cu toata mahnirea mea, ii voi propune sa apelam la un psiholog sa ne ajute sa ne rezolvam conflictele, avand in vedere ca nici nu vrea sa auda de mers impreuna la duhovnic.

Personal cred ca un psiholog nu te poate ajuta aici...Roaga-te si vei primi un raspuns , sigur !

[Radu32]

omul da uneori la bine cu piciorul ! Cam asta e o lege in general !
Lu barbatu ala al tau, ai trebuia de fapt una de aia care sa-i faca probleme serioase si nu una cuminte,si apoi, ar fi vazut, care e diferenta !

[heaven]

În prealabil postat de Elesya

Personal cred ca un psiholog nu te poate ajuta aici...Roaga-te si vei primi un raspuns , sigur !

Adica de ce nu ar ajuta-o terapia de cuplu?Stii macar ce inseamna de o negi cu atata vehementa?
Daca merge la terapie de cuplu nu se mai poate si ruga in paralel?Ce legatura are una cu cealalta?
De zicala Dumnezeu ne da,dar in sac nu ne baga ai auzit,draga Elesya?
Doar rugandu-se fara sa faca nimic si asteptand ca Doamne Doamne sa rezolve situatia ma indoiesc sa ajunga la vreun rezultat...

[heaven]

În prealabil postat de Aspasia

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri! Aveti fiecare in parte dreptate. Chiar in urma discutiilor pe care le-am mai avut cu sotul in ultima perioada mi-am dat seama ca am cazut oarecum in inselare in perioada in care ne-am cunoscut si ne-am decis sa ne casatorim. Adica aveam o impresie foarte frumoasa despre casnicie (si inca mai am) dar pe atunci era mai degraba una idilica, ceva probabil alimentat de basme si povesti zaharisite... cu alte cuvinte eram atat de incantata ca un barbat cu un numar de calitati era dornic sa intemeieze o familie alaturi de mine... atat de incantata incat credeam ca toate problemele si divergentele se vor rezolva de la sine...
Chiar ieri am avut o discutie cu sotul, in urma careia am ramas mai socata decat oricand de virulenta dispretului lui fata de biserica, de fapt chiar ura lui, asa cum a spus-o el cu cuvintele lui. Poate a fost si vina mea ca i-am povestit despre un cuplu de prieteni in care el era ateu, e credincioasa, dar de dragul ei el a inceput sa o insoteasca duminicile la biserica.
Reactia lui a fost mult mai rea decat ma asteptam, in rezumat mi-a zis ca daca ce conteaza pentru mine la un barbat cel mai mult e sa fie 'prostul' bisericii, trebuia sa o rupa cu mine mult inainte sa avem un copil impreuna.
A exagerat mult si asa face de fiecare data desi eu nu folosesc cuvintele de care el ma acuza. Mi se pare chiar irationala ura lui fata de biserica si tot ce e legata de ea si i-am si zis-o, iar el n-a avut nici o justificare si nici nu considera ca merit eu vreuna.
E teribil de greu sa rabzi si sa speri ca un astfel de om se va schimba, nu indemn pe nimeni sa se supuna la riscul de a se casatori cu cineva pana nu afla care ii este exact pozitia fata de credinta. Asta orice varsta ar avea si orice ar zice parintii sau rudele!
Si nu sunt eu fixista sa nu pot suporta un om care nu are exact aceleasi credinte ca mine, nu e asta singura problema, mai multe si mai sacaitoare sunt comportamentele nesuferite si negativismul unui om necredincios care prefera sa se poarte mai frumos cu strainii decat cu sotia lui... Si oricate argumente i-ai aduce, nu va face nici un efort sa se schimbe atata timp cat el crede ca se poarta si este perfect si ca eu sunt cea care creeaza probleme...
Nu vreau sa ma gandesc la divort, nu stiu daca el in imbufnarea lui cantareste aceasta optiune... Cred ca pana la urma, cu toata mahnirea mea, ii voi propune sa apelam la un psiholog sa ne ajute sa ne rezolvam conflictele, avand in vedere ca nici nu vrea sa auda de mers impreuna la duhovnic.

Ai cazut in inselare,dupa cum spui,la inceputul relatiei voastre,pentru ca asa tindem noi oamenii,sa ne imaginam total altceva despre persoana de care ne indragostim,sa il idealizam,ii conferim o imagine care ne convine noua,insa,din pacate realitatea ne aduce cu picioarele pe pamant mai devreme sau mai tarziu,valul pica de pe ochi si ajungi sa il vezi pe cel de langa tine exact asa cum este.
Ideea este ca la inceput v-ati acceptat asa cum sunteti fiecare,ceea ce este foarte frumos si intelept totodata,fara a incerca sa va schimbati unul pe celalalt.
Dar,la un moment dat,ceva a inceput sa se schimbe,a inceput sa isi arate dispretul fata de credinta ta,sa te intzepe in fel si chip.Cand a inceput sa se intample asta?Odata cu mutarea la parintii tai sau mai devreme?Ce anume din ce se intampla in familia ta de origine l-a putut deranja intr-un asemenea fel?
Deasemenea,ce trebuie sa intelegi este ca reactia pe care a avut-o trebuie sa iti dea de gandit si trebuie sa citesti printre randuri: nu este furios si dispretuitor pe biserica in sine,ci altceva il macina in relatia cu tine,poate se simte pus pe locul II in fata prioritatilor tale religioase si atunci da...a ajuns sa urasca Biserica,asa cum un om gelos are resentimente visavi de rival.
Nu stiu exact ce se intampla la voi in familie,probabil si el ar avea o cu totul alta varianta,insa trebuie sa incerci sa comunici cu el,sa nu eviti conflictul,ci sa il tranformi in ceva constructiv si sa ajungi la radacina lui.
Urmareste si pe alte planuri ce schimbari sunt,pentru ca este posibil a nu doar acest subiect sa fie o sursa de nemultumire,ci sa mai fie si altele.
Oricum,eu personal ti-as sugera sa incerci terapie de cuplu cu partenerul,v-ar ajuta mult si sa va solutionati situatia prezenta,dar si pentru viitor veti invata multe despre voi,despre cuplu in general.
Daca ai ceva timp sa citesti iti recomand o carte a unui psihoterapeut, Gary Smalley,cu o vasta experienta in terapia de cuplu - "Cand unul plus unu fac NOI" .Editura este "Curtea Veche" si cred ca poate fi comandata si de pe internet.