![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Spatiul si timpul e o iluzie.Am vazut un documentar BBC in care se incerca explicarea timpului.Concluzia era urmatoarea: Toate momentele timpului se petrec simulatan.Numai creierul nostru e atat de limitat incat nu poate procesa asta.Deci in momentul asta te nasti,iti traiesti toata viata si mori.Simulatan.La fel cum cuplul ochi-minte nu poate sa "vada" in tot spectrul radiatiei electomagnetice,mintea nu e in stare sa perceapa realitatea timpului asa cum exista el,adica un prezent infinit, fara de trecut sau viitor.Valabil si pentru spatiu analogia.
Particula primordiala nu stiu daca era materie.Faptul ca din ea a rezultat materie nu inseamna nimic.Fizicienii se scarpina in cap studiind atomul pentru ca nu gasesc nimic care sa semene a materie fizica solida.Absolut nimic.Nici macar nucleul atomului nu mai e considerat a fi ceva fizic.Se spune ca ar fi o intentie de materie.Sa nu mai vorbim despre spatiile uriase dintre atomi raportat la dimensiunea lor.Deci tot ce vezi tu corp fizic de fapt nu prea e fizic.Simturile tale nu au nici o valoare in raport cu realitatea ultima. |
#2
|
||||
|
||||
![]()
spatiul si timpul nu sunt o iluzie. ele exista in realitate.
Definiția timpului este una dintre cele mai dificile, nu numai din punct de vedere filozofic sau psihologic, dar și fizic. Timpul este una dintre dimensiunile Universului, diferită de dimensiunea spațială prin aceea că timpul ordonează evenimentele într-o succesiune ireversibilă. Timpul e o noțiune primară (care nu se definește, ci se percepe prin simțuri) și corelată cu noțiunea de eveniment. Percepția sesizează ordinea evenimentelor. Dintotdeauna timpul a fost un subiect important al filozofiei, artei, poeziei și științei, existând multe divergențe în legătură cu însemnătatea lui. Dicționarul Oxford definește timpul ca fiind "procesul indefinit și continuu al existenței evenimentelor în trecut, prezent și viitor, privit ca o unitate". O altă definiție de dicționar standard este "Un continuum nonspațial linear în care evenimentele apar într-o ordine aparent ireversibilă". În fizică timpul este o mărime fizică fundamentală (există șapte mărimi fundamentale în Sistemul Internațional), care conform cunoștințelor actuale nu se poate defini prin intermediul altor mărimi (la fel ca de exemplu lungimea și masa). Durata de timp scursă între două evenimente poate fi definită pe baza unei mișcări uniforme (de exemplu, deplasarea luminii între două oglinzi paralele, rotirea Pământului etc.) sau a unui fenomen repetitiv (oscilația unui pendul gravitațional, a unui pendul elastic, a unui circuit electronic bobină-condensator, etc.). Prin această metodă se poate defini doar timpul pentru punctul din spațiu în care este plasat instrumentul de măsură (ceasul). Pentru alte puncte din spațiu, este necesar să se stabilească noțiunea de simultaneitate la distanță, adică un criteriu după care să se poată declara dacă două evenimente ce au loc în puncte diferite din spațiu sunt simultane sau nu. În mecanica clasică, timpul se considera „de la sine înțeles”. Astfel, simultaneitatea a două evenimente este o proprietate independentă de observator, iar ordinea cronologică și duratele fenomenelor sunt independente de observator. În acest fel, mulțimea momentelor de timp este izomorfă cu mulțimea punctelor de pe o dreaptă. Rezultă că, fiecărui eveniment îi corespunde un punct unic de pe axa timpului, iar pentru a asocia un număr fiecărui moment de timp este necesar doar să fixăm o origine a timpului (un moment pe care să-l notăm convențional cu zero). Timpul în mecanica clasică este omogen, adică nu este influențat de obiectele sau fenomenele ce au loc și este independent de spațiu. Citat:
NU trebuie sa facem confuzie intre Teoria relativitatii si fizica cuantica. Spre deosebire de Teoria Relativității, care studiază universul la scara mare, unde spațiul-timpul este neted si plat (curbându-se datorită prezentei masei și energiei) fiind bine definit și ordonat geometric, existând astfel noțiunile de înainte, înapoi, sus, jos, stânga, dreapta, direcție, sens etc.; in mecanica cuantica, care studiază universul la scara extrem de mica (atomica si subatomica), spațiul-timpul este extrem de instabil si intr-o continua fluctuație haotica, fiind deci atât de turbulent, răsucit și distorsionat încât sfidează bunul simt, dispărând complet noțiunile de sus, jos, înainte, înapoi, stânga, dreapta, direcție, sens ș.a.. Acesta este motivul pentru care teoria relativității și mecanica cuantică sunt incompatibile. La LHC tocmai asta vor sa afle, particula care da masa materiei. |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Crestinii insa sunt cu picioarele pe pamant, "pamant" care nu e o iluzie, care exista si va ramane chiar pentru totdeauna.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Bosonul Higgs este ultima particulă prezisă de teoria oficială a Universului Mic, Modelul Standard al particulelor elementare și interacțiilor lor, care nu a fost încă observată experimental. Este ultima cărămidă dintr-o construcție care de patru decenii este cea mai precisă teorie construită vreodată, necontrazisă decisiv de niciun experiment și ale cărei predicții au fost toate confirmate de experiment.
Toate, mai puțin predicția că ar trebui să existe o particulă nouă, cu aceleași proprietăți ca și vidul (cu sarcină electrică, spin și alte proprietăți cuantice zero), dar cu o masă diferită de zero, ba mai mult mai mare de cam peste o sută de ori masa unui singur proton. I se spune „boson” pentru ca are o valoare întreagă a spinului. Un nume mai general ar fi cel de particula Higgs. I se spune „Higgs” pentru că este prezisă de mecanismul Higgs, care este oarecum o „cârpeală” veche de 45 de ani a teoriei Modelului Standard, ca să permită particulelor elementare să aibă masă (adică masa lor de repaus să fie diferită de zero), așa cum ne arată experimentele. Particula de lumină (fotonul) nu are masă și atunci călătorește mereu cu viteza luminii. Dacă nici electronii nu ar avea masă, așa cum ar prezice Modelul Standard fără acea „cârpeală”, atunci electronii ar zbura prin Univers cu viteza luminii și nu s-ar mai deplasa la viteze relativ mici în jurul nucleelor, iar atunci atomii nu ar mai fi stabili și noi pur și simplu ... nu am exista. Dar electronul are o masă, știm aceasta experimental, iar mecanismul Higgs explică cum poate electronul să obțină masa sa. Mecanismul Higgs prezice că spațiul întreg, chiar și în vid, este plin cu un câmp Higgs, care are un efect „vâscos” asupra particulelor. La o energie totală dată, cu cât ele se „freacă” mai mult de acest câmp Higgs, cu atât ele (particulele) merg mai încet și atunci au masă mai mare. Pentru a testa dacă acest mecanism Higgs este adevărat, trebuie ca toate predicțiile lui să fie testate experimental. Iar predicția cea mai importantă este existența unei noi particule elementare - particula Higgs. Întregul raționament a fost făcut de fizicianul scoațian Peter Higgs acum 45 de ani și de atunci a devenit „Sfântul Graal” al fizicii particulelor. Daca va fi descoperit, Modelul Standard va fi confirmat. Dacă se va arăta clar că el nu există, atunci Modelul Standard va cădea. Iar când cade o teorie care nu a fost contrazisă de niciun experiment vreme de 40 de ani, teoreticienii trebuie să se întoarcă la calcule și nu este clar că vor putea găsi așa ușor o teorie nouă, corectă. |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
fizicienii or sa descopere ca vidul e de fapt captusit cu spirit, iar spiritul e cel ce fixeaza legile materiei. Si or sa-si puna intrebarea: de unde vine spiritul? acela e momentul cand fizica se va apropia de credinta. Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
|