este un pacat sa emigrezi?

Andrei,
acestea toate le stiu. Sunt constienta (si-mi asum slabiciunea/oboseala/ tristetea pe care o simt in acest moment) ca exista doua Biserici. Una luptatoare si una triumfatoare. Lupta este "arma" cu care putem Triumfa (adica sa castigam Raiul). Nu exista Victorie fara lupta..decat numai capitularea dusmanului..

Vezi tu frate drag, "instrainarea" aceasta pe care o simt (desi sunt inca in tara) vine tocmai din Biserica. Dumnezeu sa ma ierte!
De ce vorbesc astfel? Pentru ca doare..doare cand apelezi la stareta unei manastiri sa primeasca pentru cateva zile un om bolnav de cancer (metastaze) ce vrea sa-si pregateasca sufletul ptr calatoria vesnica si esti refuzat ca nu sunt locuri decat pentru grupuri de vizitatori. Doare cand ti se spune in fata ca nu pot pierde un grup la cazare pentru o singura persoana ce ocupa o chilie intreaga. Chiar daca aceasta persoana mai are putin de trait..

In lume e vai si amar..in Biserica nu mai avem loc..unde sa te duci Andrei? Unde?
In sfarsit..nu mai are rost sa continui.. Dumnezeu si Maicuta Domnului sa ma ierte daca prin mesajele (strigatele mele de ajutor ) smintesc pe cineva.
Iertati-ma!

[ory]

Unde sa te duci, Jenica ? ! In chilia sufletului tau, de acolo nu te poate izgoni nimeni, din visul si speranta ca frumosul si autenticul poate salaslui mai cu precadere acolo, decat in mijlocul unor ziduri stapanite de oameni.
Mergi la biserica resemnata de faptul ca ea insasi inseamna credinta si Dumnezeu, nu si atitudinea preotului care gandeste intr-un fel sau altul, dupa cum il duce mintea si caracterul.
Oameni sunt peste tot, doar oameni, fie ei cu straie stralucitoare sau jerpelite, fie ei cu crucea in mana sau nu, suntem doar oameni iar strigatul nostru de ajutor nu este auzit decat de constiinta si de adevaratul Dumnezeu care se afla in fiecare zambet neinteresant, pierdut parca fara rost.
Pe mine nu m-au dezamagit niciodata zidurile bisericii, nici preotii ei, ci doar niste oameni care au simtit si au lucrat ca atare, cu frumusete si egoism in aceiasi masura, confundandu-le adesea intr-un amalgam de cuvinte pioase.
Imi amintesc de Patriarhul nostru cu cata ipocrizie a luat cuvantul fata de durerea si pasul fratelui sau amarat caruia ii luase si bucatica lui neinsemnata de pamant, asternand-o peste altele hectare pe care le detine si nu le mai stie la numar si peste mormanul de bani cu care este inconjurat : " fratele meu este posedat de duhul invidiei si asta este pacat ! "
Incredibil ! Absolut incredibil ! Nici nu vreau sa ma gandesc cum disting astfel de oameni intunericul de lumina, fiindca este no comment !, pentru neputinta noastra omeneasca si atat de trecatoare.

[IonelS]

În prealabil postat de ory

Unde sa te duci, Jenica ? ! In chilia sufletului tau, de acolo nu te poate izgoni nimeni, din visul si speranta ca frumosul si autenticul poate salaslui mai cu precadere acolo, decat in mijlocul unor ziduri stapanite de oameni.

Bine spus !
Eu am observat ca exista o suma de raspandaci ai plecari si dispretului fata de neamul si tara date de Dumnezeu fiecaruia..Eu nu inteleg ce cauta aceste persoane aici, dat fiind faptul cunoscut ca noi ortodocsii suntem ultimii dezertori ai neamului ?

[Traditie1]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Din cine e contituita aceasta Romanie luptatoare, si cum lupta ea...dar concret?

Eu tin minte si acum cum stateau romanii luptatori in niste autobuze prafuite, si ranjeau cu niste steaguri portocalii in mana, si toate astea pentru dorinta meschina a conforului personal, materializat in niste stcile de ulei, sau o bancnota cu doua zerouri....ori mie asta nu imi sugereaza lupta, ci doar confuzie.

Da, normal... e frumos sa ne spunem fiecare ca ce facem noi...e idealul, si ca mai mai ca ajungem martiri, dar a sta pe un teritoriu si a plange dupa 25% din salariu, fix din aceeasi dorinta meschina pentru confortul personal...nu inseamna nicio lupta.

Daca romanii ar lupta, acei oameni de la conducere nu ar mai fi fost acolo, din primul an...ori ei sunt acolo, tocmai pentru ca nu se lupta, romanii nu stiu ce vor, nu simt ce e bine, si ce e rau...si sunt confuzi.

România luptătoare e constituită din cei care, puțini sau mulți, aleg să trăiască corect în această țară. Nu trebuie să fii un erou sau geniu, e suficient să nu pleci. Chiar dacă acești oameni sunt foarte puțini, chiar dacă, teoretic, ai fi ultimul, efortul tău are rod, pentru că România dăinuiește prin oamenii care cred în ea.

Faptul că ceilalți fac răul nu înseamnă că trebuie să fugi ci dimpotrivă, să rămâi. Dar asta corespunde unei viziuni a vieții care din păcate nu caracterizează pe cei mai mulți. Sunt două feluri de a privi viața de acum: ca un bun de consum sau ca un sacrificiu pentru o idee. Cei mai mulți oameni nu reușesc să se înalțe la nivelul idealurilor; presați de grijile cotidiene și de ambițiile mărunte pentru lucruri și situații trecătoare ei duc o viață egoistă care nu se materializeazăîn ceva durabil,veșnic. Al doilea fel de a privi viața este de a crede și a te sacrifica pentru o idee nobilă, fie ea religioasă sau socială.

În prealabil postat de eduardd

Andrei,
acestea toate le stiu. Sunt constienta (si-mi asum slabiciunea/oboseala/ tristetea pe care o simt in acest moment) ca exista doua Biserici. Una luptatoare si una triumfatoare. Lupta este "arma" cu care putem Triumfa (adica sa castigam Raiul). Nu exista Victorie fara lupta..decat numai capitularea dusmanului..

Vezi tu frate drag, "instrainarea" aceasta pe care o simt (desi sunt inca in tara) vine tocmai din Biserica. Dumnezeu sa ma ierte!
De ce vorbesc astfel? Pentru ca doare..doare cand apelezi la stareta unei manastiri sa primeasca pentru cateva zile un om bolnav de cancer (metastaze) ce vrea sa-si pregateasca sufletul ptr calatoria vesnica si esti refuzat ca nu sunt locuri decat pentru grupuri de vizitatori. Doare cand ti se spune in fata ca nu pot pierde un grup la cazare pentru o singura persoana ce ocupa o chilie intreaga. Chiar daca aceasta persoana mai are putin de trait..

In lume e vai si amar..in Biserica nu mai avem loc..unde sa te duci Andrei? Unde?
In sfarsit..nu mai are rost sa continui.. Dumnezeu si Maicuta Domnului sa ma ierte daca prin mesajele (strigatele mele de ajutor ) smintesc pe cineva.
Iertati-ma!

Te înțeleg, dar dacă oamenii Bisericii se comportă așa înseamnă că nu fac parte cu adevărat din Biserică, că sunt uscături pentru care nu trebuie să ne întristăm și care nu trebuie să ne abată din drumul nostru.

[mirabela]

Desi de multe ori am fost de accord cu tine, acum chiar nu sunt.


Sfântul Ioan Casian spune asa străinătatea este foarte propice mântuirii. Pune-ti o singura intrebare, cati dintre noi cei plecati afara am spus :'' Face-se voia Ta Tata''?, si cati dintre cei care au spus, nici macar duhovnicul nu le-a zis: '' Nu plecati afara din tara'' !


Inainte de a mai judeca, ar tb sa te gandesti ca poate-ti ceri osanda singur.

Aici nu stau cainii cu colacii-n coada, si nu e nici Raiul pe pamant. Incercari sunt, si crede-ma sunt asa de grele uneori...

In rest, Doamne ai mila.

În prealabil postat de Traditie1

România luptătoare e constituită din cei care, puțini sau mulți, aleg să trăiască corect în această țară. Nu trebuie să fii un erou sau geniu, e suficient să nu pleci. Chiar dacă acești oameni sunt foarte puțini, chiar dacă, teoretic, ai fi ultimul, efortul tău are rod, pentru că România dăinuiește prin oamenii care cred în ea.

Faptul că ceilalți fac răul nu înseamnă că trebuie să fugi ci dimpotrivă, să rămâi. Dar asta corespunde unei viziuni a vieții care din păcate nu caracterizează pe cei mai mulți. Sunt două feluri de a privi viața de acum: ca un bun de consum sau ca un sacrificiu pentru o idee. Cei mai mulți oameni nu reușesc să se înalțe la nivelul idealurilor; presați de grijile cotidiene și de ambițiile mărunte pentru lucruri și situații trecătoare ei duc o viață egoistă care nu se materializeazăîn ceva durabil,veșnic. Al doilea fel de a privi viața este de a crede și a te sacrifica pentru o idee nobilă, fie ea religioasă sau socială.





Te înțeleg, dar dacă oamenii Bisericii se comportă așa înseamnă că nu fac parte cu adevărat din Biserică, că sunt uscături pentru care nu trebuie să ne întristăm și care nu trebuie să ne abată din drumul nostru.