De ce Dumnezeu tace?

[Eugen7]

În prealabil postat de Daniel777

Poate multi se intreaba de ce Dumnezeu nu ne raspunde mai direct intrebarilor si problemelor noastre,si ne lasa oarecum fara indrumare.
...

Dumnezeu ne vorbeste mai ales in Sfintele Taine, mai ales in Duhul Sfant.

Noi oamenii nu vrem sa auzim... pentru ca asa cum spune Domnul: "nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!" (Ioan 5,40).

" Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul," Evrei 12,14 de aceea cand Domnul a intrat in Ierusalim doar cei drepti din multime au auzit glasul Tatalui caci pentru cei pacatosi a fost tunet: " Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! " Ioan 12,29
Asa si astazi cei drepti care se curatesc pe ei si se sfintesc traind in Duh Sfant poarta un dialog cu Dumnezeu in rugaciune...
Sunt multi preoti ortodocsi contemporanti care vad "in Duh" (Sfant), adica intreaba pe Dumnezeu si EL raspunde.

[Marius22]

Daca Dumnezeu ar tacea, rugaciunea nu ar mai fi dialog. Aceasta ar fi lipsita de sens.

Insa o Persoana din Sfanta Treime ni s-a descoperit drept Cuvant. Prin urmare, nu putem afirma ca Dumnezeu tace. Dumnezeu Cuvantul graieste neincetat catre noi prin creatie, prin Scriptura si prin Hristos.

[Rodica50]

În prealabil postat de Marius22

Daca Dumnezeu ar tacea, rugaciunea nu ar mai fi dialog. Aceasta ar fi lipsita de sens.

Insa o Persoana din Sfanta Treime ni s-a descoperit drept Cuvant. Prin urmare, nu putem afirma ca Dumnezeu tace. Dumnezeu Cuvantul graieste neincetat catre noi prin creatie, prin Scriptura si prin Hristos.

Un raspuns edificator! Asa este, creatia Sa este o marturie a iubirii Sale fata de noi, este dialogul Sau cu noi.

Logic ca Dumnezeu NU vorbeste DIRECT cu noi. Daca i-am auzi vocea credeti ca ne-ar face sa credem si sa ne rugam mai mult? nu cred. Sfantul Gheorghe a sculat mortii din mormant si i-a pus sa vorbeasca despre cele de dincolo si lumea tot n-a crezut.


Dar... Dumnezeu comunica cu noi mereu. Nu prin vorbe, ci prin ceva mai important- intarirea credintei. Rugaciunea personala si rugaciunea colectiva- astea sunt cele doua cai principale de "acces". Si orice alegere si fapta care ne duce spre calea cea dreapta sunt in sine rugaciuni. Si primim sprijin pt aceste rugaciuni mult mai mult decat meritam.Intr-adevar "daca faci un pas spre Dumnezeu, Dumnezeu face doi pasi catre tine."


Cautam prea multe minuni unde nu sunt. Spunea Sf. Ioan Gura de Aur ca virtutile sunt mai pretioase decat minunile. Poate pt ca virtutile sunt niste minuni mult mai mari decat "minunile" in sensul direct in care le percepem in general (vindecari/aparitii/etc)
Si virtutile nu le putem obtine decat tot de la Dumnezeu- daca ne lepadam de noi insine.
O virtute la care lucram fiecare este rugaciunea. Si are mai multe trepte. Daca Dumnezeu ne ajuta sa simtim cu sufletul o rugaciune (de orice fel)- ce alta dovada mai mare de minune vrei? (nu ca n-ar fi destule in jur...)

[andreicozia]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Logic ca Dumnezeu NU vorbeste DIRECT cu noi. Daca i-am auzi vocea credeti ca ne-ar face sa credem si sa ne rugam mai mult? nu cred. Sfantul Gheorghe a sculat mortii din mormant si i-a pus sa vorbeasca despre cele de dincolo si lumea tot n-a crezut.

De ce este logic? ca au spus altii ca asa este?
Cu siguranta ne-am ruga mai mult si partea cea mai importanta este ca ne-am ruga mai eficient! ! ! Pentru ca Dumnezeu ne-ar invata cum sa o facem, pe ce "linii telefonice si canale" sa il "sunam" pentru a ajunge ruga la el, altfel bijbiim si de aceea nu ni se da nimic.

Ce anume a facut Sf Gheorghe?
Ai detalii?
Pare a fi spiritism. Cum adica a inviat mortii din mormint?

...

http://www.sfantul-gheorghe.ro/viata...he-2010-03-03/

Gheorghe a spus ca Dumnezeu poate sa faca prin el aceasta minune, si ca aceasta va fi nu pentru altii ci pentru poporul care statea acolo de fata. Si s-a rugat mult lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar la sfirsitul rugaciunii cind a zis “Amin” mormintul s-a deschis si mortul a iesit viu si toti au cunoscut ca era el cel care murise si care acum era viu.
Atunci Atanasie a marturisit ca Hristos este Dumnezeu Atotputernic, si l-a rugat pe mucenic sa-l ierte. Dar imparatul a zis ca Atanasie si Gheorghe erau vrajitori care isi dadeau ajutor unul altuia, si ca deci otrava nu a fost otrava ci bautura de intarire iar mortul nu a fost mort ci vraja. Si a poruncit sa le taie capetele lui Atanasie si omului inviat din morti, iar pe Sfintul Mucenic Gheorghe sa-l tina in temnita. Iar Gheorghe intrind in temnita se bucura cu duhul si multumea lui Dumnezeu pentru tot binele. Si cei care crezusera in Hristos datorita minunilor facute de el mergeau la el in temnita si dadeau aur strajerilor si intrau si erau povatuiti de el in sfinta credinta. Si printre aceia era si Glicherie, un barbat care avea un bou si boul lui murise intr-un accident. Si s-a plins lui Gheorghe pentru bou. Iar Sfintul Gheorghe a zis zimbind “Mergi frate, si bucura-te, caci Hristos al meu ti-a inviat boul tau”. Glicherie a crezut cuvintele mucenicului, si s-a dus, si si-a aflat boul viu dupa spusele mucenicului. Si indata s-a intors alergind la mucenic si trecind prin mijlocul cetatii striga cu mare glas “Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor”. Deci ostasii l-au prins si au anuntat pe imparat iar imparatul a dat ordin sa-i taie capul.


Pt mai multe deschide linkul de la inceput.




Daca te uiti atent la semne o sa vezi ca... Dumnezeu comunica cu tine prin simplul fapt ca... de examplu... te pazeste sa nu-ti rupi picioarele in drum spre Biserica. Astfel Dumnezeu iti spune ca vrea sa vii in Casa Lui, prin faptul ca te poti concentra la slujba iti spune ca se bucura ca ai venit. Linistea care ti-o daruieste in suflet este darul, bucuria lui Dumnezeu pt tine pe care o simti. Faptul ca de ex... iti atrage atentia o icoana/un chip de sfant si te decizi sa spui o rugaciune pt sfantul acela seara... asta inseamna ca Dumnezeu vorbeste cu tine mai eficient decat prin cuvinte. Vorbeste cu sufletul tau.
Si ingerii, cand se adreseaza oamenilor, de cele mai multe ori zic "frate suflete"...

Vocea lui Dumnezeu efectiv au auzit-o unii sfinti. Adica nici macar toti sfintii n-au auzit-o, te astepti sa o auzim noi?...

[Daniel777]

Aş vrea să mă refer la o problemă care mi-am pus-o de multe ori şi cred că nu sunt singurul. Când aveam unele greutăţi sau simţeam că nimeni nu mă înţelege mi-aş fi dorit să fiu în timpul în care Iisus, era pe pământ, că El m-ar fi ajutat.

La Înălţarea Sa, Iisus ne spune că e cu noi până la sfârşitul veacului. Şi totuşi în multe momente noi simţim că El nu ne aude sau că ne-a uitat. Oare nu se ţine Iisus de promisiune?
Când avem cea mai mare nevoie de Iisus? Atunci când avem dureri sufleteşti sau trupeşti cauzate de necazuri, boli şi altele. Mult timp simţeam că mai binecuvântaţi erau contemporanii lui Iisus, decât noi care ne rugăm la El şi nu ne aude. Iar felul ăsta de a gândi e o hulă adusă la adresa lui Iisus, deoarece Îl facem mincinos (El a promis că rămâne cu noi).

Citind de curând nişte predici ale părintelui Arsenie Boca am primit răspunsul la toate cârtelile mele, răspuns ce se află în Sfânta Scriptură. Să vedem puţin ce spune părintele Arsenie. Este vorba în primul rând de o predică ce se referă la episodul femeii cananeence. Femeia avea o durere aşa cum toţi avem când strigăm la Iisus.

“Durerea nu e un obiect sănătos de meditaţie. De durere trebuie să scapi, să o depăşeşti, să fii deasupra ei. Dar trebuie să vină cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. Căci durerea ta te ia în vârtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume (te izolează faţă de orice). E parcă o prelungire a iadului după tine. Cu cât orizontul tău e mai îngust sau mai îngustat de pătimirea ta, cu atât neliniştea ta e mai mare şi poate să fie chiar mai mare ca a toată lumea. (…) Dar iată că trece Iisus pe lângă tragedia aceasta. Toate tragediile ţipă la Dumnezeu, ori rugându-L, ori hulindu-L. Iisus Se face că nu aude (…). Dar L-au rugat ucenicii Lui s-o audă(…). Iisus s-a făcut că nu-i ascultă nici măcar pe ei. Dar în chip nevăzut atrăgea sufletul deznădăjduit al cananeencei la Sine şi ea venind I s-a închinat Lui, zicând: “Doamne, ajută-mi!”. Se afla sărmana femeie în îngustimea durerii ei. I-a spus şi Iisus o îngustime tot atât de strâmtă ca şi a ei. Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel şi că: Nu se cade a lua pâinea fiilor şi a o da câinilor!. Cu alte cuvinte, Iisus îi punea în faţă păcatul ei, peste care o îmbia să treacă şi iată că femeia aceasta a ieşit din îngustimea sa şi nu s-a smintit că-i asemănată cu câinii. Atunci când ochiul ei a văzut mai mult, când s-a mutat din îngustimea durerii sale în bunătatea fără de margini a lui Dumnezeu, în clipa aceea s-a izbăvit. Aşa a condus Dumnezeu minunea aceasta, că a tămăduit mama şi pentru tămăduirea ei s-a însănătoşit şi fiica ei de acasă” (părintele Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ).

Prin urmare, greutăţile pe care le avem ni se dau din cauza îmbolnăvirii sufletului nostru. Iar Iisus încearcă să ne tămăduiască sufletul. Şi cum o face? Nu neapărat făcându-ne câini, ci prefăcânu-Se că nu ne aude sau permiţând unele răutăţi în plus de la cei din jurul nostru etc. Deci, şi dacă am fi contemporani cu Iisus lucrurile nu s-ar schimba cu noi. El ne-ar face câini pentru a ne scoate din îngustimea vieţii noastre păcătoase, iar noi am pleca de la El îmbufnaţi de un “aşa-zis Mesia”.

Un alt motiv pentru care Iisus nu ne ajută e slăbiciunea credinţei. Să ne amintim de episodul copilului lunatic. Ucenicii nu-l puteau vindeca din lipsa credinţei, iar tatălui, ca şi ucenicilor, îi lipseşte credinţa. Să vedem o analiză făcută de părintele Arsenie la acest episod:

“1. Cărturarii certându-se cu Apostolii cu prilejul epilepticului. Când nu pot oamenii nimic, ceva tot pot: se iau la ceartă. Neputinţa nu tace.
2. Iisus îi întreabă şi El.
3. Tatăl copilului prezintă bolnavul, diagnosticul şi diagnosticul ucenicilor: neputinţa.
4. Iisus desăvârşeşte diagnosticul, mai întâi al ucenicilor, adăugând că mai mare decât suferinţa e lipsa de credinţă. În faţa acestui rău, Iisus mărturiseşte că şi-a pierdut răbdarea.
5. Iisus ia informaţii despre copil, de la tatăl său, El ia şi temperatura scăzută a credinţei acestuia.
6. De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.
7. Tatăl, surprins în slăbiciunea sa, se depăşeşte pe sine şi spune cuvinte minunate: “Cred Doamne, ajută necredinţei mele”.
8. După această mărturisire-şi a neputinţei omului şi a Dumnezeirii lui Iisus – are loc minunea”. (Parintele Arsenie Boca, op. cit.)

Deci minunea nu a avut loc din puţinătatea de credinţă a ucenicilor şi a tatălui. Părintele Arsenie concluzionează că şi azi sunt tineri muţi şi surzi, dar la cuvântul Bisericii se întreabă dacă va fi cineva cu credinţă atât de mare, încât să ducă la tămăduirea lor.

În concluzie, nu Dumnezeu e problema, ci noi. După cum spunea părintele Savatie Baştovoi, în Sfânta Scriptură se află răspuns la toate întrebările noastre. Cărturarii şi fariseii se plângeau ca şi noi că de ar fi fost în timpul proorocilor ei nu i-ar fi prigonit, dar Hristos le răspunde, şi mai ales ne răspunde, mustrător: prin faptele noastre suntem mai răi decât înaintaşii de care ne dezicem, deci pentru faptele noastre nu au loc minuni în viaţa noastră.

preluat de aici : http://sfappetrupavelandrei.wordpres...ce-tace-iisus/