Superb articol: Vocatia calugariei

[SIZE=+2]Ce înseamnã sã fii ucenic?[/SIZE]
[SIZE=+1]Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: "Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: "Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã.[/SIZE]

Arhimandritul
Teofil Pãrãian

[iustin10]

Cred ca cele ce se aplica monahului se aplica tuturor.Toti suntem datori sa ne daruim intreaga viata lui Dumnezeu si intreg sufletul sa il atintim catre El.
E ca in pilda cu fecioarele,toti alergam dupa desavarsire,numai ca unii o fac cu intelepciune.
A trai in manastire inseamna a avea intelepciunea de a te feri de ceea ce nu poti birui,a avea intelepciunea sa te alipesti de frati in credinta,si nu de cei care iti vaneaza viata ,si iti vor sufletul sa se mandreasca cu el.
Vai de cei din lume,caci nu stiu ca aici e adevarata jungla,si nu in pustie.

[cristiboss56]

În prealabil postat de iustin10

Cred ca cele ce se aplica monahului se aplica tuturor.Toti suntem datori sa ne daruim intreaga viata lui Dumnezeu si intreg sufletul sa il atintim catre El.
E ca in pilda cu fecioarele,toti alergam dupa desavarsire,numai ca unii o fac cu intelepciune.
A trai in manastire inseamna a avea intelepciunea de a te feri de ceea ce nu poti birui,a avea intelepciunea sa te alipesti de frati in credinta,si nu de cei care iti vaneaza viata ,si iti vor sufletul sa se mandreasca cu el.
Vai de cei din lume,caci nu stiu ca aici e adevarata jungla,si nu in pustie.

Da, ai dreptate, "vai de cei din lume, căci aici e adevărata junglă". Unii pot spune că cel ce caută Mănăstirea , e poate semn de laşitate, de neputinţă în lupta dusă în adevărata junglă a vieţii ! Putem privi şi astfel . . . !

În prealabil postat de iustin10

Vai de cei din lume,caci nu stiu ca aici e adevarata jungla,si nu in pustie.

Asa este.Mare adevar ai grait!

[dobrin7m]

Esti nedumerita si iti pui intrebarea urmatoare: de ce fug de noi monahii si `cum` si `daca` se roaga ei pentru omenire.

Zilele acestea Dumnezeu prin milostivirea Lui mi-a trimis si ingaduit sa cunosc un ieromonah protosinghel. Inca mai am multe intrebari sa ii pun dar cel putin la aceste doua ale tale as putea sa iti raspund avand la baza discutia cu cinstitul si bunul ieromonah.

``duhul lumesc le intuneca mintea``. imi spunea cu durere si amaraciune ieromonahul.
si mi-a raspuns astfel la intrebarea ta Sofia. Ei fug de duhul lumesc care este in lume. Nu de notiunea de familie, copii si responsabilitatile ei. Nu, ci de duhul lumesc ce ne intuneca mintea.
In lume exista mult rau, bautura, tigari, rautate, pizma, ura, invidie, mandrie si toate astea intuneca mintea omului in lume si de aceste lucruri fug ei. Pentru ca si ei sunt oameni ca si noi si pentru ca doresc sa fuga de ispite.
Alegand calea monahala nu fug de noi pentru ca daca ar fi asa nimeni nu ar calca in manastire. S-ar izola total de noi. Dar ei au legaturi cu lumea, cu oamenii care ii cauta si le cere sprijin. Orice om care are nevoie de sfat duhovnicesc il gaseste la ei. Cel mai bun sfat pe care il poate primi.

``numele mic al dvs si al sotului este acesta nu? ca l-am pomenit la manastire``
iata ca s-a rugat pentru mine pacatoasa si sotul meu fara ca eu sa cer asta.
Se roaga astfel pentru toti oamenii nu pentru ca ar avea ceva anume cu noi sau cineva ci pentru ca au reusit sa dobandeasca iubirea de semeni adevarata.
Stii Sofia ce este iubirea de semeni? poti sa faci ceva pentru cineva , un bine, neconditionat si fara sa iti ceara acel cineva asta? asa e ca e de neinchipuit>? sa faci bine, sa arati iubire oricui fara sa ceara asta. Toti asteptam sa fim rugati sa ajutam, sa dam celui ce cere, nu doar sa dam chiar daca nu cere.

Toti avem libertatea de a ne alege calea mantuirii noastre dupa chemarea ce o avem. Cel care simte ca trebuie sa se casatoreasca , sa aiba familie si copii are aceasta cale traind crestineste iar cel care are chemarea calugariei alege aceasta cale si se casatoreste cu Hristos punandu-se cu totul, trup si suflet la picioarele Lui.

[dobrin7m]

Eu pot spune:
1. Doamne Isuse Hristoase da-i sanatate Sofiei , si ajut-o Doamne pe Sofia sa inteleaga usor tainele ortodoxiei.
2. Doamne Isuse Hristoase da oamenilor taria sa reziste curati in vremurile tulburi ce le traim sa nu se departeze de la calea ortodoxiei, sa nu se lase prinsi de duhul lumii.

Daca eu , o simpla femeie pot spune macar odata pe zi asta si dureaza un minut ce m-ar face sa cred ca un monah nu spune acest lucru atunci cand vorbeste lui Dumnezeu?
Monahul care se roaga mult mai mult ca noi. De ce as crede ca este egoist cand eu stiu ca si printre noi oamenii sunt multi care nu sunt egoisti. Pentru ca egoismul face parte din duhul lumii si de acela a fugit de mult monahul.

La Sfanta Liturghie, se zice si se canta ectenia intreita. Este dumnezeiasca.
uite esti pomenita si tu aici :

Preotul: Să zicem toti, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.
Oamenii prezenti: Doamne milueste.

Preotul: Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru Patriarhul (N) [pentru (Înalt) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru ocârmuirea ţării, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Incă ne rugăm pentru fraţii noştri: preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pentru toţi cei întru Hristos fraţi ai noştri.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfântului lăcaşului acestuia şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptslăvitori, care odihnesc aici şi pretutindeni.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, enoriaşi, ctitori şi binefăcători ai sfântului lăcaşului acestuia.
Oamenii: Doamne milueste.

În conţinuare Liturghierul indică posibilitatea adăugării unor cereri diferite în funcţie de contextul concret în care se slujeşte Sfânta Liturghie. Spre sfârşitul Liturghierului găsim tipărite cereri la diferite trebuinţe: la vreme de neplouare şi foamete, la vreme de necontenire a ploilor, pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru vrăjmaşii cei ce ne urăsc şi ne asupresc, pentru cei ce sunt în închisori, pentru năvălirea vrăjmaşilor, la boli molipsitoare, mulţumiri pentru facerea de bine a lui Dumnezeu, pentru cei ce sunt asupriţi de vrăjmaşi, pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea, pentru cererea şi câştigarea celor de trebuinţă şi de folos, pentru vreme de orice nevoie şi primejdie omenească. De asemenea se pot adapta şi alte cereri preluate din Molitfelnic (de exemplu pentru elevi şi studenţi) sau chiar pot fi alcătuite, în anumite împrejurări, unele cereri speciale.

Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întrutot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă. Ultima cerere îi cuprinde pe toţi cei implicaţi în mod direct în buna desfăşurare a slujbei: cei ce aduc daruri şi fac bine în biserică, cei ce se ostenesc pentru biserică, cei ce cântă la slujbă şi întreg poporul participant la Sfânta Liturghie care aşteaptă cu credinţă marea şi bogata milă a lui Dumnezeu.

Preotul, prin rugăciunea pe care o rosteşte, întăreşte rugăciunea poporului cerând mila lui Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul nostru, primeşte această rugăciune stăruitoare de la robii Tăi şi ne miluieşte pe noi, după mulţimea milei Tale, şi trimite îndurările Tale peste noi şi peste tot poporul Tău, care aşteaptă de la Tine multă milă.

Ecfonisul ni-L descoperă pe Dumnezeu ca milostiv şi iubitor de oameni: Că milostiv şi Iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Dumnezeul nostru e Dumnezeul milei şi al iubirii, mai tare decât orice stăpânire şi putere, e Dumnezeul fermităţii în delicateţe. Nu e un Dumnezeu al raţiunii reci ci al unei simţiri miloase, al unei participări la durerea celor ce suferă, de aceea îl slăvim cu bucurie.

Ai vazut Sofia? Daca noi oamenii de rand ne rugam in biserica in fiecare duminica si pentru tine (poporul roman de pretutindeni... iubitoarea de Hristos oaste de pretutindenea) darmite in manastire?
Prin poporul roman de pretutindeni Dumnezeu stie ce vrem sa zicem ca El este Atoatestiutor, ne stie chiar si gandurile ce trec prin capul nostru.

Nu mai fi asa crancena, inmoaie inima ta si vei simti fericirea.

În prealabil postat de dobrin7m

Eu pot spune:
1. Doamne Isuse Hristoase da-i sanatate Sofiei , si ajut-o Doamne pe Sofia sa inteleaga usor tainele ortodoxiei.
2. Doamne Isuse Hristoase da oamenilor taria sa reziste curati in vremurile tulburi ce le traim sa nu se departeze de la calea ortodoxiei, sa nu se lase prinsi de duhul lumii.

Daca eu , o simpla femeie pot spune macar odata pe zi asta si dureaza un minut ce m-ar face sa cred ca un monah nu spune acest lucru atunci cand vorbeste lui Dumnezeu?
Monahul care se roaga mult mai mult ca noi. De ce as crede ca este egoist cand eu stiu ca si printre noi oamenii sunt multi care nu sunt egoisti. Pentru ca egoismul face parte din duhul lumii si de acela a fugit de mult monahul.

La Sfanta Liturghie, se zice si se canta ectenia intreita. Este dumnezeiasca.
uite esti pomenita si tu aici :

Preotul: Să zicem toti, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.
Oamenii prezenti: Doamne milueste.

Preotul: Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru Patriarhul (N) [pentru (Înalt) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru ocârmuirea ţării, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Incă ne rugăm pentru fraţii noştri: preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pentru toţi cei întru Hristos fraţi ai noştri.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfântului lăcaşului acestuia şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptslăvitori, care odihnesc aici şi pretutindeni.
Oamenii: Doamne milueste.

Preotul: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, enoriaşi, ctitori şi binefăcători ai sfântului lăcaşului acestuia.
Oamenii: Doamne milueste.

În conţinuare Liturghierul indică posibilitatea adăugării unor cereri diferite în funcţie de contextul concret în care se slujeşte Sfânta Liturghie. Spre sfârşitul Liturghierului găsim tipărite cereri la diferite trebuinţe: la vreme de neplouare şi foamete, la vreme de necontenire a ploilor, pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru vrăjmaşii cei ce ne urăsc şi ne asupresc, pentru cei ce sunt în închisori, pentru năvălirea vrăjmaşilor, la boli molipsitoare, mulţumiri pentru facerea de bine a lui Dumnezeu, pentru cei ce sunt asupriţi de vrăjmaşi, pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea, pentru cererea şi câştigarea celor de trebuinţă şi de folos, pentru vreme de orice nevoie şi primejdie omenească. De asemenea se pot adapta şi alte cereri preluate din Molitfelnic (de exemplu pentru elevi şi studenţi) sau chiar pot fi alcătuite, în anumite împrejurări, unele cereri speciale.

Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întrutot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă. Ultima cerere îi cuprinde pe toţi cei implicaţi în mod direct în buna desfăşurare a slujbei: cei ce aduc daruri şi fac bine în biserică, cei ce se ostenesc pentru biserică, cei ce cântă la slujbă şi întreg poporul participant la Sfânta Liturghie care aşteaptă cu credinţă marea şi bogata milă a lui Dumnezeu.

Preotul, prin rugăciunea pe care o rosteşte, întăreşte rugăciunea poporului cerând mila lui Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul nostru, primeşte această rugăciune stăruitoare de la robii Tăi şi ne miluieşte pe noi, după mulţimea milei Tale, şi trimite îndurările Tale peste noi şi peste tot poporul Tău, care aşteaptă de la Tine multă milă.

Ecfonisul ni-L descoperă pe Dumnezeu ca milostiv şi iubitor de oameni: Că milostiv şi Iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Dumnezeul nostru e Dumnezeul milei şi al iubirii, mai tare decât orice stăpânire şi putere, e Dumnezeul fermităţii în delicateţe. Nu e un Dumnezeu al raţiunii reci ci al unei simţiri miloase, al unei participări la durerea celor ce suferă, de aceea îl slăvim cu bucurie.

Ai vazut Sofia? Daca noi oamenii de rand ne rugam in biserica in fiecare duminica si pentru tine (poporul roman de pretutindeni... iubitoarea de Hristos oaste de pretutindenea) darmite in manastire?
Prin poporul roman de pretutindeni Dumnezeu stie ce vrem sa zicem ca El este Atoatestiutor, ne stie chiar si gandurile ce trec prin capul nostru.

Nu mai fi asa crancena, inmoaie inima ta si vei simti fericirea.

Am nadejde ca Sofia a pus la inima cuvintele tale pe care le-ai daruit cu multa dragoste aici si iti multumesc pentru ce si cum ai scris.
Domnul sa te binecuvinteze si acum si pururea si in vecii vecilor, sora draga!
Se gasesc in librarii acum (la Sophya in Bucuresti) carti minunate precum: "Staretul meu Gheron Isihastul", "Marturii din viata monahala" (Gheron Iosif), "Scrieri ascetice" (Sfantul Nil Sorski) - in special primul capitol, pentru tema dezbatuta in topic, "Viata cuviosului Paisie Aghioritul".
Daca parcurgem aceste carti cu mintea si inima deschise catre continutul lor, cu mila lui Dumnezeu deslusim multe din sensurile si tainele vietii monahale. Si, in orice caz, ne lecuim sufletul de o parte din ranile sale.
Har, pace sfanta in toate! Amin.

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

Am nadejde ca Sofia a pus la inima cuvintele tale pe care le-ai daruit cu multa dragoste aici si iti multumesc pentru ce si cum ai scris.
Domnul sa te binecuvinteze si acum si pururea si in vecii vecilor, sora draga!
Se gasesc in librarii acum (la Sophya in Bucuresti) carti minunate precum: "Staretul meu Gheron Isihastul", "Marturii din viata monahala" (Gheron Iosif), "Scrieri ascetice" (Sfantul Nil Sorski) - in special primul capitol, pentru tema dezbatuta in topic, "Viata cuviosului Paisie Aghioritul".
Daca parcurgem aceste carti cu mintea si inima deschise catre continutul lor, cu mila lui Dumnezeu deslusim multe din sensurile si tainele vietii monahale. Si, in orice caz, ne lecuim sufletul de o parte din ranile sale.
Har, pace sfanta in toate! Amin.

Iti multumesc , Mi-ai mai racorit inima pacatoasa.
Il iubesc pe Parintele Paisie Aghioratul. Am citit cartea "Cu durere si dragoste pentru omul contemporan" sau "Flori din gradina Maicii Domnului" sau "Marturii de la inchinatori". Am vazut la ei, la parintii athoniti indarjirea cu care lupta pentru Hristos si pentru ortodoxie. Si plang mereu gandindu-ma ce mult mi-as dori sa fiu macar un sfert , dar ce spun eu, macar o picatura din ce au fost ei pe pamant.
Il iubesc pe Parintele Porfirie, alt bland si minunat parinte duhovnic al Greciei.
il iubesc pe staretul Tadei, duhovnicul Serbiei.
Il iubesc pe Sfantul Teofan Zavoratul, pe toti ii iubesc ca ne invata cum sa iubim si cum sa il primim pe Hristos in inima noastra.
Macarie Egipteanul, Doamne minunate omilii duhovnicesti.
Ei m-au invatat sa plang pentru pacatele mele, sa le pot vedea pe toate clar si sa lupt cu ele. Si este foarte greu asta. Dar am nadejde in Domnul.
Cad si ma ridic, si cad si ma ridic.
Avem totul in Sfanta noastra biserica pentru mantuire, avem pe Iisus Hristos si Maica Sa, avem pe Sfintii nostrii dragi care vegheaza, pe toti ii iubesc.


Acum vreau sa iti spun ca am invatat de la Sfintii Parinti ca daca unei persoane care face rau ii raspunzi cu blandete si iubire in final ajunge si el sa fie bun. Sunt mai multe feluri de blandete si iubire.

Asadar a venit momentul sa iti cer si eu iertare daca ti-am gresit cu ceva pentru ca acum stiu ca il primesti curat.
Domnul sa fie cu tine mereu!
Doamne ajuta!

“M-au îndemnat să îmbrăţişez viaţa monahală: harul Domnului, conştiinţa păcatelor săvîrşite şi a netrebniciei vieţii pe care am trăit-o – cea dintîi şi mai de seamă consecinţă a cunoaşterii lui Hristos aceasta îmi pare a fi: ni se deschid ochii asupra propriei noastre nimicnicii, dobîndim facultatea de a ne vedea din afară (şi a ne înfiora), aşa cum ne privesc şi ceilalţi (vorba lui Sartre), ne putem însuşi neşovăitor şi nereticent versetul 22 al psalmului 72: “Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta” -, dorinţa ispăşirii (ori măcar a unei îndreptări) şi – de ce n-aş recunoaşte-o? – experienţa anilor de închisoare (au fost pentru mine un eveniment existenţial cutremurător) – datorită cărora am putut lua contact nemijlocit cu realitatea vieţii, cu ceea ce se pricepe ea a deveni cînd se leapădă de măşti, artificii, decoruri şi sulemeneli.
Dar vocaţia mea călugărească e poate mult mai veche, se confundă de fapt cu vocaţia mea creştină, mai întîi sub forma unui mysterium fascinosum în anii copilăriei din comuna Pantelimon de lîngă Bucureşti şi-n anii de şcoală, apoi ca mysterium tremendum, următor anilor de viaţă irosită şi perioadei de detenţie cînd, brusc şi brutal, realitatea mi s-a manifestat iar chemarea lui Hristos mi s-a făcut auzită nu mai puţin urgentă şi inexorabilă decît goarna mobilizării

Monahismul (din termenul grec: μοναχος— care înseamnă persoană singură, însingurată) este vechea practică a creştinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup şi suflet unei vieţi conforme cu Evanghelia urmărind unirea cu Iisus Hristos. Scopul monahismului este îndumnezeirea omului (în greacă, theosis), lucrare la care sunt chemaţi toţi creştinii.


Căutarea voii lui Dumnezeu mai presus de orice altceva este o idee care apare peste tot în scrierile ortodoxe, ca de exemplu în Filocalie, o carte care cuprinde scrieri ale monahilor. Cu alte cuvinte, un monah (călugăr) sau o monahie (călugăriţă, maică) este o persoană care a jurat să urmeze nu numai poruncile Bisericii, ci şi sfaturile evanghelice "voturile" sau jurămintele monahale ale sărăciei, castităţii, curăţiei, statorniciei şi ascultării. Cuvintele lui Hristos pe care se bazează acest fel de viaţă sunt: "Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru desăvârşit este".


Monahismul îşi află începuturile în primele secole de închegare şi de răspândire a creştinismului. Sufletul omului credincios însetează necontenit după depăşirea de sine, după dobândirea unei vieţuiri asemenea îngerilor. El doreşte fericirea sa şi fericirea semenilor săi, prin permanenta aspiraţie către starea de desăvârşire şi de apropiere de Dumnezeu.


Credincioşii care au însetat după dobândirea acestei stări au găsit temeiuri în urcuşurile cele duhovniceşti, chiar în viaţa şi învăţătura Mântuitorului Hristos. Ei au văzut în viaţa Sa smerita şi „fără de păcat” (II Petru 2, 22), în mila Sa plină de duioşie faţă de oamenii timpului Său, pe care i-a slujit, mângâindu- I şi ajutându- I cu dragoste de părinte şi de frate, în „ascultarea Sa până la moarte”, (Filip. 2, 8), cel mai preţios dreptar duhovnicesc.


Viaţa de neprihănire a celui mai iubit dintre apostolii Domnului, Sf. Evanghelist Ioan, asprimea vieţii pustniceşti a Sf. Prooroc Ioan, Botezătorul Domnului, truditoarea muncă manuală a Sf. Apostol Pavel, „lucrător de corturi din Tarsul Ciliciei” (Fapte, 18, 3), au fost tot atâtea îndemnuri vii pentru cei care doreau să prisosească şi să meargă pe calea de aur în râvna lor sfântă de a „urma pe Domnul” (Matei, 16, 24).


Din dorul acesta dumnezeiesc, foarte mulţi credincioşi creştini îmbunătăţiţi se depărtau de lume, retrăgându-se prin locuri mai liniştite, renunţând la viaţa de familie şi la bunurile materiale punând început „noii vieţuiri singuratice”, sârguindu-se în muncă şi rugăciune neîncetată şi supunându-se cârmuirii duhovniceşti a unuia dintre ei, mai iscusit în nevoinţă.


Astfel, monahii sunt isihaşti angajaţi în lupta duhovnicească pe calea despătimirii (καθαρσις), contemplaţiei (θεωρια) şi îndumnezeirii sau unirii cu Dumnezeu (θεωσις), prin rugăciune, Sf. Taine şi ascultare. Deşi primele forme de monahism au fost de tip eremitic şi anahoretic, mai ales în deşerturile din Egipt, Siria sau Ţara Sfântă; relativ repede deja din secolul al IV-lea în jurul unor mari părinţi duhovniceşti se strâng mai mulţi ucenici.