Poezii preferate...

[daniil96]

ISUS IN CELULÃ
de Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist !
Luna venea dupã El, în celulã
si-L facea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.

Uimit am sãrit de sub pãtura surã :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gurã
si mi-a fãcut semn ca sã tac.

S'a asezat lângã mine pe rogojinã :
- Pune-mi pe rãni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si ruginã
parcã purtase lanturi cândva.

Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libãrci.
Luna lumina, dar zãbrelele groase
lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.

Pãrea celula munte, pãrea cãpãtânã
si misunau pãduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mânã
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genunã,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulã si era lunã,
numai Iisus nu era nicãiri...

Am întins bratele, nimeni, tãcere.
Am intrebat zidul : nici un rãspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strãpuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zãbrele .
Din lunã venea fum de cãtui...
M-am pipãit... si pe mâinile mele,
am gãsit urmele cuielor Lui.


---------------

P O V E S T E
de RADU GYR

Am avut un copil si-o nevastã
Acum o sutã, o mie de ani.
Auziti pãianjeni? Auziti sobolani?
Am avut un copil si-o nevastã.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pãmântesti diafane?
Innecuri, sfârsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viatã odrasla, femeia.

Au trecut o sutã cinci sute de ani,
s'au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si în tãcerea lor scurt detunatã
un chip îmi zâmbeste si coase.
Din pat, douã mâini mici, somnoroase,
întinse, parcã mã fulgerã: "-Tatã!"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntâmplare.
Aicea sunt: mã ãla, un oarecare,
apoi cad iarãsi în bezne postume.

Dar ce-i? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rãmas în cetate
doar noi: vesnicia, celula si eu!...

De-as zãri mãcar o frânturã de stea!
Ce fiarã-i vesnicia, ce fiarã!
I-as cere sã-mi dea un capãt de sfoarã
si de milenii sã mã spânzur cu ea.

[Doriana]

Chiar dacă ar fi să-ndur din greu
dureri şi lanţuri şi ruşine,
ajută-mi Dumnezeul meu
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să fiu răpit
şi-n noapte dus de mâini haine
oricât închis şi chinuit
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să mi se ia
tot ce-am mai drag pe lânga mine
sărac şi gol de-aş rămânea
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să zac flămând
bolnav şi uitat la uşi străine
lovit şi alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să ştiu că mor
departe dus în zări străine
tânjind de-al casei mele dor
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline
pân-la sfârşit să spun deschis
că nu mă pot lasă de Tine

Iar pentru toate acestea sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine
e ca să văd atunci Iisus
căci nici Tu nu Te laşi de mine.

Traian Dorz

[mara2008]

Din Tariile Cerului
A Începutului-sfâsit picura.
Se preling lacrimi de mir.
cautându-l pe Tatal
În ochii insomniei.
Sa fie senzatia golului,
a golului de ruga?

[Elesya]

CA PE UN DIAMANT

Strivit zăceam sub scoarţa humii în bezna pururi blestemată
Şi plin de lut duceam robia în miezul stâncilor bătrâne,
Când mâna Ta mia scos de-acolo şi mia spălat de orice pată
În apele eternităţii ca pe un diamant, Stăpâne!…
Curând apoi chemaşi asupră-mi tăişul aspru al durerii
Şi mi-ai cioplit în mii de feţe amarnic sufletul din mine
Ca pe un diamant, Stăpâne, ce şi-a sporit harul puterii
Căci înmiit va să răsfrângă lumina ce-a cuprins în sine.
Ca pe un diamant, Stăpâne, mi- ai pus în crucea stemei Tale
Şi în aurul iubirii sfinte mi- ai ferecat, – deasupra urii -
Să licăresc în noaptea vremii, când stele n- or mai fi pe cale,
Ca un surguci al slavei Tale pe larga frunte a făpturii!

de Vasile Voiculescu

[MarinaAlca]

" A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?
Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.
Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne inrăieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.
Noi - parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.
Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.
Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfana."

[Rodica50]

Radu Gyr - Rugaciune


Stapane-nsangerat, Domn al luminii
si Vesnicie limpede, Iisuse!
Tu, care ai primit pe frunte spinii
si cuie-adanci in mainile-ti supuse,
Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii,
care din cruce ne-ai facut lumina
si Rasarit din ranile tacerii
si cantec din osanda-ti fara vina -
da-ne-nclestarea Ta, da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate, sa ne primim si cuiele si fierea ca Tine-n marea Ta singuratate.
Pe fruntea tarii zambetul ti-l pune
si Neamul care-acum osanda-si duce invata-l tu amara rugaciune
din clipele suirilor pe cruce.

[Rodica50]

Adrian Paunescu
Batranul cersetor

La coltul strazii e un cersetor
Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume
Decat aceea unde, fara nume,
El ispaseste rasul tuturor.

Adolescentii se mai tin de glume
Si-i pun in palma semne de-ale lor,
El e batran si intelegator,
Cu noi, cu totii, dar, cu cei mici, anume.

Si cine observa, int-o doara,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, in acest tumult,
El, cersetorul, a uitat sa moara.

Sub zdreanta lui, minunea se-ntrupeaza,
In el e Dumnezeu, ce sta de paza.