Cum ne infranam ?

[Traditie1]

În prealabil postat de coralina

Uneori citesc ce fel contureaza unii forumisti "portretul" ortodoxului "ideal" (nu ma refer la tine, Daniel, cand afirm asta) si vad in fata ochilor un depresiv salbaticit de lume, cu care nu se poate intra in contact, care poarta un sac de iuta in loc de haine, se spala rarut pe motiv de smerenie (?!), e incruntat si nu zambeste niciodata, cu alte cuvinte un om care nu exprima in nici un fel prin comportamentul sau BUCURIA INVIERII LUI HRISTOS!

Doamne ajuta!

Dacă prin "sălbăticire" înțelegi o restrângere de la agitațiile lumești, ea e necesară pentru cei care vor să ducă o viață interiorizată de pocăință și rugăciune. Creștinismul nu constă în viața trăită lumește ci în unirea lăuntrică cu Hristos și în despătimire iar scopul înfrânării e de a permite aceasta. Asceza care nu e îndreptată spre roada lăuntrică nu e de nici un folos.

Iar bucuria vieții veșnice trebuie să existe în realitate, nu să se urmărească exprimarea ei. Afișarea unei mine pozitive este o formă de fățărnicie.