Este permis intr-o casatorie?

[heaven]

În prealabil postat de Miha-anca

PRINCIPII SPIRITUALE PENTRU VIAŢA SEXUALĂ ÎN CĂSNICIE
http://tainacasatoriei.wordpress.com...a-in-casnicie/

din “UN SINGUR TRUP – Aventura mistică a cuplului
MICHEL PHILIPPE LAROCHE
EDITURA „AMARCORD" Timişoara, 1995

Acesta este capitolul 10 din carte si raspunde la multe intrebari.

Multumim pentru recomandare!
Citind o parte din respectivul material,am avut surpriza placuta sa gasesc niste cuvinte cat se poate de intelepte si nu am putut decat sa ma intreb pe ce anume ne-am contrazis pana acum?Evident ca esti de acord cu ce scrie acolo,altminteri nu ai fi facut recomandarea,in acelasi timp,in linii mari cam tot aceleasi lucruri doream sa le spun si eu,insa ori nu m-am facut inteleasa ori am fost gresit interpretata.
Sincera sa fiu,chiar ma asteptam la cu totul altceva cand am deschis pagina respectiva,insa am fost surprinsa placut:

Nici pe departe nu este, aşa cum unii în mod ipocrit au putut să gândească, partea ruşinoasă a căsătoriei! Şi trebuie să o afirmăm cu tărie: nici vorbă să fie restrânsă exclusiv la „reproducere”! Această concepţie, conform căreia bărbatul şi femeia n-ar fi, atunci când se cunosc trupeşte, decât nişte „re-producători”, e o imensă erezie! O erezie, pentru că nesocoteşte comuniunea dintre suflet şi trup, care stă deasupra acestui mister.

Prin acest cuvânt, Apostolul îi sfătuieşte pe cei căsătoriţi să nu-şi refuze unul altuia, nici bărbatul femeii, nici femeia bărbatului, bucurii şi plăceri care, departe de a viza reproducerea, nu au alt scop decât satisfacerea dorinţei de celălalt10, o dorinţă firească şi legitimă. Iar legătura care o satisface e chiar dovada fidelităţii dintre cei doi11. Cât de departe suntem, cu gândirea Părinţilor, de limbajul ipocrit! … Iată că Părinţii Bisericii vorbesc despre legitimitatea plăcerii în actul de iubire, în care cei doi caută „să-şi satisfacă dorinţa de celălalt”.

În fond, egoismul se poate strecura, sub masca puritanismului, şi în misterul vieţii intime.

„dacă vreun episcop sau prezbiter sau diacon sau oricine din cinul preoţesc, se ţine departe (s-ar abţine) de nuntă şi de cărnuri şi de vin, nu pentru înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea (uitând) că toate sunt foarte bune şi că bărbat şi femeie 1-a făcut Dumnezeu pe om, ci hulind ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească şi să se îndepărteze din Biserică (să se afurisească).

Nu trebuie să uităm că demonii trăiesc în abstinenţă, fără a cunoaşte ispitele cărnii, şi că o falsă feciorie, însoţită de judecăţi la adresa „mediocrităţii spirituale” a celuilalt, sunt cel mai adesea alibiul unei iubiri care se stinge.

Pentru că tocmai harul iubirii e cel care transfigurează unirea şi o sfinţeşte, făcând-o nespurcată şi pură.