mesaj de la noul ierusalim

[AngelicaKroner]

264. “Minunile” de la Pucioasa (IV)

O altă minune mult-aşteptată şi de dorit printre pucioşi este “lucrarea împărăţiei cerurilor în om”, şi apoi în afara lui, ca să vadă şi mulţi alţii că acolo este Dumnezeu şi lucrarea Lui, care-l face pe om asemenea lui Dumnezeu. Deşi în primul rând sunt vizaţi toţi adepţii pucioşi, cărora li se cere să devină urgent modele pentru ceilalţi creştini, se ştie că viaţa pucioşilor este plină de tulburări, certuri, dezbinări, ură, neascultare, dezertări şi apoi demascări incomode, care le creează o imagine destul de depărtată de cea a unor modele asemenea lui Dumnezeu, dar destul de apropiată de adevăratul lor stăpân. Despre ei se va spune (în mesajul care urmează a fi prezentat aici, cel din data de 29-5-2007) o mustrare care sună aşa: “Tu ai pierit din lipsă de înţelepciune, mereu, mereu ai pierit din pricina aceasta, poporul Meu...”:

“Voiesc să înţelegi mai înainte de ziua slavei Mele împărăţia Mea şi locul ei din tine, căci ea îşi are hărăzit locul ei în om, iar minunile ei sunt minunate în om, şi apoi în afara lui spre vederea cea bună a multora apoi, şi vei fi atunci asemenea Mie, omule. Amin.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 7-1-2007)

Dar cea mai concretă şi mai palpabilă “minune” din mijlocul pucioşilor este cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, “cartea vremii pucioşilor”, apărută în două ediţii. Partea proastă este că cele două ediţii diferă substanţial, dovedind ori că liderii pucioşi nu au nici cel mai mic respect pentru “Cuvântul Domnului”, pe care l-au masacrat fără milă, în intenţia de a-l “corecta” şi cosmetiza, ori că “Dumnezeul” Pucioasei Însuşi a mai reflectat între timp şi a adus o serie de modificări de substanţă propriilor Sale mesaje, considerând că ele erau departe de perfecţiune aşa cum fuseseră lansate în forma iniţială:

“O, ţi-am dat cartea vremii tale cu Mine, minunea lui Dumnezeu din mijlocul tău, poporul Meu cel de demult al Meu. Am făcut cartea cea mare, cartea Mea cu tine, cartea Mielului Cel junghiat şi ţi-am dat-o, tată, şi am scris acum prin ea cincizeci de ani de cuvânt cu tine pe vatra neamului român. Tu ai pierit din lipsă de înţelepciune, mereu, mereu ai pierit din pricina aceasta, poporul Meu, dar Eu ţi-am dat acum cartea Mea cu tine, tată.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 29-5-2007)

Adepţilor pucioşi li se promite solemn că dacă dacă “vor trece din trup în duh” (adică vor renunţa la orice pretenţii minimale privind bunurile materiale de folosinţă individuală) şi dacă “vor sta sub călăuză” (adică dacă vor accepta necondiţionat tutela liderilor pucioşi, cea care paralizează personalitatea şi conştiinţa tuturor adepţilor care li se supun) atunci ei vor fi “poporul micuţ din mijlocul neamului români” care “va învăţa lucrarea cea pentru ucenici” şi “va lucra Domnul minuni cu ei peste pământ şi peste om”:

“De multă vreme Îmi învăţ poporul cuvântului Meu să nu poarte el o mai întâi grijă ca şi de Mine, ca şi de coborârea Mea cuvânt la el, şi l-am învăţat mereu, mereu să treacă din trup în duh, că nu-i trebuie timp aparte să lucreze la această minune, care este mai presus decât orice împlinire între oameni, şi ca să pot Eu veni cuvânt pe pământ, tată, căci cuvântul Meu este foc mistuitor, în care orice neputinţă care stă împotriva Mea se nimiceşte şi îi ia locul puterea lui Dumnezeu, fiilor copii. [...] Tu, popor micuţ din mijlocul neamului român, adăpostit de Domnul pe colină de nou Sion, strânge-te la pieptul Domnului şi stai alipit cu El, căci vremea venirii Domnului e cu mânie peste cei ce nu cred venirii Lui. O, nu te teme, dar întăreşte-ţi iubirea şi glasul către Dumnezeu şi cere-I Lui toată slava venirii Lui peste pământul român. Învaţă lucrarea cea pentru ucenici şi lucrează după cum Domnul te-a învăţat. Umpleţi-vă guriţele de lucrarea Duhului Sfânt peste voi, ca să fiţi udaţi şi să purtaţi rod, şi învăţaţi ce înseamnă să staţi sub călăuză, fiilor. Nu cumva să daţi să înţelegeţi oricum aceasta. Cât timp staţi sub călăuză Îi este bine Domnului şi vouă şi lucrează Domnul minuni cu voi peste pământ şi peste om.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 13-7-2007)

Spălarea creierelor, practicată de liderii pucioşi asupra adepţilor lor, nu este nici pe departe ascunsă, tăinuită cu grijă ca o procedură discutabilă, ci este propovăduită deschis ca o metodă necesară de a atinge performanţa de a face minuni, prin înlocuirea “minţii de om”, adică a “minţii de pe pământ” cu “mintea din cer” (adică înlocuirea gândirii proprii cu învăţăturile inoculate de liderii pucioşi – “proorocii şi solii Domnului” ca fiind “mesaje de la Dumnezeu din cer”):

“Îl învăţam mereu pe poporul Meu cel de azi, dădeam să-l înţelepţesc, dar el îşi vedea prea mult de treburile lui, şi se învârtoşa dacă făcea aşa, şi apoi se ridica împotriva Mea ca să-şi acopere vina, şi iată, nu lua poporul Meu de azi învăţătură pentru veşnicia lui cea cu Mine pe pământ şi în cer apoi. O, nu trebuie răstălmăcit cuvântul Meu şi pus apoi împotriva Mea de către cel vârtos la cuvânt şi la duh răutăcios, de către cel cu minte de sine, minte înaintea căreia Eu, Domnul, stau în genunchi neputincios şi nelucrător pentru a Mea putere şi sfat ceresc. O, e mare taină şi mare minune să înţeleagă omul duhul şi puterea rugăciunii. Această putere nu poate în cel cu minte de om. Îmi învăţam mereu poporul să iubească rugăciunea, dar el nu putea să fie numai al Meu cu mintea lui, cu îndeletnicirile lui, şi îşi alegea fiecare câte ceva de făcut, şi aşa se depărta el de Mine după ce Mă gusta dacă Mă afla din om în om în acest cuvânt cu care stau masă întinsă de cincizeci de ani pe pământ în neamul român.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 2-8-2007)

Cuvântul de la Pucioasa este prezentat ca “învăţătura vieţii veşnice”, iar cea mai mare minune pe care o poate face omul pe pământ acum, este credinţa lui în venirea lui Hristos nevăzut, dar auzit de solii pucioşi drept cuvânt de învăţătură:

“... căci Eu sunt pe masa ta trup şi cuvânt pentru tine şi pentru cei ce aşteaptă glasul Meu în mormintele lor, şi pentru omul de pe pământ, care Mă află la tine cu învăţătura vieţii veşnice, şi iată, cea mai mare minune pe care o poate face omul pe pământ acum, este credinţa lui în venirea Mea cuvânt pe pământ pentru învăţătură de înviere, învăţătură peste vii şi peste morţi, poporul Meu.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 27-10-2007)

(Text preluat de pe blogul noul-ierusalim.info)

[vsovivi]

Şi ştiu ce vă anină: ''râvna'' defăimării...

că atât aţi reuşit să învăţaţi ca ştiinţă, cu atât se pare că aţi rămas: pisma, răutatea, ura şi răzbunarea... şi e ciudat cu câtă uşurătate v-aţi lăsat seduse amândouă de o singură literă: e, căci aici se dă toată lupta voastră pornită din u.

Şi de aia nu mai citesc ce scrieţi voi în deşert că n-are rost şi v-am scris aşa ca un dar special:

''Nu te mai agita dejaba, că oricum nu te mai cred!''

''Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău.''

[AngelicaKroner]

Citat din Vsovivi:

Eu să şti că pricep foarte lesne şi clar că ambele citate sunt perfect valabile, şi cel mai mare păcat este păcatul, şi cel mai mare păcat este necredinţa şi cel mai mare păcat este mândria... căci fără unealta credinţei din mâîndrie ajungi să cazi în orice păcat iar preţul păcatului este moartea: despărţirea de Har, de Dumnezeu, de Adevăr, de veşnicie... crezând că nu ai fost sfinţit ci iată că sfinţenia a fost rodul creaţiei tale... ca o frumoasă creatoare de creiatină... distractivă... o hoaţă.

"Eu să şti" se scrie "eu să ştii", deci nu a fost un accident, ci o corijenţă la gramatică. Dacă ambele citate sunt valabile, atunci:

- cel mai mare vrăjmaş este păcatul;
- cel mai mare vrăjmaş nu este păcatul.

- cel mai mare mincinos este ăla care face asemenea afirmaţii care se contrazic.
Q.e.d.

[vsovivi]

În prealabil postat de AngelicaKroner

Citat din Vsovivi:

Eu să şti că pricep foarte lesne şi clar că ambele citate sunt perfect valabile, şi cel mai mare păcat este păcatul, şi cel mai mare păcat este necredinţa şi cel mai mare păcat este mândria... căci fără unealta credinţei din mâîndrie ajungi să cazi în orice păcat iar preţul păcatului este moartea: despărţirea de Har, de Dumnezeu, de Adevăr, de veşnicie... crezând că nu ai fost sfinţit ci iată că sfinţenia a fost rodul creaţiei tale... ca o frumoasă creatoare de creiatină... distractivă... o hoaţă.

"Eu să şti" se scrie "eu să ştii", deci nu a fost un accident, ci o corijenţă la gramatică. Dacă ambele citate sunt valabile, atunci:

- cel mai mare vrăjmaş este păcatul;
- cel mai mare vrăjmaş nu este păcatul.

- cel mai mare mincinos este ăla care face asemenea afirmaţii care se contrazic.
Q.e.d.

Văd că tot grămăticul vă este stăpânul suprem, litera ce vine din superstiţ, că ziceţi că voi ştiţi cum se scrie corect, păi dacă ştiţi cum se scrie corect atunci de ce şi pentru ce nu puteţi şi pricepe corect? Probabil o neputinţă, dar să ştii se scrie cu doi i doar dacă ar fi poruncă, adică îţi cer ceva ca să faci, adică îţi zic de exemplu: ''-Fii deşteaptă!, şi să ştii pe viitor! despre ce e vorba...'' şi aşa mai departe, dar când nu e poruncă, nu e la imperativ, atunci e fără doi de i, ci are sensul unei povestiri care nu presupune din partea ta nici un efort, deci aşa se citeşte textul: ''Eu să şti că pricep foarte lesne şi clar ...'' că practic dumneata nu ai cum să faci vre-un efort de ascultare căci nu ţine de tine să poţi face altceva decât să o iei drept bună afirmaţia mea... care e un fel de mărturisire lăudăroasă... deci constaţi citind şi gata, căci dacă ţi-aş fi zis: ''Să ştii că respectivul are dreptate'', atunci tu puteai să cercetezi faptele lui şi viaţa lui şi să ajungi prin truda ta pentru a şti la înţelepciunea împlinirii căci ai ascultat porunca '' să ştii!'', poruncă ce se putea împlini printr-un minim efort de ascultare ca să faci binele, nu şi răul, deci era un imperativ ce se putea împlini... de cei ce voiesc, cu credinţă.

Şi constat astfel tot mai clar că e un accident faptul că mai stau de vorbă cu două surogate ale iubirii, că-mi ucid timpul, adică cu nişte surori care par iubite căci ele sunt un fel de porţi ce te teleportează direct în beznă dacă ai căderea ca să le cunoşti, fiindcă sunt nişte înlocuitori ale lor însele, nici măcar cafia nu sunt ci nechezol.

Şi nu ai demonstrat corect, că n-ai aplecare, şi v-am mai zis că nu vă pricepeţi nici la mate şi nici la logică bouleiană, fiindcă mai sus parcă e aşa dacă ai fi citat corect:

- cel mai mare vrăjmaş este păcatul;
- cel mai mare vrăjmaş nu este păcatul ci necredinţa;

şi deci nu e cum ai trunchiat mătăluţă, ca o găgăuţă,

de unde rezultă, din text, că prin pofta cea mare a minciunii măririi de sine ajungi mereu în necredinţă făcând păcatul neascultării şi astfel căzând şi ajungând vrăjmaş al Domnului... vrăj-m-aş distra mereu... de neajunsurile altuia.

Deci nu a fost o negaţie aşa cum ochiulhulul tău rău nu vrea să audă, pentru ca să acuze, ci a fost desconspirarea poftei rele a omului rău şi necredincios şi ştiinţific:

-m-aş păcătui
-nu numai că m-aş păcătui ci m-aş fi complet necredincios

şi ambele prin vrăjitoria minciunilor şi sofismelor semeţiei răutăţii.

E simplu dacă chiar vrei să pricepi corect şi nu numai să scri corect.

Deci încă odata v-aţi demonstrat că sunteţi primele în... în... nu vreau să vă jignesc.

Binele şi dragostea nu se socoteşte şi nu se demonstrază... deci q.e.d. adică negat, sau nonQ.E.D.

şi doar faptele pot arunca o umbră de îndoială asupra adevăratelor sentimente şi intenţii... dar şi vorbele scoase pe guriţa cea dulce... fireşte.

De atâta grămătic să ştii că o să ajungeţi proaste grămadă!

[vsovivi]

Şi ştiu ce vă anină: ''râvna'' defăimării...

...că prea vă doriţi ca să vă scăpătaţi faimă... şi ce grozăvie şi ce bravură poate să fie în faima asumării neascultării? Multă şi surdă!

Şi de aia nu mai citesc ce scrieţi voi în deşert şi vremelnic fiindcă n-are niciun rost şi atunci doar v-am scris aşa ca un dar special:

''Nu te mai agita dejaba, că oricum nu te mai cred!''

''Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău.''

[AngelicaKroner]

Citat din Vsovivi:

“Văd că tot grămăticul vă este stăpânul suprem, litera ce vine din superstiţ, că ziceţi că voi ştiţi cum se scrie corect, păi dacă ştiţi cum se scrie corect atunci de ce şi pentru ce nu puteţi şi pricepe corect? Probabil o neputinţă, dar să ştii se scrie cu doi i doar dacă ar fi poruncă, adică îţi cer ceva ca să faci, adică îţi zic de exemplu: ''-Fii deşteaptă!, şi să ştii pe viitor! despre ce e vorba...'' şi aşa mai departe, dar când nu e poruncă, nu e la imperativ, atunci e fără doi de i, ci are sensul unei povestiri care nu presupune din partea ta nici un efort, deci aşa se citeşte textul: ''Eu să şti că pricep foarte lesne şi clar ...'' că practic dumneata nu ai cum să faci vre-un efort de ascultare căci nu ţine de tine să poţi face altceva decât să o iei drept bună afirmaţia mea... care e un fel de mărturisire lăudăroasă... deci constaţi citind şi gata, căci dacă ţi-aş fi zis: ''Să ştii că respectivul are dreptate'', atunci tu puteai să cercetezi faptele lui şi viaţa lui şi să ajungi prin truda ta pentru a şti la înţelepciunea împlinirii căci ai ascultat porunca '' să ştii!'', poruncă ce se putea împlini printr-un minim efort de ascultare ca să faci binele, nu şi răul, deci era un imperativ ce se putea împlini... de cei ce voiesc, cu credinţă.”

Comentariu la acest citat : Vorbă multă, sărăcia omului. Niciodată verbul "a şti" nu apare, la persoana a II-a singular -nici la modul imperativ şi nici la modul conjunctiv (aşa cum pretinzi tu că apare în acest text, deşi să ştii că este tot la imperativ!!) - în forma “să şti” , ci întotdeauna în forma “să ştii”.

Alt citat:

“- cel mai mare vrăjmaş este păcatul;
- cel mai mare vrăjmaş nu este păcatul ci necredinţa;

şi deci nu e cum ai trunchiat mătăluţă, ca o găgăuţă, ...
Deci nu a fost o negaţie ...

-m-aş păcătui
-nu numai că m-aş păcătui ci m-aş fi complet necredincios “

Comentariu la acest citat : Dacă adaugi de la tine particula “numai” şi o pui acolo unde nu era, atunci transformi negaţia “nu” în afirmaţia “nu numai”; deci cine se ţine de şmecherii ca să “demonstreze" că albul este negru?

Chiar dacă trunchiezi propoziţia în cauză, negaţia tot rămâne: "vrăjmaşul NU este păcatul, CI este altceva decât păcatul: este necredinţa".

Alt citat:

“E simplu dacă chiar vrei să pricepi corect şi nu numai să scri corect. ... nu vreau să vă jignesc. ...De atâta grămătic să ştii că o să ajungeţi proaste grămadă!”

Comentariu la acest citat: Iar tu vrei să faci pe deşteptul, dar nu reuşeşti. Nu se scrie “să scri corect” ci “să scrii corect”. Nu vrei să jigneşti, dar te străduieşti, şi de data aceasta reuşeşti.

Mai pune totuşi mâna pe gramatică, e cazul.

[vsovivi]

În prealabil postat de AngelicaKroner

Citat din Vsovivi:

“Văd că tot grămăticul vă este stăpânul suprem, litera ce vine din superstiţ, că ziceţi că voi ştiţi cum se scrie corect, păi dacă ştiţi cum se scrie corect atunci de ce şi pentru ce nu puteţi şi pricepe corect? Probabil o neputinţă, dar să ştii se scrie cu doi i doar dacă ar fi poruncă, adică îţi cer ceva ca să faci, adică îţi zic de exemplu: ''-Fii deşteaptă!, şi să ştii pe viitor! despre ce e vorba...'' şi aşa mai departe, dar când nu e poruncă, nu e la imperativ, atunci e fără doi de i, ci are sensul unei povestiri care nu presupune din partea ta nici un efort, deci aşa se citeşte textul: ''Eu să şti că pricep foarte lesne şi clar ...'' că practic dumneata nu ai cum să faci vre-un efort de ascultare căci nu ţine de tine să poţi face altceva decât să o iei drept bună afirmaţia mea... care e un fel de mărturisire lăudăroasă... deci constaţi citind şi gata, căci dacă ţi-aş fi zis: ''Să ştii că respectivul are dreptate'', atunci tu puteai să cercetezi faptele lui şi viaţa lui şi să ajungi prin truda ta pentru a şti la înţelepciunea împlinirii căci ai ascultat porunca '' să ştii!'', poruncă ce se putea împlini printr-un minim efort de ascultare ca să faci binele, nu şi răul, deci era un imperativ ce se putea împlini... de cei ce voiesc, cu credinţă.”

Comentariu la acest citat : Vorbă multă, sărăcia omului. Niciodată verbul "a şti" nu apare, la persoana a II-a singular -nici la modul imperativ şi nici la modul conjunctiv (aşa cum pretinzi tu că apare în acest text, deşi să ştii că este tot la imperativ!!) - în forma “să şti” , ci întotdeauna în forma “să ştii”.

Alt citat:

“- cel mai mare vrăjmaş este păcatul;
- cel mai mare vrăjmaş nu este păcatul ci necredinţa;

şi deci nu e cum ai trunchiat mătăluţă, ca o găgăuţă, ...
Deci nu a fost o negaţie ...

-m-aş păcătui
-nu numai că m-aş păcătui ci m-aş fi complet necredincios “

Comentariu la acest citat : Dacă adaugi de la tine particula “numai” şi o pui acolo unde nu era, atunci transformi negaţia “nu” în afirmaţia “nu numai”; deci cine se ţine de şmecherii ca să “demonstreze" că albul este negru?

Chiar dacă trunchiezi propoziţia în cauză, negaţia tot rămâne: "vrăjmaşul NU este păcatul, CI este altceva decât păcatul: este necredinţa".

Alt citat:

“E simplu dacă chiar vrei să pricepi corect şi nu numai să scri corect. ... nu vreau să vă jignesc. ...De atâta grămătic să ştii că o să ajungeţi proaste grămadă!”

Comentariu la acest citat: Iar tu vrei să faci pe deşteptul, dar nu reuşeşti. Nu se scrie “să scri corect” ci “să scrii corect”. Nu vrei să jigneşti, dar te străduieşti, şi de data aceasta reuşeşti.

Mai pune totuşi mâna pe gramatică, e cazul.

Tu te pricepi ce spui? Păi dacă nici pe tine nu te poţi pricepe cum ai vrea să pricepi pe alţii? Căci de aici nu rezultă decât trufie şi frustaj:

''Comentariu la acest citat : Vorbă multă, sărăcia omului. Niciodată verbul "a şti" nu apare, la persoana a II-a singular -nici la modul imperativ şi nici la modul conjunctiv (aşa cum pretinzi tu că apare în acest text, deşi să ştii că este tot la imperativ!!) - în forma “să şti” , ci întotdeauna în forma “să ştii”.''

1.''Vorbă multă, sărăcia omului. '' Păi vorbesc mult că unde nu e nici Dumnezeu nu cere,

2.''Niciodată...'', niciodată să nu spui niciodată... ca să nu păţeşti ca sf. Petru care şi-a amintiti abea după ce a cântat cocoşul de două ori că s-a lepădat de trei ori... şi deci nu are nici o justificare pentru invocarea regulii tale absurde!.. când textul meu era tocmai concludent că nu-ţi ceream nimic, nici imperiativ şi nici conjunctivitiv, fiindcă era şi e evident că n-aveam şi n-am cui. Babelor surde în biserică nimeni nu le predică de două compătimii de ori...

3. Vouă nu vă iese logica fiindcă lucraţi numai cu excluziunile necruţătoare şi dispreţuitoare ca şi cum un text al Domnului ar exclude alt text tot al Domnului, căci voi n-aţi priceput nici până azi că nimic din legea şi proorocii nu v-a trece până nu se vor plini toate: ''Cerul şi Pământul va trece dar Cuvintele Mele nu vor trece...'' deci cu atât mai mult Cuvântul Lui Dumnezeu nu va trece.

4. Păi cum o să rămână negaţia? din propoziţiuniune? Păi ar fi negaţie doar dacă ai scoate-o din context, dacă ai vrea să umblii cu contrioversa ca o mare contrioversată, şi abea atunci ciuntindu-ţi chipul Domnului, atunci ai ''pricepe'' că e negaţie, şi ai ''pricepe'' aşa doar ca să poţi acuza... pe alţii de ceea ce vrei dumneata... de exemplu : că Domnul e rău şi că e mincinos... şi că noi suntem fraieri... dacă credem şi urmăm pe Dumnezeu prin maimarii prooroci.


Nu ţi-am spus că pierd mereu timpul cu voi, sancho? Ce să-i faci... necazul nu vine niciodată singur, că de aia e scris că dacă mulţumeşti în necazuri, abea atunci vei găsi mare folos... spre mântuire, căci nădăjduieşti că vei fi scos din ele nu prin puteroareaoarea ta.

(Şi m-ai citat şi absurd căci ai pus trei puncte, de parcă ar fi fost ale mele punctele şi nu se mai înţelege citatul ci e trunchiat şi spurcat cu lene fiindcă ar fi trebuit să pui aşa [...] dacă tot ai fi vrut să trunchezi rezultanta logicii:

Deci nu a fost o negaţie aşa cum ochiulhulul tău rău nu vrea să audă, pentru ca să acuze, ci a fost desconspirarea poftei rele a omului rău şi necredincios şi ştiinţific:
-m-aş păcătui
-nu numai că m-aş păcătui ci m-aş fi complet necredincios;


şi ''Vorba multă e sărăcia omului'', e a nu ă, şi poate ai vrut să zici deci dar ai pus deşi ''aşa cum pretinzi tu că apare în acest text, deşi să ştii că este tot la imperativ!!'', sau nu mai puneai că. Dar tu probabil vorbeşti numai la imeriativ!.. fireşte, cum altfel, imperiul contraatacă... şi la final o păţeşte rău de tot.)

[vsovivi]

''Mai pune totuşi mâna pe gramatică, e cazul. ''

La un aşa îndemn, frumos şi bun şi minunat, uite, am să-l ascult... aşa, deci ''draga'' mea ''distrează-te şi bea că suntem made in România''. Şi aşa am pus mâna pe golan... că e cazul... dar ca orice caz bune de internare, nu e suficient doar atât... trebuie să aprinzi poziţiile şi să dai drumul la ştergătoare, căci vine furtuna.

[mariamargareta]

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (I)


Liderii pucioşi pretind că la Pucioasa este în desfăşurare continuă o “a treia venire (în duh) a Domnului Iisus Hristos”, Care Îşi pregăteşte prin ea o “a patra venire”. Abia această “a patra venire” va fi acea revenire în trup, înconjurată de mare slavă, de lumină şi de nor de îngeri, despre care ne vorbeşte şi Scriptura, care însă numără mai agale şi ne spune despre ea că va fi abia... a doua venire!!

Dar cum se pot explica aceste neconcordanţe stridente faţă de cunoscutul mesaj biblic? Liderii pucioşi încearcă să-şi legitimeze prin alegaţiile lor o pretinsă legătură tainică între ei şi Dumnezeu, stabilită şi consolidată de peste cincizeci şi cinci de ani încoace, legătură asimilată de ei cu “a treia coborâre a Domnului pe pământ”. Ei mai pretind că această “coborâre” a “Domnului” (care tot coboară şi iar coboară din cer, de prin anul 1955 încoace, dar coborârea Lui nu se mai termină) are loc nu numai în “gădinile suspendate” de la Pucioasa, ci şi “în mai multe locuri” de pe teritoriul “judeţului şfânt” Dâmboviţa. De asemenea, foarte important este faptul că această pretinsă “coborâre” nu are loc cu întreaga fiinţă a lui Hristos, ci numai cu o anumită parte a ei; fără trup, ci numai “în duh şi în cuvânt”:

“... O, copiii Mei, am venit a treia oară. Prima dată am venit şi am făcut om şi tot ce se vede şi am pus o hotărâre să o păzească, să fie bine de el şi de toţi urmaşii lui, şi au greşit. Am venit a doua oară, în trup. M-am născut cu trup din Fecioară. Am trăit pe pământ, te-am învăţat ce să faci să moşteneşti împărăţia cerurilor, te-am vindecat de toate suferinţele ce le aveai tu, care ai crezut şi ai venit la Mine. Sub ochii înaintaşilor tăi am făcut minuni ca să-i încredinţez de toată nădejdea ce trebuia s-o aibă şi ei, şi voi. Iată, am venit a treia oară. Acum sunt în Duh, şi M-am pogorât în mai multe locuri, să vă îndemn la viaţă şi trăire curată şi sfântă, că e gata să se sfârşească totul şi vă prinde moartea aşa cum sunteţi, pe calea cea largă, cu toate răutăţile: necredinţa, vrajba, ura, mânia, mândria, desfrâul, curvia cea mai rea ca la păgâni.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 22 iunie 1957)

Ce trebuie înţeles din această “a treia coborâre a lui Hristos în Duh”? Ce sau cine este “Duhul lui Hristos” la care fac referinţă pucioşii în acest text?
Există aici trei variante posibile de “coborâre în duh”, dar care se exclud reciproc; paradoxal este că pucioşii le abordează pe toate lăsând impresia că la ei toate sunt posibile şi chiar perfect valabile şi autentice:

A)- fie este vorba aici despre a doua Persoană a Dumnezeirii, adică de Duhul Sfânt, care împreună cu Tatăl şi cu Fiul alcătuiesc fiinţa lui Dumnezeu

B)- fie este vorba de duhul lui Hristos în sens de entitate spirituală care împreună cu trupul alcătuieşte Persoana lui Iisus, şi care I-a însufleţit trupul Său, mai întâi la naşterea Sa din Fecioara Maria, şi mai apoi la Învierea Sa din morţi.

C)- fie este vorba de alte duhuri care se pretind a fi duhuri de sfinţi sau de oameni decedaţi în anii din urmă şi care vorbesc în numele lui Hristos sau alături de Hristos.

Să le analizăm pe rând:

A. În primul caz, în care este vorba de Duhul Sfânt, respectiv de Una dintre cele trei Persoane ale lui Dumnezeu, atunci pucioşii intră într-o contradicţie majoră cu Sfânta Scriptură. Aceasta ne învaţă că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este trimis pe pământ Apostolilor (şi apoi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi, prin continuitate harică) de către Fiul, începând cu a Cincizecea zi de la Înviere; de atunci încoace El este nedespărţit de Biserica lui Hristos, pe care neîncetat o mângâie în încercări, o ocroteşte şi o povăţuieşte în dreapta credinţă. În schimb, pucioşii ne învaţă că Duhul Sfânt purcede de la Fiul şi că este trimis pe pământ Verginicăi (şi apoi la succesoarele ei la şefia sectei pucioase) de către Fiul, începând cu anul 1955; de atunci încoace El este nedespărţit doar de Biserica Pucioşilor, căreia îi dictează de peste cincizeci şi cinci de ani o nouă Evanghelie a lui Hristos, denumită de ei “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“Verginico, trebuie să înţelegeţi cu toţii că Eu vă vorbesc vouă. Deci prin acest cuvânt să înţelegeţi pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Tatăl, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui prin care grăieşte cuvintele pe care voi le auziţi este Sfântul Duh. Şi să ştiţi cu toţii căci gura Domnului grăieşte aceste cuvinte pe care voi le auziţi. Adică Duhul Domnului, pentru că Sfîntul Duh se numeşte: gura lui Dumnezeu şi Fiul este Cuvântul. Am venit asupra rămăşiţei lui Israel, să îl călăuzesc la tot adevărul…” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 10 mai 1972)


De aici rezultă că, deşi gura care pronunţa cuvintele mesajelor pucioşeşti era gura Verginicăi, noi trebuie să credem că era concomitent “gura lui Dumnezeu”, gură care de fapt “era Sfântul Duh”. Aşadar apare ca inevitabil următorul silogism, încărcat la refuz de prăpăstii:

a) Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu , dar este totodată şi Tatăl;
b) Fiul este Cuvântul;
c) Sfântul Duh se numeşte - deci este - gura lui Dumnezeu din care purcede Cuvântul; dar Cuvântul ieşea din gura Verginicăi; deci gura Verginicăi era gura lui Dumnezeu.
d) Înseamnă că gura Verginicăi era Duhul Sfânt, căci Duhul Sfânt este gura lui Dumnezeu (vezi pct.c)) ; iar prin gura ei ieşea Cuvântul, adică Fiul (vezi pct.b)), dar şi Tatăl (vezi pct.a))
e) Deci, atât Fiul cât şi Tatăl ieşeau din gura Verginicăi, adică din Duhul Sfânt.
f) Rezultă că atât Fiul, cât şi Tatăl, purced din Duhul Sfânt, ceea ce este o erezie.


Această erezie este modificată în mai multe rânduri, prin mesajele pucioşeşti. Ultima versiune a ereziei pucioşeşti a purcederii este aceea că Fiul nu mai purcede de la Duhul, ci de la Tatăl:

“– În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine”( 3 mai 2009)” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

În plus, deşi Scriptura spune clar că “Duh este Dumnezeu” (“Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” - Ioan 4,24; Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”- 2 Cor. 3,17) , totuşi “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa învaţă că şi Tatăl Ceresc are trup, din care purcede trupul Fiului:

“Eu sunt trup din trupul Tatălui ceresc” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 august 1978.)