mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (IX)


*
Cea mai mare înţelepciune este “mintea sfântă”:

“Mai mare înţelepciune ca mintea sfântă nu este înţelepciune sub cer. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 17-11-1996)

Cea mai mare înţelepciune este “iubirea de Dumnezeu”:

“Cea mai mare înţelepciune a omului asta ar fi: iubirea de Dumnezeu, dar pe ea n-o alege omul ca să umple apoi pământul cu ea şi cu vestea ei.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 7.4.2001)

“Cea mai mare înţelepciune este “lepădarea de sine”, iar “lepădarea de sine este crucea”:

“Israele, fiule scump, ce frumos este omul care se leapădă de sine, ce frumos! Mai mare înţelepciune nu este ca înţelepciunea aceasta. [...] Lepădarea de sine este crucea, şi nu altceva este crucea. Mai mare înţelepciune ca aceasta care să strige între fiii oamenilor nu este înţelepciune. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21-11-96)

“Cea mai mare înţelepciune este “înţelepciunea sfinţilor”:

“Mai mare decât toată înţelepciunea veacurilor este înţelepciunea sfinţilor cerului Meu, căci Eu am spus: «Mai mari decât toate lucrările de până la ei vor lucra sfinţii care cred în Dumnezeu dându-se Lui sălaş pe pământ, şi apoi în cer».”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-10-2004)

Cea mai mare înţelepciune este “slujirea Dumnezeului de la Pucioasa”:

“Cea mai mare înţelepciune în om este atunci când el Îmi slujeşte Mie, când el Mă iubeşte pentru Mine şi nu pentru el, şi aceasta este puterea înţelepciunii şi puterea iubirii, iar altfel nu este cu acestea pentru slujirea Mea. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-4-2009)

Cea mai mare înţelepciune este “ascultarea de Dumnezeu”:

“Nu poate fi pe pământ şi în om înţelepciune mai mare ca ascultarea de Dumnezeu, iar cine n-o iubeşte pe ea ca pe viaţa sa însăşi, acela este fiu al deşertăciunii cea de peste oamenii care-şi fac voia lor, iar trâmbiţa Mea a spus: «Cei ce au voia lor, aceia pier prin ea».”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-10-2006)

*
Cea mai mare zi este “ziua întâi”:

“Ziua întâi este cea mai mare zi, pentru că în ziua întâi a făcut Dumnezeu lumina. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20-1-1995)

Cea mai mare zi este “lucrarea Cuvântului de la Pucioasa”:

“Lucrarea cuvântului Meu de peste pământ este cea mai mare zi din toate zilele care sunt cu omul, iar ea trebuie să-l zguduie pe om, căci Domnul vorbeşte peste toate câte sunt în cer sus şi pe pământ jos. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-2-2004)

Cea mai mare zi este “sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”:

“Această zi de sărbătoare este mângâierea mamei Mele Fecioare, cea mai mare zi din viaţa ei de pe pământ.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-8-2008, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe stil vechi)

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (X)


*
Nici când vor să proclame care este cea mai mare jertfă, pucioşii nu sunt consecvenţi. Contrar Scripturii, care ne învaţă că nu există în istoria lumii o jertfă mai mare ca a Domnului Iisus Hristos, pucioşii consideră că “nimeni nu a adus o mai mare jertfă pe pământ, decât Melchisedec”:

“ Melchisedec a adus jertfa dragostei sale pentru Domnul, şi nimeni nu a adus o mai mare jertfă ca şi el. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21.11.1993)

Alteori, pucioşii consideră că cea mai mare jertfă posibilă este “iubirea dintre pucioşi şi Stăpânul lor, duhul vorbitor de la Pucioasa”:

“...fiilor, că nu e jertfă mai mare ca iubirea dintre voi şi Mine, dintre voi şi voi, şi nici o putere nu poate mai mult ca şi iubirea dintre cei ce sunt copiii Mei pe pământ. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 13-12-2005)

*
Cel mai mare popor de pe pământ este, neîndoios, “poporul pucios”:

“Cei iubiţi de lume nu sunt ai Mei, şi sunt ai lumii, dar Eu vă am pe voi popor al Meu, şi nu este popor mai mare şi mai slăvit între popoare, fiilor. Poporul Meu tu eşti, căci Eu te-am născut din cuvântul Meu, şi eşti. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-8-1997)

Inconsecvenţa pucioşilor este proverbială. Cel mai mare popor de pe pământ, “poporul pucios”, era cel mai mare doar prin secolul trecut. În prezent el este ceva mai mic:

“O, să se bucure de dragostea Ta şi a mea poporul Tău cel mic de azi,... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 23-02-2010)

Cu toate acestea, cel mai mare popor de pe pământ, “poporul pucios”, o fi el mititel şi firav, dar este totuşi mai mare decât oricare dintre împăraţii pământului:

“ Pace ţie, poporul Meu! Eşti mititel şi firav, dar eşti mare la Dumnezeu pentru credinţa ta în venirea Mea, şi nici un împărat de pe pământ nu e mai mare ca tine şi nu are cinstea ta, ... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-8-2010)

Cel mai mare popor de pe pământ este “poporul agonisit de Dumnezeu dintre oameni şi care va înfiinţa curând, curând, cel mai mare regat pe pământ”:

“Mare putere are rugăciunea celui ce poate să se aplece vieţii, aşa cum eu am povăţuit azi pentru taina vieţii şi a rugăciunii omului credincios, care să-L ajute pe Dumnezeu cu rugăciunea lui pentru cele ce trebuie să se aşeze pe pământ curând, curând, cel mai mare regat, neamul Fiului meu Iisus Hristos, neamul creştinesc, neam nou, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu dintre oameni, aşa cum Duhul grăieşte prin Scripturi despre noua împărăţie, despre înnoirea lumii ce va să fie. Amin. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-10-2010)

Cel mai mare neam de pe pământ este“neamul lui Israel şi al lui David”:

“Mare lucru este să fie omul de neam mare, de neam nobil, dar iată durere pe pământ, căci cel mai mare neam de pe pământ, neamul lui Dumnezeu, neamul lui Israel şi al lui David, neamul cel ales dintre neamuri Te-a răstignit pe Tine, Fiule de neam împărătesc, că Ţie Ţi-a promis Tatăl şi Ţi-a promis David tronul său pe care-l avea de la Tatăl Savaot, şi pentru acest tron Te-a răstignit neamul Tău, Fiule moştenitor al tronului ceresc pe pământ. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 8-1-1998)

*
Spre deosebire de Sfânta Scriptură, care-l învaţă pe om să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii săi, pucioşii aduc o învăţătură nouă: Cea mai mare poruncă este ca omul “să iubească cerul şi pământul”:

“Cea mai mare poruncă pe care i-am dat-o Eu omului a fost să iubească el cerul şi pământul,... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-06-2002)

O nouă răstălmăcire a Scripturii este formulată de pucioşi chiar şi atunci când ei ierarhizează virtuţile care derivă din ascultarea poruncilor primite de la Dumnezeu. În opinia lor, virtutea smereniei este mai mare decât virtutea iubirii, deci indirect rezultă că nu iubirea de Dumnezeu este cea mai mare poruncă, ci “smerenia în faţa lui Dumnezeu”:

“Smerenia înalţă pe om deasupra trupului său mai mult decât iubirea de Dumnezeu, căci cel smerit este cumpătat şi înţelept şi mulţumit prin smerenie, şi unul ca acela nu cade din har, căci este umilit, iar cel umilit se înalţă de pe pământ spre cer. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-3-1998)

“Îi spun omului, [...] că [...] smerenia minţii şi a inimii[...]este acum mai mare ca dragostea, că unde nu este ea, nu poate dragostea Ta în om şi pentru om, Doamne îndurător[...] Smerenia, poporul Meu estemai mare ca dragostea. [...] Smerenia este mai mare ca dragostea, căci fără ea dragostea nu-şi are sălaş în om şi nici lucrare. [...] Eu sunt Dumnezeu şi nu tu, omule, şi Eu ştiu pe aproapele tău şi nu tu, iar aproapele tău să Mă vadă în tine aşa cum sunt Eu, şi aceasta este cea mai mare între porunci, cea mai mare dragoste, dragostea Mea în om şi între fraţii cei de un nume cu Mine înaintea aproapelui lor în toată vremea. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-10-2004)

“... căci smerenia este mai mare ca dragostea. [...] spun că cel mai mare adevăr în om este smerenia minţii şi a inimii, [...] şi ea este acum mai mare ca dragostea, căci unde ea nu este, nu poate dragostea Mea în om şi pentru om. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21-11-2004)

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (XI)

*
Cea mai mare mângâiere de pe pământ este ca omul “să L aştepte neostenit pe Dumnezeu”:

“Cei ce au plecat nu M-au mai aşteptat, şi au plecat să caute altă mângâiere, dar cea mai mare mângâiere pentru cei de pe pământ este în cei ce Mă aşteaptă pe Mine neostenind în aşteptare. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 15-2-2000)

Cea mai mare mângâiere de pe pământ este “cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”:

“Cea mai mare mângâiere vine de la cuvânt. Aşa este şi în cer, aşa este şi pe pământ, ... [...] O, taina mângâierii este cu omul care pune peste el cuvântul Meu, cea mai mare mângâiere. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20 1.2001)

Cea mai mare mângâiere în om este “iubirea de Dumnezeu”:
“Iubirea de Dumnezeu e cea mai mare putere, cea mai mare mângâiere în om, cea mai mare biruinţă, o, oamenilor, o, creştinilor, o, fii ai lui Dumnezeu! ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 29.4.2001)

Cea mai mare mângâiere în om este “plânsul cel plin de pocăinţă”:

“...dar te povăţuiesc să crezi că nu este pentru suflet mângâiere mai mare ca şi plânsul cel plin de pocăinţă, cel plin de vindecare pentru răul din om...”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 19-12-2008)

Cea mai mare mângâiere pentru Dumnezeu este “umilinţa omului”:

“...căci umilinţa omului, cea care seamănă cu umilinţa Mea înaintea omului, aceasta este cea mai mare mângâiere pentru Dumnezeu, ... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 11-3-2007)

*

Cea mai mare bogăţie de pe pământ este “învăţătura”:

“Învăţătura este cea mai mare bogăţie. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 8.11. 2001)

Cea mai mare bogăţie de pe pământ este “fraţii (atunci când când îi ai)”:

“...că nu e bogăţie mai mare ca şi fraţii când îi ai. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 4-12-2005)

Cea mai mare bogăţie de pe pământ este “Duhul Sfânt Mângâietorul”:

“...iar cea mai mare bogăţie pe care voi o aveţi între voi şi pentru voi să vă fie ea Duhul Sfânt Mângâietorul, de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit, fiilor. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 15.2.2006)

Cea mai mare bogăţie în cer şi pe pământ sunt “fiii credincioşi ai lucrului celui greu de la Pucioasa”:

N-am bogăţie mai mare nici în cer, nici pe pământ ca atunci când Eu am fii credincioşi lucrului Meu cel greu între Mine şi om ca să-l fac pe om să Mă cunoască de Dumnezeu al său pe pământ, şi în veşnicie apoi. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-6-2009)

Cea mai mare bogăţie de pe pământ este “Domnul Iisus Hristos”:

“Pace ţie, poporul Meu! [...] tu eşti fiul Domnului Iisus Hristos, bogăţia cea mai mare a omului, Domnul Stăpân al tău, că tu eşti moştean al cerului pe pământ. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-8-2010)

Cea mai mare avere în om este “duhul lui cel plin de umilinţă”:

“O, nu pot Eu avea mai mare avere în om ca şi duhul lui cel plin de umilinţă, ... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 6-5-2007)

Cea mai mare comoară, cea mai mare avuţie de pe pământ este “un popor ascultător şi iubitor de Dumnezeu”:

“Un popor ascultător şi iubitor de Dumnezeu în mijlocul oamenilor este cea mai mare comoară de pe pământ, când el trăieşte în Duhul Meu Cel bun frate cu frate,... [...] fiindcă un popor credincios şi unit sub braţul Domnului e cea mai mare comoară de pe pământ şi din cer, cea mai mare avuţie pe care o poate avea omul credincios ... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-8-2007)

Cea mai mare, cea mai scumpă comoară de pe pământ sunt însă... “Fraţii siamezi de la Pucioasa” (cei doi lideri pucioşi Mihaela şi Nicuşor):

“Iată păcatul îngâmfării, păcatul de la care se naşte nemulţumirea în om, acest păcat îi hrăneşte omului mintea şi inima şi pierde omul ceea ce are mai scump, pierde fraţii, cea mai mare comoară, cea mai scumpă, şi mai întâi ajunge la dispreţ şi la ură pentru ei şi apoi îi pierde,... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-10-2010)

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (XII)



*
Cea mai mare putere în om este “iubirea de Dumnezeu”:

“ Iubirea de Dumnezeu e cea mai mare putere, cea mai mare mângâiere în om, cea mai mare biruinţă, o, oamenilor, o, creştinilor, o, fii ai lui Dumnezeu! ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 29.4.2001)

Cea mai mare putere în om este “harul pocăinţei”:

“– O, Doamne şi Mielule bun, dă-mi înainte cuvânt ca să-Ţi pregătesc calea, căci harul pocăinţei este cea mai mare putere care vine de la cer peste om, ca să poată omul să Te aibă pe Tine nedespărţit de el, împărate Doamne. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 7-7-2001)

Cea mai mare putere în om este “Dumnezeu în om”:

“O, nu este putere mai mare decât Dumnezeu în om. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20.1. 2005)

Cea mai mare putere în om este “puterea cea hrănită de frăţia cea plină de Dumnezeu între fraţi”:

“O, nu este mai mare putere de împlinire a Ta, de mărturisire a Ta, ca şi puterea cea hrănită de frăţia cea plină de Tine între fraţi. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-2-2007

Cea mai mare putere de credinţă în om este “aceea în învierea morţilor”:

“Cea mai mare putere de credinţă este aceea în învierea morţilor, şi aceasta nu va fi o minune, şi va fi împlinirea acestei Scripturi, iar Eu între voi grăiesc cuvântul învierii făpturii, şi cei din morminte îl aud din gura Mea aşa cum l-au auzit acum două mii de ani când vorbeam mulţimilor cuvântul învierii morţilor. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 11-05-2003)

Cea mai mare putere în om şi în Dumnezeu este “credinţa”:

“... şi au lucrat ei apoi ca şi Mine pe pământ, ba mai mult au lucrat, căci lucrau prin credinţă, nu prin vedere, şi aceasta este cea mai mare putere în om, puterea lui Dumnezeu în om. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-7-2009)

Cea mai mare putere în om şi în Dumnezeu este “mila”:

“...fiindcă mila este cea mai mare putere a lui Dumnezeu şi a omului, şi este izvor pentru mângâierea durerii. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 25-12-2005)

Cea mai mare putere în om este “puterea de a-L purta pe Dumnezeu”, după cum cea mai mare slăbiciune în om este “voia liberă a omului”:

“O, poporul Meu, fericiţi sunt cei ce M-au purtat în viaţa lor de pe pământ cu slava suferinţei Mele, căci Eu suferind după Tatăl şi după om am petrecut pe pământ, şi aceasta este cea mai mare putere a vieţii omului purtător de Dumnezeu, precum şi voia liberă a omului este cea mai mare slăbiciune pentru cel nepurtător de Dumnezeu în viaţa lui pe pământ. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-9-2007

*
Cea mai mare sfinţenie în om este “veghea cea mai mare”:

“...nu uitaţi că duhul umilit din voi este veghea voastră cea mai mare, cea mai mare sfinţenie care vă sfinţeşte desăvârşit trupul pentru împărăţia Mea. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 10.3.2002)

Cea mai mare sfinţenie în om este “credinţa cea plină de putere”:

“– O, nu este mai mare sfinţenie în om ca şi credinţa cea plină de putere prin ea în inima celui credincios numelui Tău şi puterii Tale, Dumnezeule mare, ... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 8-11-2009)

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (XIII)




*
Cea mai mare slavă este “umilinţa de duh”:

“Nu este slavă mai mare ca umilinţa de duh. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-1-2005)

Cea mai mare slavă este “un popor credincios şi unit sub braţul Domnului”:

“...fiindcă un popor credincios şi unit sub braţul Domnului e [...] cea mai mare slavă a omului pe pământ, fiule. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-8-2007

*
Cel mai mare moştenitor este “copilul care ascultă de tatăl său şi de mama sa”:

“Cel mai mare moştenitor este copilul, o, fiilor [...]. Cel mai mare moştenitor este copilul, este cel ce ascultă de tatăl său şi de mama sa.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 7-01-2003)

Cel mai mare moştenitor este “omul care ascultă de Ziditorul său”:

“... cel mai mare moştenitor este cel ce ascultă de Tatăl său, de Făcătorul său. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 7-01-2003)

*
Cel mai mare învăţător este copilul:

O, poporul Meu, cel mai mare învăţător pentru viaţă este copilul, pe lângă care se strâng cu toată iubirea şi tata şi mama şi fraţii şi rudele lui şi toţi cei ce-l văd pe el copil frumos şi scump... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 4-12-2004)

Cel mai mare învăţător este “cel ce iubeşte ca Domnul”:

“Cel ce iubeşte ca Domnul, acela este cel mai mare învăţat şi cel mai mare învăţător de la care ia învăţătură cei ce iubesc să înveţe. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-04-2006)

*
Cel mai mare om este “ucenicul Domnului”; cel mai mare ucenic este “ucenicul-prooroc”:

“Nu este mai mare între oameni ca şi ucenicul care este al Meu şi care vorbeşte cuvântul lui Dumnezeu după înţelepciunea lui Dumnezeu, după planul lucrărilor lui Dumnezeu peste pământ. [...] Nu este nimeni mai mare între oameni şi între ucenici cu viaţa din cer ca şi ucenicul care are în el descoperirea lui Dumnezeu peste oameni. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 26-6-2005)

Cel mai mare om este cel “care face viaţă dulce pentru Dumnezeu înăuntrul lui”:

“...şi nu este om mai mare ca acela care face viaţă dulce pentru Dumnezeu înăuntrul lui, şi apoi în afara lui, semănând din ea pentru viaţă în oameni. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20-1-2007)

Cel mai mare om este cel “ce crede în Dumnezeu cu toată fiinţa sa”:

“Nu este om mai mare pe pământ între oameni ca şi cel ce crede în Mine cu toată fiinţa sa, cu toată lucrarea sa, dovedindu-se el aşa. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-6-2009)

Cel mai mare om este cel “care iartă totul, iar lui nu-şi iartă nimic”:

“...dar cel ce iartă totul, iar lui nu-şi iartă nimic, acela este cel mai mare între oameni şi pentru oameni,... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-8-2009)

Cel mai mare om de pe pământ este considerat de către pucioşi a fi arhiereul Irineu Bistriţeanul, pe care ei îl flutură ca pe un stindard zdrenţuit, pretinzând că este principalul lor “martor” (deşi arhiereul Irineu s-a dezis în mod repetat şi categoric de înşelătoriile lor meşteşugite, cărora şi el le căzuse victimă la început):

“Dar n-am luat Eu martor dintre voi ca să vă întind punte şi ca să Mă găsiţi aici, chemând pe om spre viaţă? O, de ce aţi lucrat voi de l-aţi făcut şi pe acela ca şi pe voi, apoi? Eu l-am făcut cel mai mare dintre voi, şi aşa este şi acum, căci ceea ce i-am dat, i-am dat, şi are. Numai că voi v-aţi purtat cu el aşa cum s-au purtat mai-marii iudeilor cu Mine şi cu cei ce erau ucenicii Mei care credeau că Eu sunt de la Tatăl. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 18-05-2003)

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (XIV)




*
Cea mai mare faptă a omului este “să se facă pe sine om nou”:

“... iar cea mai mare faptă a omului pe calea credinţei este minunea de a se face pe el însuşi omul său cel nou după chipul şi asemănarea Mea, ... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 8-3-2009)

Cea mai mare faptă a omului este “să-şi facă tare curat în cămăruţa trupului”:

“În cămăruţele voastre să fie tare, tare curat, fiilor, ca să stea îngerii slujindu-vă cu dor şi ca să împrospăteze ei apoi duhul cel smerit în voi, cea mai mare faptă a vieţii voastre, de la care vine în voi împărăţia cerurilor, fiilor. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-7-2006)

Cea mai mare faptă a omului este “smerenia de duh”:

“O, nu este faptă mai mare între roadele duhului ca şi smerenia de duh, de la care vin toate roadele ei, roadele duhului prin smerenia care are în ea cuget smerit pentru om, şi de la care vin şi se aşează toate ale împărăţiei Mele în voi, fără de cârtire pentru jertfa laudei sau a slujirii voastre. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-7-2006)

*

Cel mai mare duşman al omului este“răul din el”:

“Cel mai mare duşman al omului este răul din el şi vai omului care dă vina pe alt om pentru răul din el, pentru duşmanul din el! [...] căci cel mai mare duşman al omului este răul din om, care se face deprindere rea în el, şi apoi greu mai scapă omul de meteahna cea cu deprindere în el, şi prin care el se trufeşte înaintea omului ... ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 19-12-2008)

Cel mai mare duşman al omului şi al lui Dumnezeu este “cel ce nu se face trăire cerească în trup”:

“Cel ce zice că are simţire cerească în inimă, şi nu se face ea apoi trăire cerească în trup, acela este cel mai mare vrăjmaş al Meu şi al omului şi al lui însuşi. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 17.4.2001)

Cel mai mare vrăjmaş al omului, care-l desparte pe om de Dumnezeu, este numai şi numai “păcatul lui”:

“O, cel mai mare vrăjmaş al omului, care este? Care vrăjmaş îl desparte pe om de Dumnezeu şi de moştenirea sa? Numai un singur vrăjmaş are omul, şi acesta este păcatul. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 13-12-1997)

Cel mai mare duşman al omului nu este deloc păcatul lui, ci este “necredinţa din el”:

“Cel mai mare duşman din om împotriva Noastră nu este păcatul lui, o, Fiule îndurerat ca şi Mine, Tatăl, ci este necredinţa din el, căci ea îl dezbracă pe om de Dumnezeu. 19-8-2008)

Inconsecvenţele pucioşilor au atins aici paroxismul şi totodată ridicolul. Ei au ajuns să pretindă că cel mai mare vrăjmaş al omului când este, când nu este... păcatul său. Adică: ba e albă, ba e neagră!

A fi...sau a nu fi... impostor cu ştaif! Iată dilema pucioşească din care îngâmfaţii lideri pucioşi nu mai pot ieşi.

[mariamargareta]

264. “Minunile” de la Pucioasa (II)


În 1965, pucioşii de rând erau minţiţi pe faţă de liderii lor (Verginica şi “păstorii”) că “toate sfârşitu-s-au”, deci “minunea trâmbiţării” prin gura Verginicăi va înceta curând de tot. (N-a fost însă să fie aşa. Verginica a mai “trâmbiţat” mult şi bine, nu numai până în anul morţii sale -1980- ba chiar şi după aceea, când a început să “trâmbiţeze în duh”):

“... O, minune va face Dumnezeu cu tine! Nici o minune n-a fost ca această minune, ca să vie Dumnezeu să-ţi cânte ţie la ureche cântarea Sfintei Treimi. O, îţi voi arăta trâmbiţa Mea, întru care Eu am cântat. O, nu voi mai cânta din trâmbiţa Mea, căci toate sfârşitu-s-au.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-10-65)

Adepţii pucioşi erau intoxicaţi metodic şi cu alte farse prezentate drept “minuni”. Una dintre ele pretindea că “Fiul lui Dumnezeu a revenit pe pământ pe ascuns “în chip nevăzut”, (fiindcă aşa li se spunea, cum că “aşa e scris”; o fi scris pe undeva aşa ceva, dar nici într-un caz în Biblie, unde se spune că Hristos va reveni pe pământ tot aşa cum S-a şi înălţat la cer, adică în chip văzut şi în trup, nicidecum pe furiş şi “destrupat”, aşa încât să aibă stringentă nevoie să se cuibărească într-un trup de împrumut sau de furat, trupul Verginicăi) întrupându-se a doua oară în Verginica, prin gura căreia El vorbea, mărturisindu-Se pe Sine întrupat în Verginica astfel: “...în acest trup este Domnul Iisus Hristos...”. Aceste alegaţii mincinoase erau încununate cu o promisiune care n-a mai fost onorată nici până astăzi: aceea că Hristosul Pucioasei, cel venit în chip nevăzut, “se va da văzut” în curând (mai exact, “peste o clipă”), şi toţi pucioşii se vor minuna de această minune. Minune care probabil că ei o mai aşteaptă şi astăzi, dar Hristosul lor se încăpăţânează ca nu după o clipă, ci după 45 de ani să rămână pe mai departe tot nevăzut, necunoscut:

“... Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Amin. Am venit din cerul sfânt pe pământ. Eu sunt Alfa şi Omega, Care e scris în sfânta Scriptură. Eu sunt în chip nevăzut, aşa e scris. O, tată, fericit vei fi tu în viaţa duhovnicească, de vei crede în Domnul Iisus Hristos, Care-ţi grăieşte ţie astăzi, căci în acest trup este Domnul Iisus Hristos. O, minune! Vezi, creştine, că stă Domnul de vorbă cu tine? Vezi tu, creştine? Mai e o clipă şi Se va da văzut în faţa ta şi tu te vei mira de această minune. Vei vedea cum o lumină a ţinut acest trup.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-11-65)

Pucioşii pun adesea la îndoială atotputernicia “Dumnezeului” lor (probabil ştiu ei ce ştiu), pretinzând că “făgăduinţele lui Dumnezeu trebuie ajutate de om, ca să poată veni ele pe pământ”. Cu alte cuvinte, dacă oamenii se dovedesc cumva a fi delăsători sau leneşi în a-L ajuta pe Dumnezeu, făcând ei înşişi minuni în locul Lui sau în numele Lui, făgăduinţele Lui vor rămâne promisiuni deşarte şi mincinoase. O asemenea lipsă de prevedere este inacceptabilă la un Dumnezeu Atotputernic şi Atotştiutor, dar poate fi de înţeles la “Dumnezeul” cel fals de la Pucioasa:

“Pe calea credinţei se merge iubind şi iertând şi răbdând şi nădăjduind fără de capăt în făgăduinţele lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să le ajute să vină pe pământ, iar cea mai mare faptă a omului pe calea credinţei este minunea de a se face pe el însuşi omul său cel nou după chipul şi asemănarea Mea, locaş al Duhului Sfânt Mângâietorul, iar dacă alta este ţinta omului care merge pe calea credinţei, el va găsi primejdii peste credinţa sa.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 8-3-1999)

În schimb creştinii de la Pucioasa, care se cred a fi “poporul lui Dumnezeu”, sunt hotărâţi să facă ei minuni în numele lui Dumnezeu şi să aducă ei raiul pe pământ (la Pucioasa, bineînţeles!):

“Te rog mereu să-ţi aminteşti, poporul Meu, că tu trebuie să faci raiul pe pământ, şi cu duh mângâietor să lucrezi ziua şi noaptea această lucrare, şi s-o păzeşti să fie, că de şapte mii de ani aşteaptă omul această minune iarăşi pe pământ.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 7-4-2006)

Pucioşii mai pretindeau că ei pot face cu “umilinţa iubirii” o minune nemaivăzută: aceea de a-L vedea pe Dumnezeu cu ochii. Bineînţeles că până acum nimeni dintre pucioşi n-a reuşit să vadă această minune cu ochii (chiar dacă mintea lor a născocit vedenia), ceea ce înseamnă (tot după spusele lor) că nu L-au iubit cu putere:

“Iată ce minunat lucrez Eu prin iubire, iar rodul iubirii este mai presus decât orice putere. Umilinţa iubirii, poporul Meu, o înalţă pe ea în cămările ei cele tainice pe pământ şi acolo Îl vede pe Dumnezeu, şi această minune n-o pătrunde ochii şi mintea omului care crede că este Dumnezeu, neiubindu-L pe El cu putere.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 30-4-2006)

Neputinţa “Dumnezeului de la Pucioasa” este reiterată prin afirmaţia că El poate cu anevoie să-l aibă pe om, şi e chiar o mare minune dacă poate să facă aşa ceva; în schimb, ceea ce este cu neputinţă la Dumnezeul Pucioasei, este cu putinţă la om, căci omul îl poate avea cu multă uşurinţă pe Dumnezeu:

“O, fii ai cuvântului Meu de azi, e mare, mare minune şi mare lucrare să-l aibă Dumnezeu pe om, şi mică lucrare este să-L aibă omul pe Dumnezeu.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 1-6-2006)

[vsovivi]

Nu ştiu ce să-ţi mai spun, decât că nu am cititi aproape nimic din ce ai postat, că te cunosc mai bine decât tine ce-ţi poate...... şi ştiu că eşti pierdută şi disperată aşa ca sărmanul Păunescu Adrian. A murit săracul cu zile, şi am văzut sufletul lui din imaginea TV în emisiunea lui Mircea Badea, se uita cum îi recita acela poezia lui despre radical. Iar sufletul său nenorocit striga fără cuvinte că e în mare durere şi mâhnire căci avea în el învoirea cu regimul de atunci şi de mai târziu; sufletul său suferea în timp ce ochii săi priveau cu jale şi cu durere spre a se compătimii şi el de la acela ce recita, ca să mai creadă că e bine ce a făcut, ce a crezut deşi era conştient că nu era bine ce făcuse şi crezuse, în sufletul său profund se ştia deşi el nega... se uita cu jint şi încerca parcă să vadă că cineva găsea sens în delirulie lui poetice pline de talent prin care brava cu grozăvie că nu e nimic dacă se înşală pe sine prin poezii şi sentimente patriotice ce zguduiau zidurile şi tulburau atmosfera spre imaginaţie şi sentimentalism, râmând prin sentimentele cele mai profunde al românului strâns la spectacol... ca să trezească el în oameni acel ceva ce se pierdea, ştia că se stinge, căci se pierduse şi în el prin compromisul cu păgânul, prin compromisul cu cezarul, prin compromisul că antichristul, pe care-l făcuse el... şi strivit, explodase apoi în el toată lumina lui, tot talentul său Dumnezeiesc, explodase spre a deveni lumina lui aproape toată un fel de întuneric, dar chiar şi întuneric fiind el nu putea să mintă şi atunci se copleşea singur prin tot talentul său. Copleşind şi tribunele cu încercarea sa iluzorie de a stoarce lacrimi prin care credea că se va putea ascunde minciuna şi trădarea... căci el suferea că se trădase... se trădase pe sine, îşi trădase vocaţia sa, talentul său, încercând mereu să-şi creadă scuza că defapt este un poet socialist, din pricina originilor sale, părinţi intelectuali iubitori de popor, de sărăcime oprimată, lăsând să se confunde în mintea lui idealurile satului românesc creştin, cu socialismul şi comunismul şi muncitorimea răsculată şi revoltată, capabilă de a face oricefărădelege în numele poporului.

Deci aşa este şi sufletul tău... chinuit, e un suflet care strigă mereu la mine cu durere şi mâhnire, căci ştie că în el e minciuna, e compromisul, e ceva urât şi greu... dar cu toate că eu am scris mult ca să nu ţi-l las să alunce în hău, tu iată că persişti la nesfârşit în a dezinforma... a urâ pe Dumnezeu şi aţi fi ţie însăţi duşmancă nemiloasă şi necruţătoare.

Eşti liberă să persişti în minciună, denigrare şi dezinformare dar cândva va trebui să dai răspuns, nu mie ci Domnului. Şi oricât de bun şi iubitor e El căci nu este nimeni ca El, va trebui să răspunzi şi îţi va fi greu... căci nu ai vrut să auzi la vreme... nu ai vrut să crezi la vreme ceea ce ai auzit de la Dumnezeu... şi cei ce nu cred Cuvintele pe care le aud, încet încet se schimbă, se lasă amăgiţi şi cad exact ca frunzele ca să fie călcate în picioare de toţi... căci sufletul fără Adevărul, sufletul acela nu poate decât să braveze şi să se grozăvească, îndrăznind să-şi ia responsabilitatea neascultării. Unindu-se apoi el cu el însuşi mereu şi devenind din smerit şi paşnic un clown lăudăros violator şi criminal.

Deci nu mai citesc ce scri căci am constat că nu are rost... fiindcă îmi pare că eşti programată ca să persişti în minciună până la sfârşit, căci altfel nu-mi explic cum Adevărul nu mai găseşte în tine minime ecouri? Păi pentru că nu mai vrei. Ci iată că distracţia vremelnică îţi pare mai frumoasă...... dar nu ai auzit niciodată zicala: ''râde zgârciorb de boală spartă''..? sau ''la pomul lăudat să nu mergi cu sacul''..? cu sacul găurit... găurit nu de gloanţele sărăciei ci de peticele bogăţie şi ştiinţei deşarte.

[vsovivi]

Deci nu te mai agita dejaba, că oricum nu te mai cred!


Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău.

[AngelicaKroner]

Vsovivi, tu spui aşa:

...şi cu durere spre a se compătimii ... Deci nu mai citesc ce scri căci am constat că nu are rost... fiindcă îmi pare că eşti programată ca să persişti în minciună până la sfârşit, căci altfel nu-mi explic cum Adevărul nu mai găseşte în tine minime ecouri? Păi pentru că nu mai vrei. Ci iată că distracţia vremelnică îţi pare mai frumoasă...... dar nu ai auzit niciodată zicala: ''râde zgârciorb de boală spartă''..? sau ''la pomul lăudat să nu mergi cu sacul''..? cu sacul găurit... găurit nu de gloanţele sărăciei ci de peticele bogăţie şi ştiinţei deşarte.

Păi cine zice că femeia asta îţi scrie ţie scrisori de amor? Şi că tu îi întorci spatele şi o faci "zgârciob" şi zici că râde de tine? Şi că "Adevărul nu mai găseşte în tine (în ea, adică) minime ecouri"? Se pare că nu ţie îţi scrie, ci la toţi care citesc pe Forum. Dar tu te crezi Buricul Forumului.

Mai întâi învaţă să scrii, ca să te dai învăţător peste alţii. Se scrie "să scrii", cu doi "I", nu cu unul aşa cum scrii tu. Şi nu se scrie "a se compătimii" aşa cum scrii tu, ci "a se compătimi". Viceversa, adică, pastile gramaticale. Pilule amare.

Păi să te întreb eu pe concret, nu pe vorbe goale cum ai tu obiceiul: unde este Adevărul în propovăduirea Pucioşilor despre vrăjmaş? Că ei zic odată că cel mai mare vrăjmaş este păcatul. Apoi o dau la întors şi spun că cel mai mare vrăjmaş nu este păcatul. Asta zici tu că e învăţătură de la Dumnezeu? De când Se contrazice pe Sine Dumnezeu? Aşa ceva eu n-am mai auzit! Doar dacă nu e Dumnezeu, ci este o făcătură de om din dreptul lui Dumnezeu - asta ar fi singura explicaţie posibilă.

Ia să te văd acum, cum te descurci. Ia citeşte aici:

“O, cel mai mare vrăjmaş al omului, care este? Care vrăjmaş îl desparte pe om de Dumnezeu şi de moştenirea sa? Numai un singur vrăjmaş are omul, şi acesta este păcatul. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 13-12-1997)
“Cel mai mare duşman din om împotriva Noastră nu este păcatul lui, o, Fiule îndurerat ca şi Mine, Tatăl, ci este necredinţa din el, căci ea îl dezbracă pe om de Dumnezeu. 19-8-2008)

Sper ca măcar acum să răspunzi la subiect, nu să baţi câmpii ca de obicei.