Mănăstirea de la poalele Caraimanului

[NECTARIE]

A descărcat şlepuri, a lucrat la diguri, a muncit din greu. O dată a văzut-o iar pe Maica Domnului. A reuşit să fugă în munţi, unde a stat zece ani fără să ştie nimeni de el. A găsit o peşteră unde a locuit toţi anii, în rugăciune. Acolo, în pustietatea aceea, a jurat Maicii Domnului că va face o mănăstire cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, de unde să poată fi privită Crucea de pe Caraiman, cruce ce i-a fost de mare ajutor şi speranţă în cei zece ani de sihăstrie. În anul 1989 a mers la Mănăstirea Neamţ, iar stareţul l-a şi primit acolo, tunzându-l în monahism. L-a hirotonit şi l-a făcut preot, apoi l-a trimis la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, dar, în timp ce spovedea o credincioasă, a suferit un accident vascular şi a paralizat. Internat la Tătărăşti, părintelui Gherontie i se arăta Maica Domnului şi îl întărea. Doctorii nu-i dădeau nici măcar o şansă de recuperare, dar, într-o noapte, Născătoarea de Dumnezeu i-a ascultat rugile şi l-a vindecat complet.A început să caute loc pentru a ridica mănăstirea promisă. Ajuns la Buşteni, a văzut într-o poiană un brad retezat, iar deasupra, Maica Domnului. A înţeles că acolo trebuie înălţată mănăstirea. Cine ajunge la Buşteni găseşte bisericuţa de lemn construită în jurul bradului, dar află şi chilia bătrânului blând şi credincios, precum şi biserica mare, frumoasă, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci. Şi mai vede şi marea Cruce de pe Vârful Caraiman. Un loc în care eşti aproape de cer, la propriu şi la figurat. Părintele Gherontie îi primeşte pe toţi cu drag şi se roagă pentru oricine.