Rugaciunea si plansul

[costel]

În prealabil postat de Dumitru73

poate si eu as plange daca m-as certa cu mama.
dar crezi ca ei i-ar placea sa ma vada plangand?
si-ar rupe carnea de pe ea ca sa ma vada iar fericit.

Asta a facut omul prin pacat, s-a despartit de Dumnezeu. Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange. Plansul in acest caz nu e moneda pe care o cere Dumnezeu pentru impacare. E un raspuns firesc al firii umane, ca parere de rau pentru timpul petrecut fara Dumnezeu. Nu e nimic fortat aici, e pur si simplu un raspuns la intalnirea cu El.

[calator prin ploaie]

Dumnezeu cred ca nu face troc cu noi...Si am convingerea aceasta deoarece este UNICUL care ne iubeste profund , total si neconditionat...Greu de inteles unora , insa asa este....

[Silencer]

Totushi referitor la citatul care l-am scris mai sus, cum intelegeti ?
Nu inteleg sensul cuvantului "silire" in citat...

[Marius22]

În prealabil postat de Silencer

Totushi referitor la citatul care l-am scris mai sus, cum intelegeti ? Nu inteleg sensul cuvantului "silire" in citat...

Lacrimile cele duhovnicesti sunt ele dar dumnezeiesc, insa este necesar sa ne aducem si noi aportul in a le dobandi.

"Silirea" spre plans o poate avea numai cel ce are trezvia mintii si a inimii. Cand simte ca i se strecoara in suflet o pricina a plansului dupa cele ale lumii, acesta e cu luare aminte, pentru a o transforma in temei pentru plansul duhovnicesc. In aceasta stare, omul isi plange slabiciunea, nu numai pacatul, ci si pornirea spre pacat.

[George.m]

În prealabil postat de costel

Asta a facut omul prin pacat, s-a despartit de Dumnezeu. Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange. Plansul in acest caz nu e moneda pe care o cere Dumnezeu pentru impacare. E un raspuns firesc al firii umane, ca parere de rau pentru timpul petrecut fara Dumnezeu. Nu e nimic fortat aici, e pur si simplu un raspuns la intalnirea cu El.

As aduce o completare: omul plange si de bucurie cand se intalneste cu Dumnezeu. Lacrimeaza cand simte dragostea lui Dumnezeu in inima sa.
Referitor la asta, spunea Parintele Savatie Bastovoi:

"Lacrimile? Stiti…Dar hai sa va spun un caz cu parintele Rafail Noica, despre care voi stiti mai multe decat mine, ca sunteti din zona. A fost la noi intr-o noapte [la schituletul de la Bogaltin] si am slujit Liturghia cu el, si pe urma am stat de vorba. Eu auzisem de acest parinte Rafail, dar nu credeam bine despre el. Eu m-am gandit, zic, iara romanii astia au facut…, fiul lui Constantin Noica…, ma rog.

Avea cineva o carte cu el si spune: “Ai citit Rafail Noica? Scrie bine”. Zic: “Ce fel de Noica?” Zice: “Fiul lui Constantin”. “Nu mai cartesc, zic, daca-i fiul lui Constantin Noica. Nu-mi place cum fac romanii tot felul de povesti si mituri despre cine vrei si despre cine nu vrei, mai ales credinciosii. Sunt satul de intelectuali”.

Si spun ca si atunci cand a venit, nu prea mi-au tremurat mie genunchii, nici nu aveam de gand sa-l intreb ceva, ca nu aveam nevoie. Dar dupa ce am slujit Liturghia, m-am aprins de dragoste pentru el si mi-am cerut blagoslovenie sa-l intreb cateva vorbe.

Si vreau sa va spun despre lacrimi. Stateam si vorbeam ceva despre pravila, despre rugaciune, stiti, cum ne rugam. Parintele statea in pat, ca era obosit, si-mi pare ca si cam bolnav, iar eu stateam jos pe podea, langa dansul. Eu am inceput sa fac o apologie a pravilei, ca, de, cand o faci, ai putina mangaiere, iar cand n-o faci, ai prilej de pocainta. Si el imi strange mana si se uita la mine si imi zice: “Dumnezeu nu este pravila, Dumnezeu este dragoste”. Si atunci i s-au inlacrimat ochii.

Stiti, ochii se inlacrimeaza [nu numai atunci cand noi ne vedem pacatele, ci mai ales] atunci cand noi intelegem ca Dumnezeu este dragoste. Ati vazut vreodata? Atunci cand nu ne vedem mult cu cineva, la intalnire plangem. Dar mai ales se vede asta la batranii de prin sate, care au copiii plecati, si-i vad foarte rar, poate doar de Paste. Si vezi acesti batrani cum ii asteapta in gara si cand ii imbratiseaza plang. Dar ei plang de bucurie, si numai ei stiu de ce mai plang, ce-si mai amintesc atunci, ce mai gandesc, pentru ca plansul acela e o mare bucurie.

Asa cred eu ca sunt lacrimile astea cand spunem: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat”(Ps. 84,11), atunci cand noi ne-am imbratisat cu Dumnezeu si, iaca, plangem, pentru ca nu ne-am vazut de mult.

Stiti, asa ma gandesc, ca or fi asa lacrimi. Dar sunt si oameni care n-au lacrimi in afara, lacrimile lor sunt inauntru. Sunt unii asa mai plangaciosi, dar sunt si care…. Asa, cred ca sunt fel de fel. Importanta e bucuria noastra. Ca lacrimile fara bucurie nu sunt nimic, “cine seamana cu lacrimi, cu bucurie va secera”(Ps. 125,5). Asa ca, intai lacrimile, pe urma bucuria…cu lacrimi."

Cules din volumul “Ieromonah Savatie Bastovoi-Despre curaj si libertate in ortodoxie", Editura Sofia, Bucuresti-2006, de Ludmila Doina, colaboratoare orthoblog (cf. sursa)

[costel]

În prealabil postat de George.m

As aduce o completare: omul plange si de bucurie cand se intalneste cu Dumnezeu.

Da, plangi datorita bucuriei aduse de unirea cu El. Asta am vrut sa spun "Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange", adica in afara bucuriei.

[anna21]

În prealabil postat de costel

Da, plangi datorita bucuriei aduse de unirea cu El. Asta am vrut sa spun "Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange", adica in afara bucuriei.

1. Ma indoiesc ca plansul de care vorbeste Silencer (plansul de la vremea rugaciunii) este un plans de bucurie.
Si gasesc ca prea usor se sare de la pocainta la cautarea "bucuriilor" duhovnicesti.
Este o mentalitate moderna aceasta: a gasi satisfactia facila in ceea ce facem. Daca trebuie sa suferim?
Este adevarat cu Dumnezeu este izvorul bucuriei, dar pana acolo.. mai este. Nu te unesti cu Dumnezeu oricand/oricum.. ci intai trebuie sa te cureti bine de pacate. Ca doar nu se uneste Dumnezeu cu patimile noastre, nu?


Ca unii oameni dupa ce petrec in pocainta ajung sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa se bucure cu adevarat de prezenta Lui, asta este altceva.
Dar noi nu suntem la aceeasi masura cu ei ca sa vorbim de bucuria unirii cu El.
(Si daca-mi vorbiti unirea prin Sf. Impartasanie.. apoi si aceea se ia "cu groaza si cutremur", cu multa rugaciune sa nu ne arda.)

2. Oamenii plang cu usurinta, uneori nici ei nu stiu de ce.
Este o descarcare emotionala.
Apoi evident, incepem sa rationalizam ("cred ca plang pentru ca.." etc), dar in fapt este greu sa deslusim propriile noastre trairi! Ca i se pare cuiva ca plange de bucurie pentru ca-L simte pe Dumnezeu, nu mi se pare a fi o explicatie mai valida decat "plang pentru ca rugaciunea mi-a adus aminte ca sunt fragil si muritor" sau "plang pentru ca am reusit sa ma desprind 10 minute de povara grijilor cotidiene si m-am simtit o clipa eliberat de sarcini absurde" etc.. Fiecare inventeaza ratiuni/motivatii pt plans in functie de preocuparile sale.

3. "silirea"
Citim "fiindca zguduie trupul si pricinuieste in el o durere si o suferinta chinuitoare'.
Foarte rar mi s-a intamplat sa plang din cauza ca L-am suparat pe Dumnezeu prin pacatele mele. Foarte rar din cauza ca evit sa ma gandesc la cat de pacatoasa sunt.
In mod normal psihicul se apara de afecte neplacute.
Sa vezi ca esti pacatos, neputincios, ca nici un bine nu faci.. este groaznic.
Plansul este insotit de durere. De aceea spune "silire".. silire sa te trezesti din somnul pacatului, sa-ti vezi starea de plans, savezi ca un bine nu poti face, ca esti vrednic de iad, ca doar mila nemarginita a lui Dumnezeu te poate salva.
Este o durere sufleteasca mare.. cred ca din mila nu ne da Dumnezeu sa ne vedem pacatele decat cand suntem pregatiti duhovniceste.

A zis avva Matoi: "cand eram mai tanar, ziceam in sinea mea ca poate ceva bun lucrez. Iar acum daca am imbatranit, vad ca nu am nici un lucru bun in sinea mea".

[calator prin ploaie]

Fiecare de aici incearca sa convinga de una , de alta,,,Si vin si eu si ma intreb asa...Cati dintre cei care scriu...si scriu....si combat mai direct, mai indirect, se stiu ruga cu profunzime si in lumina acelei iubiri ce niciodata nu moare? Pt daca s-ar ruga astfel...ar intelege cum poti plange si de bucurie cand stai in genunchi si vorbrsti prin ruga cu Dumnezeu...Da, ai plange de bucurie ca te asculta EL si ca oricat de pacatos si indurerat de viata esti, EL tot te asculta , te mangaie , te iarta si te ajuta....

"Trezeşte-te, omule: pentru tine, Dumnezeu s-a făcut om... Ai fi fost mort pentru totdeauna dacă el nu s-ar fi născut în timp" Sf. Augustin

Ajuta-ne,Doamne,sa intelegem jertfa pe care ai facut-o pentru noi.Numai asa vom cugeta mereu la dragostea Ta pentru noi si numele Tau cel Sfant va fi vesnic pe buzele noastre intinate!Slava Tie,Doamne IISUSE HRISTOASE,pentru toate cate ne-ai dat!

[anna21]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Fiecare de aici incearca sa convinga de una , de alta,,,Si vin si eu si ma intreb asa...Cati dintre cei care scriu...si scriu....si combat mai direct, mai indirect, se stiu ruga cu profunzime si in lumina acelei iubiri ce niciodata nu moare? Pt daca s-ar ruga astfel...ar intelege cum poti plange si de bucurie cand stai in genunchi si vorbrsti prin ruga cu Dumnezeu...Da, ai plange de bucurie ca te asculta EL si ca oricat de pacatos si indurerat de viata esti, EL tot te asculta , te mangaie , te iarta si te ajuta....

"Trezeşte-te, omule: pentru tine, Dumnezeu s-a făcut om... Ai fi fost mort pentru totdeauna dacă el nu s-ar fi născut în timp" Sf. Augustin

Am atins "puncte sensibile"?

Dragostea aceea care nu moare este cea mai inalta dintre virtuti.. cel putin asa am citit de la cei care stiu mai multe.
Daca o ai, fara suparare.. ce mai stai pe forum?