ajutati-ma va rog... nu stiu ce sa mai fac cu viata mea...

[Marimira]

Maria

E intr-adevar greu prin ce treci tu, dar ca tine mai sufera si alte milioane de oameni, poate nu din aceeiasi cauza exact ci din variate motive.Crezi ca Dzeu da incercarea fara sa dea si puterea de a trece peste ea?
Te rog sa crezi Dzeu este permanent langa tine ca sa te ridice si sa te poarte in brate doar tu sa vrei sa accepti acest adevar chiar daca n-ai realizat pana acum.
Copilul este minunea ta si semnul cel mai de pret ca Dzeu te iubeste.
NU AI VOIE sa gandesti altfel decat ca este al tau si trebuie sa ramai pe verticala pentru el.
Te rog, agata-te cu toata forta ta interioara(cu toate disperarea sa zicem) de RUGACIUNE, prin cuvintele tale, cu simtirile tale, spune-i Lui permanent ce simti, ce gandesti, ce speri, ce astepti...intreaba-L orice...desi El stie tot, va aprecia ca tu permenent esti in dialog cu EL(fireste pe langa canonul ce ti-a fost dat).Parintele Cleopa scrie depre citirea unor psalmi in diferite imprejurari, incearca sa-i citesti.
Crede-ma numai rugaciunea cu toata forta interioara te agata de Dzeu.
Doar EL este singurul care te poate scoate din situatii imposibile.
Eu am avut un gen diferit de probleme(tot imposibile!)...dar crede-ma este cel mai important lucru pe care il poti face SA TE ROGI oricand,oricum, oriunde poti cu toata forta ta interioara agata-te de EL!
- citeste theread-ul Poveste de noapte buna- ti-l recomand din suflet, f.folositor pt.tine.;
- asculta muzica bisericeasca (acatiste, psalmi, etc) te vor ajuta cum nici nu gandesti ca sa te linistesti(ex:Psalmul 50 cantat, Acatistul Slava lui Dzeu pt.toate,Iarta-ma Dumnezeul meu - Corul maicilor de la manastirea Sucevita);
Impotriva vrajmasilor, care te asupresc : Psalmii 3, 19, 30 si 31.

Cand bantuie ciuma sau alte boli, la noi sau in alta parte : Psalmul 90.

Dupa ce ai cazut in pacat : Psalmii 50, 45, 46, 70 si 72.

Cand mergi sa te judeci cu cineva : Psalmii 20 si 75.

Cand te apuca frica : Psalmii 6, 66 si 76.

Cand te supara necuratul : Psalmul 37.

In inchisoare, in robie sau cand cazi prizonier : Psalmul 69.

La dezlantuirea fulgerelor si traznetelor, sau cand bate grindina : Psalmul 84.

Cand mergi la razboi : Psalmul 84.

Cand incepi sa faci paine din recolta noua, sa gusti din vinul nou, sau sa mananci intai din orice fel de poame : Psalmul 33.
As mai adauga Psalmul 22 - in situatii de deznadejde.

Dzeu sa va ocroteasca pe tine si pe copil, sa va apere de rau si sa va daruiasca cele ce va sunt de trebuinta si de folos.
Te imbratisez cu drag,
o sora de credinta

[Calin21]

Sfatul meu pentru tine este urmatorul:
Sa ai in inima, minte si trup rugaciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa." Sa te rogi Maici Domnului, Sfantului Ierarh Nicolae si nu in ultimul rand sa te rogi cum crezi pentru ajutor parintelui Cleopa Ilie. Daca poti sa incerci sa ti post 40 de zile ar fi mai bine, iar cererile tale ar prinde viata!
Manca-te-ar raiul!

[maria25]

Nu am cuvinte de multumire sa va adresez pentru toata implicarea voastra in problema mea. Dumnezeu sa va rasplateasca pentru tot binele pe care mi l-ati facut!

Dumitru... postarea ta m-a cutremurat. Nu imi pot imagina povestea ta, dar cred ca este una dureroasa. Sper din tot sufletul ca esti bine. Dumnezeu sa iti fie alaturi!

Intr-adevar, imi iubesc copilul mai mult ca orice pe lumea asta si nu vreau sa il fac sa sufere. Lipsa tatalui se simte in dezvoltarea lui. Chiar daca il vede o data la doua spatamani timp de 2 ore, saracul de el se simte abandonat cand el pleaca.

Rugaciunea inimii o spun in gand cat de des pot, zi de zi. Tatal nostru, Imparate Ceresc, Cuvine-se cu adevarat. Si rugaciunile personale... Sunt dimineti in care citesc dintr-o carticica de rugaciuni, rugaciunile pentru dimineata, rugaciunea zilei etc. Duhovnicul mi-a interzis sa mai citesc Psaltirea. Mi-a spus doar aceste 2 acatiste ale Maicii Domnului. Voi incerca sa postesc si sa ma rog cat mai mult.

Multumesc pe aceasta cale. Nu am stiut ca ma pot ruga Parintelui Cleopa.

[glykys]

Manastirea Cernica este in afara Bucurestiului, mergi pana la Cora Pantelimon cu autobuzul 104 sau cu tramvaiele 55, 46 sau 14 si de acolo iei un microbuz, care te duce in 15 minute acolo.

Ma bucur ca te-ai mai inveselit, trebuie nadejde multa!

[Dumitru73]

În prealabil postat de maria25

Nu am cuvinte de multumire sa va adresez pentru toata implicarea voastra in problema mea. Dumnezeu sa va rasplateasca pentru tot binele pe care mi l-ati facut!

Dumitru... postarea ta m-a cutremurat. Nu imi pot imagina povestea ta, dar cred ca este una dureroasa. Sper din tot sufletul ca esti bine. Dumnezeu sa iti fie alaturi!

Intr-adevar, imi iubesc copilul mai mult ca orice pe lumea asta si nu vreau sa il fac sa sufere. Lipsa tatalui se simte in dezvoltarea lui. Chiar daca il vede o data la doua spatamani timp de 2 ore, saracul de el se simte abandonat cand el pleaca.

Rugaciunea inimii o spun in gand cat de des pot, zi de zi. Tatal nostru, Imparate Ceresc, Cuvine-se cu adevarat. Si rugaciunile personale... Sunt dimineti in care citesc dintr-o carticica de rugaciuni, rugaciunile pentru dimineata, rugaciunea zilei etc. Duhovnicul mi-a interzis sa mai citesc Psaltirea. Mi-a spus doar aceste 2 acatiste ale Maicii Domnului. Voi incerca sa postesc si sa ma rog cat mai mult.

Multumesc pe aceasta cale. Nu am stiut ca ma pot ruga Parintelui Cleopa.

nu a fost intentia mea sa te "cutremur".
dar stiu ca in situatii disperate omul crede ca el este singurul , de pe pamant, care sufera.sau ca suferinta lui e cea mai mare.
ei bine, oricat de grea este situatia in care te afli, cu siguranta mai este cineva mai jos decat tine.
iar acel cineva va reusi sa iasa la suprafata. iar daca el poate, tu de ce nu?

am vrut sa-ti dau doar un exemplu. si ti l-am dat pe cel pe care il stiam cel mai bine ... al meu.

da, sunt asa cum spunea Mtcrysty17 ... ateu.
te-am indemnat sa nu deznadajduiesti niciodata. sincer iti spun, nu m-am gandit la Dumnezeu atunci cand am scris asta.
dar, daca Dumnezeu exista, cu siguranta nu te va lasa.
considera ca situatia grea prin care treci este un examen.
nu uita ca nota este mare.

astept vesti bune de la tine.

[maria25]

În prealabil postat de Dumitru73

nu a fost intentia mea sa te "cutremur".
dar stiu ca in situatii disperate omul crede ca el este singurul , de pe pamant, care sufera.sau ca suferinta lui e cea mai mare.
ei bine, oricat de grea este situatia in care te afli, cu siguranta mai este cineva mai jos decat tine.
iar acel cineva va reusi sa iasa la suprafata. iar daca el poate, tu de ce nu?

am vrut sa-ti dau doar un exemplu. si ti l-am dat pe cel pe care il stiam cel mai bine ... al meu.

da, sunt asa cum spunea Mtcrysty17 ... ateu.
te-am indemnat sa nu deznadajduiesti niciodata. sincer iti spun, nu m-am gandit la Dumnezeu atunci cand am scris asta.
dar, daca Dumnezeu exista, cu siguranta nu te va lasa.
considera ca situatia grea prin care treci este un examen.
nu uita ca nota este mare.

astept vesti bune de la tine.

Stiu, ai dreptate. Si stiu si eu asta. Ca daca vrei cu adevarat sa iesi din mocirla, poti.

Dar sunt in faza in care tot ce-i rau si negativ clocoteste in mine. Vad doar neputinta, frustrarea, rusinea, teama, dezamagirea... Ma blochez continuu la propozitia: ok, vreau, dar cum? Nu am bani. Prietenii au disparut. Aici este zidul. Sunt milioane de ganduri, de intrebari pe care le am. Am avut aproape tot. Acum am pierdut tot. Probabil tu cunosti acest punct critic. In plus, ma simt sleita. Trupeste. Psihic.

Am impresia nu numai ca bat basul pe loc, dar si ca daca fac un pas inainte, sunt doi inapoi pe urma. Imi repet, cu Dumnezeu inainte... si incerc sa tin capus sus...

Nu stiu... sunt multe de zis. Si pare atat de departe aceasta portita...

[FiulRisipitor]

Indiferent de modul cum se defineste Dumitru73, nu este ateu. Este un om care cauta sincer adevarul si asta o sa-l aduca candva mai aproape de Dumnezeu.

[Dumitru73]

În prealabil postat de FiulRisipitor

Indiferent de modul cum se defineste Dumitru73, nu este ateu. Este un om care cauta sincer adevarul si asta o sa-l aduca candva mai aproape de Dumnezeu.

sincer, acum nu cred ca exista. nu vreau sa deviez subiectul. subiectul de fata este mai important decat ce cred eu.
dar daca exista ... sunt sigur ca imi va da de veste, intr-un fel sau altul.
iar El stie ce i-am promis ...

[Dumitru73]

În prealabil postat de maria25

Stiu, ai dreptate. Si stiu si eu asta. Ca daca vrei cu adevarat sa iesi din mocirla, poti.

Dar sunt in faza in care tot ce-i rau si negativ clocoteste in mine. Vad doar neputinta, frustrarea, rusinea, teama, dezamagirea... Ma blochez continuu la propozitia: ok, vreau, dar cum? Nu am bani. Prietenii au disparut. Aici este zidul. Sunt milioane de ganduri, de intrebari pe care le am. Am avut aproape tot. Acum am pierdut tot. Probabil tu cunosti acest punct critic. In plus, ma simt sleita. Trupeste. Psihic.

Am impresia nu numai ca bat basul pe loc, dar si ca daca fac un pas inainte, sunt doi inapoi pe urma. Imi repet, cu Dumnezeu inainte... si incerc sa tin capus sus...

Nu stiu... sunt multe de zis. Si pare atat de departe aceasta portita...

cunosc sentimentul ce te incearca.
asa cum spuneam, nici eu nu mai aveam prieteni.
doar familia ramasese langa mine.
imi aduc aminte, ca in cel mai crunt moment, le-am scris o scrisoare in care i-am rugam doar atat: va rog sa nu ma uitati. doar atat voiam.
si nu m-au uitat. iar faptul ca imi stiam familia alaturi de mine, mi-a dat puteri nebanuite.
sincer, m-am luptat cativa ani pana am iesit la suprafata.
dar am reusit. am reusit pentru ca mi-am dorit ca familia mea sa nu-si plece capul rusinata. pentru mine, viata mea nu mai conta. in acel moment am trait doar pentru ei.
doar pentru a le reda bucuria de altadata.
daca am reusit, macar un pic, doar ei pot spune.

ce vreau sa subliniez, este ca m-am tarat ani de zile prin noroi.
ani grei, foarte grei. imi amintesc cum, seara de seara adormeam plangand , fara a primi vreun raspuns la vesnica intrebare:de ce?

si inca ceva:eu nu aveam un copil pentru care sa lupt ...

[maria25]

În prealabil postat de Dumitru73

cunosc sentimentul ce te incearca.
asa cum spuneam, nici eu nu mai aveam prieteni.
doar familia ramasese langa mine.
imi aduc aminte, ca in cel mai crunt moment, le-am scris o scrisoare in care i-am rugam doar atat: va rog sa nu ma uitati. doar atat voiam.
si nu m-au uitat. iar faptul ca imi stiam familia alaturi de mine, mi-a dat puteri nebanuite.
sincer, m-am luptat cativa ani pana am iesit la suprafata.
dar am reusit. am reusit pentru ca mi-am dorit ca familia mea sa nu-si plece capul rusinata. pentru mine, viata mea nu mai conta. in acel moment am trait doar pentru ei.
doar pentru a le reda bucuria de altadata.
daca am reusit, macar un pic, doar ei pot spune.

ce vreau sa subliniez, este ca m-am tarat ani de zile prin noroi.
ani grei, foarte grei. imi amintesc cum, seara de seara adormeam plangand , fara a primi vreun raspuns la vesnica intrebare:de ce?

si inca ceva:eu nu aveam un copil pentru care sa lupt ...

Cred ca ai reusit. Si cred ca cel mai frumos a fost faptul ca ai stiut familia aproape. Vreau sa te intreb... dupa acesti ani, ai primit raspunsul la acel 'de ce' ?

Mie mama mi-a spus de 3-4 ori pana acum sa o uit... In conditiile in care sunt singurul copil si ea este singurul meu parinte...

Si la mine nu este zi fara lacrimi si fara amaraciune... parca este aceeasi zi, zi de zi...