![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
De asemeni, credința integrală în tradițiile oficiale ale Bisericii, în cazul de față în tradiția activității lui Petru la Roma, nu este rațională. Credincioșii sunt tentați să accepte totul sau cea mai mare parte, atât din pricina efectului de turmă (un lucru crezut de un număr mare de oameni devine credibil) cât și datorită efectului de autoritate (Biserica fiind o instituție cu un prestigiu imens). O altă cauză este fanatismul, teama de a pune sub semnul întrebării învățătura Bisericii. Putem vedea în cazul altor culte, de pildă la musulmani, cum ei cred în niște lucruri evident false, rod al unor minciuni, cum sunt poveștile lui mahomed despre vizitele îngerului Jibriil/Gabriel care i-ar fi transmis curanul. Pentru noi e ușor de văzut că ei sunt înșelare dar ei, fiind născuți în cultul respectiv și îndoctrinați, nu găsesc resursele unei judecăți raționale, din motivele enumerate mai sus. Astfel, credința celor mai mulți ortodocși și catolici nu este bazată pe verificări ale surselor istorice. Ei cred că Sf. Petru a fost la Roma pentru că așa crede Biserica. Nu-și pun nici întrebări în ce perioadă a fost, nici ce a făcut, ei cred din spirit de turmă și frică de îndoială, lucruri dovedite false de Scriptură și de alte surse istorice.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
dumneavoastra credeti rational si masurati credinta altora dupa propria dumneavoastra masura Citat:
Crestinismul inseamna iubire iar iubirea este irationala Citat:
si aveti dreptate: totul tine, in cele din urma, de ochiul care priveste Citat:
de ce oare ati uitat-o? banuiesc ca "din spirit de turmă și frică de îndoială" ar mai putea fi un motiv: netrairea iubirii
__________________
catolica |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
Citat:
Afară câinii și vrăjitorii și desfrânații și ucigașii și închinătorii de idoli și toți cei ce lucrează și iubesc minciuna! (Apocalipsa 19, 15). Consecințele adoptării falsului ca adevăr sunt grave: ele produc o înclinație spre minciună care se va continua și în viitor, omul clădindu-și astfel viața pe o iluzie. Un astfel de om nu va putea să se unească cu Dumnezeu, Adevărul absolut. Iubirea nu poate justifica ignorarea adevărului, nici să fie mai importantă. Ambele sunt la fel de importante, iubirea protejându-ne sensibilitatea, sentimentele umane iar adevărul apropiindu-ne de Dumnezeu. Citat:
În acest caz, concluzia e că viziunile și revelațiile lui mahomed sunt reale și deci trebuie să te convertești la islam. Sau că nu există realitate obiectivă de nici un fel, că toți cei care au viziuni și revelații, toți bolnavii psihici care au halucinații și toți șarlatanii sunt vrednici de crezare. Citat:
.... Maria, prin faptul că susții necesitatea de a cădea în irațional, de a abandona realitatea, prin tonul și elucubrațiile pe care le emiți arăți starea gravă la care duce fanatismul și mediul ideologic bolnăvicios al catolicismului (practicile depersonalizante ale meditației rozariene, credința în apariții fantomatice etc). Vedem acest fanatism și la alți catolici, bunăoară unul care afirmă că va crede orbește ce spune biserica catolică chiar dacă e împotriva realității obiective. Din păcate, se pare că mulți, poate cei mai mulți nu sunt preocupați de adevăr, de obiectivitate. Omenii se tem să părăsească confortul asigurat de integrarea într-un grup puternic, sau nu gândesc obiectiv ci din inerție, unii ajungând, cum se vede, la a face afirmații bizare pentru a-și justifica fanatismul. Sau au alte motive pentru care resping ceea ce contrazice credința lor. Am să deschid un topic pe această temă, cred că e interesant să vedem cum se raportează unii dintre noi la conceptul de adevăr.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide Last edited by Traditie1; 26.01.2011 at 11:20:54. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
Într-adevăr. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Grav e că unii nu au nici adevărul, nici iubirea. Iubirea nu se poate clădi pe minciună. Iubirea este cunoaștere, nu altceva.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Saracul apostol, el n-a stiut asta. |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Adevarul (rational, ca altul nu-i) si Iubirea (oare ce-o fi totusi mai exact "iubirea" ?) se intrepatrund. Nu se poate una fara alta.
__________________
Cu sinceritate, Pippo |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Poate credinta in idoli nu era rationala. De aceea i-a dat Dumnezeu lui Moise invatatura, ca sa stie in Cine sa creada, sa nu se inchine la idoli facuti din imaginatie.
|
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Sfantul Apostol Andrei | cristiboss56 | Diverse Sarbatori | 19 | 29.11.2016 21:22:53 |
| pe ce baza afirma catolicii ca Petru a fost primul papa? | ludovic | Secte si culte | 52 | 05.10.2011 12:31:55 |
| Crucea Sf. Apostol Petru vs. crucea satanica | camy_d | Sfintii Apostoli Petru si Pavel | 19 | 14.04.2011 05:23:25 |
| Intrebare: Sfantul Petru era un apostol al Domnului Hristos? | 52ZIZO | Despre Sfanta Scriptura | 7 | 26.08.2010 00:57:21 |
| Sfantul Petru a fost episcop al Romei? | delia95 | Intrebari utilizatori | 0 | 26.03.2010 14:03:28 |
|
|