Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 28.01.2011, 17:58:10
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 295. „Top 10” (I)

295. „Top 10” (I)

Cineva a fost curios să afle cam cum ar arăta (cităm) „un clasament al aberațiilor pucioase, deținătorii exclusivi ai "adevărului" în România...., un fel de TOP 10” .

Este greu de făcut un clasament al ereziilor luând drept criteriu de selecție doar gradul lor de stupizenie. Ereziile sunt la fel de periculoase pentru credință, deoarece toate atentează la integritatea adevărului, iar gradul de prostie sau de nebunie care le însoțește adesea devine aproape nerelevant. Totuși, o încercare de a-i satisface curiozitatea celui care a avut această inițiativă, s-ar putea face.

La prima vedere, cele mai impresionante gogorițe pucioșești ar putea fi următoarele (ordinea lor însă poate fi oricând schimbată, fără prea mari consecințe):

1. Pucioșii cred ca la Facerea Lumii, primul petec de pământ care a ieșit din ape (interpretarea literală a versetelor 9 și 10 de la cartea Facerii) a fost pământul român, mai exact grădina de la Glodeni-Pucioasa unde a fost zidită în anul 1991 biserica pe care ei o numesc “Templul Noul Ierusalim”:

“...Mi-am ales în România petecuțul de pământ care s-a ivit prima dată din apă atunci când am făcut cerul și pământul, și acest petecuț l-am numit grădinița cuvântului Meu, taina Mea cea dintru început ivită din apă, primul petecuț de uscat, capul pământului, piatra cea din vârf. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-8-1997)

“Eu nu te-am uitat, iubito, și M-am întors în pământul tău […]. Tu ai fost primul petecuț de uscat care a ieșit din ape la facerea lumii, și l-am numit pământ după ce am făcut cerul despărțind apele de sus și de jos. Iar din apele de jos te-am scos pe tine întâi ca pe o pruncă nou-născută ridicându-te de creștet în sus și ți-am dat pânză albă de botez, pe care am scris cu mare taină numele tău cel de la sfârșit de timp: Ierusalimul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

“Mama Mea cea plină de blândețe și de duh umilit ca și Fiul ei, Cel Unul născut din Tatăl și din ea, Mă mângâie aici, pe pământul țării întoarcerii Mele cu duhul și cu cuvântul între oameni, pe pământul cel întâi ieșit din ape la facerea cerului și a pământului[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-2005)

“ Dumnezeu a ales România, asta a fost opțiunea Lui. Pentru că, așa cum spune Dumnezeu, “România a fost primul pământ care a apărut din ape la Facerea lumii …” (citat din alocuțiunea lui Marian Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Știrile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Cel mai simplu argument care contrazice această teoremă pucioșească este acela că primul petec care iese din ape este în mod inevitabil și cel mai înalt de pe glob. Există sute sau mii de vârfuri înalte în toată lumea, cel mai înalt fiind Everestul, cu cei 8848 de metri altitudine deasupra nivelului mării. Semnificativ este faptul că în limba nepaleză numele acestui vârf este Sagarmāthā (Mama Oceanului), iar tibetanii îl denumesc Chomolungma (Mama Universului). Aceste denumiri arată că și alte popoare s-au gândit la apariția pământului din ape la Facerea Lumii, dar au făcut o alegere ceva mai inspirată și dovedind ceva cunoștințe de fizică și de geografie. În schimb, dealurile Pucioasei care înconjoară localitatea Glodeni-Vale, localitate unde pucioșii pretind că a ieșit pământul din ape la Facerea Lumii, nu depășesc modesta înălțime de 400 de metri, adică de 20 de ori mai puțin!

2. Pucioșii cred că după Potop, primul petec de uscat care a apărut după retragerea apelor a fost tot grădina de la Glodeni-Pucioasa:

“ Dumnezeu a ales România, asta a fost opțiunea Lui. Pentru că, așa cum spune Dumnezeu, “România a fost […] primul pământ care a ieșit din ape de după potop[…]” (citat din alocuțiunea lui Marian Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Știrile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Argumentul de la punctul precedent pare a fi suficient și pentru această aberație.

3. Pucioșii pretind că Adam a fost plămădit de Dumnezeu din lutul luat din grădina lor de la Glodeni-Pucioasa, și din acest motiv satul s-a numit Glodeni (glod = lut):

“...Mi-am ales în România petecuțul de pământ […] iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-8-1997)

“Eu nu te-am uitat, iubito, și M-am întors în pământul tău pe care i l-am dat la început de moștenire omului cel zidit de mâna Mea, că din tine am luat cu mâna pământ, și din el l-am plămădit pe om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

“[…] Mă mângâie aici, pe pământul țării întoarcerii Mele cu duhul și cu cuvântul între oameni, […] pe locul din care Eu, Cuvântul Tatălui, am luat lut cu mâna și l-am plămădit pe om în ziua a șasea între zilele facerii[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-2005)

“Mergi, Ierusalime, […] iar acum am venit în acest sătuț pe care omul l-a numit cu numele pământului, și acest nume s-a născut cu mare taină prin îngerii Mei cei ce au vegheat pentru numele sătuțului Meu de azi (Glodeni, n.r.) (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7 -1- 2002)

“ Dumnezeu a ales România, […] și, mă întorc cu 7500 de ani înapoi, și spun că “România, din pământul românesc, Dumnezeu l-a plămădit Adam” . Și după cum mărturisește Cuvântul lui Dumnezeu în acest loc, chiar… să zicem, bulgărele de pământ din care l-a plămădit pe Adam a fost exact cel din ograda aceasta în care s-a construit biserica.” (citat din alocuțiunea lui Marian Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Știrile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Glodeni-Vale este de fapt un sat atât de apropiat de Pucioasa, încât este uneori considerat un cartier al orașului. Problema este că Glodeni nu este singura localitate cu același nume. Tot în Dâmbovița mai este o comună cu numele Glodeni (lângă comuna Brezoaiele, la sud de Pucioasa). Paradoxul este că Glodeni-Vale al pucioșilor este mai la deal decât comuna Glodeni de lângă Brezoaiele. Mai există un sat Glodeni, în comuna Bălănești din Gorj. Pe ce criteriu au stabilit pucioșii că Adam a fost plămădit din lutul lor, când putea foarte bine să fie plămădit din lutul altor Glodeni?
  #2  
Vechi 28.01.2011, 19:10:51
vsovivi vsovivi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Locație: Insectharul ortodox, în nepocăibilul pocăibil și pocăindu-se tainic.
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.459
Implicit

1. Cum crezi dumneata că iese un prunc din ape? Iată că România a fost prima formată din apele de jos la porunca Domnului, ea a apărut din ape, pământul ei s-a format primul și apoi munții și altele, și apoi s-au retras apele, deci e prima ieșită din ape, adică primul loc curat și care a ascultat primul de Dumnezeu, adică apele au format-o pe România la porunca Lui Dumnezeu și apoi pe celelalte și apoi s-au adunat în adunările lor și au format mările... Deci Ea e capul sau inima pământului cum ar veni, primul pământ ascultător de Dumnezeu.

La 2, e vorba că tot România s-a curățit prima prin potop și a ieșit curată la față. Iar apoi apele s-au retras. Deci numai Domnul știe cum s-au petrecut lucrurile în adănc și a găsit-o pe Ea prima în ascultare.

3. Este foarte clar că pâmîntul l-a luat de pe aici de pe undeva căci Raiul era la Pătlăgeanca și râul ce curgea prin Eden este Dunărea (iar BadenBaden e de unde izvorăște, pentru un Bade într-un Rai din Eden, Adam), și cum în Rai se despărțea și înconjura grădina de jur împrejur, e clar, Raiul real a fost la Pătlăgeanca sau va fi în dealul Mitropoliei sau chiar grădina de la Pucioasa va fi Raiul, că acolo va fi după ce or să facă românii al patrulea braț, că brațul Tătaru nu-l recunosc oamenii drept braț, și vor aduce Dunărea până la București, căci e vorba și de viitor. Și era firesc să ia Domnul pământ din pământul cel mai ascultător, și Glodeni a păstrat numele căci era și este cel mai bun pământ, deci în deal și nu în vale.

Deci iar ti-ai luat țeapă... cu topul tău cel complet absurd, singură ți-ai luat prin necredință și diletantism.

Last edited by vsovivi; 28.01.2011 at 19:20:31.
  #3  
Vechi 28.01.2011, 19:45:39
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 295. „Top 10” (II)

295. „Top 10” (II)


4. Pucioșii cred că Biserica pe care ei au zidit-o în anul 1991 și o numesc “Templul Noul Ierusalim”, împreună cu curtea împrejmuitoare și cu zidurile de incintă sunt însăși Cetatea Noului Ierusalim care s-a pogorât din cer de la Dumnezeu, în zilele Apocalipsei ce se desfășoară acum sub ochii noștri (interpretarea literală a versetelor 2 și 10-27 din Cap.21 al Apocalipsei:

“Pace ție, popor cu nume sfânt! În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, pace ție, popor cu nume de Ierusalim, căci Ierusalim este nume sfânt, și acesta este numele pe care-l porți din darul lui Dumnezeu, popor cu nume sfânt, popor unit cu Ierusalimul cel de sus, care s-a coborât peste tine, după cum era scris în Scripturi pentru vremea aceasta, și despre care a scris Ioan cel iubit prin Scriptura care grăiește: "Am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborându-se din cer, de la Dumnezeu, iar glasul Celui de pe tron a grăit: iată, noi le fac pe toate". Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-1994)

“Iar aceasta, însemnată azi, este fântâna trâmbiței lui Dumnezeu Verginica, fântâna Sfânta Virginia, că eu m-am înscris în vreme și m-am pus temelie la vremea cea cerească, și această înscriere pentru vreme nouă se numește Fundația Sfânta Virginia, Cetatea Noul Ierusalim, iar această fântână este semnul de pecetluire a temeliei cea nouă, și pe această piatră de temelie se va zidi România cea care vine de la Dumnezeu. Amin, amin, amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 2-7-1995)

“Se binecuvintează și se sfințește crucea cea de la intrarea în grădină, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Și va fi scris pe piatra aceea: Fundația Sfânta Virginia, Cetatea Noul Ierusalim, și poporul Meu se va zidi pe această piatră vie, și va fi viu poporul Meu și bun pentru zidire. Ferice ție, fiule care vei fi bun pentru zidire. Învață, Israele, zidăria, că fiii lumii învață dărâmarea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-10-1995)

Comentariu: Cetatea lor este numai cu numele "Cetatea Noul Ierusalim", altminteri nu corespunde cu nimic cetății descrise de Apocalipsa. Ea nu se pogoară din cer, ci răsare din pământ; ea nu este zidire de la Dumnezeu, ci de la om; nu este nefăcută de mână, ci este făcută de mână omenească; lumina ei nu este asemenea cu cea a pietrei de mare preț, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul, ci este lumină electrică obișnuită, care vine prin fir de la omul din lume; ea nu are zid mare și înalt ci mic și scund; nu are douăsprezece porți, iar la porți douăsprezece îngeri, ci douăsprezece uși, fără îngeri; "cetatea" pucioșească nu este în patru colțuri, ci în opt; "cetatea" pucioșească nu are douăsprezece mii de stadii, ci 10-12 metri; zidul "cetății" pucioșești nu are o sută patruzeci și patru de coți, ci 2-3 metri; zidăria zidului ei nu este de iaspis, iar cetatea nu este din aur curat, ca sticla cea curată;temeliile zidului "cetății" pucioșești nu sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint, și ametist), ci sunt din piatră de râu adunată de adepții pucioși de pe valea râului Ialomița; cele douăsprezece "porți" nu sunt douăsprezece mărgăritare, ci sunt uși din lemn obișnuit; fiecare din "porți" nu este dintr-un mărgăritar, ci din mai multe scânduri geluite; piața cetății nu este de aur curat, și nu este străvezie ca sticla.
Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, și Mielul este templul ei"; dar "cetatea" pucioșilor are un "templu" în mijloc, în care ei se închină "Dumnezeului" lor.

Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "cetatea nu are trebuință de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul"; dar "cetatea" pucioșilor are nevoie de soare și de lună ca s-o lumineze, iar făclia ei este curentul electric tras de la stâlpul din uliță.

Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "neamurile vor umbla în lumina ei, iar împărații pământului vor aduce la ea mărirea lor", dar pucioșii zadarnic așteaptă, de mai bine de douăzeci de ani ca să vină neamurile pământului la ei, ca să li se închine.

Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "porțile cetății nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo"; dar porțile "cetății" pucioșilor sunt închise ziua și noaptea, căci la ei și ziua este ca noaptea, și numai o noapte spirituală este acolo.

Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "vor aduce în ea slava și cinstea neamurilor", dar nici măcar un neam nu a făcut acest lucru până acum.

Ioan vorbește despre cetatea din Apocalipsă și zice că "în cetate nu va intra nimic pângărit și nimeni care e dedat cu spurcăciunea și cu minciuna, ci numai cei scriși în Cartea vieții Mielului", dar pucioșii sunt maeștri ai minciunii și ai dezinformării, ascunzând că unul dintre adepții lor a încercat să se spânzure în "templul cetății", fiind adus la disperare de minciunile și nedreptățile liderilor pucioși, care au pângărit "cetatea" cu gândurile de sinucidere ale celui nedreptățit de ei.

Noul Ierusalim de la Pucioasa este așadar doar o biată clonă a Noului Ierusalim ceresc, jalnică în asemănare și sclipitoare în deosebiri cu cetatea cea adevărată, care se va coborî din cer la plinirea vremii, exact așa cum a fost proorocită în Apocalipsă.

5. Pucioșii cred că “Hristos” și “Ilie” s-au destrupat și acum sunt “în duh”:

“ Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor și să-i vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediția 2006, pag.91)

“Așteptați pe Ilie în trup? A fost în trup, și astăzi e în duh și îl veți vedea la judecată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 16-4-1975)

Comentariu: Avem de-a face așadar cu o situație paradoxală: atât “Hristosul” Pucios, cât și “Sfântul Ilie” Pucios se dezbracă în cer de trupurile lor și coboară doar “cu duhul și cu cuvântul” pe pământ, la Pucioasa. Această repetată destrupare a celor doi poate fi asimilată cu o repetată moarte a trupului, căci ce altceva este despărțirea duhului de trup? Dar atunci de ce a mai înviat Hristos? Ca să moară și a doua oară, și a treia oară, și ori de câte ori se “coboară cu duhul” la impostorii pucioși? De ce s-a mai suit Ilie cu trupul la cer, în car de foc, dacă la fiecare revenire a sa pe pământ la impostorii pucioși se dezbracă de trupul său ca și de o haină prea incomodă, pe care o lasă în ceruri?

6. Pucioșii cred că țuica și carnea întețesc chinurile iadului pentru cei cărora li se face pomenire cu ele:

Țuica, băutura diavolului, stă pe mesele de pomenire; carnea, la fel. O, pentru cer nu se lucrează ca pentru cei de pe pământ. Nu se apropie îngerul la pomenire ca să se ducă apoi să ajute pe cel pomenit. Carnea și țuica nu milostivesc cerul, și aduc chin de iad pentru cel pomenit. O, nu mai sunt pe pământ cei ce miluiesc pe cei din morminte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21-11-2000)

Comentariu: Pare plauzibil ca țuica, mai ales dacă e tare, să întețească focul iadului, deoarece conține mult alcool care se știe că este ușor inflamabil. Dimpotrivă, carnea, mai ales dacă este în sânge și în mare cantitate, ar putea mai degrabă să stingă focul decât să-l întețească. Din expresia “băutura diavolului” se poate deduce că diavolul este un mare consumator de țuică, ceea ce este puțin plauzibil pentru un duh al cărui stomac este invizibil și imaterial.
  #4  
Vechi 28.01.2011, 21:10:40
vsovivi vsovivi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Locație: Insectharul ortodox, în nepocăibilul pocăibil și pocăindu-se tainic.
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.459
Implicit

4,5 și 6 Sunt exact așa cum se prezintă prin Cuvânt doar că tu te faci mereu că nu vrei pentru ca să pricepi ți le faci să pară că sunt scrise viceversa vicentoarsa viceglobul pământesc, dar nu există niciun glob de pământ. Nu că nu poți pentru ca să pricepi cum se cuvine dar ți-e teamă de nenia ca să nu te spună la tanti grijania că nu ai crezut ce ți-a ghicit ia în zaț. Adică nu poți să recunoști că la tine e mai mult vorba de superstițeul cel misterios care e îngropat taman ca un os în nisisip și vorbește și scrie el în locul tău. Și nu e os ci este chiar un ditamai ciolanul. Și necuratul te împinge mereu ca să-l furgăsești. Adică faci treburi de cățelași crezându-te Cruela.

Stai liniștită că o să iei sigur premiul cel mai mare la 10 pentru România... potul cel mare... de la oameni.

Last edited by vsovivi; 28.01.2011 at 21:22:37.
  #5  
Vechi 28.01.2011, 22:26:10
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 295. „Top 10” (III)

295. „Top 10” (III)


7. Pucioșii cred că Sf. Apostol Luca este fotograful cerului, care fotografiază cu aparate foto sustrase fraudulos de la oameni:

“Și uite: Luca, apostolul Meu, stă și fotografiază tot mersul Meu și tot ce Eu lucrez. Și ce vei face?” (4 august 1973)

“Israele tată, copilașul Meu, s-a fotografiat timpul când ai vorbit și când ai petrecut cu Dumnezeu. S-a fotografiat masa și mâncarea. S-au fotografiat. Uite fotograful, mai e un pic. Iată fotografiile, le vei vedea de la tot începutul până va fi sfârșitul. Crezi? Totul, și viul, și mutul s-a fotografiat. Și vrednicul și puturosul și somnorosul…” (8 noiembrie 1973)

“…Această lucrare este fotografiată de sfântul apostol Luca(6 decembrie 1974)

“…Să știți că am fotograf pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, care merge și fotografiază și la judecată vă am în toate pozițiile…” (22 decembrie 1975)

“[…] și atunci, Domnul i-a explicat sfintei Virginia că în această – că în acea noapte, sfântul apostol Luca, care este și fotograful cerului, adică este cel care se ocupă cu documentația de pe pământ… el face un fel de arhivă a evenimentelor importante – cele mai importante ale… – din pământ – de pe pământ. Deci sfântul apostol Luca a venit și a făcut această fotografie cu ajutorul unui aparat concret, material, din orașul Pucioasa. A pătruns, sigur că da, prin zidurile – prin ușă, într-un laborator foto din oraș, a luat aparatul, a făcut fotografia, s-a întors, a developat-o, și după aceea a venit din nou cu două exemplare; un exemplar l-a lăsat pe masă, și un exemplar i s-a spus sfintei Virginia că este luat în cer, ca mărturie; ca atunci, la Judecată, când se vor depune mărturii despre tot ceea ce s-a întâmplat pe pământ, să fie mărturia în cer.” (citat din alocuțiunea Victoriei Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Știrile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Duhul care se dă drept “Sfântul Luca”, “doctorul cel iubit” , “doctor fără de arginți” își atribuie o calitate nouă: “fotograf al cerului”, dar se dovedește a fi mai degrabă “fotograf fără de aparat”. Dorind să-i facă o fotografie-document Verginicăi, el este nevoit să zboare prin văzduh vreo 5-6 Km din comuna Maluri până în urbea Pucioasei, unde trebuie să dea “o spargere” în plină noapte, ca să se poată folosi fraudulos de un aparat de fotografiat al oamenilor păcătoși de pe pământ. Din mărturisirea creștinei Dănciucă Elena din Mănești reiese că aparatul foto a avut și blitz, fiindcă poza s-a făcut noaptea. “Șfântul Luca” se mai folosește fraudulos în laboratorul foto și de o cameră obscură, și de revelator, și de fixator, și de hârtie fotografică, și de exponometru, și de curent electric pentru expunere. Toate aceste materiale el nu se grăbește să le plătească, el fiind “fotograf fără de arginți și fără de aparat foto”, și de aceea este nevoit să umble de colo-colo și să dea spargeri în fiecare noapte prin laboratoarele foto, să consume materialele oamenilor și să-și însușească hârtia fotografică, fără a o plăti! Mai bine și mai ușor și mai cinstit era dacă îi făcea Verginicăi o pictură, că tot fusese el cândva și pictor talentat; sau îi făcea direct o icoană, că tot a fost Verginica făcută “sfântă” de către pucioși ceva mai târziu, după moartea ei. Oricum ar fi, fotografia Verginicăi pe care pucioșii pretind că i-a făcut-o “Șfântul Luca” mai degrabă aduce cu un colaj, cu un desen fotografiat, decât cu o poză autentică, făcută noaptea la blitz.

8. Pucioșii cred că și Maica Domnului s-a făcut fotograf amator:

Măicuța Domnului a fotografiat crucea și era un ori (X) (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 aprilie 1974)

Comentariu: Competiția în arta fotografică se pare că a cuprins toate persoanele importante ale cerului! Oare cine se ocupă cu consumabilele? Despre “Șfântul Luca de la Pucioasa” am văzut mărturia înregistrată din partea Victoriei Zidaru, cum că el umbla ca un fur noaptea, prin atelierele fotografice din Pucioasa, unde dădea spargeri mărunte: intra prin ziduri, șterpelea hârtie fotografică, își developa clișeele folosindu-se fraudulos de chimicalele prăvăliei, își lua pozele în pingă și apoi o ștergea englezește, fără să plătească nimic. Oare “Maica Domnului” de la Pucioasa, atinsă și ea de amorul artei fotografice, tot așa o fi procedând?

9. Pucioșii cred că România se va evapora, pentru că e țară sfântă:

“... Această țară românească se evaporă. De ce? Pentru că această țară e o țară sfântă, e un popor creștin, dar la numărătoare a fost una, și acum e alta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 decembrie 1978)

Comentariu: Evaporarea este un proces de durată, spre deosebire de fierbere care este un proces mult mai rapid. Aceste două procese transformă un lichid în aburi. Și Biblia amintește despre acest fenomen de evaporare a apei din pământ:

“Ci numai abur ieșea din pământ și umezea toată fața pământului.” (Fac. 2,6)


Problema este că fenomenul nu era vizibil decât în închipuirea Verginicăi. Doi ani mai târziu, Verginica trecea la cele veșnice, fără a mai avea ocazia să observe că “proorocia” ei stagna cu totul, România refuzând cu încăpățânare să se evapore. Astăzi, la peste 40 de ani de la această “proorocie” eșuată, putem să o trecem fără emoții la categoria “aberații aburitoare”.

10. Pucioșii cred că Verginica era “telefonul duhovnicesc” prin care ei puteau vorbi cu morții ca la videofon:

“ Mamă, mă cunoști tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. […]
…Mamă a sosit timpul să ne despărțim…
…Nenea Mișu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întărește-o și pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărțit de trup. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 24 mai / 6 iunie 1974)


“…Rafaile, du-te și adu pe fiul răposat, Mihail, la mama lui ca să vorbească.
Fiule Mihaile, o vezi pe mama ta? Privește-o bine, că ea nu te vede pe tine; lucrul acesta nu se poate. Daniele, să auzi și tu vocea acestui tânăr și să deosebești duh, de Duh. Prin Duhul Meu vorbește Mihail și grăiește mamei sale. Amin” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iulie/ 4 august 1974)


Comentariu: Gura Virginiei se dovedește a fi multifuncțională: când trâmbiță, când telefon.

“Telefonul” era de fapt un fel de megafon, deoarece “convorbirea” este auzită de toți cei prezenți la “lucrare”; sau un fel de videofon unidirecțional, prin care doar morții îi văd pe cei vii, căci pentru sensul invers încă nu erau posibilități tehnice; pe vremea aceea, telefonia mobilă nu apăruse încă.

Extrem de discordant e faptul că “păstorul Daniel” (Dănciucă Gheorghe, zis nea’Mișu) e invitat să creadă că spiritul mortului Mihail vorbește “prin Duhul Sfânt” și așa îi grăiește el mamei sale; în același timp, lui Mihail i s-a spus cu totul altceva, că vorbește fie prin “telefon”, iar “telefonul” este Verginica ( “...Mă uit la telefonul prin care vorbesc cu tine, mamă...”), fie că vorbește prin “vas”, iar “vasul” e tot Verginica (“Mamă, mult iubește Dumnezeu pe vasul Său prin care eu îți vorbesc …“). Acest lucru ar fi posibil numai în cazul că “telefonul/vasul Verginica” ar fi Însuși Duhul Sfânt, ceea ce ar fi imposibil, dat fiind că Verginica a trăit în trup și a murit în trup.

Ceilalți creștini sunt invitați să iubească, să păstreze și să apere “telefonul duhovnicesc”, care joacă rolul de intermediar (medium) între morți și vii:


“Mamă, mult iubește Dumnezeu pe vasul Său prin care eu îți vorbesc ca la telefon, dar plânge Dumnezeu de el, că e supărat de cei ce-l lovesc și nu-l prețuiesc. Păstrați acest telefon, că mare valoare are între cer și pământ, între morți și vii. Păstrați-l și apărați-l.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iulie/ 4 august 1974)

Întrucât necromanția (vorbirea cu morții) este o formă de vrăjitorie, ea cade sub incidența unor interdicții și pedepse canonice (24 Ancira, 36 Laodiceea, 7,65,72,83 Vasile cel Mare, etc.)

Last edited by mariamargareta; 28.01.2011 at 22:29:11.
  #6  
Vechi 31.01.2011, 10:04:02
vsovivi vsovivi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Locație: Insectharul ortodox, în nepocăibilul pocăibil și pocăindu-se tainic.
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.459
Implicit

Continuare:

7. Cum a ajuns poza pe masa Verginicăi și cine a prelucrat-o în photoshop ca să se vadă drumul spre Golgota prin perete și coroana de spini de pe mașina de cusut și pe sf. Verginica stând pe un sicriu de vorbă cu Domnul? Pe atunci nu existau calculatoare... Deci mărturia și obiectul dus în Cer la Domnul, căci au fost două poze, va fi dovada înaintea tuturor că ați văzut cu toții poza și cu toate astea n-ați catadicsit să credeți ci v-a plăcut să negați.

8. Citatul este ceva mai lung dacă vrei să-l pricepi cum se cuvine:
Citat:
„Fiți făcători de pace. Înmulțiți poporul, tată, căci cine câștigă prin munca sa un rob din robie, Domnul îi plătește. Du-te cu el în Scriptură, nu-i spune așa: „Avem profeție și prooroc, hai la el!“. Nu spuneți așa, că nu e bine. Ai auzit? Pământul trebuie arat și semănat.

... Creștine, de ce nu te închini ca Mine? Dar creștinul Îmi răspunde: „Mă închin“. Acum, care mințim? Nu crede creștinul când îi spune Măicuța Domnului că nu se închină bine. Și apoi, Măicuța Domnului a fotografiat crucea creștinului și era un „ori“ (X, n.r.).

Copilașii Mei, am venit din nou la voi să vă spun câteva cuvinte. Tot meseriașul să-și lucreze meseria. Să nu o schimbe, căci chiar dacă nu se caută acum, se caută mâine, după ce vom trece Prutul acesta de smoală. Copilașii Mei, știți cine se va îneca? Cei care nu fac crucea bine și cei care merg după Mine și sunt cu ochii în lume și cei care merg după Mine și Mă urăsc pentru sine. Eu nu zic ca tine, că tu ești mai frate cu prietenul din lume. Mergi cu Mine când n-ai prietenul cu tine. Și Eu tot așa voi face la vremea Mea: te dau pe tine în lături și merg cu ai Mei.

Copilașii Mei, urmați calea Mea, că nimic nu se va schimba. Omul se schimbă, totul e schimbător, dar Eu, Dumnezeu, și tot lucrul Meu, nu se va schimba. Eu voi sta neschimbător în fața ta, nu Mă schimb în nimic. Domnul Iisus Hristos și tot lucrul Său nu e schimbător, și nimic din ce e sfânt nu se schimbă. Copilașii Mei, nu vă schimbați, ca să vă cunoască cerul și cei din cer. Copilașii Mei, alegeți lucrurile care nu se schimbă și stați cu ele. Domnul S-a schimbat la față în fața ucenicilor, dar tot așa a venit. Copilașii Mei, de ce am venit Eu la voi? Pentru că vă iubesc. În tot timpul vă iubesc, dar țineți-vă bine.”
Aici e vorba că nu-și fac creștinii cruce cum se cuvine ci își ating creștinii nasul apoi buzunarul, apoi sînul drept și apoi coastele stângi, deci nu se pecetluiesc cu semnul crucii Domnului și râde satana de ei... Și acest semn x („ori”) duce mintea la înmulțire și șantaj și îndoială, că e un fel de xxx. Deci nu e vorba de crucea sfântului Andrei X ci de x „ori” adică înmulțirea banilor, femeilor, îndoielilor, oportunităților la păcătuire, planurilor ascunse, deci este vorba de înmulțirea poftelor răutății. Adică e pecetluirea cu mândrie și lăcomie. Iar că a fost fotografiată această cruce x „ori”, de Maica Domnului, asta nu-i exclus. Ca să le arate dovada celor care o să sară ca arși atunci când li se va spune că „degeaba vă mirați căci voi ați învățat pe popor învățături deșarte”.


9.
Citat:
“... Această țară românească se evaporă. De ce? Pentru că această țară e o țară sfântă, e un popor creștin, dar la numărătoare a fost una, și acum e alta.” (citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 11/24 decembrie 1978)
Citat:
Adică unii, căzuți în ispita căpătuirii ,vor pleca în străinătate iar alții, din lăudăroșelenie, se vor usca și abea creștinii ce se vor sfinții prin lucrarea Domnului se vor ridica în nori. Deci e clar, a urmat și urmează un proces de evaporare... a României; la numărătoare vor fi alții căci mulți chemați și puțini aleși... iar restul ce trebuia să fiii fost și ei aleși, între timp s-au evaporat.


10. Este scris că nu este voie a vorbi cu trupurile, cu mortăciunile, cu morții, dar cine a zis că sfinții sau copiii ridicați la cer sunt morți? Ei sunt vii chiar dacă au murit. Deci sunteți liberi a vorbi cu sfinții și cu cei ce s-au lepădat de satana și au ieșit din „fericita” prietenie cu necuratul, cu infinitul saprofitul inerțial și relativist, cu întunericul care fură tot ce prinde nepăzit... și nu e vorba de bani și avere... doar ca să se distereze și să se îngâmfe și să se laude el cu mângâierile lui cele viclene...cu înțelepciuma și înțelepra de sine, încălzindu-se trupește cu focool contradicțispispititor al mândriei și răcindu-se cu slava de la oameni, aia nebună și deșartă ce-ți dă frisoane interesante că te visezi primul și te vezi mare dar vrea să pară echilibrat și atunci face pe competentul echilibrat și se unește cu competenții echilibrați și mândrii și zice la toți că nici el nu e extremist ci înțepțeplept și iată astfel șade grozăvit în căldiceea, între ele, nici fierbinte și nici rece, ci călăudicel împreună cu toți necurații, făcând mereu doar ceea ce vrea el, voia lui de sine, voia necuratului care-l stăpânește, voia aia contrapentrucontra, poftele tuturor răutăților, planul cel ascuns, dosarele x, ori, sau. Classified X-Files.

Last edited by vsovivi; 31.01.2011 at 11:43:48.
  #7  
Vechi 31.01.2011, 14:16:36
AngelicaKroner AngelicaKroner is offline
Member
 
Data înregistrării: 11.05.2010
Mesaje: 57
Implicit

Citat:
În prealabil postat de vsovivi Vezi mesajul
Continuare:

7. Cum a ajuns poza pe masa Verginicăi și cine a prelucrat-o în photoshop ca să se vadă drumul spre Golgota prin perete și coroana de spini de pe mașina de cusut și pe sf. Verginica stând pe un sicriu de vorbă cu Domnul? Pe atunci nu existau calculatoare... Deci mărturia și obiectul dus în Cer la Domnul, căci au fost două poze, va fi dovada înaintea tuturor că ați văzut cu toții poza și cu toate astea n-ați catadicsit să credeți ci v-a plăcut să negați.

[/left]
Nu existau calculatorare? poate pe pamant, dar in cer precis ca erau, si inca din alea performante, ca să poata sa faca orice poza la fotoșop. De aia apar in aceeasi poza si camera Verginicai din com.Dambovita, si dealurile Golgotei din Israel; si masina ei de cusut din anul 1960, si cele trei cruci din anul 33 era noastra; si patul Verginicai si sicriul ei; si Domnul Iisus fără coroana de spini, si coroana de spini fără Domnul Iisus, etc.etc.
  #8  
Vechi 31.01.2011, 14:20:40
AngelicaKroner AngelicaKroner is offline
Member
 
Data înregistrării: 11.05.2010
Mesaje: 57
Implicit

Citat:
În prealabil postat de vsovivi Vezi mesajul
[Iar că a fost fotografiată această cruce x „ori”, de Maica Domnului, asta nu-i exclus. Ca să le arate dovada celor care o să sară ca arși atunci când li se va spune că „degeaba vă mirați căci voi ați învățat pe popor învățături deșarte”. [/font][/font]


]
Pai asta zice si stimabila Margalenta cică Maica Domnului s-a făcut fotograf că s-au redus schemele de incadrare in cer si n-a mai gsit post pe masura pregatirii Sale. SI ca sa nu ramana somer s-a facut fotografla concurenta cu Luca fotograful cerului si al pamantului si arhivarul intamplarilor de pe pamant. Criza mare, domle, a ajuns criza pana in inaltul cerului!
  #9  
Vechi 31.01.2011, 14:28:43
AngelicaKroner AngelicaKroner is offline
Member
 
Data înregistrării: 11.05.2010
Mesaje: 57
Implicit

Citat:
În prealabil postat de vsovivi;330533

[B
9. Romania se evapoara[/b]


Adică unii, căzuți în ispita căpătuirii ,vor pleca în străinătate iar alții, din lăudăroșelenie, se vor usca și abea creștinii ce se vor sfinții prin lucrarea Domnului se vor ridica în nori. Deci e clar, a urmat și urmează un proces de evaporare... a României; la numărătoare vor fi alții căci mulți chemați și puțini aleși... iar restul ce trebuia să fiii fost și ei aleși, între timp s-au evaporat.


[ [/left]
Pai daca se evapoara Romania , de atunci si pana acuma nu mai ramanea nimic din ea , asa cum s-a evaoprat vapoarele Flotei si s-au transformat in vapori, si fabricile si uzinele lui Ceausascu , toate s-au evaporat!, Da uite ca Roamania a ramas, asa saraca si fara fabrici și fără vapoare, ci doar cu vapori si cu someri multi, Ca daca se evaporau si somerii asa cum zici , si si se faceau vapori si plecau in straianataturi, nu mai era somaj, era zero la suta somaj acuma, Dar uite ca nu e!
Asa ca: s-o fi evaporat o țâră, dar a mai ramas din ea si pentru data viitoare la urmatoarea evaporare!
  #10  
Vechi 31.01.2011, 14:36:59
AngelicaKroner AngelicaKroner is offline
Member
 
Data înregistrării: 11.05.2010
Mesaje: 57
Implicit

Citat:
În prealabil postat de vsovivi;330533

[LEFT
10. Este scris că nu este voie a vorbi cu trupurile, cu mortăciunile, cu morții, dar cine a zis că sfinții sau copiii ridicați la cer sunt morți? Ei sunt vii chiar dacă au murit. Deci sunteți liberi a vorbi cu sfinții și cu cei ce s-au lepădat de satana și au ieșit din „fericita” prietenie cu necuratul, cu infinitul saprofitul inerțial și relativist, cu întunericul care fură tot ce prinde nepăzit... ]
Pai nu era vorba aici de sfinti, ci de inginerul Mihail, mortul, care era un pezevenghi si un pacatos, ca el singur marturiseste ca a intrat in carciuma sa-si ia doza, si aici s-a luat la harta cu alti betivi si unul mai iute de mana la injunghiat. Mortul Mihail este chemat la telefonul duhovnicesc (mediumul Verginica) ca sa fac o sedinta de șpiritism ca sa vorbeasca cu mă-sa, să-i dea lu mumă-sa indicații ce sa faca ea cu pamantul care i-a ramas: ori sa-l dea sectei ca atare, adica asa cum e, ori sa faca mai intai o casuța pe el si pe orma sa-l doneze cu casa cu tot unui sectant mai amarat, si asa sa faca si ea o fapta buna care sa-i usureze chinurile lui Mihail mortu, in cazanu cu smoala.
Subiect închis

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cetatea Noul Ierusalim idealist Calugarul 12 18.01.2013 11:13:01
Mesaj,propunere TEOLOGUL Generalitati 45 08.01.2011 12:16:34
Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa mihailt Secte si culte 2319 30.07.2010 23:36:37
un mesaj frumos The_Fallen Generalitati 1 14.07.2010 22:22:29