Durerea fizica

[dianagroza]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Daca va referiti la punctul 2, cititi-l pe Parintele Staniloae pentru inceput. Veti gasi raspunsul sau relativ la chinul Iadului.

Nu am acces la toate cartile.
As vrea sa dati dvs. citatele pe baza carora va bazati cand afirmati asta, daca l-ati mentionat inseamna ca ati citit. Ca asa va trimit si eu la "Credinta otodoxa" sa vedeti un raspuns contra.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dianagroza

Nu am acces la toate cartile.
As vrea sa dati dvs. citatele pe baza carora va bazati cand afirmati asta, daca l-ati mentionat inseamna ca ati citit. Ca asa va trimit si eu la "Credinta otodoxa" sa vedeti un raspuns contra.

Spre exemplu, gasesti aici un eseu amplu al Parintelui in care vei gasi cateva idei ale Sfintilor Parinti referitoare la intelegerea chinurilor Iadului:

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ern-68902.html

Exemple citate din articol:

Iata cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute. Caci nu poftesc pe Dumnezeu cei ce au dobandit neschimbabilitatea in patima, ci pacatul. Dar acolo nu are loc savarsirea reala a raului si a pacatului. Caci nici nu mancam, nici nu bem, nici nu ne imbracam, nici nu ne casatorim, nici nu adunam averi, nici pizma nu ne satisface si nici un fel de rau. Deci poftind si neimpartasindu-se de cele ale poftei, sunt arsi de pofte ca de foc. Dar cei ce poftesc binele, adica numai pe Dumnezeu, Cel ce este si exista pururea, si se impartasesc de El, se bucura pe masura poftirii lor, pe masura careia se si impartasesc de Cel dorit".

Aceasta inseamna ca sufletele ajunse in iad dupa moarte nu suporta chinuri materiale sau un foc material, conform unei invataturi dezvoltate mai ales in teologia catolica. E vorba mai mult de neputinta sufletelor de a-si indrepta dorinta spre comuniunea cu Dumnezeu ca bun spiritual, ramanand intr-un continuu regret ca nu se mai pot bucura de placerile materiale sau ale orgoliului cu care s-au obisnuit in mod exclusiv. Ele nu pot capata gustul bucuriilor spirituale, care au ca esenta comuniunea cu Dumnezeu, realitatea personala si consistenta (ipostatica) suprema.

Sfantul Maxim Marturisitorul a descris in cateva pagini de mare plasticitate aceasta stare: "Daca nu am obisnuit ochii, urechile si limba sa priveasca, sa auda, sa graiasca dupa fire, ca rezultat vom avea intunericul si tacerea cea mai grea". Daca nu am dezvoltat comuniunea, vom avea tacerea tuturor. Daca nu am cautat sensul adevarat al lucrurilor si persoanelor, vom avea minciuna si absurdul; vom avea "viermele urii" pe care l-am cultivat. Daca ne-am legat viata de lucrurile trecatoare, aceasta isi va pierde consistenta impreuna cu cele ce au trecut ca fumul. Daca nu am stins focul poftelor cu infranarea, vom arde in el, neavand cu ce sa-l potolim. "Pentru focul placerii vom avea focul gheenei; pentru intunericul nestiintei si pentru ratacirea trecatoare, nestiinta vesnica". Pentru inaltimea mandriei desarte si a distractiilor, prabusirea cea mai de jos si tristetea continua. Din toate partile ne vor inconjura minciuna si nesinceritatea serpuitoare pe care am cultivat-o.

De aceea Sfantul Isaac Sirul a spus ca iadul este o pedeapsa a iubirii.

[dianagroza]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Spre exemplu, gasesti aici un eseu amplu al Parintelui in care vei gasi cateva idei ale Sfintilor Parinti referitoare la intelegerea chinurilor Iadului:

Nu vad la niciunul aceiasi idee. Fie focul poftei nesatisfacute, fie lipsa iubirii, minciuna si restul. Nu contest nimic. Ei se completeaza in citate, care au fost alese in asa fel incat sa realizeze un tot. Nu cred ca aceste citate cuprind intreaga lor invatatura despre Rai si Iad.
Aici apare diferenta dintre suferinta dupa judecata particulara si cele dupa judecata finala.

Sfîntul Ioan Gură de Aur zice despre muncile iadului: „Nu crede, omule, că acel foc se aseamănă celui din această lume; focul din această lume consumă şi schimbă deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormînt va arde totdeauna ceea ce a aprins şi nu va înceta niciodată să ardă. De aceea se numeşte nestins că şi păcătoşii care vor arde în el vor deveni nemuritori pentru chinuri".
Aproape la fel ne învaţă şi Sfîntul Ioan Damaschin „Păcătoşii vor fi daţi focului veşnic; nu unui foc material ca al nostru, ci unui foc ce nu este cunoscut decît lui Dumnezeu. Acel foc va arde fără a consuma sau a distruge. El va lucra nu numai asupra trupului păcătoşilor ci şi asupra duhurilor celor netrupeşti, ale demonilor, el va fi întunecat şi tainic. Pe lîngă acest foc, cei păcătoşi vor fi mîncaţi de viermele conştiinţei lor."

Iti recomand si eu: http://www.sfaturiortodoxe.ro/despreiad.htm

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dianagroza

Nu vad la niciunul aceiasi idee. Fie focul poftei nesatisfacute, fie lipsa iubirii, minciuna si restul. Nu contest nimic. Ei se completeaza in citate, care au fost alese in asa fel incat sa realizeze un tot. Nu cred ca aceste citate cuprind intreaga lor invatatura despre Rai si Iad.
Aici apare diferenta dintre suferinta dupa judecata particulara si cele dupa judecata finala.

Sfîntul Ioan Gură de Aur zice despre muncile iadului: „Nu crede, omule, că acel foc se aseamănă celui din această lume; focul din această lume consumă şi schimbă deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormînt va arde totdeauna ceea ce a aprins şi nu va înceta niciodată să ardă. De aceea se numeşte nestins că şi păcătoşii care vor arde în el vor deveni nemuritori pentru chinuri".
Aproape la fel ne învaţă şi Sfîntul Ioan Damaschin „Păcătoşii vor fi daţi focului veşnic; nu unui foc material ca al nostru, ci unui foc ce nu este cunoscut decît lui Dumnezeu. Acel foc va arde fără a consuma sau a distruge. El va lucra nu numai asupra trupului păcătoşilor ci şi asupra duhurilor celor netrupeşti, ale demonilor, el va fi întunecat şi tainic. Pe lîngă acest foc, cei păcătoşi vor fi mîncaţi de viermele conştiinţei lor."

Iti recomand si eu: http://www.sfaturiortodoxe.ro/despreiad.htm

Si unde scrie mai sus la Iona Gura de Aur sau la Ioan Damaschin ca acest foc divin nematerialnic cauzeaza dureri fizice asa cum le stim noi? Este adevarat ca damnatii vor suferi si cu sufletul, si cu trupul dupa Judecata, insa e absurd sa creada cineva ca va fi o durere fizica asupra trupului. Eu asta vreau sa subliniez, pentru ca exista multi credinciosi care au o credinta stramba intr-un Dumnezeu tortionar care le cauzeaza chinuri de genul:

- focul arde la propriu trupul care se reface ca sa fie ars din nou;
- vin fiinte demonice sub forma de corbi care le mananca ochii, care se refac pentru a fi din nou mancati;
- in Tartar e atat de frig incat cine sarmanii oameni sufera de inghet continuu;
- in alte locuri vin viermii si le intra prin nas si ies prin gura si prin urechi;
- unii sunt aruncati din foc in gheturi si inapoi si tot asa;

Imaginatia malefica a omului este atat de bolnava incat te sperii de ce le debiteaza mintea unora. Dar, daca pentru unii oameni aceste imagini horror ii tin departe de pacate, atunci n-au decat sa creada ce-or vrea, insa sa nu ma puna si pe mine sa accept aceste idei de durere vesnica extrema.

[dianagroza]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Si unde scrie mai sus la Iona Gura de Aur sau la Ioan Damaschin ca acest foc divin nematerialnic cauzeaza dureri fizice asa cum le stim noi? Este adevarat ca damnatii vor suferi si cu sufletul, si cu trupul dupa Judecata, insa e absurd sa creada cineva ca va fi o durere fizica asupra trupului. - focul arde la propriu trupul care se reface ca sa fie ars din nou.

In primul rand, nu va impune nimeni sa credeti ceva, dezbatem pe o tema data, ca la scoala, unde nu toti au aceleasi pareri, fapt ce implica niste "dovezi" in acest sens. Daca nu sunt de acord cu dvs. nu inseamna ca va impun parerea mea!

De ce este absurd? Cum vor suferi cu trupul? Cu sufletul este evident...
Nu cred ca exista comparatie in ceea ce poate suferi un om in iad si ce sufera pe pamant (in acest sens iti recomand povestioara parintelui suferint care a acceptat 3 ore in iad, in schimbul a inca 1 an de suferinta pe pamant parca).

[costel]

Florin, sunt oameni care se depart de Dumnezeu din cauza durerii, dar sunt si oameni care se intaresc mai mult in dragostea Sa. A purta o durere fizica fara a te ridica impotriva lui Dumnezeu, nu inseamna a sta pe loc, ci a te impartasi si mai mult de iubirea Sa. Spun Parintii ca Insusi Hristos ajunge sa patimeasca cu cel aflat in suferinta, ca ii ia chiar El suferinta. Numai asa ne putem explica usurinta crestinilor din primele secole in a muri pentru Hristos.

Cu Hristos nu e ceva de neinteles, dar in absenta Lui, multe ne sunt nedrepte.

[lore86]

Cauza durerii fizice sunt pacatele. Omul trebuie sa plateasca ptr ele. Cum nu poti desparti crucea lui Hristos de suferinta fizica, la fel nu se poate desparti crucea din viata omului de durere.
Dumnezeu, ca un atotbun nu da durerea.Durerea eurmarea fireasca a pacatului, a raului.
Peste tot unde raul moral a patruns in lume, raul fizic i-a urmat ca o consecinta inevitabila: boala, durerea, tristetea, si intr-adevar culmea nenorocirii - moartea, l-au cuprins pe om. Era necesar ca prestigiul legii (pe care judecatorul suprem, Dumnezeu Creatorul, a dat-o omului) sa fie refacut prin pedeapsa neascultarii.
Parintele Setaphim Papakostas spunea:
"Aceasta i s-a intamplat omului. I-a fost spus de catre Creatorul sau ca incalcarea legii ii va aduce moartea ca o pedeapsa imediata si ca o consecinta. El era, bineintele, facut sa fie nemuritor si sa aiba nemurirea trupului de asemenea. "Sa traiasca in veci" a fost scopul sau initial (Geneza 3, 22). Dar pentru ca nu l-a crezut pe Dumnezeu, dar a dorit sa experimenteze aceasta otrava psihica care este neascultarea sau rau moral sau pacat, a invatat ca "plata pacatului este moartea" (Romani 6, 23). Viata lui in paradisul placerii era fara durere si suferinta. "Umpleti pamantul si-l supuneti" a fost dorinta si porunca lui Dumneze catre om.

Dar de vreme ce a dorit sa refuze aceste daruri de nepreturi care i s-au oferit, era firesc ca Dumnezeu sa-l scoata din gradina cea din Eden, ca sa lucreze pamantul, din care fusese luat. Acum, in schimbul necazului si a trudei, pamantul va rodi "spini si palamida"

In durere va manca roadele sale sarace, durerea sa va fi multiplicata cu mult; nu va mai fi conducatorul pamantului, stapanitorul lui, ci pamantul si natura in generall, se vor revolta impotriva omului. Raul fizic va invada viata sa cu boala si dezastre naturale. Iata cauza originala a durerii, sinistra cauza adanca a oricarei dezordini si a tuturor dezordinilor din viata omului."

[anita]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Spre exemplu, gasesti aici un eseu amplu al Parintelui in care vei gasi cateva idei ale Sfintilor Parinti referitoare la intelegerea chinurilor Iadului:

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ern-68902.html

Exemple citate din articol:

Iata cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute. Caci nu poftesc pe Dumnezeu cei ce au dobandit neschimbabilitatea in patima, ci pacatul. Dar acolo nu are loc savarsirea reala a raului si a pacatului. Caci nici nu mancam, nici nu bem, nici nu ne imbracam, nici nu ne casatorim, nici nu adunam averi, nici pizma nu ne satisface si nici un fel de rau. Deci poftind si neimpartasindu-se de cele ale poftei, sunt arsi de pofte ca de foc. Dar cei ce poftesc binele, adica numai pe Dumnezeu, Cel ce este si exista pururea, si se impartasesc de El, se bucura pe masura poftirii lor, pe masura careia se si impartasesc de Cel dorit".

Aceasta inseamna ca sufletele ajunse in iad dupa moarte nu suporta chinuri materiale sau un foc material, conform unei invataturi dezvoltate mai ales in teologia catolica. E vorba mai mult de neputinta sufletelor de a-si indrepta dorinta spre comuniunea cu Dumnezeu ca bun spiritual, ramanand intr-un continuu regret ca nu se mai pot bucura de placerile materiale sau ale orgoliului cu care s-au obisnuit in mod exclusiv. Ele nu pot capata gustul bucuriilor spirituale, care au ca esenta comuniunea cu Dumnezeu, realitatea personala si consistenta (ipostatica) suprema.

Sfantul Maxim Marturisitorul a descris in cateva pagini de mare plasticitate aceasta stare: "Daca nu am obisnuit ochii, urechile si limba sa priveasca, sa auda, sa graiasca dupa fire, ca rezultat vom avea intunericul si tacerea cea mai grea". Daca nu am dezvoltat comuniunea, vom avea tacerea tuturor. Daca nu am cautat sensul adevarat al lucrurilor si persoanelor, vom avea minciuna si absurdul; vom avea "viermele urii" pe care l-am cultivat. Daca ne-am legat viata de lucrurile trecatoare, aceasta isi va pierde consistenta impreuna cu cele ce au trecut ca fumul. Daca nu am stins focul poftelor cu infranarea, vom arde in el, neavand cu ce sa-l potolim. "Pentru focul placerii vom avea focul gheenei; pentru intunericul nestiintei si pentru ratacirea trecatoare, nestiinta vesnica". Pentru inaltimea mandriei desarte si a distractiilor, prabusirea cea mai de jos si tristetea continua. Din toate partile ne vor inconjura minciuna si nesinceritatea serpuitoare pe care am cultivat-o.

De aceea Sfantul Isaac Sirul a spus ca iadul este o pedeapsa a iubirii.

Aici s-a vorbit mai ales de pacatele sufletesti ,toate avand drept cauza o lipsa a iubirii.
La Judecata vom capata corp fizic si cu acela vom merge in iad sau rai.
Mai sunt si pacate trupesti ,desfranarea ,uciderea ,betia .
Daca privim o fresca bisericeasca infatisand iadul vom vedea ca exista chinuri trupesti in afara de suferinta de a fi lipsit de iubirea lui Dumnezeu.
Nu trebuie sa minimalizam aceste suferinte ,toata lumea trebuie sa stie ca ele exista si sa se fereasca de a ajunge sa le suporte.
De altfel si sfintii parinti vorbesc ,unul din ei este parintele Cleopa care vorbeste despre pacatul fumatului si suferintele fumatorilor in iad.

[Marius22]

In cartea sa, "Ascetica si Mistica Bisericii Ortodoxe", parintele Dumitru Staniloae ne arata inca de la inceput cercul vicios al placerii si durerii nascut de pacat. Doua realitati mereu amestecate, una nascandu-o pe cealalalta. In fata acestora omul este complet dezorientat, asemanandu-se unei trestii care se indoaie dupa cum bate vantul.

Numai unindu-se cu Hristos, in Biserica Sa, "stalpul si temelia adevarului", omul isi redobandeste verticalitatea, putand deveni si el "stalp neclintit". Acest lucru il vedem actualizat deplin in vietile sfintilor.