Despre vraji si necazuri de la diavol. Povestea mea (2)

[Catisma]

Mai erau câteva lucruri de care mi-am amintit...

În prealabil postat de Juliaa

Daca ai timp mergi la manastirea Cotmeana, stiu cateva persoane care si-au rezolvat problemele tinand canoanele date de parintele staret de acolo. La Cotmeana nu am ajuns, dar intentionez sa o fac.

De ce mai vrei să te duci acolo? Ai terminat cu problemele, sau tot nu ai terminat?

În prealabil postat de Juliaa

Si mi-am facut singura un canon, am citit timp de 40 de zile Paraclisul Maicii Domnului la 12 noaptea, rugaciunea Sfintei Cruci, rugaciunea catre Ingerul Pazitor, o rugaciune catre Sfantul Arhanghel Mihail. In aceste 40 de zile m-am rugat si catre parintele Arsenie Boca sa ma indrume si sa ma lumineze si am citit de cateva ori si Acatistul Sfantului Nectarie. Nu m-am mai rugat pentru protectie si pentru indepartarea raului (asa cum faceam de obicei), m-am rugat pentru un singur lucru: sa mi se arate ce se intampla cu mine, ce trebuie sa fac, care este rezolvarea. Fix la jumatatea celor 40 de zile mi s-a dat raspunsul pe care il asteptam. Insa trebuie sa precizez ca la momentul cand s-a intamplat asta eu scapasem de toate ciudateniile din casa de ceva timp, era liniste…

Asta îmi aminteste de primăvara trecută, când am lansat mesajul meu disperat aici, si când, căutând prin cărti si încercând să găsesc o solutie, mi-am făcut si eu un canon al meu. Citeam rugăciunile respective în fiecare noapte, cu toată tracasarea. Unii (pe thread) au comentat că de ce mă iau după părintele cutare, altii că de ce fac de capul meu, fără dezlegare (am explicat de mai multe ori că am dezlegare), apoi altii, că să mă potolesc, că mă agit prea mult. Una peste alta, toate aceste sfaturi, fiecare după cum îl taie capul, pot fi si tot atâtea ispite. Sunt multe lucruri derutante în toată masa asta de păreri, inclusiv similitudinile mai mult sau mai putin fortate dintre cazuri.

Si încă câteva gânduri de 5 dimineata (...am început să scriu pe la 5; acum e 6):

Îmi vine în minte un exemplu, un detaliu, apropo de un comentariu al meu mai vechi, că e foarte important să găsesti un părinte cu care să ai un dialog, un raport personal, si fată de care să faci ascultare. Pentru că numai în acest raport lucrează productiv taina. Se spune că nu e bine să citesti rugăciunea de la sfârsitul Acatistului Sf. Ciprian. Vreau să spun că din momentul în care am primit canonul - care include si citirea Acatistului complet al Sf. Ciprian, deci si temuta rugăciune de la sfârsit - n-am avut nici o problemă.

Poate-i un detaliu mic, poate nu contează, pentru cine priveste din afară. Cel mai bine ne vorbeste Dumnezeu fiecăruia, personal, prin experientele noastre personale. La fel si rolul acelei nefericite în necazul meu. Eu nu m-am dus la nici un părinte cu fraza: „stiti, părinte, mi s-au făcut vrăji, e o tipă care a făcut asa si-asa...”. (Până acum vreo trei ani, încă mi se mai părea incredibilă posibilitatea asta, chit că mi-o mai sugerase un părinte.) M-am dus doar spunându-le preotilor necazurile mele din timpul noptii. Ideea vrăjilor s-a desprins pe parcurs, după ce unul din părintii cu care am discutat m-a făcut, efectiv, să privesc mai cu atentie în trecut si să văd care ar fi momentul „declansator”, pentru că nu i s-a părut deloc normal ce mi se întâmplă.

Cât despre fată, repet... Îmi pare rău că trebuie s-o spun, între speculatiile si opiniile personale ale unor oameni mai mult sau mai putin apropiati, care „nu sunt de părere” că această persoană a jucat un rol în necazul meu, prefer să-l cred pe părintele la care am fost astă-vară. Plus niste detalii pe care nu e cazul să le mai discut aici.

Si încă un gând despre „zvâcnituri” - în textele respective sunt descrise ca simptome de relaxare involutară a muschilor, în timp ce adormi. La mine (una la mână, am mai spus, nu a fost si nu este vorba doar de zvâcnituri) sunt o multime de lucruri care s-au întâmplat (pe vremea când mai dormeam noapte „plină” si chiar si acum), după ce adorm, atunci când sunt în plin somn, când dorm de o bucată bună de timp.

Mi se pare foarte straniu si lipsit de sens ca un organism zdrobit de oboseală să-si dea palme si se trezească singur, ca să zic asa. Oricât ai fi de nevricos, după 24 de ore, după 48 de ore în care ai avut o bătaie de joc de odihnă, pur si simplu pici, nici muschii nu mai au chef de contractii involuntare.

Asta asa, ca mic comentariu la o problematică foarte diversă, pe care nu vreau să o prezint aici, că nu vreau să sperii si nici n-am timp acum. Sunt ani multi, plini de tot felul de lucruri.

În definitiv, nici descrierea ta, Juliana, nu mi se pare atât de transantă. Faptul că ai trecut de niste lucruri stranii „aflând” prin rugăciune că trebuie să iei un anume tratament nu demonstrează nimic, în definitiv.

Poti să pui lucrurile în oglindă si ele se suprapun perfect, indiferent din ce unghi privim, si ajungem tot acolo: dacă vrem să le spunem boală, atunci demonii asta sunt. Dacă vrem să-i numim demoni, atunci boala asta e. Tot aia e. Cu alte cuvinte, boala, care este întotdeauna adusă de niste energii negative (ca să ne exprimăm mai new-age-istic, asa), sau „vrăjmasii” care ne găsesc vunerabili si ne slăbesc sănătatea, din cauza asta.

În ambele cazuri, am permis accesul...

Doamne ajută.