Intrebare post?

[costel]

În prealabil postat de windorin

Dragostea, smerenia si ajutorarea celor de aproape face mai mult decat postul negru pe o asemenea perioada.
Sa avem mare grija cu ravna.

Da, Mantuitorul a legat tare mult mantuirea noastra de semeni. Ori noi nu mai luam seama la prezenta lor. Nu este niciodata nimeni in zadar langa noi. Dumnezeu i-a adus langa noi fie ca sa ne intareasca, fie ca sa-i intarim. Luati seama mai mult la acest lucru, decat la postul negru de 40 de zile si veti vedea ca veti avea parte de mult folos duhovnicesc. La judecata se va tine seama cum este inima noastra fata de semeni, nu daca am reusit sa bat recordul la post negru.

Sa ne amintim cum vorbea Sfantul Simeon despre sine:
,,Eu nu am tinut indelungate posturi, nu am petrecut fara de somn nopti, nu am dormit pe pamantul gol, nici alte osteneli nu am savarsit.
Ci numai am cautat la neputinta mea si am umilit pre mine insumi,
si Domnul m'a mantuit."

Asta nu inseamna sa nu postesti indelung, sau sa nu faci priveghere, etc dar sa o luam incetuc...si sa privim intai si intai asa cum zice Sf. Simeon - la neputinta noastra!
Doamne ajuta!

[vsovivi]

Domnule, nouă doar ni se pare că postim, oare a stat cineva măcar o jumătate de oră împreună cu un alt semen de al său, fără ca să aibă pofta ambiției de a se nemulțumi? Ca să nu-l mînce „nevoia” să iște ceva ceartă sau bârfă sau lăudăroșenie? Iar apoi să nu insiste pentru a se umili împreună prin a mânca bine din neascultare? Și apoi să ude cu niște a-bere sau pită caldă sau ceva delicateresuri?.. de pooost firește, că altfel cum să pară ele atât de dulci ca niște ispisicuțe.

Și gândul la mîncare, dorul de sine... vremurile însorite de altădată, când te îmbuibai cu plăceri... e tot păcat.

Degeaba te umilești apoi dacă o să ajungi la Domnul cu sufletul nedesăvârșit, un suflet șjmecher flatat de dimineață.

Umilința vine abea după străduință și stăruință în ascultare și smerenie... pe când noi deși nu punem degetul măcar pe nimic, așa ne pososmorâm și ne „umilim” de ai zice că cineștie ce mari nevoințe sau ascultări am săvârșit... cât ne e de greu, vai vai, ce mai miorlăieli... basme.

E doar o mască umilința asta perversă... căci umilința cea care ne mântuie e foarte departe de noi... și aia se numește dreapta umilință... atunci când rabzi nu pentru tine ci pentru Hristos. Rabzi foamea dar mai ales setea... căci dacă nu rabzi setea ajungi cu siguranță sectant, căci

SECTĂ vine de la cuvântul SECOL și SECETĂ și SECRET și CĂRARE și SETE căci SE vine de la SEMEȚIE... deci e așa ca o bucurie, o fericire a vicleniilor împlinite, ca tâmpitul își bea omul în sine laptele de var, de parcă ar citi din faptele sale cele vrednice, din nebunia de pe urmă, din cărți, că cică s-a lăsat de un păcat și atunci se tot laudă cu asta zicând că face mereu ceva fenomenal... și astfel devine sărmanul tot mai frumușel înaintea oamenilor... în ochii lui, căci se vede în goglinda văruită tot mai fericit. Dar nu e fericire ci e viclenie, căci este mituit cu timp și cu mulțumirea de sine.

Nimeni nu e scutit de erezie sau sectarism oricât s-ar ascunde sub haină de oaie sau haină ortodoxă sau ar încerca să dea lecții de voință altora.

Deci e vorba de ambiția nemulțumirii ca să te cerți pentru voia de sine, căci ai niște idoli ascunși în suflet... niște clădiri mărețe, impunătoare la care ții mult mai mult decât la fiii lui Dumnezeu.

Oare de ce credeți că Domnul s-a referit la trupul Său mai mult decât la Templu? Veți distruge acest Templu dar Îl voi ridica în 3 zile...

A vrut să ne scoată din cap iluzia de a slăvi în deșert tot felul de ziduri gLumești, slava asta vremelnică și care nu se mai termină, căci omul o ia drept slavă veșnică, eternă... și era vorba că prin trei zile de post, dacă ești nevinovat, sau ai fost dărâmat de cel rău și necredincios, te va readuce postul tău și sfințenia Domnului la Viață Veșnică, la Credință... căci fără post și rugăciune, demonii nu ies afară din om, iar abea apoi umilința este maica sfințeniei, căci umilința o naște din Dumnezeu.

Dar poftele s-au făcut demoni în om, și printre ele este învoiala și acceptarea lepădării de Dumnezeu... mereu, mereu... căci te îmbraci în haina credinței dar îi tăgădui puterea ei.

Templul este toată Creația, adică OMUL, omul credincios, omul lui Dumnezeu... cel născut din UMILINȚĂ.

[windorin]

În prealabil postat de costel

Mantuitorul a legat tare mult mantuirea noastra de semeni. Ori noi nu mai luam seama la prezenta lor.
Nu este niciodata nimeni in zadar langa noi. Dumnezeu i-a adus langa noi fie ca sa ne intareasca, fie ca sa-i intarim.

Minunat cuvant.
Daca l'am pastra in minte peste toata ziua, cat folos am scoate din el.

Este dureros cand nici nu ajutam pe nimeni, ba inca nici nu ne folosim noi insine de nimeni de langa noi.