Efectele medicale ale rugaciunii

[Mosh-Neagu]

E frumos ca v-ati alaturat acestui topic, cand eu ma asteptam sa treaca aproape neobservat, dar parca un pic de necaz tot am fiindca nimeni dintre ortodocsi nu priveste taina rugaciunii decat formal si - iertati-ma - cu oarecare mandrie, ca si cum noi am fi cu siguranta in tabara invingatorilor iar ceilalti (asta pentru noi nu prea conteaza care ceilalti, din moment ce noi suntem "de bine") sunt victime sigure, demne de osanda noastra, pe care ne-o si afisam cu ostentatie. Sfantul Siluan, dupa ce Dumnezeu i-a oferit sansa catorva ceasuri in iad, s-a inspaimantat atat de mult incat a inceput sa se roage cu toata osteneala de care era in stare, pentru ca toata lumea sa se mantuiasca. De la el ne-a ramas acel: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."
Daca omul si-ar constientiza pacatul si starea lui reala in care se complace zilnic, ar intelege sincer ce merita in lumea vesniciei. Dar el este atat de ingaduitor cu sine si atat de drastic cu ceilalti incat nici nu-si da seama ca, odata cu fiecare cuvintel pe care-l foloseste, fie pentru lauda, fie pentru a judeca pe ceilalti, se osandeste pe sine si pe cei dragi lui. Eu cred ca cel mai potrivit si intelept lucru este acela de a da slava lui Dumnezeu pentru toate cate le face pentru noi si sa trecem prin filtrul Ingerului Pazitor ce sta de-a dreapta noastra, gandurile noastre trecatoare. NOI, ortodocsii, ne mantuim numai daca vom avea fapte vrednice si de folos la dreapta judecata, dar nu vazute de noi ca fiind vrednice, ci de Mntuitorul Hristos. Cat despre ceilalti care stim noi ca nu se mantuiesc, mai bine sa ne rugam pentru ei si sa-i plangem in tacere, fara sa lasam impresia ca suntem cu mult mai vrednici decat ei. Numai Dumnezeu stie cum ne va gasi pe fiecare in ceasul de pe urma. Iar "In cele ce veti fi gasiti, intru acelea veti fi si judecati."

De fapt eu voiam sa spun altceva, dar m-a cam luat valul...
Problema rugaciunii imi pare foarte incurcata pe alocuri: de unde sa stie omul care este voia lui Dumnezeu? Ca sa primesti ceea ce ceri, trebuie sa staruiesti in rugaciune, dar oare Dumnezeu ce parere are despre ceea ce tu doresti. Sa zicem ca cineva e bolnav si se roaga pentru sanatate. Dar el spune: "Faca-se, voia Ta, Doamne si nu a mea. Eu vreau sa traiesc si sa fiu sanatos, dar poate Tu ai oranduit ca mi-am incheiat socotelile pe-aici si ma chemi la Tine, iar eu prost cum sunt, nu stiu cum e mai bine. Daca imi dai boala, eu stiu ca este pentru pacatele mele si iti multumesc ca ma ajuti sa mi le platesc pe aceasta lume. Eu, Doamne, ma rog pentru sanatate si pentru iertare de pacate, dar daca fara boala nu ma pot mantui, fie mie dupa voia Ta. Amin." Apoi, cu o astfel de rugaciune, toata adancimea intelesurilor de la initierea acestui topic, se risipeste in cele partu vanturi. Pentru ca nu mai este nici hotarare din partea celui ce se roaga, si nici o dorinta desavarsita pentru o directie sau alta. Pur si simplu, aici pare ca omul isi lasa soarta cu desavarsire in mana lui Dumnezeu, acceptand cu bucurie oricare dintre variante. Poate un singur lucru se omite: omul abia are varsta maturitatii, are familie si copii minori.

[iana]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

... dar parca un pic de necaz tot am fiindca nimeni dintre ortodocsi nu priveste taina rugaciunii decat formal si - iertati-ma - cu oarecare mandrie, ca si cum noi am fi cu siguranta in tabara invingatorilor iar ceilalti (asta pentru noi nu prea conteaza care ceilalti, din moment ce noi suntem "de bine") sunt victime sigure, demne de osanda noastra, pe care ne-o si afisam cu ostentatie. Sfantul Siluan, dupa ce Dumnezeu i-a oferit sansa catorva ceasuri in iad, s-a inspaimantat atat de mult incat a inceput sa se roage cu toata osteneala de care era in stare, pentru ca toata lumea sa se mantuiasca. De la el ne-a ramas acel: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."

Se poate spune si cu oarecare bucurie nu neaparat mandrie si poate astfel ii "loveste" curiozitatea si pe ceilalti.
Mi se pare ca se cam exagereaza in ultima vreme prea tare cu afirmatii de genul "nu numai ortodoxia te mantuieste". Prea se simt victime si osanditi cei care nu vor sa urmeze Calea cea dreapta.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de iana

... Calea cea dreapta.

Calea cea dreapta? Priveste in ochii unui calugar batran. Iar daca vei gasi altceva decat iubire de aproape (oricar-ar fi el), inseamna ca n-a inteles nimic din convorbirile lui cu Dumnezeu. Ai fost vreodata sa stai de vorba cu un astfel de om? Stii cum te simti in lumea lui? Un vierme, un nimic, un vrednic de toata osanda lumii, un pacatos mai pacatos decat toti pacatosii... Si totusi, el are atata dragoste in ochii lui incat iti vine sa intri in pamant de rusine, fiindca tu stii ca nu meriti nici macar sa-i saruti varfurile incaltamintei. Oare e treaba noastra daca protestantul sau catolicul se mantuiesc sau nu? Tot omul are la indemana o sumedenie de sanse sa mearga pe calea cea dreapta de care vorbesti, dar trebuie sa luam seama sa nu ne poticnim in calea noastra asa-zis dreapta. Cananeanca nu era dintre cei care isi trambitau dreapta credinta si nici samarineanul, dar vorbele Mantuitorului ar trebui sa STRIGE in constiinta noastra, cand suntem tentati sa credem ca avem vreun merit gratuit in mantuirea noastra. "Iubeste si fa ce vrei", dar cand iubesti deja nu mai traiesti pentru tine si scopul vietii tale, ci pentru binele aproapelui, iar asta este mantuirea intrinseca: te maresti pe tine fiind slujitorul celorlalti. Aceasta e Calea si nu alta.

[iana]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Calea cea dreapta? Priveste in ochii unui calugar batran. Iar daca vei gasi altceva decat iubire de aproape (oricar-ar fi el), inseamna ca n-a inteles nimic din convorbirile lui cu Dumnezeu. Ai fost vreodata sa stai de vorba cu un astfel de om? Stii cum te simti in lumea lui? Un vierme, un nimic, un vrednic de toata osanda lumii, un pacatos mai pacatos decat toti pacatosii... Si totusi, el are atata dragoste in ochii lui incat iti vine sa intri in pamant de rusine, fiindca tu stii ca nu meriti nici macar sa-i saruti varfurile incaltamintei. Oare e treaba noastra daca protestantul sau catolicul se mantuiesc sau nu? Tot omul are la indemana o sumedenie de sanse sa mearga pe calea cea dreapta de care vorbesti, dar trebuie sa luam seama sa nu ne poticnim in calea noastra asa-zis dreapta. Cananeanca nu era dintre cei care isi trambitau dreapta credinta si nici samarineanul, dar vorbele Mantuitorului ar trebui sa STRIGE in constiinta noastra, cand suntem tentati sa credem ca avem vreun merit gratuit in mantuirea noastra. "Iubeste si fa ce vrei", dar cand iubesti deja nu mai traiesti pentru tine si scopul vietii tale, ci pentru binele aproapelui, iar asta este mantuirea intrinseca: te maresti pe tine fiind slujitorul celorlalti. Aceasta e Calea si nu alta.

Va raspund cu o intrebare: acel calugar batran despre care imi spuneti ce cale a urmat? Nu cea a Ortodoxiei? Cum a ajuns el la acea dragoste despre care vorbiti dv.?
Ma intrebati daca e treaba noastra daca protestantul sau catolicul se mantuiesc. Ce ar trebui sa le spunem? Stati voi acolo ca sunteti bine asa cum sunteti?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de iana

Va raspund cu o intrebare: acel calugar batran despre care imi spuneti ce cale a urmat? Nu cea a Ortodoxiei? Cum a ajuns el la acea dragoste despre care vorbiti dv.?
Ma intrebati daca e treaba noastra daca protestantul sau catolicul se mantuiesc. Ce ar trebui sa le spunem? Stati voi acolo ca sunteti bine asa cum sunteti?

Imi cer iertare, dar la prima intrebare nu exista un raspuns. El ar fi trebuit perceput printre cuvinte. Totusi... Dupa israeliteni, samarineanul era un condamnat sigur, asa cum credem si unii dintre noi fata de oricine nu este de confesiune ortodoxa. Pilda Mantuitorului ne spune totusi altceva. Si TOATA invatatura lui Hristos este bazata numai pe dragostea de aproape, fie ca-i vorba de oferirea celuilalt obraz, fie ca-i vorba de vamesi si pacatosi, fie de jertfa pe cruce a Mantuitorului si rugaciunile Lui neincetate fata de vrajmasi, pana in cel mai de pe urma ceas. Datoria noastra este sa iertam de 70 de ori cate 7, doar ca noua nu ne cere nimeni socoteala mantuirii altora, dar de iertat nu avem cum sa iertam; cat despre a ne ruga pentru ei, deh...


Ce sa le spunem "celorlalti"? Hristos a inviat! Atat. Restul numai daca suntem intrebati, dar si atunci, decat sa ne spunem o parere 10% buna si 90% gresita, mai bine ii trimitem la altii mai induhovniciti, dar ma tem ca ascultarea asta de "bune sfaturi", pare caraghioasa atunci cand vine din partea unor neofiti ca noi.

Ortodoxia este cea mai frumoasa si mai de folos dintre toate religiile lumii. Daca ortodoxul ar urma-o asa cum trebuie, n-ar mai exista pe lume alte religii si confesiuni. Fiindca puterea exemplului este cea care face minuni, nu teoria ortodoxiei la Sfintii Parinti

[iana]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Imi cer iertare, dar la prima intrebare nu exista un raspuns. El ar fi trebuit perceput printre cuvinte.

Asa m-am gandit si eu...

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Totusi... Dupa israeliteni, samarineanul era un condamnat sigur, asa cum credem si unii dintre noi fata de oricine nu este de confesiune ortodoxa. Pilda Mantuitorului ne spune totusi altceva. Si TOATA invatatura lui Hristos este bazata numai pe dragostea de aproape, fie ca-i vorba de oferirea celuilalt obraz, fie ca-i vorba de vamesi si pacatosi, fie de jertfa pe cruce a Mantuitorului si rugaciunile Lui neincetate fata de vrajmasi, pana in cel mai de pe urma ceas. Datoria noastra este sa iertam de 70 de ori cate 7, doar ca noua nu ne cere nimeni socoteala mantuirii altora, dar de iertat nu avem cum sa iertam; cat despre a ne ruga pentru ei, deh...

Ce sa le spunem "celorlalti"? Hristos a inviat! Atat. Restul numai daca suntem intrebati, dar si atunci, decat sa ne spunem o parere 10% buna si 90% gresita, mai bine ii trimitem la altii mai induhovniciti, dar ma tem ca ascultarea asta de "bune sfaturi", pare caraghioasa atunci cand vine din partea unor neofiti ca noi.

Sa nu uitam totusi ca suntem la noi acasa, pe un forum ortodox, unde se discuta, se marturiseste Ortodoxia adica dreapta credinta. Ei au venit de buna voie aici. Deci sa nu mai fie asa de "deranjati"....

Stiti cum se spune:drumul spre Iad este pavat cu intentii bune.Tragic,eufemistic spus,este cand te ineci in ura inainte sa ajungi acolo.Pentru multi iadul incepe de aici.In general,lumea de astazi este croita pe evitarea suferintei.Este o intreaga cultura pe acesta tema si comercial vorbind este de inteles desi scrierile crestine spun o cu totul o alta poveste.Parca s-a demonetizat conceptul,odata cu evolutia proslavirii exteriorului in detrimentul interiorului.Si prin apocrife parca apare tema asta,nu mai stiu exact,Evanghelia dupa Toma parca.Depinde cat de sincer este fiecare fata de el insusi,desi este un lucru extrem de greu si de incomod.Nu ma pot pronunta cu privire la mantuirea nimanui,lucrurile pe care le-am vazut prin lume ma indeamna sa tac din gura.Din mai multe motive dar nu insist.

Cu ce trebuia sa incep:opiniile dvs cred ca merita citite cu multa atentie.Cel putin eu asta am facut.Si mi-am notat mai multe aspecte pe care le voi profunda.Cu multumiri.

[anamaria simleu]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

E frumos ca v-ati alaturat acestui topic, cand eu ma asteptam sa treaca aproape neobservat, dar parca un pic de necaz tot am fiindca nimeni dintre ortodocsi nu priveste taina rugaciunii decat formal si - iertati-ma - cu oarecare mandrie, ca si cum noi am fi cu siguranta in tabara invingatorilor iar ceilalti (asta pentru noi nu prea conteaza care ceilalti, din moment ce noi suntem "de bine") sunt victime sigure, demne de osanda noastra, pe care ne-o si afisam cu ostentatie. Sfantul Siluan, dupa ce Dumnezeu i-a oferit sansa catorva ceasuri in iad, s-a inspaimantat atat de mult incat a inceput sa se roage cu toata osteneala de care era in stare, pentru ca toata lumea sa se mantuiasca. De la el ne-a ramas acel: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."
Daca omul si-ar constientiza pacatul si starea lui reala in care se complace zilnic, ar intelege sincer ce merita in lumea vesniciei. Dar el este atat de ingaduitor cu sine si atat de drastic cu ceilalti incat nici nu-si da seama ca, odata cu fiecare cuvintel pe care-l foloseste, fie pentru lauda, fie pentru a judeca pe ceilalti, se osandeste pe sine si pe cei dragi lui. Eu cred ca cel mai potrivit si intelept lucru este acela de a da slava lui Dumnezeu pentru toate cate le face pentru noi si sa trecem prin filtrul Ingerului Pazitor ce sta de-a dreapta noastra, gandurile noastre trecatoare. NOI, ortodocsii, ne mantuim numai daca vom avea fapte vrednice si de folos la dreapta judecata, dar nu vazute de noi ca fiind vrednice, ci de Mntuitorul Hristos. Cat despre ceilalti care stim noi ca nu se mantuiesc, mai bine sa ne rugam pentru ei si sa-i plangem in tacere, fara sa lasam impresia ca suntem cu mult mai vrednici decat ei. Numai Dumnezeu stie cum ne va gasi pe fiecare in ceasul de pe urma. Iar "In cele ce veti fi gasiti, intru acelea veti fi si judecati."

De fapt eu voiam sa spun altceva, dar m-a cam luat valul...
Problema rugaciunii imi pare foarte incurcata pe alocuri: de unde sa stie omul care este voia lui Dumnezeu? Ca sa primesti ceea ce ceri, trebuie sa staruiesti in rugaciune, dar oare Dumnezeu ce parere are despre ceea ce tu doresti. Sa zicem ca cineva e bolnav si se roaga pentru sanatate. Dar el spune: "Faca-se, voia Ta, Doamne si nu a mea. Eu vreau sa traiesc si sa fiu sanatos, dar poate Tu ai oranduit ca mi-am incheiat socotelile pe-aici si ma chemi la Tine, iar eu prost cum sunt, nu stiu cum e mai bine. Daca imi dai boala, eu stiu ca este pentru pacatele mele si iti multumesc ca ma ajuti sa mi le platesc pe aceasta lume. Eu, Doamne, ma rog pentru sanatate si pentru iertare de pacate, dar daca fara boala nu ma pot mantui, fie mie dupa voia Ta. Amin." Apoi, cu o astfel de rugaciune, toata adancimea intelesurilor de la initierea acestui topic, se risipeste in cele partu vanturi. Pentru ca nu mai este nici hotarare din partea celui ce se roaga, si nici o dorinta desavarsita pentru o directie sau alta. Pur si simplu, aici pare ca omul isi lasa soarta cu desavarsire in mana lui Dumnezeu, acceptand cu bucurie oricare dintre variante. Poate un singur lucru se omite: omul abia are varsta maturitatii, are familie si copii minori.

Dumnezeu oranduieste crucea pentru fiecare....El ne ajuta in purtarea ei.....atunci este adevarata credinta cand ne lasam de tot in voia LUI, lasandu-l pe EL sa hotarasca pentru noi.... cand Dumnezeu decide, nimeni nu piere, chiar daca trece in nefiinta....daca nu inlatura boala, daruieste impacarea vesnica si unirea cu EL....cei ramasi in urma nu vor ramane nemangaiati....intotdeauna exista un echilibru...sa nu uitam ca acele cai prin care Dumnezeu actioneaza sunt intelepte, nicidecum ``incurcate``, insa omul nu le poate percepe la nivel divin....