Citat:
În prealabil postat de Sanduu
Buna tuturor am deschis aceasta tema pentru a va cere un sfat si pentru a afla iesirea dntr-o problema care ma framinta si anume:
Stiu din Evanghelie ca Dumnezeu spune ca daca cineva aduce un dar la Altar si i-si aduce aminte ca cineva are ceva cu el sa se duca si sa se impace si apoi sa aduca darul, altfel zis trebuie sa ne impacam cu dusmanii s-au nu ne primeste Dumnezeu darul pina nu ne impacam cu Dusmanii. Si la mine este o situatie in care mai demult m-am comportat urit cu o persoana nu sintem apropiati nici nu sintem prieteni dar stiu unde locuieste si ce ar trebui sa fac eu acum sa ma duc la ea sa-mi cer iertare ? Nu ar fi cam nebunesc din partea mea o asemenea fapta? Plus ca si un Preot mai demult mi-a dat un canon: impacarea cu dusmanii.
poate suna a prostie dar, va rog sa ma sfatuiti sa ma indrumati cu cunostintele voastre din Sfintele Scripturi.
Mersi anticipat.
|
Faptele noastre rele, ca și faptele noastre bune, au două feluri de consecințe:
-consecințe spirituale, adică asupra legăturii dintre Dumnezeu și sufletul nostru
-consecințe temporale, adică asupra celorlalți oameni și a lumii.
Ceea ce Dumnezeu, prin preotul Său care a primit puterea de a dezlega, iartă la Spovadă este consecința spirituală. Ceea ce se produce prin ducerea la bun sfârșit a canonului de pocăință (la noi, și prin indulgențe) este consecința temporală.
Cu alte cuvinte, păcatul se îndreaptă împotriva lui Dumnezeu, pe care Îl ofensează în mod direct, dar și împotriva aproapelui, a lumii, ca imagine a Lui. Numai Botezul înlătură ambele feluri de consecințe, pe când Spovada o înlătură doar pe prima.
Atunci când eu fur bicicleta vecinului, doi sunt cei care suferă: Dumnezeu și celălalt. Dacă mă spovedesc, Dumnezeu m-a iertat, iar sufletul meu este, iarăși, plin de grație sfințitoare. Dar rămâne ceva: strâmbătatea pe care am adus-o eu, în lumea Lui. Rămâne celălalt cu paguba lui: vecinul meu, copilul vecinului meu care nu mai are bicicletă și vede că nu are niciun rost să muncești pentru una, când poți foarte bine să o șterpelești. Iată de ce preotul, la canon, îmi dă să duc omului bicicleta înapoi. Chiar și dacă nu îmi dă acest canon, e bine să fac acest lucru. Nu e neapărat necesar să spun "vecine, eu sunt cel ce te-a furat, iartă-mă!" dacă prudența mă împiedică. Trebuie, însă, să las bicicleta rezemată de casă, să sun la ușă și să fug. Sau, dacă vecinul s-a mutat, trebuie să-l caut. Și, dacă e de negăsit, să cumpăr o bicicletă și să o dau unui sărman ca el. Adică, după ce Dumnezeu m-a iertat, trebuie să repar răul prin bine. Gala Galaction are o nuvelă pe această temă, mi se pare că se numește "Papucii lui Mahmud".
De aceea, dacă cineva crede că Dumnezeu l-a iertat doar fiindcă a făcut reparație vecinului și i-a cerut iertare, încât nici nu mai e nevoie de spovadă, greșește, fiindcă nimeni nu poate ierta în numele altuia, fără un mandat. Preotul poate ierta în numele lui Dumnezeu, fiindcă are acest mandat de la Dumnezeu, dar nu poate ierta în numele aproapelui, nefiind mandatat de aproapele.
Acuma, s-a mai limpezit un pic ?