Rugaciunea lui Iisus

[Marius22]

Rugaciunea lui Iisus o rostim fiecare dupa putere. Nu stim insa cat timp trebuie sa treaca pentru ca ea sa si devina pentru noi rugaciune a inimii, adica neincetata. Este foarte probabil sa nu devina niciodata pentru ca aceasta constituie un dar dumnezeiesc.

Trebuie sa remarcam smerenia marilor Parinti atunci cand vine vorba de aceasta rugaciune. Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, recunoscut ca unul din marii duhovnici contemporani din Muntele Athos, fiind rugat sa vorbeasca despre ea cu putin timp inainte de trecerea sa la cele vesnice, a marturisit ca nu poate spune multe pentru ca nu a dobandit-o. Cu toate acestea, ucenicii sai si fiii duhovnicesti cunosteau ca parintele are experienta acestei rugaciuni. Parintele o marturisea "indirect" prin faptele sale, prin viata sa. Pe seama unei asemenea lucrari tainice si line, nu se cuvine a face mare zarva si nici "a ne bate cu pumnul in piept", pentru ca ar insemna implicit pierderea ei.

Nu in ultimul rand, parintii duhovnicesti care au experienta rugaciunii neincetate, evita sa explice in amanunt aceasta lucrare altora, pentru ca, in definitiv, nu de ei tine a le-o si oferi acestora, ci de Dumnezeu.

În prealabil postat de Marius22

Rugaciunea lui Iisus o rostim fiecare dupa putere. Nu stim insa cat timp trebuie sa treaca pentru ca ea sa si devina pentru noi rugaciune a inimii, adica neincetata. Este foarte probabil sa nu devina niciodata pentru ca aceasta constituie un dar dumnezeiesc.

Trebuie sa remarcam smerenia marilor Parinti atunci cand vine vorba de aceasta rugaciune. Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, recunoscut ca unul din marii duhovnici contemporani din Muntele Athos, fiind rugat sa vorbeasca despre ea cu putin timp inainte de trecerea sa la cele vesnice, a marturisit ca nu poate spune multe pentru ca nu a dobandit-o. Cu toate acestea, ucenicii sai si fiii duhovnicesti cunosteau ca parintele are experienta acestei rugaciuni. Parintele o marturisea "indirect" prin faptele sale, prin viata sa. Pe seama unei asemenea lucrari tainice si line, nu se cuvine a face mare zarva si nici "a ne bate cu pumnul in piept", pentru ca ar insemna implicit pierderea ei.

Nu in ultimul rand, parintii duhovnicesti care au experienta rugaciunii neincetate, evita sa explice in amanunt aceasta lucrare altora, pentru ca, in definitiv, nu de ei tine a le-o si oferi acestora, ci de Dumnezeu.

Da, frate Marius, asa gasesc si eu. In legatura cu ultima ta afirmatie as dori sa fac o precizare: in prezent exista in librarii (in Bucuresti) o multime (slava Domnului!) de carti despre aceasta lucrare sau carti care au legatura importanta cu viata celor care practica rugaciunea (de pilda minunata carte "Staretul meu Iosif Isihastul").
Ce inteleg eu de aici? Inteleg ca aceasta sfanta si sfintitoare rugaciune nu e un secret pentru nimeni. Practicantii isi impartasesc experienta din plin, spun detalii infricosatoare, care par incredibile (de pilda lupta fizica, corp la corp, cu diavolii, pe care o experimenteaza practicantii la un anumit nivel al nevointei).
Nu ma mira ca exista aceasta deschidere. Oare Mantuitorul a vorbit pe ascuns? Nu a spus deschis ce avea de spus? Nu tocmai acest lucru e reprosul pe care il aduce celor care l-au tratat ca si cand ar fi lucrat pe ascuns? Toate cele care sunt de folos omului se spun deschis si asa cred ca trebuie sa fie.
Mai inteleg ca din aceste carti aflam nu doar "mistere" si "taine", ci lucrul de mare pret: crestinismul (implicit rugaciunea) ne cere SI sa fim responsabili. Ni se arata rasplata, ni se arata si conditiile (aspre uneori), piedicile (teribile), calea spre solutii (un anumit fel de viata si cererea staruitoare, cu nadejde, catre Domnul si Biserica Lui intreaga).
Rugaciunea e la indemana oricui. Mesajul e clar: practicati-o! Si iata la ce sa luati aminte cand o practicati (spun miile de pagini pe aceasta tema).
Domnului sa ne rugam! Amin.

Ingaduiti-mi slabiciunea de a mai spune o vorba!...
Experienta mea mica si chinuita (din pricina mea, doar a mea) m-a invatat ca rugaciunea e calauzitoare.
Cand nu am facut ascultare de duhovnic, rugaciunea mi-a fost oglinda...
Cand am asteptat aprecieri, rugaciunea m-a "penalizat"...
Cand am fost multumit de mine la rugaciune, rugaciunea mi-a soptit...
Cand nu am stiut unde sa caut, rugaciunea mi-a sugerat, fin ...
Cand am tras o palma, vai, vai rugaciunea ...
Cand am ales in locul palmei o mangaiere, la ceas greu, oh rugaciunea!...+
Cand nu o cunosteam deloc, rugaciunea m-a indrumat.
Cand am lipsit de la Biserica, rugaciunea...
Cand m-am intors, oh rugaciunea! ... +
Nu mai pot fi, cu adevarat NU MAI POT, chiar daca as voi, sa fiu acelasi om care eram inainte de rugaciune...
Oh, totul se preschimba, totul, totul, cu pasi fini si fermi... Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!+

Domnului sa ne rugam, ca Multmilostiv este El in veac. Amin.

[Marius22]

În prealabil postat de ioan cezar

In legatura cu ultima ta afirmatie as dori sa fac o precizare: in prezent exista in librarii (in Bucuresti) o multime (slava Domnului!) de carti despre aceasta lucrare sau carti care au legatura importanta cu viata celor care practica rugaciunea (de pilda minunata carte "Staretul meu Iosif Isihastul").

Ce inteleg eu de aici? Inteleg ca aceasta sfanta si sfintitoare rugaciune nu e un secret pentru nimeni. Practicantii isi impartasesc experienta din plin, spun detalii infricosatoare, care par incredibile (de pilda lupta fizica, corp la corp, cu diavolii, pe care o experimenteaza practicantii la un anumit nivel al nevointei).

Ioan, iti multumesc pentru precizare. Si pe mine, nu poate decat sa ma bucure acest interes crescut fata de spiritualitatea filocalica ce s-a constituit, in ultimele decenii, atat in Muntele Athos, cat si in randul tarilor ortodoxe, in randul monahilor si al mirenilor, intr-o adevarata miscare "neo-isihasta", daca o putem numi astfel.

Desigur, roadele rugaciuni inimii, experientele dumnezeiesti de care au parte cei ce o practica in chip desavrasit, dar si cele ale noastre, ale celor ce ne aflam pe cale, nu trebuie si nu pot ramane in ascuns. Stim ca "lumina nu trebuie tinuta sub obroc".

Ceea ce nu am subliniat insa in mesajul de mai sus, este faptul ca toata aceasta literatura ce cuprinde marturii ale parintilor contemporani (precum Gheron Iosif Isihastul pe care l-ai amintit) sau chiar ale mirenilor cu viata imbunatatita, sunt facute publice si vad lumina tiparului, in general, dupa moartea acestora. Ele sunt rodul celor apropiati, al ucenicilor, al fiilor duhovnicesti, care dau marturie despre cele care le-au fost impartasite sau au trait alaturi de acestia.

E drept, sunt si cazuri in care parintii consemneaza in scris cele traite (epistole, jurnal duhovnicesc) insa, atunci cand o fac, lasa in voia lui Dumnezeu ca insemnarile lor sa fie cunoscute de catre toti. Nu-si trimit singuri "operele" la tipar.

În prealabil postat de Marius22

E drept, sunt si cazuri in care parintii consemneaza in scris cele traite (epistole, jurnal duhovnicesc) insa, atunci cand o fac, lasa in voia lui Dumnezeu ca insemnarile lor sa fie cunoscute de catre toti. Nu-si trimit singuri "operele" la tipar.

Cu totul de acord, multumesc frate Marius!
Din partea Parintilor: smerenie. Din partea Domnului: binecuvantare. Din partea noastra: ... ei, aici e aici... Domnul cu noi!

[Anghelos AO]

Raspunzand la intrebarea acestui topic, eu sincer va pot spune ca am spus din inima aceasta rugaciune atunci cand eram in necaz si cand imi aminteam de ea... dar sincer de putine ori am spuso.. sincer dupa ce am spuso simteam ca numai eram eu singur,. simteam ca mai era cineva cu mine, Domnul cu siguranta era,.. simteam mai multa dragoste, iubire, mai multa fericire, bucurie sufleteasca de nedescris... drept urmare rostind din inima aceasta rugaciune a lui Iisus: "Doamne Iisus Hristoase mantuieste.ma pe mine pacatosul" am fost ajutat de Domnul sa trec peste acel necaz.. In final va pot spune, ca datorita aceastei rugaciuni, spusa din inima si cu credinta, putem trece mai usor peste incercarile vietii. Va multumesc frumos. Pace si mantuire tuturor.