Rugaciunea lui Iisus

[Marius22]

În prealabil postat de ioan cezar

In legatura cu ultima ta afirmatie as dori sa fac o precizare: in prezent exista in librarii (in Bucuresti) o multime (slava Domnului!) de carti despre aceasta lucrare sau carti care au legatura importanta cu viata celor care practica rugaciunea (de pilda minunata carte "Staretul meu Iosif Isihastul").

Ce inteleg eu de aici? Inteleg ca aceasta sfanta si sfintitoare rugaciune nu e un secret pentru nimeni. Practicantii isi impartasesc experienta din plin, spun detalii infricosatoare, care par incredibile (de pilda lupta fizica, corp la corp, cu diavolii, pe care o experimenteaza practicantii la un anumit nivel al nevointei).

Ioan, iti multumesc pentru precizare. Si pe mine, nu poate decat sa ma bucure acest interes crescut fata de spiritualitatea filocalica ce s-a constituit, in ultimele decenii, atat in Muntele Athos, cat si in randul tarilor ortodoxe, in randul monahilor si al mirenilor, intr-o adevarata miscare "neo-isihasta", daca o putem numi astfel.

Desigur, roadele rugaciuni inimii, experientele dumnezeiesti de care au parte cei ce o practica in chip desavrasit, dar si cele ale noastre, ale celor ce ne aflam pe cale, nu trebuie si nu pot ramane in ascuns. Stim ca "lumina nu trebuie tinuta sub obroc".

Ceea ce nu am subliniat insa in mesajul de mai sus, este faptul ca toata aceasta literatura ce cuprinde marturii ale parintilor contemporani (precum Gheron Iosif Isihastul pe care l-ai amintit) sau chiar ale mirenilor cu viata imbunatatita, sunt facute publice si vad lumina tiparului, in general, dupa moartea acestora. Ele sunt rodul celor apropiati, al ucenicilor, al fiilor duhovnicesti, care dau marturie despre cele care le-au fost impartasite sau au trait alaturi de acestia.

E drept, sunt si cazuri in care parintii consemneaza in scris cele traite (epistole, jurnal duhovnicesc) insa, atunci cand o fac, lasa in voia lui Dumnezeu ca insemnarile lor sa fie cunoscute de catre toti. Nu-si trimit singuri "operele" la tipar.