Sminteala mintii, sau setea de cunoastere sterila

În prealabil postat de Annyta

Problema care ma preocupa este setea de cunoastere respectiv as vrea sa cunosc multe, din multe domenii, dar in realitate sunt cam lenesa si am deja 36 de ani, nu mai sunt in perioada scolii cand puteam acumula temeinic cunostintele. In afara de regretul de a nu fi invatat mai mult in scoala, ma gandesc ca setea mea de cunoastere e o forma de mandrie, pentru ca satisfactia pe care o simt atunci cand stiu ceva prin care ma pot remarca printre ceilalti pare o forma de mandrie. Voi ce credeti?

Am aflat ca cea mai importanta este cunoasterea de Dumnezeu, dar nu stiu cum pot sa il cunosc pe Dumnezeu... Merg la biserica, am duhovnic, am citit din Biblie (e adevarat, mai mult Noul Testament - evangheliile si selectiv epistolele sf ap Pavel, mai putin din Vechiul Testament). Incerc sa traiesc crestineste (ma rog, ajut atunci cand pot) dar mai am destule pacate care ma indeparteaza, cred eu, de Divinitate. Nu pot spune ca ii iubesc prea mult pe semenii mei, si asta este a doua porunca (!)... nu le fac rau, dar am o atitudine critica fata de ei; ma inchid in mine pentru ca nu imi place sa fiu influentata de altii; cred ca imi place sa fiu/ sa ma simt cumva superioara (vai ce urat e si ce orgoliu mare denota!) si din cauza asta ma feresc sa ma las descoperita (probabil nu vreau sa se vada ca sunt o persoana mediocra).

Cred ca sunt un exemplu de om care sufera din cauza pacatelor proprii (mandrie, invidie, lene) dar care nu stie cum sa se debaraseze de ele. Am fost si mai rau in trecut, dar cu ajutorul duhovnicului meu si prin tinerea canonului pe care mi l-a dat, aceste patimi s-au mai atenuat. Recent, ele au revenit.

Setea de cunoastere nu e o forma de mandrie, e ceva cu care cred ca ar trebui sa ne nastem toti si sa ne'o fructificam la maxim! Cele mai importante lucruri pentru tine sunt cele pe care le alegi tu! Nimeni nu are dreptul sa iti spuna ca pentru tine, religia sau divinitatea trebuie sa fie cel mai important lucru! Daca religia te atrage, cu toate implicatiile ei, e ok! Daca faci asta doar pentru ca asa ti'a dictat popa la biserica, e cam grav!

Nu suferi de pacate, suferi pentru ca ai fost indoctrinata cu niste idei bizare si stupide! Vrei sa cunosti mai multe? Du'te la biblioteca. Nu cred ca dumnezeu o sa te arunce in iad pentru asta.

PS: te'ai dus la un preot sa ii spui ca ai vrea sa stii mai multe despre... astronomie, de exemplu, el ti'a dat de zis niste rugaciuni si gata, ti'a trecut cheful de a descoperi mai multe? Mda... interesant...

setea de cunoastere in sine nu e rea, dar eu nu ma multumesc sa stiu, ci ma simteam superioara fata de unii care nu au anumite cunostinte (limbi straine, matematica etc.) sau fac greseli (gramaticale etc)
de aceea am impresia ca Dumnezeu iti ia darurile pe care nu le folosesti cum trebuie (probabil sa-i inveti si pe altii)
Relatia cu Dumnezeu nu o caut pentru ca ma obliga cineva, ci simt ca este cea mai importanta. Am avut perioade grele si am trecut peste ele cu ajutorul lui Dumnezeu, prin duhovnic, rugaciuni... Imi da pace si liniste, nadejde, bucurii, dar am si momente de nemultumire si intrebari fara raspuns.

În prealabil postat de Annyta

dar am si momente de nemultumire si intrebari fara raspuns.

Cam toti avem momente din acelea, ori chiar perioade lungi de cautare (luni, ani...) .
Framantari multe, vijelii de ganduri.

In privinta mandriei si a cunostintelor, documenteaza-te cat poti si daca simti ca te ia pe sus gandul ca le esti superioara altora, sileste-te sa nu faci reclama, spunand in gura mare, noile lucruri pe care le-ai aflat.
Dar asta nu inseamna ca stai deoparte in toate discutiile, la urma urmei trebuie sa si socializezi.

E foarte posibil ca ce ti-am scris eu sa nu fie bun (uita-te la nick-ul meu) , asa ca ia aminte si la o parere avizata.

Doamne, ajuta!

[AlinB]

Cunoasterea care este condusa de mandrie, pentru a brava in fata altora nu este dorinta de cunoastere autentica, este o fitza sociala si chiar o boala sufleteasca.

Acum, fiecare din noi avem timp liber limitat dintr-un motiv sau altul, si daca poti alege in ce forma de cunoastere sa-l investesti, cunoasterea lui Dumnezeu este cea mai utila dintre toate.

În prealabil postat de AlinB

Cunoasterea care este condusa de mandrie, pentru a brava in fata altora nu este dorinta de cunoastere autentica, este o fitza sociala si chiar o boala sufleteasca.

Acum, fiecare din noi avem timp liber limitat dintr-un motiv sau altul, si daca poti alege in ce forma de cunoastere sa-l investesti, cunoasterea lui Dumnezeu este cea mai utila dintre toate.

Asta simt si eu...
Am in jurul meu mai multi colegi atei, carora mi-ar placea sa le pot aduce exemple si argumente relevante in sprijinul credintei si al religiei. Dar nu pot, ei sunt mai mult sau mai putin inversunati impotriva bisericilor si preotilor (de ce se cer sume mari de bani pt inmormantari, botezuri, cununii etc., de ce manastirile au nevoie de paduri ...). Un coleg a povestit un pasaj din Apocalipsa care pare un basm cu balauri. Nu am putut sa-l contrazic... contine simboluri pe care nu stiu sa le explic.
Cred insa ca pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu nu trebuie sa ne limitam la carti, ci sa punem in practica poruncile/ invataturile Lui. Probabil am nevoie de rabdare si perseverenta.
Mi-a placut citatul oferit de George M din Parintele Sofronie Saharov si am cautat altele pe net. Am gasit si:
"Intr-o zi, un pelerin aflat in Muntele Athos a pus aceasta intrebare mai multor stareti: Ce este cel mai important in viata noastra? De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea divina: sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugaciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. Ce sa fac? Apoi, in sinea lui, a hotarat: Voi trai in asa fel ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarziu, Duhul Sfant i-a daruit darul iubirii.
In mod inevitabil, vor fi ore, saptamani, ani in sir, in care vom trai fara sa simtim lucrarea Duhului Sfant in noi. Sunt perioade importante in care ni se ofera prilejul sa ne marturisim statornicia dragostei noastre pentru Hristos.
Chiar daca nu percem lucrarea harului, trebuie sa traim ca si cum Duhul Sfant ar fi in noi. Staretul Siluan gandea ca daca pazim cu fidelitate poruncile lui Dumnezeu, va veni timpul cand harul se va face cunoscut si va ramane mereu in noi. Este inutil sa ne grabim. Unii parinti de la Muntele Athos n-au primit harul si nu l-au cunoscut pe Dumnezeu decat abia dupa patruzeci de ani de nevointe si, uneori chiar mai mult, tocmai inaintea sfarsitului lor.
La inceput harul ne invata, provoaca in noi stari asemanatoare cu duhul poruncilor Evangheliei. Totul este usor. Intotdeauna cu noi, Duhul Sfant ne face sa fim binevoitori fata de semeni. Este o atitudine normala, naturala. Dar aceasta stare nu dureaza mult. Intr-o zi, pe nesimtite, harul ne va parasi sub aceasta forma tangibila. Incepe o a doua perioada dificila cu aceasta intrebare: Cum sa traim fara har? Trebuie sa continuam sa actionam ca si cum Duhul Sfant ar fi cu noi, sa incercam sa pastram aceeasi stare sufleteasca in care, prin har, am dobandit anumite atitudini fata de fratele si de sora noastra. Trebuie sa ne silim. Acelasi lucru este cu rugaciunea. La inceput, este ca o stare naturala. Ne rugam cu usurinta; rugaciunea tasneste din inima. Cand Duhul Sfant ne paraseste, trebuie sa ne silim sa ne rugam ca inainte, cand aveam harul: din toata fiinta, din toata inima, cu toata mintea si chiar cu tot trupul nostru. Trebuie sa pastram, in acelasi timp, un elan foarte puternic spre Dumnezeu si constiinta insuficientei si saraciei noastre. Daca suntem multumiti de noi insine, rugaciunea inceteaza sa fie ceea ce ar trebuie sa fie: eruptia unui vulcan.
Intr-o societate, unde fiecare se imagineaza fiind primul, nimeni nu progreseaza. In schimb, daca se considera intotdeauna ultimul, intalnirea cu aproapele devine de fiecare data prilejul unui folos si al unui spor duhovnicesc. Astfel, e preferabil sa fii ultimul. Daca sunt primul, e o plictiseala groaznica. Daca sunt ultimul, e o bucurie continua, pentru ca invat mereu ceva util."

[korinna]

mda, am suferit si eu de boala asta a "desteptaciunii" si a superioritatii fata de ceilalti.... urata... m-a chinuit mult timp si nu stiu daca inca m-am vindecat complet...

de fapt nu stiu tu, dar boala asta m-a dus la risipirea intelepciunii si a desteptaciunii pana ce nu mai puteam sa ma concentrez si nu mai puteam sa acumulez nimic, 2 randuri macar.... mandria asta mi-a subrezit si m-a "lucrat" tocmai acolo unde aveam impresia ca sunt tare...in cunostintele mele. s-au facut praf si plus de asta nu mai eram in stare sa invat asa cum puteam odata....

remediul... cred ca a fost smerenia survenita dupa "prostirea" mea cand prin comparatie cu altii nu mai eram eu cea tare.....

de exemplu merg la alergat pe malul lacului si trec pe langa doua fete care alearga mai incet, sau fac opriri mai dese si-mi vine un gand in minte (ca eu pot mai mult, ca sunt mai "tare") inainte cadeam in ispita asta si ma risipeam... insa incerc sa o combat gandindu-ma ca ele sunt poate doar la inceput si ca asa eram si eu odata, sau ca nu neaparat ca pot mai mult ci ca fac si eu ce si cat pot si ca probabil mai incolo am sa ma opresc si eu si cine stie daca am sa pot alerga cat mi-am propus...

sau cand mi se pare ca stiu mai multe ca altii ma gandesc, mai orice om este bun la ceva si orice om este mai bun ca mine in ceva si de la orice om am ce sa invat doar sa-i dau ocazia sa ma invete... sau ma gandesc ca sigur faptul ca n-a stiut e cauza unei neatentii sau neglijente si nu ca ar fi mai prost ca mine...

sau ma mai uit la metrou si vad fete cu fuste scurte si imediat imi vin ganduri de a le judeca, dar ma gandesc mai, stai asa, daca as putea sa-mi vad sufletul cat e de negru sigur mi s-ar face rau... si tot asa...


acuma sa nu credeti ca am vreo treaba cu smerenia, va spun si voua din luptele mele ca sa ne ajutam reciproc...

În prealabil postat de korinna

mda, am suferit si eu de boala asta a "desteptaciunii" m-a chinuit mult timp si nu stiu daca inca m-am vindecat complet...

:)) Te'a chinuit "boala desteptaciunii"? Si cum adica te'ai vindecat? Te'ai prostit sau ce? Te'ai rugat sa uiti toate cunostintele de limbi straine/matematica/istorie sau ce aveai tu?
Eu zic ca te'ai vindecat complet. De fapt, nu cred ca la tine boala se manifesta foarte acut. Ferice de tine, ca ai scapat ieftin! :))

În prealabil postat de Lilith23

:)) Te'a chinuit "boala desteptaciunii"? Si cum adica te'ai vindecat? Te'ai prostit sau ce? Te'ai rugat sa uiti toate cunostintele de limbi straine/matematica/istorie sau ce aveai tu?
Eu zic ca te'ai vindecat complet. De fapt, nu cred ca la tine boala se manifesta foarte acut. Ferice de tine, ca ai scapat ieftin! :))

Prin "boala desteptaciunii" se intelege aici mandria pe care o simti pentru ca ai anumite cunostinte, relativ mai multe decat alti semeni. Dar daca esti atent vei observa ca intotdeauna exista, sau vor exista oameni care stiu mai multe decat tine si poate nu se mandresc cu asta. "Boala desteptaciunii" poate cauza autosuficienta... Am incercat sa "ma hranesc" mental/ sufleteste cu satisfactia de a fi desteapta, dar nu tine. A fi destept este de fapt o datorie (v. Steinhardt) a crestinului, ca si aceea de a inmulti talantii. Si raportandu-ma la la aceste repere imi dau seama ca nu sunt "in grafic", mai ales din cauza lenei.

În prealabil postat de Annyta

Prin "boala desteptaciunii" se intelege aici mandria pe care o simti pentru ca ai anumite cunostinte, relativ mai multe decat alti semeni. Dar daca esti atent vei observa ca intotdeauna exista, sau vor exista oameni care stiu mai multe decat tine si poate nu se mandresc cu asta. "Boala desteptaciunii" poate cauza autosuficienta... Am incercat sa "ma hranesc" mental/ sufleteste cu satisfactia de a fi desteapta, dar nu tine. A fi destept este de fapt o datorie (v. Steinhardt) a crestinului, ca si aceea de a inmulti talantii. Si raportandu-ma la la aceste repere imi dau seama ca nu sunt "in grafic", mai ales din cauza lenei.

Stiu la ce s'a referit Korinna cu "boala desteptaciunii". Eram ironica, fiindca sintagma aia ma face sa rad.

Mie imi place foarte mult o cantare bisericeasca. Va dau cateva versuri care se potrivesc topicului:

"De-as stii toata-ntelepciunea cata e sub soare
In zadar dac-o voi pierde pe cea mantuitoare.
Ce folos, ce folos minte fara de Hristos"