Ma simt singur...

[diana-lorena]

În prealabil postat de Valery

Draga Melissa,
Recurg la acest mod de a comunica pentru prima oara in viata mea sunt intr-un moment extrem de dificil chiar cel mai greu din viata mea nici nu stiu cum sa incep .Din 2004 am pasit pe acest drum au fost suisuri si caderi insa Bunul Dumnezeu mi-,a daruit un Dohovnic cum multi si-ar fi dorit ,alaturi de dansul am invatat sa ma rog, sa tin incetul cu incetul toate posturile.Am patruns in viata aceasta cu multa temere m-am lovit de bariera pacatelor pe cere le-am marturisit, mi-am dorit sa-l iubesc si eu pe Iisus atat de mult si il iubesc acum ca pe nimeni altul. Am primit bucurii nemasurate pelerinaje pe care nici nu le visam am trait clipe tainice ce nu pot fi descrise si cred ca si voi la randul vostru le-ati trait Caci cine il cunoaste odata pe Hristos acela gandeste si simte ca El.Am avut orgoliile mele pe care le-am infrant am avut geloziile incepatorului pe care le-am depasit .M-am daruit cu toata fiinta mea vietii bisericii pe care am frecventat-o zi de zi ,Am ramas fara servici nu am disperat chiar dupa zeci de ani buni nu m-a ocolit nici pe mine ca si pe altii din aceasta tara disponibilizarea ,insa am avut un adapost spiritual sub aripa parintelui meu duhovnic .Am inceput o alta viata aceea de a sluji lui Dumnezeu lucru care a fost minunat faceam multe ascultari care mai decare mai cu folos pentru bisericuta mea,pentru care m-am rugat si ma rog si acum ....Ai sa te intrebi SI? insa a intervenit oboseala si o stare de sanatate si a trebuit sa lipsesc o perioada mai indelungata de la aceste activitati ca sa-mi rezolv multe probleme care nu mai puteau fi amanate . Problema mea este ca nu mai am puterea de a ma intoarce la cei pe care i-am dezamagit si pe care i-m lasat balta cum spun ei Eu iubesc foate mult aceasta biserica care a crescut sub ochii mei si tin deosebit la colectivul din care am facut parte insa nu pot sa trec peste faptul ca am fost acuzata pe viata de un lucru de care nu sufar. Insa Sufar foarte tare si ma doare imima si as vrea sa uit sa iert dar totodata am sentimentul ca trebuie sa plec departe.Sa fiu singura de fapt sunt singura fara nici un sfat si ajutor, poate o sa spuneti sa ma spovedesc aici este problema nu mai pot face acest lucru . Nu spun ca nu am facut greseli insa Dumnezeu nu ne-a condamnat fara sa ne ajute sa ne indreptam ne-a dat o sansa pocainta eu nu am decat doi obraji care amandoi i-am intins cu smerenie adanca tuturor spre iertare.Eu va multumesc tuturor celor care imi veti da sfaturi sau ma veti dojeni cu dreptate. Dumnezeu sa ne dea putere sa ne ducem Crucea .

Doamne ajuta!
este foarte frumos ce ne-ai povestit, chemarea ta de catre Domnul, ca sa luam seama inca o data cum Doamne lucreaza in fiecare dintre noi. Daca ai pornit-o pe drum alaturi de Hristos, ce incercari vor fi mai mari decat tu si Hristos din inima ta? Nici una! Cine ma va desparti de Domnul meu? Scarba, nevoia, golatatea? Nimic din toate astea, draga, Valery (Valeria? ce nume frumos, lasa-l intreg :) ). Maica Siluana spune ca e foarte importanta iertarea. Asculta din conferintele tinute de dansa si poti citi si din seminarul iertarii de pe site. Spune ca iertarea este o alifie care vindeca ranile pe care ceilalti sau noi insine ni le-am facut. inseamna sa nu ii mai consideram vinovati pe cei care ne-au gresit si sa nu ne mai simtim vinovati fata de cei carora le-am gresit. Roaga-L pe Doamne sa te ajute, vorbeste sincer cu El si spune-I ce nu mai poti sa faci, ca sa vina El sa faca.
Doamne ajuta!

te imbratisez cu drag,
diana

[emiliabirgau]

Toti suntem singuri intr-un fel sau altul, Dumnezeu este singura noastra certitudine. Tu suferi pt ca vorbesti despre singuratatea si suferinta ta, dar cati nu sunt oare in aceeasi situatie sau chiar mai rea?...Viata are un curs al ei pe care il vei intelege cu trecerea anilor, tu poti sa lupti pt fericirea ta, dar numai Dumnezeu ti-o poate da.

Eu aproape ca ma identific cu singuratatea, dar o duc asa mai departe, altceva nu pot face, am luptat de multe ori si mi s-a confirmat ca puterile mele sunt limitate si nu e de ajuns sa vrei...viata e f imprevizibila.

Tu incearca sa ai mila fata de cei mai slabi care se afla in suferinta, asta te va mangaia, ca daca e sa ai vreo bucurie in viata va veni fara sa o astepti, Dumnezeu nu ramane dator suferintei noastre.

[tigerAvalo9]

Si eu consideram odata ca sunt singur sau cel putin credeam.Dar am inteles ca Dumnezeu este cu mine si am si familie.Familia si Dumnezeu sunt doua lucruri fara de pret,aproape cele mai importante.
Apropo,cauta sa vorbesti cu membrii forumului de aici,cu cine vrei tu,despre orice,ei iti vor raspunde,vei socializa.Forumul e si el o FAMILIE!

Doamne ajuta!

[LittleSparrow]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Apropo,cauta sa vorbesti cu membrii forumului de aici,cu cine vrei tu,despre orice,ei iti vor raspunde,vei socializa.Forumul e si el o FAMILIE!

E adevărat că ar trebui să fim o familie...
Dar suntem o familie cam dezbinată.

În prealabil postat de N.Priceputu

Pentru că mă întreb dacă omul, fie el şi potrivit, chiar te scoate din singurătate. Fiecare aleargă către celălalt cu singurătatea lui, sperând că îl va scăpa de ea. Dar, de multe ori, în loc de asta, vor fi două singurătăţi alăturate. Aşteptările pot depăşi capacitatea celuilalt de a da.

De aceea mie mi se pare că golul acela din inimă care te face să te simţi singur nu poate fi umplut decât de Dumnezeu.

Exista doua stari diferite : singuratatea si solitudinea. Singuratatea este o stare negativa pentru ca exprima ABSENTA CUIVA. Solitudinea este o stare pozitiva pentru ca exprima PREZENTA CUIVA : a ta insuti!

Sunt oameni care se simt foarte bine singuri, pentru ca nu sufera de singuratate ci traiesc fericiti in stare de solitudine. Acestia au toate sansele sa-si gaseasca perechea potrivita si sa se simta impliniti alaturi de ea, pentru ca nu asteapta ca ea sa-i implinesca ci sunt pregatiti sa o implineasca ei din preaplinul lor.

Din starea de singuratate iesi singur cand ai inteles ca tu si Dumnezeu sunteti suficienti pentru a fi fericiti. In aceasta stare de solitudine, un partener iti ofera posibilitatea de a-ti impartasi fericirea cu el.

În prealabil postat de Melissa

Din starea de singuratate iesi singur cand ai inteles ca tu si Dumnezeu sunteti suficienti pentru a fi fericiti. In aceasta stare de solitudine, un partener iti ofera posibilitatea de a-ti impartasi fericirea cu el.

Înţelept ai grăit. Dar, scăpat de singurătate, nu vei mai căuta neapărat un partener, pentru că nu ai nevoie de el. Nevoia ta devine una pozitivă, şi anume de a împărtăşi, de a te dărui. Poţi să o faci către toţi: soţ(ie), copii, neamuri, prieteni, vecini, oameni în nevoie.

[adelina02]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Apropo,cauta sa vorbesti cu membrii forumului de aici,cu cine vrei tu,despre orice,ei iti vor raspunde,vei socializa.Forumul e si el o FAMILIE!

Doamne ajuta!

Acum am vazut si eu post-ul, dupa 4 ani:))
Nu este acelasi lucru cand vorbesti cu o persoana reala si cand vorbesti pe forum sau orice alta retea de socializare. Relatiile interumane adevarate se cultiva in mediul real, in virtual nu poti spune ca cineva iti este prieten pentru ca in primul rand nu poti avea incredere. In spatele unui ecran se poate ascunde orice fel de om. Iti zic din proprie experienta ca poti ai pe internet zeci de persoane cu care sa vorbesti, tot singur te simti. Oamenii au nevoie de apropiere, iubire, relationare, avem nevoie sa fim in armonie cu cei din jur. Atunci cand suntem singuri ar trebui sa ne punem intrebarea: oare de ce? Posibil sa gresim cu ceva in atitudinea noastra, iar oamenii au tendinta de a ne evita. Nu mai sunt o fire sociabila, dar iubesc oamenii, iar cand ma baga in seama cate o colega/un prieten pur si simplu imi vine sa plang si sa ii multumesc de mii de ori, dar din dorinta de a nu-mi arata sentimentele par extrem de rece si lumea ma evita.
Draga Sandu, daca mai citesti forumul in ciuda timpului care a trecut de cand l-ai scris si daca nu te deranjeaza, si eu sunt dispusa sa tin legatura cu tine. :)

[i.razvan]

Daca nu ne-a mai scris nimic de atatia ani e posibil sa fi gasit pe cineva care sa ii aline suferinta.

Si apropos la ce ai scris tu. Intr-adevar, oamenii au anumite paravane atunci cand scriu din fata unui calculator. Insa nu avem cu totii niste masti, cel putin pana ajungem sa cunoastem bine persoanele cu care relationam? Caracterul si personalitatea unui om pot fi tradate si din felul in care scrie.

Dar doar din curiozitate. Erai o adevarata feminista acum cativa ani, independenta, cu un plan bine stabilit pentru viitor, in care barbatii nu isi gaseau rostul.

Ce s-a intamplat intre timp? :)