Sentinta

"adun imprastiatele fragmente
aripi smulse ingerilor cu zambet impietrit
oricarei sperante dintre limbile clopotului
jelind
rutina zilei care sunt
strecurata esenta nestiuta paharului
amar fior vitraliilor capricioasei sticle
colorate cioburi spalacite
raze tesutelor cuvinte necuvinte
atingeri iubirii dintre piatra si celestul
cioplitor

prin parcul aleilor pavate cu regrete
nu se zaresc decat urme
imperfecte
tente directiilor dintre gurile noastre
ingemanate arteziene
dansandu-si umezeala
prefiguratelor lacrimi obrazului inert
ce ne transforma in pasari
inchipurii ca ingerii nu mor............."

C.N.

[Raziel]

Ion Caraion - Numai oamenii

Zapada a învatat sa fie zapada
buruienile sa fie buruieni
vîntul sa fie vînt.

Numai oamenii n-au învatat sa fie oameni.

[Raziel]

Emil Brumaru - Balada crinilor care si-au scris frumos

Traia într-un oras din miazazi
Un crin înzapezit în datorii

Care primea, scrise pe plus cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazanoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenta
Aveau cea mai naiva diligenta!

Ei îsi taiau cu zimtii de la timbre
Miresmele-ntre dânsii sa le schimbe,

Postasi înflacarati puneau stampile,
Cântând din corn, pe sacii cu pistile,

Plicuri adânci pudra, sculat din zori
Însusi directorul calestilor!!

Dar crinul ce traia în miazazi,
Fiind înzapezit în datorii,

Îi raspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns marar.

Apoi tacu de tot. O roua grea
Strivi parfumul amândurora.

Si astfel cei doi crini nu si-au mai scris,
Postasii au murit, posta s-a-nchis,

Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion un vechi postalion...

Ar fi frumos ca in acest thread sa continuam sa punem poezii ce ne sensibilizeaza "sufletul"

Raziel, mi-a placut NUMAI OAMENII...

ninsorile colinda inchipuite firi
cernute adevaruri zapezilor ce mor
de sus mereu se nasc alte trairi
iar tie raza pura de Domnul iti e dor.....

[horatiu.miron]

Doamne-Fereşte

de Mircea Dinescu


Istoria parcă ne duce-n burtă
şi parcă a uitat să ne mai nască,
preafericiţii cu privirea scurtă
sorb borşul dogmei ce le plouă-n bască,
făcând spre lucruri zilnic reverenţe
căci cine ştie ce episcop doarme
în polonic, în coşul pentru zdrenţe,
în ţevile acestor triste arme
unde Nebunul işi cloceşte crima
şi ne omoară fiindcă ne iubeşte,
când ne e foame desenează peşte,
când vine frigul arestează clima,
opriţi Istoria-cobor la prima
opriţi la staţia Doamne-Fereşte

Poezie aparuta in volumul Moartea citeşte ziarul (1989)

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de horatiu.miron

Doamne-Fereşte

de Mircea Dinescu


Istoria parcă ne duce-n burtă
şi parcă a uitat să ne mai nască,
preafericiţii cu privirea scurtă
sorb borşul dogmei ce le plouă-n bască,
făcând spre lucruri zilnic reverenţe
căci cine ştie ce episcop doarme
în polonic, în coşul pentru zdrenţe,
în ţevile acestor triste arme
unde Nebunul işi cloceşte crima
şi ne omoară fiindcă ne iubeşte,
când ne e foame desenează peşte,
când vine frigul arestează clima,
opriţi Istoria-cobor la prima
opriţi la staţia Doamne-Fereşte

Poezie aparuta in volumul Moartea citeşte ziarul (1989)

Multumesc mult , Horatiu, ca mi-ai amintit acest poem !!!!!! In '89 circula clandestin printre studentii de la Litere. Noi chiar ne rugam atunci pentru Mircea Dinescu.

Nichita Stănescu Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.