Pacatele retroactive - cu gandul

,,Când, împotrivindu-te, vei birui oastea vrajmasilor si o vei vedea ca fuge de la tine slabita,sa nu ti se bucure inima. Caci rautatea duhurilor este în urma lor. Ei pregatesc un razboiu si mai rau decât cel dintâi si aduna forte înapoia cetatii, poruncindu-le sa nu se miste din loc. Daca te vei împotrivi lor mai departe, luptându-te, vor fugi de la fata ta întru slabiciune. Dar daca te vei înalta întru inima ta, pe motiv ca i-ai izgonit si vei parasi cetatea, se vor ridica unii de la spate, altii din fata si bietul suflet se va pomeni împresurat de ei fara scapare."

Ei bine, aici propun un accent diferit, dragul meu Scotland. Iata: "in urma lor".
Ma bazez mai intai pe un vers al unui prieten poet care spune asa:
"Unde calc
doar tristetea mai creste"
Apoi nu de putine ori vorbim despre fata ademenitoare, luminoasa chiar, a demonilor, despre seductia ispitei in faza ei preliminara. Seducatorul, ademenitorul, isi lasa plata "in urma lui".
Scriptura ne vorbeste in multe randuri despre acest prim pas de "lumina" care e urmat de adevar / intunericul.
Iar Domnul nostru zice raspicat: "Dupa roadele lor ii veti cunoaste", referindu-se la falsii profeti.
Ca urmare, si concluzionind totodata, cred ca raman acestea: privegheati, paziti, rugati-va, postiti. Am citat din biata mea memorie cuvantul Apostolului.
Eu sunt un suflet patit si ars de multele mele greseli. Un lucru stiu bine: aici pe lumea asta nu ma gasesc pentru a-mi numara victoriile. Ci, Domnul sa ne miluiasca, sa duc impreuna cu voi lupta cea buna. AMIN
Cu recunostinta, cu dragoste de prieten si frate intru Hristos, iertare tuturor va cer.

P.S. In minunata carte "Staretul meu Gheron Iosif Isihastul" este descrisa pe larg lupta concreta a obstii conduse de Gheron Iosif exact in sensul cuprins in citatul comentat mai sus.

[vsovivi]

Păi ispititorul exagerează ispitele ca să dezinformeze şi să facă diversiuni şi atunci tu pe adevărata ta ispită nu o mai iei în serios şi rămâi în ea multă vreme luptându-te cu altceva, cu muştele şi ţânţarii şi cu tot felul de lucruri ce nu-ţi aparţin... deci ajungi să te vezi luptându-te în deşert şi crezându-te biruitor al ispitelor dar n-o să-ţi pese că eşti fraier căci te simţi prea fericit în visul autoînălţării... dar alea nu erau ale tale biruinţele ci ale altora... aşa că ai fost un prost păcălit ca ursul de vulpea argintie să pescuieşti iarna.

Deci nu orice ispită este ispita pe care ar fi trebuit s-o învingi ca să nu cazi în judecată... şi nu uita că lup-ta e foarte grea cu ea. Fără post şi rugăciune, cu multă implorare şi miorlăire, nu iese, nu te lasă diavolul, adică nu te laşi tu ci musai te răzbucuri ca s-o împlineşti şi apoi bei juis pasional pentru judecată, iar şi iar până te obijnuieşti. Şi din obijnuinţă nu mai iese nimeni. Respiri osândiri şi judecăţi, cauţi ceva speriat şi rătăcit, şi sufli damf de beţie amară.

Iar gândul te împresoară în piele de duh pitonicesc, aşa că nu te împrietenii cu pielea lui... cu pielea ursului din pădure, căci nu poţi tu ca să i-o pui în băţ. Nu poţi oricât te-ai lăuda şi te-ai înfoia îndoindu-te ca să te scoţi viteaz.