Despre naşterea din nou, din Duhul Sfânt şi despre Botez

[Savonarola]

185 Oamenii sunt născuţi prin fire din trupuri animate de sufletul creat. Dar prin credinţă se nasc din Dumnezeu, dar nu din fiinţa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din fiinţa Tatălui, bucurându-se de bunătăţile Lui. Chiar trupul lor devine mediu al trăirii şi comunicării bunătăţilor dumnezeieşti. Chiar în trup trăiesc calitatea de fii ai lui Dumnezeu. Trupul material e umplut cu un mare dar.

186 Ca să nu se creadă că şi cei ce cred sunt născuţi din Dumnezeu ca şi Fiul Cel Unul-Născut, Evanghelistul precizează că această naştere le-a venit prin Fiul cel întrupat, deci nu sunt născuţi, ca şi El, din veci din Tatăl.

187 Nu direct din Tatăl vine naşterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor faţă de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naştere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeaşi treaptă cu El, deşi se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puşi şi ei în relaţia de fii ai Tatălui, împărtăşindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate.

188 Aici se explică limpede pentru ce Duhul Sfânt nu purcede şi de la Fiul. El este în Fiul Duh de Fiu, deci primit de la Tatăl ca Fiu. Acest Duh de Fiu avându-L Hristos şi ca om, prin unitatea Sa de Persoană, îl dă şi tuturor celor ce se unesc cu El, producând şi în ei simţirea de fii ai Tatălui. Cei din Vechiul Testament erau cei ce aveau să fie pregătiţi pentru a primi pe Hristos ca Fiul Tatălui şi Duhul Lui de Fiu, Duh care avea să-i umple de bucuria iubirii filiale. Dar ei aveau încă sentimentul de robi faţă de Tatăl. Iar ei, neprimind pe Hristos, n-au primit nici Duhul Fiului, duhul înfierii. Oamenii care cred în Hristos sunt încadraţi în relaţia Fiului plin de Duhul de Fiu cu Tatăl. Creaţia, cu voia ei, nu rămâne în afara relaţiei afectuoase dintre Persoanele treimice. Numai cei ce nu voiesc rămân în afara acestei relaţii afectuoase, dar nu în afara puterii lui Dumnezeu cel în Treime.

189 Cei din Vechiul Testament au fost adoptaţi într-o umbră a filiaţiei de către Dumnezeu, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu Se făcuse Frate al nostru prin asumarea firii noastre umane, deci nici nu comunica Duhul Său de Fiu, cum o face, după întrupare, celor ce se unesc cu El prin credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu. Poporul din Legea Veche era şi el într-o legătură cu Dumnezeu cel personal, prin credinţa în El, spre deosebire de popoarele păgâne sau panteiste, care identificau pe Dumnezeu cu forţele naturii. Dar Dumnezeu nu venise în Vechiul Testament la oameni prin Fiul Său, ca să-i facă şi pe ei fii în mod real. Ei percepeau pe Dumnezeu ca existenţă personală, deosebită în fiinţă prin faptele mai presus de fire pe care le săvârşea în favoarea lor. Prin ele se botezau şi ei în Dumnezeu, sau în puterea Lui. Dar El rămânea încă departe şi mai mult un Stăpân, iar ei, mai mult nişte slugi care împlineau poruncile Lui. Prin tot ce făcea pentru ei mai presus de fire îi pregătea pentru venirea Lui deplină la ei, prin Fiul Său întrupat Căci în credinţa lor în Dumnezeu ca Persoană era implicată credinţa că El are o iubire faţă de un Fiu. Prin Fiul sau Cuvântul Lui, ca Cel prin Care s-au creat şi se susţin toate, se săvârşeau faptele minunate în Vechiul Testament şi El Se vestea pe Sine prin Prooroci că va veni ca om între ei, pentru a-i face fii ai Tatălui. Dar numai după ce El a luat firea omenească şi i-a transmis şi acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naştere nouă, de fii ai Tatălui, şi celor ce s-au unit cu El prin credinţă. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credinţă se nasc şi ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existenţă, ci modificând-o pe cea pe care o au, şi deci nu născându-se din fiinţa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoieşte firea, le-o umple de puterile firii dumnezeieşti, prin participare.

190 Două lucruri subliniem în acest text:

a) Nu putem avea Duhul de fii ai Tatălui dacă nu credem că Hristos cu Care ne unim este Fiul Tatălui şi, ca atare, are Duhul de Fiu în El.

b) Nu numai prin har suntem înălţaţi la slava mai presus de firea creată, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind în noi şi suntem „în comuniune” cu Persoanele Sfintei Treimi, dar nu prin naştere din fiinţa Tatălui, ca Fiul Unul-Născut, sau prin purcederea din ea, ca Duhul Sfânt.

Ne întâlnim mereu cu taina persoanei. Avem pe Fiul lui Dumnezeu, Care, în unitatea Persoanei Lui, are şi umanitatea, prin care Se uneşte cu noi. Persoana Fiului nu e în noi numai cu firea Lui omenească asumată, ci în întregimea Lui de persoană în Care ceea ce-i omenesc nu e despărţit de ceea ce-i dumnezeiesc.

191 Duhul Sfânt, locuind în cineva, îl face templu al lui Dumnezeu. Dar acela e totodată locaş al Tatălui şi al Fiului. Căci Duhul nu e decât în cel unit cu Fiul, peste Care Se odihneşte. Cel ce crede în Hristos, că e Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl şi are pe Duhul odihnind în El, este locaş sau templu al Sfintei Treimi, întipărit de iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi şi, ca atare, iubind şi el pe Tatăl cu iubirea Fiului, peste Care se odihneşte iubirea Tatălui, în Persoana Sfântului Duh.

192 Numai Duhul de Fiu al lui Hristos ne dă simţirea că avem pe Hristos ca Fiu în noi. Prin Duhul se naşte în noi sensibilitatea pentru prezenţa Fiului Tatălui în noi.

Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 108-111 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)

[Savonarola]

„Amin, amin zic ţie, de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu” (In 3, 3)

Nu în cele ce socoteşti, o, Nicodime, constă credinţa. Nu-ţi ajunge cuvântul despre dreptate, nici nu vei arăta dreapta credinţă prin simple vorbe: „Căci nu tot cel ce- Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri” (Mt. 7, 21). Iar voia Tatălui este ca omul să se facă părtaş al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viaţă neobişnuită şi nouă şi să fie încă de pe pământ cetăţean al cerului. Iar numind naşterea din nou naştere de sus, arată clar că Duhul este din fiinţa Tatălui, cum zice şi despre Sine: „Eu sunt de sus” (In 16, 27). Iar preaînţeleptul Evanghelist zice despre El: „Cel ce vine de sus este deasupra tuturor” (In 3, 31), fapt despre care vom vorbi mai pe larg la timpul potrivit. 289

„Nicodim zise către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre cineva în pântecele maicii sale a doua oară şi să se nască?” (In 3, 4)

Nicodim se dovedeşte prin acestea fiind om trupesc şi, de aceea, neprimind nicidecum cele ale Duhului lui Dumnezeu. Căci socoteşte o nebunie această taină atât de înaltă şi de strălucită. Auzind de naşterea duhovnicească de sus, îşi închipuie pântecele trupesc revenind la naşterea celor odată născuţi; şi vede cele dumnezeieşti săvârşindu-se neurcând peste legea firii noastre. Şi, neputând atinge cu cugetarea lui înălţimea învăţăturii (lui Iisus), cade şi e purtat în cele de jos. Căci, precum cele făcute, din pietre, odată înclinate prin lovituri mai puternice, pot fi iarăşi îndreptate, aşa socotesc că şi mintea neînvăţată, slăbind în dorinţa de o cunoaştere mai înaltă decât o ajută puterile, se reîntoarce la măsurile proprii ei în mod statornic şi dispreţuieşte înţelegerea mai bună şi mai înaltă. Aceasta pătimind-o căpetenia iudeilor, nu acceptă naşterea duhovnicească. 290

„Iisus a răspuns: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (In 3, 5)

Neînţelegând Nicodim cum se cuvenea ce vrea să însemne a se naşte cineva de sus, Iisus îi înfăţişează mai dezvelită cunoştinţa tainei, prin învăţături mai limpezi. Domnul nostru Iisus Hristos a numit naştere de sus naşterea din nou din Duhul, înfăţişând pe Duhul ca fiind fiinţa cea mai presus de toate şi prin El făcându-ne părtaşi de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine fiinţial din ea şi, prin El şi în El, reîntipărind în noi chipul frumuseţii arhetipice şi refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. 291 Astfel, am fost născuţi din nou spre înnoirea vieţii şi recreaţi spre înfierea dumnezeiască. Dar Nicodim, neînţelegând aşa naşterea ce va avea loc „de sus” şi necugetând-o ca pe una ce va fi din nou, a socotit-o ca fiind cea prin trupuri. De aceea, căzând în gândurile care socotesc acea naştere imposibilă, s-a dovedit fără minte şi lipsit de învăţătură. Deci Mântuitorul îi prezintă ca unei minţi mai slabe, în mod mai sensibil, trecerea la viaţa cea nouă şi, înlăturând prin cuvânt acoperământul ce trebuia depărtat, spune în chip deschis: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil şi din sufletul înţelegător, are nevoie pentru naşterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfinţeşte duhul omului, iar prin apă, sfinţită şi ea, trupul. 292 Căci, precum întâlnindu-se cu flăcările focului apa vărsată în căldare îşi însuşeşte căldura lui, la fel, prin lucrarea Duhului, apa sensibilă se preface într-o putere dumnezeiască şi negrăită şi sfinţeşte pe cei care se scufundă în ea.

„Ceea ce este născut din trup, trup este; şi ceea ce este născut din Duh, duh este” (In 3, 6)

Îl convinge prin altă raţiune să urce la o înţelegere mai înaltă, ca, auzind de naşterea duhovnicească, să nu cugete cu mintea la cele ale trupurilor. Căci precum, zice, în mod necesar cele născute din trupuri sunt trupuri, tot aşa sunt duhuri cele născute din Duh. Căci cele a căror raţiune e diferită nu vor avea nici acelaşi mod al naşterii. Dar e de ştiut că ceea ce se naşte din Duh numim duhul omului, 293 nu pentru că se naşte din Duh după fire (aceasta e cu neputinţă), ci în înţelesul prim şi cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existenţă ceea ce nu era, iar în înţelesul al doilea şi în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale şi dând înţelegerii noastre, ca să zic aşa, calitatea Lui. 294 Aşa socotesc că vei înţelege drept şi spusa lui Pavel către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal. 4, 19). Şi iarăşi: „Căci v-am născut în Hristos Iisus prin Evanghelie” (I Cor. 4, 15).

„Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi sunetul lui îl auzi, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul” (In 3, 7-8)

Virtutea învăţătorului este să poată călăuzi mintea ascultătorilor în multe moduri şi să se folosească de multe exemple şi să aducă multe dovezi pentru cuvântul ce pare greu. Înfăţişează chipul tainei prin pilde. Deci zice: Vântul acesta din lume şi din aer suflă pretutindeni şi, îndreptându-se unde voieşte, îşi face cunoscută prezenţa numai prin faptul că bate, fiind ascuns de ochii tuturor; şi se face cunoscut trupurilor numai prin unduiri subţiri, a căror simţire o produce lucrarea lui naturală. Aşa înţelege, zice, şi naşterea din nou din Duhul, călăuzit de pilde mici spre cele mari şi înţelegând, prin folosirea raţiunii, ca dintr-un chip cele mai presus de simţiri.

Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 168-172 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)

[Savonarola]

289 Iisus, văzând pe Nicodim că nu crede că El este Fiul lui Dumnezeu, îi spune că nu va putea crede aceasta de nu se va naşte de sus, din Duhul Sfânt, dându-i să înţeleagă că Duhul Sfânt este din fiinţa Tatălui. Căci a fi „de sus” înseamnă a fi mai presus de creaţie, cum zice Iisus şi despre Sine. Nicodim, neştiind de un Dumnezeu al iubirii, Care are un Fiu şi un Duh prin Care lucrează asupra lumii, nu ştia decât de o naştere din trupul purtător de un suflet despărţit de Dumnezeu. El, un om psihic, nu ştia de o lucrare a Duhului în suflet şi în trup, deci de putinţa unei renaşteri din puterea Duhului. Duhul, venind în om, îl renaşte în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate şi închise ale lumii. Însăşi cunoaşterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieţii în lume. Duhul îl face pe om să simtă că nu e închis în el însuşi. Se simte plin de puterile lui Dumnezeu, prin care învinge monotonia vieţii trupeşti şi egoiste. Simte iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Trăieşte în orizontul larg şi în delicateţea iubirii lui Dumnezeu şi a semenilor. Trăieşte într-un plan superior şi fericit.

290 Nicodim nu admitea că Dumnezeu cel mai presus de creaţie poate interveni, dând omului prin Duhul Sfânt o naştere spirituală, superioară celei trupeşti. El credea că toate rămân închise în legile cărora au fost supuse prin creaţie. Dumnezeu nu mai poate interveni în creaţie, ca să o ridice la un plan mai înalt. Deci nega prin aceasta şi putinţa întrupării Fiului lui Dumnezeu, sau chiar existenţa unui Fiu al lui Dumnezeu şi a Sfântului Duh ca Persoane dumnezeieşti, deosebite de Tatăl, prin Care Dumnezeu poate lucra asupra creaţiei. Iisus, spunând că trebuie să se nască cineva „de sus”, afirma că El şi Duhul Său, dat omului de El, nu fac parte din lumea aceasta. Duhul este din fiinţa dumnezeiască, fiindcă este unit cu El, Care este de asemenea din fiinţa dumnezeiască a Tatălui.

291 A fi părtaş de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naştere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăşi de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodeşte” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele şi calităţi dumnezeieşti. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, aşa cum a fost la început, arătând frumuseţea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită şi celor ce se unesc prin credinţă cu El.

292 Nu se poate despărţi omul în suflet şi trup. Plăcerea şi durerea trupului e simţită şi de suflet. Curăţenia lui, la fel. Dar şi invers, bucuriile sufletului şi curăţia gândurilor lui sunt simţite şi în trup. Dar nici materia în general nu rămâne total despărţită de puterea dumnezeiască. Prin apa sfinţită se sfinţeşte omul întreg: suflet şi trup. Duhul Sfânt nu lucrează fără mijlocirea unei materii, a unui gest, a unui cuvânt sonor. Şi nu lucrează asupra sufletului fără să lucreze şi asupra trupului. E o mare taină legătura între suflet şi trup, între lucrarea dumnezeiască şi cele materiale.

293 Duhul omului s-ar putea să fie mintea omului ca vârf al sufletului, pătrunsă de puterea Sfântului Duh şi, prin aceasta, devenită o putere ce cunoaşte pe Dumnezeu prin experienţă şi, deci, şi prin simţire şi iubire.

294 Sfântul Duh produce înălţarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinţii deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naştem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuşi fiinţa Lui dumnezeiască, cum Se naşte Fiul din Tatăl, ci în înţelesul că, după ce-am fost creaţi prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipăreşte iarăşi chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câştigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simţind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, şi iubirea lui Hristos de Frate al nostru, şi voinţa de a trăi o viaţă dedicată Lor, o viaţă curăţită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicateţe, asemenea lui Hristos. Cine se naşte din trup este trup, deci supus corupţiei şi morţii cu trupul. Căci, deşi omul acesta se naşte şi din suflet, fără puterea Duhului Sfânt în el, sufletul, cu toate că organizează materia în trup, fiind închis în trup, e prea mult copleşit de plăcerile trupeşti şi stăpânit de o „raţiune” ce le caută numai pe acestea. E un „psihic” ieşit din legătura cu Dumnezeu prin păcatul strămoşesc. Acest suflet nu poate opri materia trupului de la corupere şi moarte. Dumnezeu a creat şi materia, din care se constituie trupul, şi universul material, din care sufletul organizează trupul şi în care se vede măreţia lui Dumnezeu. Dar fără Duhul lui Dumnezeu materia trupului şi a universului nu se poate reţine de la procesele transformărilor, de care sunt legate coruperea şi moartea. Cei necredincioşi văd în trup şi în universul material numai un proces natural, socotindu-l existent prin el însuşi. Dumnezeu a făcut materia universului şi trupul constituit din ea cu frumuseţea lor vizibilă, în trup văzând armonia spiritului omenesc, şi în univers, minunăţia bogată a lucrării lui Dumnezeu. Dar fără Duhul dumnezeiesc în ele, trupul şi universul material nu pot scăpa de procesele coruperii, iar omul individual, de moarte. Când Duhul necreat Se află însă în sufletul omului, El copleşeşte aceste procese, căci copleşeşte plăcerile produse de legătura sufletului numai cu materia. Trupul omului se umple de lumina spirituală, care era destinată să copleşească tot universul material, lăsând să se vadă numai frumuseţea curată şi profunzimea lor în Duhul dumnezeiesc. Odată căzut, omul, născându-se dintr-un trup organizat de un suflet lipsit de Duhul dumnezeiesc, se naşte numai ca un trup doritor de plăceri materiale.

Dumnezeu-Cuvântul unit cu Duhul Sfânt a curăţit de plăcerile trupeşti trupul sau umanitatea pe care Şi-a asumat-o din Fecioara curată - în parte creată din nou, ca Adam, în parte născută din umanitatea anterioară, deci unită cu ea. El se face ipostasul unui trup născut din Duhul, al unei umanităţi înduhovnicite, dar nelipsite de slăbiciunile nepăcătoase de după păcat, pe care trebuie să le învingă El însuşi ca om. Dacă la conceperea din Fecioara începe să-Şi formeze umanitatea proprie din Duhul Sfânt, pe Care Îl avea ca împreună-ipostas din Tatăl; la Botezul Său de către Ioan, Îşi însuşeşte Duhul Sfânt ca om, pentru a-L comunica celorlalţi oameni printr-o nouă naştere. El se botează ca primul nou Adam în numele fraţilor Săi, ca apoi să-i boteze, prin Apostoli şi urmaşii lor, şi pe ei, cum spune Sfântul Ioan Botezătorul: „Cel ce m-a trimis să botez, Acela mi-a spus: Peste Care vei vedea Duhul pogorând în chip de porumb, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (In 1, 33).

Dar cât rămâne omul pe pământ, chiar de se naşte a doua oară din Duh, nu scapă decât virtual de moarte. Nemurirea omului cu trupul se va face la învierea de obşte. Chiar Hristos rămâne pe pământ muritor cu trupul, pentru a putea muri ca jertfă pentru noi. Dar copleşirea virtuală a morţii Lui trupeşti de lumina Duhului a arătat-o anticipat pe Tabor, ca ucenicii să nu fie clintiţi din această nădejde nici când Îl vor vedea murind pe cruce. De aceea le vorbeşte Iisus de răstignirea Lui înainte de Schimbarea la Faţă, ca, văzându-L copleşit de lumină pe Tabor, să ştie că moartea cu trupul va fi învinsă.

Astfel, Duhul este Cel care face trupul viu în mod virtual, pentru a-l învia actual după această viaţă. El este „Domnul de viaţă Făcătorul”. Dar pentru deplinul rod al lucrării Duhului în noi trebuie să conlucrăm şi noi cu El pe pământ, cum a lucrat şi Hristos ca om. Trebuie să ne înduhovnicim viaţa, copleşind tot mai mult atracţia spre plăcerile trupeşti şi umplându-ne de lumina curăţiei. Să creştem ca cei născuţi a doua oară din Duhul, după pilda lui Hristos.

Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 169-172 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)

Pretioase postarile tale!
Multumim.

[Savonarola]

Preţioase cu adevărat sunt harul lui Dumnezeu, opera sfântului Chiril al Alexandriei şi opera şi jertfa de traducător a părintelui de vrednică pomenire Dumitru Stăniloae. Eu pe părintele Dumitru Stăniloae îl consider, dintr-un anumit punct de vedere, şi sunt sigur că nu doar eu, adevăratul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Opera sa este de valoare inestimabilă şi trebuie cu orice preţ răspândită, asimilată şi pusă în practică pentru ca ortodocşii, şi nu doar ei dar ei în principal, să scoată comori spirituale din ei prin călăuzirea părintelui Stăniloae şi a Sfântului Duh. Practic opera din care am citat este extrem de valoroasă nu doar fiind opera unui sfânt părinte precum Chiril, dar şi prin notele şi comentariile părintelui Stăniloae, ele însele constituind în sine o operă. Practic sunt două opere într-o singură carte.

În prealabil postat de Savonarola

Preţioase cu adevărat sunt harul lui Dumnezeu, opera sfântului Chiril al Alexandriei şi opera şi jertfa de traducător a părintelui de vrednică pomenire Dumitru Stăniloae. Eu pe părintele Dumitru Stăniloae îl consider, dintr-un anumit punct de vedere, şi sunt sigur că nu doar eu, adevăratul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Opera sa este de valoare inestimabilă şi trebuie cu orice preţ răspândită, asimilată şi pusă în practică pentru ca ortodocşii, şi nu doar ei dar ei în principal, să scoată comori spirituale din ei prin călăuzirea părintelui Stăniloae şi a Sfântului Duh. Practic opera din care am citat este extrem de valoroasă nu doar fiind opera unui sfânt părinte precum Chiril, dar şi prin notele şi comentariile părintelui Stăniloae, ele însele constituind în sine o operă. Practic sunt două opere într-o singură carte.

Se vorbeste prea putin despre Parintele Staniloaie... Este un sfant, pentru mine este cel mai mare teolog contemporan. Am fost foarte impresionata ca l-am vazut pictat in manastirea Lainici.

[Decebal]

În prealabil postat de iustin10

Intradevar se da multa importanta actului de cult ,cand de fapt,cum bine observi,aceasta e doar nasterea in Hristos,care trebuie sa fie urmata de viata in Hristos.

Doar cine nu stie aceasta ,chiar daca e ortodox , poate cadea in capcana ca a botezat copilul intr-o duminica,si ,cu asta ,si-a facut datoria ,pina la inmormantare,cand iar trebuie sa treaca pe la popa

Aceasta abordare e intens negata de preotii ortodocsi, care stiu si spun mereu ,chiar si in predica de dupa botez,ca acesta e doar inceputul vietii spirituale.

Doar unii credinciosi mai naivi cred asta,dar pozitia BO e diametral opusa

Îmi cer iertare, iustin10, dar am senzaţia că pur şi simplu trăiţi într-o realitate paralelă, de fapt este chiar o convingere nu doar o senzaţie. Sensul botezului este naşterea din Sfântul Spirit, naşterea spirituală a omului prin harul lui Christos. Nu ştiu ce abordări aţi văzut dumneavoastră însă ştiu ce abordări am văzut şi văd eu. Din practica bisericii de fiecare zi ceea ce se vede este că în esenţă tocmai acest aspect al naşterii spirituale autentice este cel care este călcat în picioare în bor în fiecare zi. Altfel nu aş putea să îmi explic degringolada spirituală existentă în societatea românească şi pe care am văzut-o şi o văd în fiecare zi. Oamenilor pur şi simplu nu le pasă de Christos, de Dumnezeu, de evanghelie, de viaţă spirituală, de adevăr, de nimic aproape din ceea ce este esenţial. Şi asta se poate vedea în fiecare zi. Şi se vede al naibii de bine. Oamenii sunt pur şi simplu interesaţi de cu totul altceva. Christos este şi astăzi la marginea societăţii, aşa zişii creştini ortodocşi şi azi, poate mai mult ca niciodată, sunt extrem de indiferenţi faţă de Christos, faţă de Spirit, faţă de adevăr, faţă de a'o autentică viaţă spirituală şi morală. Dumneavoastră pur şi simplu trăiţi într-o realitate paralelă, într-o MINCIUNĂ paralelă cu adevărul.

A ţine cont de viaţa spirituală nu se face doar din gură, domnule iustin10, domnule pretins ortodox care nici măcar nu îţi delcari religia. Se face prin fapte de fiecare zi, printr-o grijă şi insistenţă zilnică, săptămânală, anuală, toată viaţa. Deci PRIN FAPTE. Doar a spune anumite vorbe nu doar că nu au aproape nici o valoare, dar mai mult chiar acest comportament este cel care, sub masca unei aşa zise bune voinţe, ascunde chiar lipsa de responsabilitate atât a clericilor cât şi a mirenilor faţă de viaţa spirituală autentică, faţă de naşterea ei şi faţă de creşterea şi dezvoltarea ei.

În prealabil postat de iustin10

Ma mira ca si tu crezi acelasi lucru naiv,si il folosesti ca argument,ca si cum chiar ai crede in el. Toti crestinii stiu ca Botezul in Hristos este doar nasterea omului cel nou in Hristos,deci cum ai putut crede ca BO crede altceva?

Văd că aberaţi în continaure, domnule iustin10. Dacă botezul este naşterea omului cel nou în Christos aşa cum susţineţi, atunci cum explicaţi domnule atâta realitate care vă contrazice? Cum poţi, domnule, să fii de atâta rea-credinţă sau de atâta ignoranţă? Cum nu vezi că realitatea întreagă te contrazice? Păi dacă lucrurile stau aşa cum spui dumneata atunci de ce nu se mai şi vede aşa zisa naştere din nou? Nu îţi dai seama că dumneata contrazici toată Scriptura şi toată Tradiţia Sfântă a Bisericii? Te rog, trezeşte-te la realitate, din "beţie", şi nu mai abera împotriva realităţii, domnule iustin10.

În prealabil postat de iustin10

E propria ta interpreatare ca se da mai multa atentie actului botezului, sprijinita pe ignoranta unor naivi practicanti ortodocsi

E propria mea interpretare? Este dovada de fiecare zi a realităţii pe care o conteşti fără absolut nici un drept şi fără nici un argument. De fapt se vede foarte clar că numai ritualurile formaliste contează pentru marea majoritate a aşa zişilor credincioşi ortodocşi. Formele, imaginea, aparenţele, strălucirile exterioare, nu viaţa spirituală autentică. Dacă ar mai conta şi viaţa spirituală, asta s-ar mai şi vedea, dar dumneata negi cu obstinaţie realitatea, sau poate pur şi simplu eşti lipsit de un adevărat discernământ spiritual.

În prealabil postat de iustin10

Dar de fapt e o fortare sirerata. Prin ea vrei sa diminuezi importanta tainei Botezului, tocmai pentru ca ea duce la astfel de interpetari naive. Logica ta e stramba.

Logica mea e strâmbă? Păi realitatea este că voi nu aveţi nici o logică, sunteţi cu totul împotriva logicii Sfintei SCripturi şi a Sfintei Tradiţii. Voi nici măcar logică strâmbă nu puteţi avea, de vreme ce sunteţi cvasi complet în afara logicii Sfintei Tradiţii a Bisericii. Aţi călcat în picioare Sfânta Tradiţie pentru a vă pune în loc tradiţiile voastre omeneşti, strămoşeşti.

În prealabil postat de iustin10

Deci doar Taina Botezului asigura nasterea catre viata in Hristos,pentru cei care raman ai lui Hristos.Pentru cecilalti ,Botezul e doar o asteptare ontinua a Domnului,care sta la usa si bate,pina ce acestia se vor intoarce

Domnule, dă-mi voie să îţi spun că eşti într-o confuzie continuă şi neîntreruptă. De asemenea, cum am mai văzut, nu eşti în stare să aduci nici măcar un argument din Scriptură sau din Tradiţie prin care să îţi susţii opiniile eronate. Paradigma Bisericii este cu totul alta decât aceea pe care o subînţelegi dumneata. Voi pur şi simplu aţi schimbat toată ordinea firească a lucrurilor, aţi aruncat la gunoi Sfânta Tradiţie pentru tradiţiile voastre mincinoase, omeneşti, aţi ajuns "să puneţi carul înaintea boilor" şi să vă mai şi lăudaţi că aţi fi mari înţelepţi.

În prealabil postat de iustin10

De aceea ,daca Botezul a fost facut cum trebuie,macar pentru credinta parintilor si a nasilor, orice suflet pierdut, poate pina la final se va intoarce la Dumnezeu

Poate da sau poate nu. Exact asta este ceea ce ascunde lipsa evidentă de responsabilitate faţă de lucrurile sfinte şi faţă de viaţa spirituală.

În prealabil postat de iustin10

Taina devine esentiala,chiar daca 90% din cei botezat ulterior ,o perioada a vietii lor,il parasesc pe Hristos.

Domnul iustin10, Taina nu devine esenţială ci este esenţială. Pe de altă parte, paradigma pe care o invocaţi dumneavoastră nu este o paradigmă autentică a Bisericii. Este paradigma voastră omenească, este paradigma inventată de voi, care aţi aruncat la gunoi Sfânta Tradiţie pentru tradiţiile voastre omeneşti. Este lipsa de conştiinţă şi de responsabilitate spirituală mascată sub aşa zisa voastră bunăvoinţă. Sub chipul înţelepciunii voastre prefăcute şi false se ascunde profunda dumneavoastră ingoranţă şi lipsă de responsabilitate. Şi văd că mai şi încercaţi să vă justificaţi. Ceea ce dumneavoastră promovaţi, pe baza tradiţiilor inventate de voi, cei lumeşti, este ceea ce stă la temelia falimentului spiritual absolut evident al societăţii româneşti aşa zis ortodoxe.