Poate deveni abstinenta o problema?

[anna21]

În prealabil postat de heaven

Sunt de acord ca posturile sunt binevenite in viata unui cuplu,insa continui sa cred ca abstinenta,mai ales cand vorbim de un cuplu,nu este pentru oricine si nu inteleg de ce se bate moneda cu fanatism pe acest aspect si de ce viata intima este privita ca o plaga,ca o rusine,pacat despre care nu vorbim,nu gandim,nu simtim si probabil multi nici nu o traiesc cu adevarat,in special o mare parte din femei (dar si anumiti barbati) care traiesc o mutilare aproape psihica creata de societate si tot felul de idei de genul inoculate.
Cand o femeie nu a atins in viata ei placerea intima cu adevarat alaturi de un partener,evident ca va spune ca e de preferat sa mearga la teatru,la spectacole,cu copiii in parc si orice altceva.Pentru ea relatia intima cu partenerul de viata nu este o placere,o bucurie,ci o corvoada,o "datorie conjugala" de la care s-ar sustrage bucuroasa!Dar asta nu este din cauza vreunui nivel spiritual prea inalt,ci din inhibitii,lipsa cunoasterii propriei fiinte,teama de intimitate etc.
Multi traiesc inca cu conceptia ca singurul scop al ei este facerea de prunci.Sa am iertare,dar asta si animalele fac!
Insa,spre deosebire de ele,pe noi spiritual,dar si sexual vorbind Dumnezeu ne-a construit altfel: omul are acel orgasm,care la animale nu este intalnit decat in cazuri extrem de rare,de mamifere evoluate,precum delfinul.
Totodata,teoria reproducerii ca singur scop al legaturii fizice barbat femeie,iarasi nu sta in picioare avand in vedere ca femeia este construita la randul sau pentru a avea orgasm.Spre deosebire de barbat,ea ar putea ramane insarcinata si fara ca acest lucru sa se intample,deci,atunci care ar mai fi rolul acestui fenomen?Oare Dumnezeu chiar nu stia ce face,atunci cand ne-a construit asa,ca barbat si femeie?
Toata lumea vorbeste despre pacatul vietii intime,posturi,abstinenta,dar nu am gasit pe nimeni discutand despre sacralizarea actului de amor intre doi oameni casatoriti.
Cand consideri ca faci un pacat,oare te vei mai darui cu adevarat celuilalt?Si nu fac referire la trup,ci de o comuniune si mentala,dar mai ales spirituala!Cu siguranta ca nu,iar cei doi vor sta alaturi ca doi oameni falsi cu ei,straini de propria persoana,dar si de a celuilalt.Si intr-o relatie de iubire asta mi se pare cu adevarat un pacat...

Ce am subliniat era aluzie la ce am postat eu?

Eu afirm ca placerea adusa de sexualitate este mult supradimensionata.
Si spun asta nu pentru ca, ce sa spun, nu mi-am descoperit feminitatea, am inhibitii sau mai stiu eu ce aiureli.
Tocmai ca am avut mari steptari am incercat foarte multe lucruri, nu vreau sa smintesc cu detalii.. dar concluzia a fost aceeasi: chiar daca la inceput lucrurile sunt fascinante, intervine repede o acomodare cu placerea care nu poate fi sparta decat prin ceva si mai iesit din comun si tot asa.. Ca intr-o mare pacaleala. Daca ajungi sa crezi ca intr-adevar sexualitatea ofera satisfactie si este ceva care merita trait, invariabil ajungi la depravare (de la lucruri care au intrat astazi in normalitate, dar sunt in fapt depravare, nu le mai numesc.. pana la lucruri extreme). Si asta se poate intampla chiar in cadrul unei casatorii.

Ca daca este sa te mentii strict in sfera iubirii romantice, aceea poate exista si fara sexualitate. Sunt oameni care traiesc in castitate pana la casatorie si eu cred ca au sansa extraordinara de a se descoperi cu adevarat unul pe altul.. caci fiecare om este un intreg univers. Ceea ce este mult mai interesant decat sa te grabesti catre o viata sexuala.

Cat despre facerea de copii, cred ca tu nu ai inca.. de aceea nu intelegi.
Copiii adancesc relatia dintre soti, ii dau o noua dimensiune. Te uiti la copii si recunosti sotul in ei si-l iubesti pe el prin ei si pe el pt ca ii ai pe ei si tot asa.. Sunt stangace in a descrie cum copiii adancesc iubirea dintre soti, dar crede-ma ca nu sunt povesti, copiii chiar implinesc relatia dintre soti.
Altfel ar fi o relatie foarte seaca si egoista. Egoism in doi, daca poti sa-ti imaginezi. O relatie inchisa in ea.

[zaharia_2009]

Nu stiu ce speculatii se tenteaza , ori poate nu am inteles postul initial dar ceea ce am sustinut este urmatorul lucru : abstinenta in cununie este un lucru rarisim si deobicei este rezervat cazurilor de patologie , altmineteri este un nonsens pt viata in doi . Mai este o situatie dar aceea este extrem, extrem de rara si la ea nu nazuiesc decit sfintii . Asemenea cruce nu est pt. fistecine !
Abstinenta inafara cununiei este regula de viata pt. mintuire . Realitatea insa arata ca oamenii nu mai vor sa se mintuiasca ci culmea , isi cer dreptul la pacat, la imbratisat cu ispititorul ... si pina la urma il gasesc !

[anna21]

Eu am inteles ca postul initial facea o aluzie la probleme psihologice si fizice (medicale) ale intreruperii vietii sexuale.

(este o parere atat de raspandita! Poate par foarte vehementa, dar intamplator chiar am o situatie in familie: o ruda s-a despartit de"logodnica" lui dupa o logodna f indelungata si parintii lui insista sa gaseasca alta femeie ca altfel "nu este bine". Si sunt oameni care pareau normali.. sau nu stiu eu ce este normalitatea. Sub impresia acestui fapt scriu eu mesajele, poate inconstient scfriu lucruri pe care nu pot sa le spun lor )

[fallen]

Abstinenta poate fi sau nu cauzatoare de probleme in functie de foarte multi factori, legati de" : varsta, teren genetic, starea de sanatate fizica si psihica, influente culturale, principii religioase si morale si probabil si altii.
In lumea "animala" sexul (reproducerea) e o functie de lux. Chiar daca e necesara pentru pereptuarea speciei, la ea nu au acces toti indivizii, nici in salbaticie nici la noi in ograda, si pana la urma se impaca cu ideea. Am omis sa precizez in postarea despre antropomorfizarea animalelor ca o alta 'gaselnita" a noastra este aceea cum ca animalul sufera si e frustrat ca "nu a fost si el la fetite". Intr-adevar sufera datorita descarcarilor hormonale din organismul lui, dar daca ar fi salbatic, ar avea alte preocupari cu care sa-si consume energia, ca de exemplu supravietuirea. Cand i le oferi tu pe toate, inclusiv reproducerea speciei respective intra tot in atributiile si obligatiile tale (nu lasa nici un crescator competent animalele domestice sa-si faca de cap); daca nu e un exemplar ideal de reprodus, solutia optima e cea chirurgicala.
Cu noi insa se pare ca a randuit Dumnezeu altfel. Cand eram si noi mai primitivi, cel mai tare le lua pe toate; acum cat de cat avem sanse mai egale, dar doar prin prisma faptului ca "tare" poate avea mai multe sensuri (valente) - "tare " la sport, la fizica, la muzica, in afaceri, in spiritualitate, etc. Cu alte cuvinte , fiecare sac isi are peticul. In VT, li se permitea oamenilor poligamia, se spune ca in temeiul perpetuarii speciei; insa Iisus a instaurat casnicia bazata pe unirea cu o singura persoana, pe baza de iubire, de idealuri comune, etc. Si desigur, nimic nu este fara un temei. Daca pana atunci specia s-a perpetuat in baza unor calitati fizice (forta) si morale (curajul, tupeul) mai primitive, ulterior s-a vrut si perpetuarea celorlalte principii morale (blandete, mila, etc) , considerate pana atunci slabiciuni, piedici in evolutie.
Deci, frati crestini, daca noi acum suntem singuri , este pentru ca nu ne-am gasit "jumatatea", ceea ce e trist, desigur, dar tot mai exista speranta. Consolati-va cu ideea ca daca traiam in urma cu mii de ani, probabil ca eram siliti de imprejurari la abstinenta, majoritatea dintre noi, pentru ca nu eram "cei mai tari", si atunci chiar nu mai aveam nici o sansa. Si nici nu ne mai trebuia, ca probabil nici nu traiam suficient cat sa ajungem s-o dorim.
Ceea ce dorim noi, astazi, si vrea si Dumnezeu asta, este in primul rand iubirea si perpetuarea ei (odata cu perpetuarea noastra). Si cand ne calugarim, perpetuam iubirea prin fiii duhovnicesti.
Sexul trebuie sa fie o manifestare a acestei iubiri, desigur doar in cazul mirenilor si atunci cand e consimtit de ambele parti, lucru exclus in cazul violurilor, pedofiliei si zoofiliei, nu ai nici o scuza sa spui ca ai facut asa ceva "din dragoste". Desigur ideal ar fi sa se desfasoare in cadrul casniciei si numai intre persoane de sex opus, dar se mai intampla si altfel. Se mai intampla si in lipsa unor sentimente, dar pana la urma omul isi da seama ca e desertaciune si renunta la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, cand corpul nu i-o mai cere, caci sufletul oricum nu e satisfacut.