Curatia trupeasca pana la nunta

[lore86]

În prealabil postat de culianul

Commentul meu a fost mai mult sau mai putin pamfletar, pentru ca am gandit cumva in stilul habotnic in care gandeste lumea.

E asa pentru ca am multe prietene care au aplicat aceeasi politica: no sex before marriage, si au ramas singure, desi sunt foarte frumoase, inteligente. Acum au 35 de ani, doar cu divortati sau d-astia pe care nu i-a vrut nimeni cand era vremea, ceea ce iar nu e ideal

O alta cunostinta a incercat la fel, dar la 29 de ani a hotarat ca nu mai vrea sa fie singura, si se pare ca Dumnezeu i-a dat: sotz minunat (desi s-au sexuit inainte de cununie), acum au 2 copii, sunt fericiti, evlaviosi (nu habotnici).

Ce sa zic, lumea este foarte cruda, si da, sunt multe sanse sa ramana singura o fata care alege fecioria. Mai ales daca e "in lume", cu job normal, cu viata normala.

Legat de testul de convietuire, daca accepta sa nu faca sex cu tine pana la cununie, accepta sa locuiasca cu tine pana la cununie.

concluzia ta e simpla: sex inainte de casatorie, ca sa nu ramana fetele singure, sau cel putin vietuirea impreuna ca restul vine de la sine!

of, Doamne, chiar si aici propovaduim lucrurile cu susu-n jos?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de lore86

concluzia ta e simpla: sex inainte de casatorie, ca sa nu ramana fetele singure, sau cel putin vietuirea impreuna ca restul vine de la sine!

of, Doamne, chiar si aici propovaduim lucrurile cu susu-n jos?

Nu mi se pare că preopinentul a făcut apologia curviei, ci doar a spus că ştie cazuri de fete singure, care au păstrat fecioria şi sugerează că între acestea două ar putea fi o legătură ca de la efect la cauză.
Se poate. Se prea poate ca, dacă ar fi ales "sexul liber" să fi dat peste vreun mârlan de care lumea e plină. Bărbaţii care stimează puritatea sunt la fel de rari ca fetele care păstrează puritatea.
Ca să nu mai vorbesc de bărbaţi care păstrează (şi stimează) propria lor puritate. Mă întreb dacă am cunoscut vreunul. De asemenea, nu îmi amintesc de fete care să fi dorit bărbaţi care au trăit în castitate.
Dar, noi nu alegem castitatea ca să ne ridice oamenii statui, ci pentru că ştim că aşa îi place Domnului nostru. Mai mult, nu ne este permis să gândim că, dacă ne păstrăm puritatea, ne vom nenoroci pe viaţă. Dimpotrivă, noi credem că faptele bune sunt răsplătite. Răsplătite nu numai în Cer, ci şi pe pământ, prin puterea proniatoare a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, faptele rele îşi primesc pedeapsa. Pedeapsa nu numai spirituală (care este căderea din starea de graţie sfinţitoare), dar, mai devreme sau mai târziu, pedeapsa temporală. Binele este răsplătit cu bine, iar pentru rău vom primi rău. De multe ori chiar aici, pe pământ, uneori mai devreme decât credem.

Ca să fac o paralelă: şi eu ştiu oameni care au ales să nu fure. Unii sunt săraci ca vai de capul lor. Oare era bine să fure ? Nu aş crede, fiindcă ştiu şi mulţi hoţi care au păţit-o. Iar hoţii care nu au păţit-o, trebuie să ne stârnească încă şi mai multă milă: ajunşi în faţa Judecătorului, vor fi vrut să fi plătit o parte din datorie pe pământ.

[glykys]

Hmmm, cred ca m-am grabit cand am facut descrierea barbatului bun de casatorie, asa cum il vad eu. Esential e sa le cerem ajutorul lui Dumnezeu si Maicii sale sa ne scoata in cale omul potrivit si sa ne ajute sa nu cadem in pacate. Tot continui sa cred ca mai cu seama in lucrurile mici se vadeste caracterul unui om. Culianul are totusi dreptate, lasand, fireste, la o parte, ideea sexului inainte de casatorie: e greu sa convietuiesti in aceeasi casa cu un om care are alte obiceiuri, alte tabieturi, alte preferinte, alt program de viata,care vrea sa se uite la TV cand tu vrei sa dormi sau se scoala cand tu te intorci pe partea cealalta, care e obisnuit cu micul-dejun cand tu nu esti... Totusi, nu mergem la biserica 24 de ore din 24. Trebuie jertfa continua. Unde e Sophia sa le insire pe toate...

[IonelaC]

Intr-adevar, este descurajant, ca fata, sa ajungi la 30 si ceva de ani (eu mai am pana acolo, am 27) si sa nu fi reusit sa gasesti omul potrivit pentru casatorie. Mai ales daca ti-ai pastrat curatia si iti doresti sa te casatoresti cu un om care sa fi fost si el la fel de constient si sa-si fi pastrat curatia. Mie imi spunea o matusa ca astia sunt cai verzi pe pereti si ca n-o sa gasesc un astfel de om in ziua de azi. Mai trist este atunci cand nici teologii nu mai sunt teologhisiti. Fostul meu prieten era teolog cu cateva mastere la activ, insa partea asta cu fecioria i se parea desueta si derizorie (prin urmare, nu avusese probleme in a-si incepe viata sexuala, in paralel cu toata teologia pamantului!). In plus, constiinta lui nu excludea nici posibilitatea de a deveni preot, considerand ca "pogoraminte se pot face". Si asa se explica de ce a devenit "fost".

Insa curatia nu o pastram pentru mandrie, din "moralitate", pentru "originalitate" sau din teama, ci pentru Hristos, pentru cinstirea Sfintei Taine a casatoriei, pentru jertfa mucenicilor pomeniti in slujba cununiei, pentru ascultare si pentru a nu alunga, nerecunoscatori, lucrarea Duhului Sfant in noi.

Din pacate, incet-incet incep sa-i dau dreptate matusii, dupa varsta de 25-30 de ani, sansele de a gasi un astfel de om care sa aprecieze si sa-si fi pastrat la randul sau curatia (cu tot ceea ce implica ea) sunt minuscule. Insa mai bine singur omeneste, dar impreuna cu Hristos, decat impreuna cu om si fara Hristos.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de IonelaC

Insa curatia nu o pastram pentru mandrie, din "moralitate", pentru "originalitate" sau din teama, ci pentru Hristos, pentru cinstirea Sfintei Taine a casatoriei, pentru jertfa mucenicilor pomeniti in slujba cununiei, pentru ascultare si pentru a nu alunga, nerecunoscatori, lucrarea Duhului Sfant in noi.

Aşa este, Ionela. Curăţia nu trebuie păstrată din ceea ce aş numi "motive orizontale", adică acele motive ale lumii: pentru că fereşte de boli, fereşte de (dez)iluziile iubirii, pentru că "aşa se face" ori pentru că "încă nu am găsit persoana potrivită" ori altele asemenea. Trebuie păstrată fiindcă aşa Îi place lui Hristos, Domnul nostru.

Din pacate, incet-incet incep sa-i dau dreptate matusii, dupa varsta de 25-30 de ani, sansele de a gasi un astfel de om care sa aprecieze si sa-si fi pastrat la randul sau curatia (cu tot ceea ce implica ea) sunt minuscule.

Aş îndrăzni, dacă lucrul acesta nu vă supără, să vă dau un sfat. E foarte bine să căutaţi un om care să aprecieze curăţia în care aţi trăit şi trăiţi. Dar, în ceea ce priveşte condiţia de a-şi fi păstrat la rândul lui curăţia, poate că ar fi bine să coborâţi puţin ştacheta. Sigur că ar fi un ideal, dar, aş spune, un ideal, practic, de neatins în condiţiile "realităţii de pe teren". Dacă un bărbat este turbulent în primii săi ani ai tinereţii şi s-a întors la Domnul către 30 de ani, încât ar putea spune, aşa cum Fer.Augustin a spus: "târziu Te-am descoperit, Doamne!" ? Dacă a suferit transformarea în Hristos, s-a căit şi s-a spovedit de rele şi este hotărât ca "cealaltă parte a vieţii lui Hristos, Domnul nostru, să o dea" ? Dacă el ar fi gata, ca probă a acestui lucru, să trăiască în continenţă şi să nu vă ceară altceva până la căsătorie, atunci ce aţi avea de obiectat ? Dumnezeu l-a luat iarăşi în prietenia lui şi l-a iertat: dv de ce nu l-aţi ierta ?

[IonelaC]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aşa este, Ionela. Curăţia nu trebuie păstrată din ceea ce aş numi "motive orizontale", adică acele motive ale lumii: pentru că fereşte de boli, fereşte de (dez)iluziile iubirii, pentru că "aşa se face" ori pentru că "încă nu am găsit persoana potrivită" ori altele asemenea. Trebuie păstrată fiindcă aşa Îi place lui Hristos, Domnul nostru.



Aş îndrăzni, dacă lucrul acesta nu vă supără, să vă dau un sfat. E foarte bine să căutaţi un om care să aprecieze curăţia în care aţi trăit şi trăiţi. Dar, în ceea ce priveşte condiţia de a-şi fi păstrat la rândul lui curăţia, poate că ar fi bine să coborâţi puţin ştacheta. Sigur că ar fi un ideal, dar, aş spune, un ideal, practic, de neatins în condiţiile "realităţii de pe teren". Dacă un bărbat este turbulent în primii săi ani ai tinereţii şi s-a întors la Domnul către 30 de ani, încât ar putea spune, aşa cum Fer.Augustin a spus: "târziu Te-am descoperit, Doamne!" ? Dacă a suferit transformarea în Hristos, s-a căit şi s-a spovedit de rele şi este hotărât ca "cealaltă parte a vieţii lui Hristos, Domnul nostru, să o dea" ? Dacă el ar fi gata, ca probă a acestui lucru, să trăiască în continenţă şi să nu vă ceară altceva până la căsătorie, atunci ce aţi avea de obiectat ? Dumnezeu l-a luat iarăşi în prietenia lui şi l-a iertat: dv de ce nu l-aţi ierta ?

Sigur ca l-as ierta. Asa cum ati spus, daca Dumnezeu l-a luat iarasi in prietenia Lui si l-a iertat, m-as lupta cu mine insami pana l-as ierta si eu. Insa nu stiu daca as mai putea sa ma casatoresc cu el. Este o chestiune la care trebuie sa mai reflectez, desi raspunsul pare simplu si evident, ca reactie la intrebarea dvs., formulata atat de firesc.

Raman totusi urmele caderii (nu doar fizice, ci si sufletesti, psihologice). Nunta nu mai este curata si nici patul neintinat. Porunca a fost deja calcata, amintirile vor ramane, la fel si inima indoita a celei care va fi mereu "a doua" sau "ultima dintr-un (lung) sir", iar nu "singura", asa cum ar fi trebuit sa fie. M-am confruntat cu o situatie de acest fel, iar decizia mea a fost sa renunt la persoana respectiva, tocmai din cauza efectelor si amintirilor pe care decizia constienta , asumata, de a renunta la feciorie le-a lasat in sufletul sau.

[Lucian008]

În prealabil postat de IonelaC

Sigur ca l-as ierta. Asa cum ati spus, daca Dumnezeu l-a luat iarasi in prietenia Lui si l-a iertat, m-as lupta cu mine insami pana l-as ierta si eu. Insa nu stiu daca as mai putea sa ma casatoresc cu el. Este o chestiune la care trebuie sa mai reflectez, desi raspunsul pare simplu si evident, ca reactie la intrebarea dvs., formulata atat de firesc.

Raman totusi urmele caderii (nu doar fizice, ci si sufletesti, psihologice). Nunta nu mai este curata si nici patul neintinat. Porunca a fost deja calcata, amintirile vor ramane, la fel si inima indoita a celei care va fi mereu "a doua" sau "ultima dintr-un (lung) sir", iar nu "singura", asa cum ar fi trebuit sa fie. M-am confruntat cu o situatie de acest fel, iar decizia mea a fost sa renunt la persoana respectiva, tocmai din cauza efectelor si amintirilor pe care decizia constienta , asumata, de a renunta la feciorie le-a lasat in sufletul sau.

Parerea mea e ca asta se numeste MANDRIE. Si in plus vorbim de o persoana ipotetica. Daca ati fi indragostita de persoana respectiva s-ar schimba lucrurile.

[Danialex]

În prealabil postat de IonelaC

Sigur ca l-as ierta. Asa cum ati spus, daca Dumnezeu l-a luat iarasi in prietenia Lui si l-a iertat, m-as lupta cu mine insami pana l-as ierta si eu. Insa nu stiu daca as mai putea sa ma casatoresc cu el. Este o chestiune la care trebuie sa mai reflectez, desi raspunsul pare simplu si evident, ca reactie la intrebarea dvs., formulata atat de firesc.

Raman totusi urmele caderii (nu doar fizice, ci si sufletesti, psihologice). Nunta nu mai este curata si nici patul neintinat. Porunca a fost deja calcata, amintirile vor ramane, la fel si inima indoita a celei care va fi mereu "a doua" sau "ultima dintr-un (lung) sir", iar nu "singura", asa cum ar fi trebuit sa fie. M-am confruntat cu o situatie de acest fel, iar decizia mea a fost sa renunt la persoana respectiva, tocmai din cauza efectelor si amintirilor pe care decizia constienta , asumata, de a renunta la feciorie le-a lasat in sufletul sau.

Ionela, aici e diferenta si de nuanta: fostul tau prieten si-a marturisit fara nici o remuscare aventurile, nu i-a parut deloc rau ca a renuntat la feciorie din moment ce considera chiar necesare aceste "descarcari hormonale". Mi se pare normal ca te-ai simtit ranita si dezamagita cand ai vazut cum "traieste" el credinta in Hristos si automat ti-ai dat seama ca o eventuala viata de familie impreuna nu ar fi fericita pentru ca nu ati fi avut acelasi scop. Dupa parerea mea, in astfel de cazuri NU TREBUIE sa il iei oricum si sa crezi ca asta e smerenie. Daca ai simtit ca nu va potriviti si ca el ia in deradere acest principiu de baza al vietii de familie, atunci e clar ca nu era el omul potrivit. Nu e nici o mandrie in a vedea omul asa cum este si a discerne daca poti sau nu sa mergi mai departe cu el. Sunt sigura ca Dumnezeu ti l-a aratat asa cum e ca sa renunti la timp la prietenia cu el.
Cu totul altfel ar fi stat lucrurile daca si-ar fi recunoscut caderile, dar aratand ca ii pare rau si ca doreste totusi o viata de familie in Hristos, alaturi de o femeie credincioasa care sa aiba aceleasi convingeri. Cum a spus si Mihnea, un barbat care a trait intens tineretea si l-a descoperit mai tarziu pe Dumnezeu, daca s-a spovedit, si-a schimbat viata si Dumnezeu l-a iertat, atunci ai un motiv sa mergi mai departe cu el si sa-i treci cu vederea greseala. Si daca va potriviti, sub nici o forma sa nu pui mereu in fata pacatul lui, ci sa te gandesti ca este om si din cauza unei caderi nu trebuie sa-l judeci; daca il iubesti inveti sa-l ierti.

[aurelia1984]

În prealabil postat de IonelaC

Sigur ca l-as ierta. Asa cum ati spus, daca Dumnezeu l-a luat iarasi in prietenia Lui si l-a iertat, m-as lupta cu mine insami pana l-as ierta si eu. Insa nu stiu daca as mai putea sa ma casatoresc cu el. Este o chestiune la care trebuie sa mai reflectez, desi raspunsul pare simplu si evident, ca reactie la intrebarea dvs., formulata atat de firesc.

Raman totusi urmele caderii (nu doar fizice, ci si sufletesti, psihologice). Nunta nu mai este curata si nici patul neintinat. Porunca a fost deja calcata, amintirile vor ramane, la fel si inima indoita a celei care va fi mereu "a doua" sau "ultima dintr-un (lung) sir", iar nu "singura", asa cum ar fi trebuit sa fie. M-am confruntat cu o situatie de acest fel, iar decizia mea a fost sa renunt la persoana respectiva, tocmai din cauza efectelor si amintirilor pe care decizia constienta , asumata, de a renunta la feciorie le-a lasat in sufletul sau.

N-am reusit niciodata sa exprim ceea ce simt legat de baietii "inceputi" mai bine decat ati facut-o dvs. Exact asa simt si eu. Durerea dilemei intre : "Trebuie sa-l iert si sa-l iau asa" si "Oare cata liniste pot avea stiind ca sunt a n-a, ca sunt comparata si ca nu iau in primire un om nou"

[Profetul de carton]

În prealabil postat de IonelaC

Intr-adevar, este descurajant, ca fata, sa ajungi la 30 si ceva de ani (eu mai am pana acolo, am 27) si sa nu fi reusit sa gasesti omul potrivit pentru casatorie. Mai ales daca ti-ai pastrat curatia si iti doresti sa te casatoresti cu un om care sa fi fost si el la fel de constient si sa-si fi pastrat curatia. Mie imi spunea o matusa ca astia sunt cai verzi pe pereti si ca n-o sa gasesc un astfel de om in ziua de azi. Mai trist este atunci cand nici teologii nu mai sunt teologhisiti. Fostul meu prieten era teolog cu cateva mastere la activ, insa partea asta cu fecioria i se parea desueta si derizorie (prin urmare, nu avusese probleme in a-si incepe viata sexuala, in paralel cu toata teologia pamantului!). In plus, constiinta lui nu excludea nici posibilitatea de a deveni preot, considerand ca "pogoraminte se pot face". Si asa se explica de ce a devenit "fost".

fostul tau prieten doreste sa faca bani prin intermediul valorilor religioase, de care se foloseste cu brio, el insusi fiind un pacatos, la fel ca si "penticostalul" care vine cu cosul sa stranga colecte.