Istorii cu talc

[cristiboss56]

O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câtiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveti copii? Aveti probleme cu sănătatea?
- Nu, părinte.
Sotul femeii era de fată:
- Nu, părinte, suntem sănătosi. Dar dacă nu pot să o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtăsanie pentru asta, dar dacă sfintia voastră îi îngăduiti…
- Eu? Eu nu îngădui asa ceva. Preotii nu pot fi îngăduitori cu păcatul. Nu stiam nimic. Of, de asta e bine ca amândoi sotii să aibă acelasi duhovnic, să fie călăuziti pe acelasi drum, nu unul într-o parte si unul în alta.
Femeii îi spuse:
- Îti dau dezlegare să mergi la duhovnicul sotului tău. Si cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminati cu prostiile!
Femeia s-a dus la duhovnicul sotului ei si a început să ducă o viată crestină. A făcut prima spovedanie completă din viata ei. Si apoi a renuntat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni si a rămas însărcinată.
Nu după mult timp, însă, în viata lor au început să apară tot felul de necazuri si ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat:
- Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme?
- Înainte, când vă fereati să faceti copii, adică fugeati de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiati era de ajuns ca să vă pierdeti mântuirea. Acum, însă, când ati înteles că trebuie să faceti copii, când asteptati un copil, începeti să mergeti pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de lasitatea voastră, de frica voastră de a avea copii care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum dracii se luptă cu voi, pentru că stiu că mergeti pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucurati că aveti necazuri. E semn bun. E semnul că Dumnezeu vă învată să urcati pe scara raiului.

[cristiboss56]

Trei prieteni - doi elevi si un student - s-au dus pentru câteva zile la munte. Studentul, Cătălin, le-a propus într-o zi să facă un traseu foarte greu, dar plin de locuri frumoase, pe care el îl mai făcuse o dată, cu ani în urmă. Ceilalti doi, Valentin si Costel, s-au învoit. Si-au luat la ei mâncare si au pornit. La un moment dat s-au îndepărtat de marcaj.
- Nu e nici o problemă, spuse Cătălin. Mergem drept înainte.
Mergeau de câteva ore. Mai era putin si se însera. În zare se vedea o mică stână părăsită.
- Mai e mult? Ai mai fost pe aici? întrebă Costel.
- Nu mai tin minte stâna, spuse studentul. Dar, în două ore de mers, ajungem la cabană. Luati-o voi putin înainte, că eu rămân aici, la această curată toaletă naturală. Vin imediat după voi.
Elevii porniră înainte.
- Ne-am rătăcit, spuse Valentin.
- De unde stii? întrebă Costel.
- După soare. Dacă nu crezi, uită-te la muschiul de pe copaci. Îti arată întotdeauna nordul. Ar fi trebuit să o luăm spre vest.
- Ce ne facem?
- Cătălin e prea încăpătânat si nu vrea să recunoască că ne-a dus pe un drum gresit. O tine una si bună că mergem pe drumul drept. Si el e putin speriat, dar nu vrea să îsi recunoască greseala. Dacă rămânem peste noapte la stână, mâine dimineată vom reusi să ne întoarcem de unde am plecat azi în zori. Altfel, dacă mai mergem mult, ne rătăcim de tot. De aici de unde suntem, mai avem sanse să ne întoarcem. Dar, dacă ne continuăm drumul pe întuneric, va fi vai de noi.
- Stiu ce facem. O să îi spun că am făcut febră musculară si că nu mai pot merge. Rămânem aici si mâine dimineată ne întoarcem înapoi. Dacă îi spun că nu vreau să merg mai departe pentru că ne-am rătăcit, o să ne certăm. Si nu rezolvăm nimic cu cearta.
Cătălin îi prinse din urmă:
- Hai, lenesilor, că ne prinde noaptea. Ne-am cam îndepărtat de traseu, dar în două ore ajungem la destinatie. Grăbiti-vă.
- Nu, Cătăline, nu mai pot. Mă dor picioarele, de-abia pot să merg. Eu rămân la stână, zise Costel.
- Si eu rămân la stână, căci si eu sunt frânt de oboseală. Nu merg mai departe, zise si Valentin.
- Of, mai bine vă lăsam acasă si veneam singur, oftă Cătălin, nemultumit.
Au rămas la stâna părăsită. Aveau sacii de dormit la ei, asa că nu le-a fost foarte frig.
Dimineata s-au sculat devreme. Văzând răsăritul soarelui, Cătălin le spuse:
- Nu e în regulă, mă asteptam să răsară din altă parte. Se duse să caute un copac care avea pe el muschi.
- Ne-am rătăcit, aseară ne-am rătăcit. Bine că am rămas aici, căci, dacă intram din nou în pădure, nu stiu cum am mai fi scăpat cu viată. Să ne întoarcem înapoi. Noroc cu oboseala ta, Costele, că altfel cine stie unde ajungeam.
- Da, noroc cu oboseala mea, zise Costel zâmbind.

[cristiboss56]

Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.
Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta – a spus – nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre. Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.

[IOLANDA]

Abia astazi am reusit sa citesc o mare parte din aceste deosebite "invataturi" sau "istorii cu talc"....m-au impresionat foarte mult toate,insa aceasta din urma...chiar mi-a dat de gandit....multumim din suflet .....continuati tot asa ptr.ca reusiti sa ajungeti la sufletele oamenilor.Doamne Ajuta!!!!!!!

[cristiboss56]

În prealabil postat de IOLANDA

Abia astazi am reusit sa citesc o mare parte din aceste deosebite "invataturi" sau "istorii cu talc"....m-au impresionat foarte mult toate,insa aceasta din urma...chiar mi-a dat de gandit....multumim din suflet .....continuati tot asa ptr.ca reusiti sa ajungeti la sufletele oamenilor.Doamne Ajuta!!!!!!!

Ma bucur din suflet ca ti-au placut , caci asta este rostul lor , de a ne sensibiliza si de a ne odihni sufletul atat de incercat in lumea asta agita si extrem de zgomotoasa . Si pe acest site exista astfel de povesti cu talc , altele decat cele postate aici, si deci avem de unde alege si a ne hrani sufletelul nostru ! Iata adresa unde poti intra aici pe site si a lectura alte si alte istorioare-povestioare : http://www.crestinortodox.ro/povestiri-talc/

[cristiboss56]

“Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită” dar „oricum ai tăia, orice lucru are două feţe” deci şi eu aşa că „Restul ... depinde de ceilalţi”. Un lucru în care m-am luptat să cred e că ”trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea. Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii”. depinde ce conţine acel trecut pentru că unele fapte nu pot fi ignorate şi unele consecinţe nu pot fi surmontate. Eşti omul trecutului tău. Cândva, acel TU nu era definit, era în formare şi s-a schiţat ca răspuns la stimulii actuali în acel timp. De atunci îţi faci idee despre cum ai vrea să nu fie deşi habar n-ai care e alternativa. Important e să fie ALTFEL! Eşti optimist, nu eşti prost, ai expectanţe mari de la tine şi de la ei, le oferi sinceritate, respect, apoi refuzi să o mai faci, le întorci spatele, le arăţi că nimeni nu e de neînlocuit, încerci să te convingi şi pe tine de asta, urli, te întrebi când ai avut timp să greşeşti atât de mult că instanţele alea mai mari că voinţa şi creierul tău să-ţi aplice acest tratament. Şi atunci înveţi că „indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta”. Îţi propui să pedepseşti orice urmă de slăbiciune care apare în tine pentru că „doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit”. Şi alegi că ce vezi tu e corect încercând să stabileşti nişte certitudini. Slăbiciunea (sentimentul) pentru cineva îţi creste disponibilitatea către ascultarea cu atenţie a părerii lui şi asta ar dărâmă edificiul tău. Apoi mai creşti un pic şi, da, vezi că nu eşti centrul universului şi că lumea merge liniştită înainte fără participarea ta activă la ceva, la orice. Te vezi iar mic între elefanţi care fie că se apropie cu afecţiune sau cu agresiune de tine, te calcă în picioare pentru că nu-ţi bănuiesc fragilitatea. Te repliezi, îţi redefineşti parametrii şi cred că atunci înveţi că „cei care suntcinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă”. Te uiţi în urmă şi vezi că mai mult de jumătate din alegerile care ţi-au trasat drumul nu au fost ale tale şi din restul mare parte au fost făcute prin excludere mai degrabă decât prin afinităţi reale... Pentru că acea primă idee a rămas: aşa nu! dar cum? Te sperii de tine, te urăşti, te condamni şi te blamezi. te refugiezi într-o nouă idee : „nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii. Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi Dar (ca să vezi!!!) nu eşti omul care dea vina pe alţii
Şi ei au avut motivaţiile lor, şi ei sunt oamenii trecutului lor. Nu poţi să te ierţi pentru că dintr-un punct puteai schimba ceva. Puteai să schimbi macazul şi să intri în altă luptă. Aici e mai delicat pentru că, vezi tu, e ca într-un sistem opresiv.. Ani de zile scopul tău e să-l subminezi, iar când el se surpă te trezeşti fără obiectul urii, fără duşman. Eşti liber... Dar prea târziu. E un decalaj pe care trebuie să-l recuperezi rapid şi te dărâma spaţiul asta nou din jur. În toată acea perioadă de izolare sperai în lucruri de genul „sunt oameni care te iubesc dar nu ştiu s-o arate”. Revelaţia de după război e tocmai confirmarea! Te bucuri dar nu mai poţi să te dedici lor cum ai fi făcut-o dacă nu te-ar fi târât prin supărări. Devii circumspect dar conştiinţa îţi spune că atunci ”când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat. Dar nu am dreptul să fiu şi RĂU”. Nu vrei să-i dezamăgeşti dar diferenţele sunt deja prea mari şi orice fapta a ta pare o răutate. Ei te-au pierdut undeva pe drum şi nu te mai cunosc pentru că au fost absenţi la schimbările petrecute în tine în toţi anii ăştia.]Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile”. Ca un lait-motiv, consideri că vina îţi aparţine şi te macină cum să faci ca să păstrezi echilibrul între ce vrei tu şi ce vor ei. Fugi dintr-o extremă în alta: te izolezi sau te dedici cu frenezie anturajului. Cauţi mereu varianta aia care să contrasteze cu aşa nu-ul. Mai înveţi cu dezamăgire că aşa nu-urile sunt încă multe altele decât ăla iniţial de care fugeai. Şi apoi...”viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc”. Pentru că îţi iluminează toate lucrurile pe care le-ai învăţat şi tu nu ştiai că le ştii.

[cristiboss56]

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i cunoştea, dar văzându-i supăraţi îi invită în casă să mănânce ceva.
“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.
“Nu, este ieşit.”
“Atunci nu putem intra.” – răspunseră ei.
Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi… “Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru”
Femeia se duce şi îi invită.
“Nu putem intra toţi în casă”, răspunseră ei.
“Cum aşa?” întreabă ea.
Unul dintre moşnegi îi explică: “Eu sunt BUNĂSTARE, el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă.”
Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură. “Ce bine! În acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!”
Soţia nu a fost de acord. “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”
Nora îi ascultă dintr-un colţ al casei. “N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!” – a sugerat nora.
“Hai să ne ghidăm după sfatul norei”, îi zice soţul soţiei.
“Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete.”
Femeia iese afară şi întreabă: “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete.”
IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă : “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”
Cei trei moşnegi replicară: “Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNĂSTARE şi SUCCES!!”
DORINŢA NOASTRĂ PENTRU TINE…
* Unde este durere, îţi dorim pace şi fericire.
* Unde sunt îndoieli personale, îţi dorim reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste greutăţi.
* Unde este oboseală sau blazare, îţi dorim înţelegere, răbdare şi puteri reînnoite.
* Unde este frică, îţi dorim iubire şi curaj.