Despre iubire - extras din Profetul - Kahlil Gibran

[Mihailc]

„Prin durere se sparge cochilia care vă acoperă judecata.
Precum sâmburele fructului trebuie să se crape, ca astfel miezul de taină să se poată dărui Soarelui: aşa trebuie să vă cunoaşteţi durerea.
Şi numai aşa veţi izbuti să vă păstraţi inima în înflorirea miracolului zilnic al vieţii:
Numai aşa durerea nu vă va părea mai puţin miraculoasă decât bucuria:
Iar voi veţi accepta vârstele inimii, precum totdeauna aţi acceptat anotimpurile trecând peste câmpiile voastre.
Şi veţi veghea cu seninătate de a lungul tristeţii iernilor voastre.
O mare parte din durere voi înşivă aţi ales-o,
Ea este doctoria amară cu ajutorul căreia neştiutul vraci din fiecare tămăduieşte Eul bolnav,
Mărturisiţi-vă, aşadar, acestuia şi sorbiţi-i leacul în tăcere şi linişte,
Fiindcă mâna-i, cu toate că grea şi dură, este condusă de mâna binevoitoare a celui Nevăzut.
Iar cupa pe care v-o oferă, chiar dacă vă arde buzele, a fost modelată din lutul pe care Olarul l-a muiat cu propriile sfinte lacrimi.”

[Mihailc]

Şi Almustafa privi tăcut spre dealuri şi către nemărginirea cerului, iar în tăcerea sa era o frământare.
Apoi el spuse:
"Prieteni şi tovarăşi de drum, vai de poporul cel cu multe credinţe şi fără de religie.
Vai de poporul care poartă haine din pânză ce nu-i de el ţesută, manâncă pâine din grâu nesecerat de el şi bea un vin ce nu a curs din teascul său.
Vai de poporul în ochii căruia tiranul e erou, iară cuceritorul e sclipitor şi milostiv.
Vai de poporul ce se visează a fi de neclintit şi totusi cade pradă slăbiciunii la trezie.
Vai de poporul ce nu-şi ridică glasul decât atunci când merge în alai de-ngropăciune, nu strigă decât atunci când e-n ruină şi nu se-mpotriveşte decât atunci când are sabia deasupra capului.
Vai de poporul cârmuit de un viclean, ce are-un şarlatan drept filozof, iar arta sa e-aceea a cârpelii şi a înşelăciunii.
Vai de poporul ce îşi întâmpină noul conducător cu surle şi trâmbiţe şi îl alungă cu fluierături doar pentru a-l intâmpina pe altul cu surle şi trâmbiţe.
Vai de poporul ai cărui inţelepţi sunt nişte bătrâni fără vlagă şi ai cărui voinici sunt încă în faşă.
Vai de poporul dezbinat, în care fiecare fracţiune e o altă naţiune.