Gratia sfintitoare si gratiile actuale

[catalin2]

În prealabil postat de morroshan

In citate zice "Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bine"
In Efeseni 2:9 zice ca nu prin fapte suntem mantuiti ca sa nu se laude nimeni. Mi s-a parut a fi o contradictie acolo si de aceea am scos-o in evidenta.

Harul e primit gratuit, dar faptele sunt esentiale pentru mantuire dupa primirea harului. Pacatele duc la pierderea harului, faptele bune duc la cresterea harului. Cum ar fi sa se impartaseasca cineva si apoi sa se apuce sa fure, omoare si sa fie tot in har.
Asadar pentru mantuire sunt necesare toate acestea trei simultan, concomitent: harul, credinta si faptele bune. De asemenea, cineva poate fi luminat sa vina in Biserica si sa primeasca harul in urma faptelor sale bune. Spre exemplu sfantul Corneliu sutasul. Si cei ce nu ajung in Biserica si la mantuire vor fi judecati tot in urma faptelor lor.

[morroshan]

În prealabil postat de catalin2

Harul e primit gratuit, dar faptele sunt esentiale pentru mantuire dupa primirea harului. Pacatele duc la pierderea harului, faptele bune duc la cresterea harului. Cum ar fi sa se impartaseasca cineva si apoi sa se apuce sa fure, omoare si sa fie tot in har.
Asadar pentru mantuire sunt necesare toate acestea trei simultan, concomitent: harul, credinta si faptele bune. De asemenea, cineva poate fi luminat sa vina in Biserica si sa primeasca harul in urma faptelor sale bune. Spre exemplu sfantul Corneliu sutasul. Si cei ce nu ajung in Biserica si la mantuire vor fi judecati tot in urma faptelor lor.

Nu reusesc sa gasesc nicaieri in versetele acelea ca ai avea nevoie de fapte ca sa fii mantuit, de fapt e exact opusul. Spui ca pacatele duc la pierderea harului dar Apostolul Pavel spune ca acolo unde pacatul s-a inmultit harul s-a inmultit si mai mult.
Peste tot in noul testament se spune ca suntem mantuiti prin har si nu prin fapte. Eu cred promisiunea aceasta. Nu pot sa vorbesc pentru altii dar daca mantuirea o primesc bazat pe faptele mele atunci cu siguranta voi arde in iad. Nu trebuie sa ma duc mai departe decat la porunca iubeste pe Dumnezeu cu toata fiinta ta. Nu pot sa cuantific de cate ori o incalc pe zi.

[Mihnea Dragomir]

Să revenim la tema acestui topic, care nu este aceea dacă ne mântuim prin har plus fapte ori numai prin har, ci este aceea a naturii şi felurilor harului dumnezeiesc.

Am văzut, aşadar, că graţiile actuale vin în multe feluri: prin rugăciune (a mea ori a celorlalţi pentru mine), post, alte fapte de credinţă, precum şi prin Sacramente şi Sacramentalii. Aici este o deosebire faţă de Graţia Sfinţitoare, care vine numai prin Sacramente. Dar toate Sacramentele, ori numai unele dintre ele au ca efect Graţia Sfinţitoare ? Răspunsul scurt este: toate. Dar, imediat, trebuie precizat că, în cazul în care Graţia Sfinţitoare lipseşte cu totul, adică omul este în stare căzută, ceea ce se întâmplă chiar şi în urma unui singur păcat de moarte (moştenit sau personal), atunci numai două sunt Sacramentele care pot restaura sufletul din starea căzută: Sacramentul Botezului şi Sacramentul Penitenţei. Desigur, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile lor, dintre care unele ţin de validitate, altele ţin de dispoziţia necesară. Acestea şi numai acestea pot fi administrate oamenilor în stare căzută, de aceea se mai numesc "Sacramentele pentru cei morţi". Dimpotrivă, celelalte 5 Sacramente au ca efect o amplificare şi întărire a Graţiei Sfinţitoare preexistente, dacă, din nou, sunt îndeplinite condiţiile de validitate şi dispoziţie necesară.

Acum, înţelegem mai bine de ce nu se pot căsători nebotezaţii, ori de ce trebuie făcută mai întâi spovada şi după aceea hirotonia şi nu invers.

Dacă am văzut modurile în care se dobândeşte Graţia Sfinţitoare, să vedem care sunt modurile prin care se poate pierde. De fapt, e un singur mod: păcatul. Trebuie observat că nu orice păcat duce la pierderea Graţiei, ci numai păcatele de moarte, care sunt încălcări cu deplină voinţă şi cu liber consimţământ ale uneia dintre poruncile lui Dumnezeu ori ale uneia dintre poruncile Bisericii. Celelalte păcate, numite şi uşoare ori lesne-iertătoare, au şi ele un anumit efect asupra Graţiei Sfinţitoare, ducând la slăbirea ei, astfel încât, în ochii lui Dumnezeu, sufletul nu mai are strălucirea dată de Botez ori de Penitenţă, ci devine pătat. Bineştiind acest lucru, precum şi faptul că păcatele uşoare atrag, în cele din urmă, păcate grele în toboganul căderii, şi având în vedere că ţinta noastră nu trebuie să fie Purgatoriul, ci Raiul, creştinul înţelept trebuie să se ferească de păcatele uşoare întocmai ca de cele grele. Dacă, totuşi, din cauza slăbiciunii şi prin lucrarea înşelătorului, ajunge să le comită, trebuie să se căiască de ele şi, la simplul dubiu asupra grevităţii lor, să le considere păcate grele şi să le mărturisească în cadru sacramental. Cristos, prin duhovnic, va observa dacă e vorba de supra-scrupulozitate (care e ispită de dreapta) şi îi va atrage atenţia penitentului. Dar, simplul dubiu că nu mai suntem în stare de Graţie Sfinţitoare în urma unui păcat despre care nu ştim dacă este greu sau uşor, trebuie să ne facă să ne îndreptăm spre confesional fără să amânăm acest lucru periculos de mult timp.

[Claudiu_FT]

Pe mine ma duce topicul cu gandul la episodul: ''Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu; Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască?; Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.;''.

Si eu am cugetat mult la ideea de ''har''. Am tras ceva concluzii, care cred si sper ca nu sunt nepotrivite. Recunosc ca ar trebui sa consult mai cu insistenta pe Parinti inainte de o lua pe cont propriu. Oricum...

Tin minte cand eram mai tanar, ca ''fosnea'' in jurul meu ideea cu balanta ''faptele bune versus faptele rele''. Si stiu ca s-a nimerit ca in zilele acelea sa vad un film, in care personajul negativ, interlop cu multi bani, facea donatii des in conceptia ca asa isi anuleaza faptele rele si ajunge oarecum la ''0'' cu constiinta lui. Mi-am dat seama ca balanta aia nu e valabila sau cel putin nu e completa.

In ultima vreme, o insusire la care am staruit in sinea mea si care cred ca e esentiala pentru mantuirea noastra, este VOINTA. Nimic fara Dumnezeu, vorba aceea...e valabil la tot ceea ce exista, la orice om, indiferent de culoare, rasa, etc. Dar ca sa ma rezum la felul nostru de a trai, o sa analizez treaba asta din punct de vedere crestinesc. Harul este rezultatul vointei noastre de a face ceva pozitiv, placut lui Dumnezeu, El il trimite celui ce vrea sa faca binele. Nu exista fapta buna fara har. Omul nu poate face nimic de la sine fara interventia divina. Omul nu are puterea de a crea, singura lui insusire independenta, este de ''A VREA''. Deci orice cuget, idee, sentiment se face prin har, adica raspunsul lui Dumnezeu la vointa noastra. Eu cred ca dupa asta vom fi judecati, dupa cat de mult ''am vrut'', cat de mult am stat treji si am pastrat o vointa activa, caci acolo e radacina oricarei fapte a noastre.

Citatul cu care am inceput pune in evidenta ceea ce zic...adica: Omul bogat primeste totul de-a gata si atunci e aproape inevitabil ca el sa nu devina pasiv, un om fara vointa, el nu mai vrea sa evolueze, sa-si depaseasca conditia umana, sa fie mai bun pentru ca se complace in confortul sau lumesc.

La final, in text, cand oamenii realizeaza ca este greu sa ne mantuim, caci toti suntem slabi si inclinati spre pacat, Dumnezeu spune ca desi pare imposibil, la El toate sunt cu putinta. Aici cred ca vrea sa zica, ca desi toti vom muri plini de pacate care ne-ar putea osandi, El va cerceta vointa noastra si ne va ierta, chiar dupa moarte pacatele, daca noi am vrut si am pastrat trezvia vointei noastre si uite asa prin mila si dragostea Sa, mult nevrednici vor intra in Imparatia Cerurilor.

Ar mai fi multe de adaugat, cuvintele sunt prea limitate ca sa reflecteze cugetul, adica partea infinita din om, insa sper ca am conturat clar ideea la care am vrut sa ajung. Sa ne ajute Dumnezeu sa ramanem treji toata viata!

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Să revenim la tema acestui topic, care nu este aceea dacă ne mântuim prin har plus fapte ori numai prin har, ci este aceea a naturii şi felurilor harului dumnezeiesc.

Am văzut, aşadar, că graţiile actuale vin în multe feluri: prin rugăciune (a mea ori a celorlalţi pentru mine), post, alte fapte de credinţă, precum şi prin Sacramente şi Sacramentalii. Aici este o deosebire faţă de Graţia Sfinţitoare, care vine numai prin Sacramente. Dar toate Sacramentele, ori numai unele dintre ele au ca efect Graţia Sfinţitoare ?

Ati facut o prezentare catolica a subiectului. Din punct de vedere ortodox e ceva mai simplu. In primul rand trebuie spovedite toate pacatele, nu doar cele grele. Harul este o energie ce izvoraste din Divinitate si noi primim harul interior prin intermediul Mirungerii (e corespondentul punerii mainilor si vorbirii in limbi din Sfanta Scriptura). Botezul are rolul de stergere a pacatelor. Apoi corespondentul acestora este Sfanta Spovedanie (pentru iertarea pacatelor) si Sfanta Impartasanie (pentru Mirungere).
Doar asa se poate pune inceput primirii harului interior, apoi noi prin fapte si credinta contribuim la pastrarea harului sau cresterea lui.
Dovada prezentei harului, in afara de cele mai obisnuite (indelunga rabdare, bunatatea, etc.) sunt harismele, adica facerea minunilor.
In Vechiul Testament exista har exterior, la fel cum actioneaza si asupra celor ce sunt indemnati sa ajunga in Biserica.
Invatatura ortodoxa spune ca natura omului dupa cadere nu s-a deteriorat complet, deci omul e capabil de a face unele fapte bune. Dar nu poate primi harul interior orice fapte face, doar prin Botez si apoi celelalte Sfinte Taine.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aici este o deosebire faţă de Graţia Sfinţitoare, care vine numai prin Sacramente.

Puteţi să furnizaţi o sursă autorizată romano-catolică ce susţine afirmaţia dumneavoastră, sau vorbiţi fără fundamente şi pe ceea ce aţi înţeles dumneavoastră din romano-catolicsm? Mă refer la o dogmă, în cazul în care nu faceţi speculaţii prin prisma propriei dumneavoastră viziuni asupra creştinismului.

[MihaiG]

O, bine aţi revenit printre noi, domnule Savonarola/Tikkum-Olam etc. etc. etc.

Totuşi, n-aţi vrea să vă precizaţi poziţia confesională ? Pe forumul catolic, mai nou, pozaţi în mare tradiţionalist catolic, la limita sedevacantismului. E greu, domnule, să mai ţină cineva socoteala orientărilor şi ideilor dumneavoastră....

[Decebal]

Să oferim şi romano-catolicilor câteva fragmente care stau împotriva învăţăturii personale a domnului Mihnea D. (care încă nu a adus nici o probă romano-catolică pentru a ne convinge de validitatea poziţiei sale proprii) şi anume împotriva învăţăturii cum că harul sfinţitor sau îndumnezeitor vine numai prin sacramente:

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163

[Eugen7]

În prealabil postat de Decebal

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163

In acest sens doresc sa subliniez lucrarea harului inainte si dupa Taina Sfantului Botez.
a) Pentru cei nebotezati harul se limiteaza la indemnul vietuirii firesti virtuoase, la pocainta a carei tinta prezenta este: Taina Sfantului Botez, invierea intru Hristos Iisus si inceput al hristificarii. Astfel pentru cel nebotezat harul nu poate nicidecum lucra hristificarea, sfintirea pe nivelul indumenzeirii.
b) Pentru cei Botezati, care au primit in ei pe Hristos Iisus cel care se salasluieste tainic in adacul inimii omului (minte), care incep viata duhovniceaca intru Hristos Iisus prin conlucrarea directa cu Hristos Iisus in mantuire... manifestata prin colucrea directa cu harul lui Dumnezeu in hristificare, doar pentru acestia este posibila indumnezeirea (prin har), doar pentru acestia este posibila congnitia luminii necreate (harul, energia lui Dumnezeu). Desigur ca Sfintele Taine mai ales Taina Sfintei Euharistii au un rol extrem de important in potentarea conlucrarii cu harul lui Dumnezeu ce are drept scop hristificarea omului in starea taborica: "nu mai traiesc eu ci Hristos Traieste in mine" (galateni)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[catalin2]

În prealabil postat de morroshan

Nu reusesc sa gasesc nicaieri in versetele acelea ca ai avea nevoie de fapte ca sa fii mantuit, de fapt e exact opusul. Spui ca pacatele duc la pierderea harului dar Apostolul Pavel spune ca acolo unde pacatul s-a inmultit harul s-a inmultit si mai mult.
Peste tot in noul testament se spune ca suntem mantuiti prin har si nu prin fapte. Eu cred promisiunea aceasta. Nu pot sa vorbesc pentru altii dar daca mantuirea o primesc bazat pe faptele mele atunci cu siguranta voi arde in iad. Nu trebuie sa ma duc mai departe decat la porunca iubeste pe Dumnezeu cu toata fiinta ta. Nu pot sa cuantific de cate ori o incalc pe zi.

Probabil nu le gasesti pentru ca Luther nu s-a impacat deloc cu ele si chiar a vrut sa le scoata din Sfanta Scriptura pentru ca ele contraziceau teza sa cu Sola Fide. Le gasesti de aproape 2000 de ani in Iacov cap. 2
De exemplu: "14. Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?
17. Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.
20. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?
26. Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este."