Calatori pe drumul spre Emaus

În prealabil postat de ioan cezar

Ba dimpotriva, Moshule, iti dau toata dreptatea, caci cred ca ai vorbit drept.
Si iti multumesc pentru cuvintele tale, binefacatoare sufletului meu orbit.
Si imi cer iertare pentru ca te-am mahnit, asa cum am cerut iertare si Oanei. (Pe Scotland sunt in continuare mohorit de suparat...)
Cat despre femei si atitudinea mea despre femeia crestina, in special, am aratat deseori aici pe forum care imi este pozitia. Detest feminismul, din adincul sufletului. Dar am de invatat, mult mai am, cum sa ma exprim atunci cand imi pare ca intalnesc duhul pe care il detest. Ca nu vorbesc ideilor, ci oamenilor in carne si oase, lucru pe care, vai, l-am uitat ieri, spre rusinea mea...
Ce s-o mai lungim, am dat-o rau de tot in bara cu postarile acelea.. Imi e jena sa le recitesc. dar va trebui, pentru a infrunta caderea nervoasa din acele clipe.
As fi vrut sa nu se fi intamplat.
Rog pe toata lumea sa ma ierte. Caci ma caiesc amar. Si, of, parca nu ma recunosc... Iertati-mi, fratilor, ratacirea, va rog, daca se (mai) poate...

Imi cer si eu iertare, trebuie sa intervin ca sa nu-l judecati aspru pe fratele Cezar, vina imi apartine pentru critica pe care mi-a adus-o, intr-o discutie privata am afirmat ca barbatul este slab neargumentand suficient ce anume am vrut sa spun prin asta. Afirmatia aici e scoasa din context.. Am vrut sa spun ca femeile ar trebui sa fie mai temperate in modul in care se imbraca, aranjeaza, sa fie mai decente. Femeia poate uza de arta seductiei sa zapaceasca barbatii si din nefericire cunosc multe relatii destramate din cauza ca barbatul a fost cel care a plecat dupa o "ea" mai atragatoare, mai cocheta, mai aranjata.
Chiar si in biserica vad de multe ori femei prea aranjate, prea fardate.. femeia cred eu ca are un rol urias in pastrarea linistii in familie, ea trebuie sa inspire incredere si nu suspiciune. Mamele ar trebui sa-si educe fiicele sa se comporte decent, va spun asta cu o oarecare durere, eu am baieti, trei, cu varste de 15, 10 si respectiv un an iar cel de 15 este foarte prins in vartejul fetelor, am o teama organica de lumea lor, de anturajele lor, de generatia lor pe care noi, adultii, nu o mai putem stapani.
Inchei cu speranta ca am adus putina lumina..

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de oana72

Femeia poate uza de arta seductiei sa zapaceasca barbatii si din nefericire cunosc multe relatii destramate din cauza ca barbatul a fost cel care a plecat dupa o "ea" mai atragatoare, mai cocheta, mai aranjata.

Si femeia si barbatul sunt victime ale propriilor slabiciuni. Nu-i meritul unora ca s-au nascut barbati, nici vina altora ca s-au nascut femei. Disputa o provocam noi din mandrie, uitand cine suntem de fapt in fata lui Dumnezeu.
Revenind la subiect, vreau sa-mi spun si eu parerea, desi nu cred ca are vreo importanta. In general sunt un om grabit si nu intotdeauna dupa lucruri de folos. Dar ma bucur atunci cand descopar in drumul meu acele lucruri care imi folosesc. Indraznesc sa spun ca uneori ma pot compara cu o albina care doreste sa culeaga nectar, iar pentru asta cutreiera zone intinse. Textul lui Scotland, are pentru mine acel "nectar" pe care il caut, dar din pacate este foarte greu accesibil. Iar biata albinuta trebuie sa faca dovada unei mari abilitati, iar ca sa ramana cu desaga plina e nevoie de mult efort. Cati dintre voi n-ati vazut sau n-ati salvat de la inec, albinute insetate, care, dupa astfel de slalom, epuizate si tulburate, au renuntat pentru o clipa la starea de veghe? Mi-au placut nespus metaforele, si nu ma astept ca sa si vad sangele care curge din Dumnezeu cum nu ma astept nici ca acel gand al lui Dumnezeu sa se raporteze la Nietzsche cel mort, ci la Nietzsche-ul din mine. Dar... grabit cum sunt, ma feresc sa alunec in profunzimi alambicate cand dragostea si invataturile scripturistice sunt simple si la indemana oricui, chiar si a mea, mai putin obisnuit cu exprimarile modernismului rece...
Iarta-ma, scotiene, si-mi pare rau ca suferi acum pentru ca ai sperat altceva de la noi. Eu apreciez ce pot si ce vad eu, cu ochelarii mei de cal... Raman la parerea ca dragostea lui Dumnezeu n-are nevoie de filozofie, ci de caldura sufletului, exprimata in cuvinte simple care sa ajunga direct la inima oricui, si a celui intelectual si a taranului de pe ogor... Exercitiile noastre de abilitate filozofica, ne complica existenta si ne intinde capcane greu de anticipat!
Inca o data imi cer iertare daca n-am fost la inaltimea asteptarilor tale!

Mosh Neagu,un prost(eu)arunca o piatra(text)in apa(forum) si zece, intelepti se chinuie sa o scoata.Tu cand il critici pe om de fapt il mangai,am mai spus,fiecare scrie cum traieste,unii mai framintati de intrebari si mereu la limita,altii senini si buni precum un bunic din povestile copilariei.O sa pun finalul tau,un :,,Raman la parerea ca dragostea lui Dumnezeu n-are nevoie de filozofie, ci de caldura sufletului, exprimata in cuvinte simple care sa ajunga direct la inima oricui, si a celui intelectual si a taranului de pe ogor..."

Si voi sustine cele supuse de tine,perspectiva ta, cu un citat din Berdiaev,cu privire la gnostici si Biserica,o perspectiva care ar justifica egalitarismul divin de care vorbesti.Trebuie doar sa-i aduc pe scena :) pe unii dintre cei mai acuzati oameni ai istoriei:gnosticii.Veti vedea legatura,o sa-i dau eu un titlu :) Berdiaev si Yannaras nu au treaba cu gnosticii dar as dori,tocmai din acest motiv sa-i disociez de un anumit tip de cunoastere,de exprimare exclusivista.

Despre Biserica,aristocrati spirituali si tinta mesajului christic.

Geniile, oamenii unei vieţi spirituale superioare, capabili de o creaţie autentică nu au ce face cu monarhia, cu republica, cu conservatorismul şi revoluţia, cu constituţia şi şcoala.Categoria aristocraţiei spirituale nu poartă pentru ea greutatea istoriei. Ea se supune instituţiilor, reformelor şi metodelor vechi şi noi, în numele „poporului”, al colectivului, în numele fericirii omului mediu. Nu se pot izola de „lume” şi trebuie să-i suporte povara, trebuie să servească universala cauză a eliberării civilizaţiei. Dar oamenii de tip aristocratic şi spiritual, care nu sunt responsabili de calităţile naturii lor, în realitate au un destin amar şi tragic în lume, căci nu se pot adapta nici unei convenţii sociale, nici unui regim de gândire a omului mediu; categoria lor e oprimată şi persecutată în istorie. Oamenii de tip „democratic”, orientaţi către mase, spre organizarea vieţii colectivităţii, pot fi dotaţi cu mari talente, categoria lor poate avea oamenii săi mari, eroii săi, geniile şi sfinţii săi, iar oamenii de tip „aristocratic” orientaţi spre celelalte lumi, spre crearea de valori inutile omului mediu, pot fi lipsiţi de geniu, le pot fi inferiori prin forţa şi talentul lor. Dar ei posedă o alcătuire spirituală deosebită, care e în acelaşi timp mai sensibilă, mai complexă şi mai subtilă decât cea a „pachidermelor” categoriei democratice. Ei suferă mai mult pentru „lume”, din cauza urâţeniei ei, a asprimii ei, a decăderii ei, decât oamenii orientaţi spre masse, spre colectiv.

Din acest punct de vedere gnosticii prezintă un interes cu totul deosebit.

Mulţi dintre ei aparţin aristocraţiei spirituale; se pare că ei nu s-au putut împăca cu democratismul Bisericii creştine. Întrebarea nu este să ştim dacă ei cunoşteau adevărul, Biserica a avut raţiuni profunde să lupte contra lor şi să-i condamne, pentru că dacă aceştia ar fii triumfat, creştinismul n-ar fi fost niciodată victorios în istorie, s-ar fi transformat într-o sectă aristocratică. Dar problema în sine de care se leagă gnoza e tulburătoare, profundă, eternă şi are importanţa sa chiar în epoca noastră.
Adevărul absolut al revelaţiei se estompează şi se asimilează diferit după alcătuirea şi nivelul spiritual al celui ce primeşte. Trebuie recunoscută ca absolută şi imobilă forma revelaţiei creştine, destinată omului mediu? Omul mai spiritual, mai complex şi subtil, care a primit partea marilor daruri ale gnozei, trebuie să se adapteze acestui nivel, să coboare spiritualitatea în numele masei, în numele comuniunii, cu tot poporul creştin? Viziunea ecumenică poate fi aceeaşi cu viziunea colectivă a poporului credincioşilor? Calea ce duce la obţinerea darurilor Sfântului Duh, la perfecţiunea spirituală, la sfinţenie, este unica măsură a nivelului spiritual şi unica sursă de gnoză religioasă? E o problemă tulburătoare ca cea a sensului religios al aptitudinilor, al darurilor omeneşti.Ea i-a frământat pe gnostici, pe unii învăţaţi ai Bisericii, mai ales pe Clement al Alexandriei şi Origen, care şi ei erau gnostici creştini. Această problemă se pune în zilele noastre conştiinţei religioase; ea face parte din marile probleme creştine. Întrebările de conştiinţă şi ale cunoaşterii creştine trebuie rezolvate într-un spirit „democratic”, vizând ansamblul omenirii, sau o soluţie mai intimă, inaccesibilă şi inutilă masselor, e posibilă şi tolerată?

”V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, pentru că tot lumeşti sunteţi” (Sf. Pavel)Creştinismul democratic e hrănit cu „lapte” pentru că e îndreptat spre „lume”.Şi Biserica are dreptate să acţioneze aşa. Dar aceasta nu rezolvă problema posibilităţii şi a altei hrane pentru foamea spirituală nesăturată.

Istoria spiritului uman mărturiseşte că de fapt calitatea aspiraţiilor şi a aptitudinilor spirituale nu este în proporţie cu perfecţiunea şi sfinţenia, cum înfăţişează predominant Biserica. Există o ierarhie naturală a temperamentelor spirituale şi a darurilor spirituale. Există fiinţe în care predomină spiritul, altele în care predomină sufletul. Prin aceasta nu se poate afirma că primele ar fi perfecte, că au obţinut mai multă sfinţenie şi mai mult har.Oamenii „spirituali” să nu se supraaprecieze, să nu se mândrească faţă de cei „psihici”, deoarece nu sunt mai buni şi cu merite mai multe. În majoritatea cazurilor, aceştia sunt mai nefericiţi în lume, poartă răspunderi dintre cele mai grele; îi sfâşie cele mai mari contradicţii interioare şi câştigă cu mult mai multă dificultate deplina armonie a personalităţii ca şi echilibrul cu lumea ce-i înconjoară. Sunt mai singuratici. Dar diferenţa temperamentelor spirituale şi a darurilor e determinată de Dumnezeu, nu de către om. Greşeala vechilor gnostici pe care o denunţa Biserica, rezidă în orgoliul lor spiritual. Nu puteau accepta că vestea bună a mântuirii şi venirii Împărăţiei lui Dumnezeu a fost adusă de Hristos pentru întreg universul, pentru toţi şi totul. Rasa „pneumaticilor” era, după ei, separată etern de cea a oamenilor „psihici” şi a celor lumeşti. Aceştia nu vor putea să se ridice spre o lume spirituală superioară, erau condamnaţi să rămână în „adâncuri”, pentru ei izbăvirea, mântuirea, nu se îndeplineau.

Spiritualul”, detaşat de restul lumii, se lansează spre culmi, în timp ce „lumescul” e precipitat în adâncuri. De aici nu reiese însă nimic pentru că „spiritualul” aparţine ipso facto lumii superioare, şi „lumescul” lumii inferioare. Gnosticii n-au înţeles misterul libertăţii, al libertăţii în Hristos, cum n-au înţeles misterul iubirii.Gnosticii n-au întrevăzut ordinea valorilor pe care se aşează universul creştin şi unde treapta supremă e organic legată celei mai coborâte trepte, servind astfel cauza transfigurării şi a mântuirii universale. Ei au interpretat greşit principiul ierarhiei. Gnoza supremă a oamenilor „spirituali” e necesară cauzei mântuirii şi transfigurării oamenilor „lumeşti-trupeşti”. Oamenii spirituali trebuie să se consacre spiritualizării acestora, ridicării pe cele mai de sus trepte. Originea răului este spirituală, nu trupească. Biserica a condamnat cu justeţe orgoliul gnosticilor, dualismul lor disperat, sentimentul puţin fratern şi golit de iubire ce-l arătau pentru lume şi oameni. Dar conştiinţa Bisericii era orientată, de preferinţă, spre omul mijlociu, omul massei, ea era dornică să-l conducă, era preocupată de marea operă a mântuirii sale.

Cenzurând gnosticismul, afirma şi legaliza, într-un fel agnosticismul. Însăşi problema care tulbura profund şi sincer gnosticii a fost, ca să spunem aşa, recunoscută ca inadmisibilă şi ilegală în creştinism. Cele mai înalte aspiraţii ale spiritului, setea unei cunoaşteri aprofundate a misterelor divine şi cosmice, au fost adaptate nivelului mediu al omenirii.

Nu-ti cere Moshul scuze,problema este unde este furtuna nu unde este senin.