Calatori pe drumul spre Emaus

[Mihailc]

În prealabil postat de lore86

eu cred ca schimbarile de orice natura atrag dupa sine o revolutie.(nu in sens de razboi).
Poate ca se doreste sa se revolutioneze ortodoxia ancestrala, sa se insereze o multime de elemente noi. In materie de spiritualitate nu pot fi de acord cu ele.
Si asa, in domeniul gospodaririi, nu prea m-au incantat inovatiile. E mult mai frumoasa o slujba la lumina lumanarilor, decat sub lumina artificiala a policandrului.Da, stiu, argumente se vor gasi destule care sa imi arate multiplelel beneficii.De asemenea multitudinea scaunelor in Biserica. In loc sa stam frumos in picioare, sau poate in genunchi patrunzand minunea care se petrece, stam relaxati pe scaunele ca ne cam dor picioarele. s.a
Sunt tanara si sunt de acord cu schimbarile in viata cotidiana, ele ne fac sa evolum. Dar in cele spirituale nu putem vorbim de o evolutie atata vreme cat nu reusim sa depasim starea de sfintenie a Sfatului Ioan Gura de Aur sau Sfantul Vasile cel MAre.Evolutia inseamna sa il depasesti pe cel dinaintea ta.
Iertai-ma, asta e pctul de vedere al unui om nu prea scolit, care si gandeste primitiv si are si un limbaj pe masura.

Schimbarea nu înseamnă neapărat negarea trecutului și nici recosmetizarea Bisericii. Schimbare este trecerea de la moarte la viață, metanoia continuă, reîmprospătare a ființei. Dacă primenirea acesta în Duhul, a Bisericii este respinsă din dragoste pentru trecut, facem loc alienării, și cel mai clar se vede acest fapt în iconografie.
În realitate nimeni n-a sigilat Biserica într-o realitate statică fiindcă ea mărturisește despre un mormânt despecetluit din care a rodit Viața.
Nu putem să ascundem talantul înaintașilor noștri în pământ de frică că am putea să-l pierdem și nici să ținem minunata candelă a Tradiției fără ulei în ea (adică fără lucrarea Duhului Sfânt).
”Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche. ” (Romani 6:7)

PS - Scoțianul a citat din ”Foamea și setea”, cea mai literară și mai personală carte a lui Yannaras, iar din Berdiaev parcă Jurnalul său, deci scrieri confesive nicidecum ”teologice” în sensul tehnic al cuvântului. Pentru o bună panoramare a celor doi autori, recomand ”Abecedarul credinței” și ”Libertatea moralei” de Yannaras, respectiv ”Sensul creației” și ”Sensul istoriei”de Berdiaev.