Istorii cu talc

[cristiboss56]

Este o seara de iarna, Ajunul Craciunului. Corina, o fetita de numai 8 anisori, ai carei parinti sunt plecati in strainatate la munca, sta ganditoare la geam privind cum fulgii de zapada se astern linistit peste orasul parca amortit. Ar fi avut multe dorinte si multe intrebari pe care sa i le puna Mosului, dar ce mai mare intrebare si dorinta era daca, si-ar dori ca parintii ei sa vina acasa, Mosul i-ar putea indeplini dorinta. Ar fi renuntat la orica, papusi, jucarii si dulciuri, numai ca maine dimineata, cand se va trezi, mama si tatal ei, sa o ia in brate si sa o sarute. Aceasta era cea mai mare dorinta a Corinei pe care o avea, dar in sufletul ei mic de copil, stie ca nu se poate. Deodata auzi ca o stiga cineva: - Corina, Corina! tresari petru moment... - Mama! dar din camera cealalta aparu bunica, care o intreba: - Ce faci tu copila, singura aici? Corina zambind amarnic ii raspunse: - Ce sa fac bunica, ma uitam pe fereastra cum ninge si ce mult mi-as fi dorit sa fie mama si tata langa mine. - Of copila, si mie imi este dor de ei si tare as vrea sa-i vad acasa, le-as pregati cele mai bune bucate, dar cine stie, poate anul acesta Mosul va fi bun si-i va aduce acasa. Bunica o lua in brate, o saruta pe frunte oftand, iar din coltul ochiului ii cazu o lacrima. Avea o greutate in suflet, dar mai greu ii era, stiind cat sufera Corina. De cand parintii ei plecasera, Corina se schimbase, era alt copil. Tinand-o in brate si ridicand ochii spre cer, spuse in gand: "Doamne, multe nu te-am rugat in viata mea, dar acum te rog, adu-mi copii acasa." - Hai copila, hai sa facem nani, ca diseara vine Mosul si maine e Craciunul si trebuie sa fim pregatit, ca cine stie ce surprize ne asteapta. Tarziu, cu capul pe perna si cu ochii la geamul mic din camera ei, Corina se gandea la mama si la tatal ei "Oare ce fac ei acum? Ce dorinta si-au pus de Craciun? Se mai gandesc la mine?". Framantata de ganduri , intr-un tarziu adormi. A doua zi dimineata, Corina se trezi, se dadu jos din pat si fugi repede in sufragerie sa vada ce i-a adus Mosul. Din bucataria casei se auzeau voci si rasete. - Oare cine-o fi la noi in vizita? se intreba Corina! Cred ca vreo vecina de-a bunicii. Cu pasi inceti si cu ochisorii somnorosi, tinand in brate o papusa imensa, mergea strigand: - Bunica, bunica! Uite ce papusa mare mi-a adus Mosul!, deschise usa la bucatarie si cand... ce sa vezi, in bucatarie era mami si tati. Scapa papusa jos din brate si plangand stiga: - Mami, tati! si sari in bratele parintilor. Ii imbratisa si printre lacrimi ridica ochii inspre cer si spuse: multumesc, Mosule! Din pacate sunt multi copii ca si Corina.

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

Este o seara de iarna, Ajunul Craciunului. Corina, o fetita de numai 8 anisori, ai carei parinti sunt plecati in strainatate la munca, sta ganditoare la geam privind cum fulgii de zapada se astern linistit peste orasul parca amortit. Ar fi avut multe dorinte si multe intrebari pe care sa i le puna Mosului, dar ce mai mare intrebare si dorinta era daca, si-ar dori ca parintii ei sa vina acasa, Mosul i-ar putea indeplini dorinta. Ar fi renuntat la orica, papusi, jucarii si dulciuri, numai ca maine dimineata, cand se va trezi, mama si tatal ei, sa o ia in brate si sa o sarute. Aceasta era cea mai mare dorinta a Corinei pe care o avea, dar in sufletul ei mic de copil, stie ca nu se poate. Deodata auzi ca o stiga cineva: - Corina, Corina! tresari petru moment... - Mama! dar din camera cealalta aparu bunica, care o intreba: - Ce faci tu copila, singura aici? Corina zambind amarnic ii raspunse: - Ce sa fac bunica, ma uitam pe fereastra cum ninge si ce mult mi-as fi dorit sa fie mama si tata langa mine. - Of copila, si mie imi este dor de ei si tare as vrea sa-i vad acasa, le-as pregati cele mai bune bucate, dar cine stie, poate anul acesta Mosul va fi bun si-i va aduce acasa. Bunica o lua in brate, o saruta pe frunte oftand, iar din coltul ochiului ii cazu o lacrima. Avea o greutate in suflet, dar mai greu ii era, stiind cat sufera Corina. De cand parintii ei plecasera, Corina se schimbase, era alt copil. Tinand-o in brate si ridicand ochii spre cer, spuse in gand: "Doamne, multe nu te-am rugat in viata mea, dar acum te rog, adu-mi copii acasa." - Hai copila, hai sa facem nani, ca diseara vine Mosul si maine e Craciunul si trebuie sa fim pregatit, ca cine stie ce surprize ne asteapta. Tarziu, cu capul pe perna si cu ochii la geamul mic din camera ei, Corina se gandea la mama si la tatal ei "Oare ce fac ei acum? Ce dorinta si-au pus de Craciun? Se mai gandesc la mine?". Framantata de ganduri , intr-un tarziu adormi. A doua zi dimineata, Corina se trezi, se dadu jos din pat si fugi repede in sufragerie sa vada ce i-a adus Mosul. Din bucataria casei se auzeau voci si rasete. - Oare cine-o fi la noi in vizita? se intreba Corina! Cred ca vreo vecina de-a bunicii. Cu pasi inceti si cu ochisorii somnorosi, tinand in brate o papusa imensa, mergea strigand: - Bunica, bunica! Uite ce papusa mare mi-a adus Mosul!, deschise usa la bucatarie si cand... ce sa vezi, in bucatarie era mami si tati. Scapa papusa jos din brate si plangand stiga: - Mami, tati! si sari in bratele parintilor. Ii imbratisa si printre lacrimi ridica ochii inspre cer si spuse: multumesc, Mosule! Din pacate sunt multi copii ca si Corina.

Da,Corina este un caz fericit,ai carei parinti plecasera doar la munca...Bine ar fi ca astfel de dorinte sa se indeplineasca si copiiilor abandonati de ani de zile!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Yasmina

Da,Corina este un caz fericit,ai carei parinti plecasera doar la munca...Bine ar fi ca astfel de dorinte sa se indeplineasca si copiiilor abandonati de ani de zile!

Dumnezeu stie de ce , ce , si cum , oricum fiecare are o CRUCE de dus de la nastere pana la plecarea din asta lume ! Dar , vai de "parintii"care si-au parasit voit copiii primiti in dar de la Dumnezeu , oricum nu este judecata noastra asta ! ! !
Cu Dumnezeu inainte !+

Sunt convinsă că acestă istorioară fost postată de cineva dar...nu aşa cum o voi spune eu!

Într-o ţară oarecare trăia un batrân deştept
Şi tot în ţara aceia şi un vultur înţelept.
Nimeni nu ştia de vultur de un de e, când a venit.
Era veşnic precum timpul, fără început ori sfârşit.
Batrânul merse într-o seară la vultur spre a-l cerceta:
- Vulture batrân ca timpul, aş vrea să te rog ceva.
Îţi ştim toţi înţelepciunea doar tu mă poţi ajuta.
Doresc să găsesc ţara cea mai frumoasă dacă ea o exista
Şi-aş străbate lumea toată măcar o clipă-a o vedea.
- Urcă-te pe-a mea spinare, i-a spus vulturul grăbit
Şi-au zburat, zburat prin lume , unde nici n-ai fi gândit.
Din zbor vedea batrânul locuri ce păreau de vis.
- Te opreşte! Striga tare. Acesta-i locul precis.
- Nu-i acesta locul pentru care de acasă am plecat
Pân-acolo-i cale lungă, mai avem mult de zburat.

După multe luni de zile au ajuns pe-o stâncă goală.
- Coboară batrâne, iată te-am adus în a mea ţară.
Asta-i cea mai minunată ţară din câte-am văzut
căci aici, pe-această stâncă într-o vară m-am născut.

Din "Izvorul îndepărtat" de D.S

[tabitha]

Un articol al unui preot de tara, senior editor aici pe site. Tare mult imi place de domnia sa !

"Colinda, Colinda"

Astazi s-a nascut Hristos,
Mesia chip luminos;
Laudati si cantati
Si va bucurati!
Mititel si-nfasatel,
In scutec de bumbacel!
Laudati si cantati
Si va bucurati!

- Baaa, nenea soferule, mai schimba, bre, postul ala de radio! Mai bine pune sa cante niste manele, ceva!

Veneam zilele trecute cu microbuzul de la Bucuresti la Negoiesti si asta a fost reactia unui tanar la colindul pe care il ascultam, tacuti, toti calatorii. Soferul nu a spus nimic. A atins cu mana dreapta aparatul de radio si… a inceput: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Sa vi-na ne-vas-ta mea,/ Sa va-da cat sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par-ca-reee!”.

Toate scaunele erau ocupate; m-am uitat’« la domnisoara de langa mine (o avea 20 de ani?) care a dat a lehamite din cap… cineva a zambit cu subinteles… altul… asta e… dar toti ascultam… hai cichi, cichi, cichi cea! Timp de vreo 5 minute mi-a sunat in urechi acelasi refren.

- Domnule sofer, am indraznit, opreste si mata difuzorul ca ma indispune cand aud ca cineva, care e suparat pe sotie, mai are chef si de cantat!

- Daca nu-ti place, mi se adreseaza tanarul, cumpara-ti masina si nu mai merge cu microbuzul!

Dar pana sa-i raspund, domnisoara de langa mine…

- Parinte, nu-l luati in seama, ca asta e situatia. Asta e Balanel, vecin cu mine in sat, il cunosc bine!

- Ma intreb, de ce un tanar, in preajma sarbatorilor de Craciun, prefera sa asculte manele, pe care oricum le asculta tot anul!

- S-au dus anii in care Nicolae Iorga elogia colindele noastre cantate de grupuri de copii, care vesteau nasterea lui Hristos din Fecioara Maria!

- Este adevarat, si Patriarhul Miron Cristea spunea undeva despre colinde, ca sunt expresii ale „simtirii religioase romanesti”.

- Am avut „colindatori” de seama, care au dus colindele noastre departe de tara. Ioan D. Chirescu la 15 martie 1925… a sustinut la Paris un concert de colinde cu societatea corala Hora!

- Domnisoara. .. sunt uimit!

- Sunt studenta la Conservator si va pot completa ca citatul Patriarhului Miron a fost rostit cand marele folclorist si muzicolog Constantin Brailoiu a publicat „Colinde si cantece de stea” in 1931.

- Sunt surprins intr-un mod placut sa constat ca generatia dumneavoastra, despre care credeam ca este inclinata spre manele, are si persoane atat de sensibile!
- Va pot spune, ca duminica trecuta, la sfarsitul evangheliei…

Dialogul nostru a fost intrerupt cand microbuzul a inceput sa „danseze” pe sosea, frana puternica, ne-am lovit de scaunele din fata… tipete… si ne-am oprit cu partea dreapta - fata in santul de la marginea soselei. Geamuri sparte, perdele fluturand, am iesit din microbuz pe usa direct in noroi, unii au iesit prin ferestrele sparte, o femeie a lesinat, doi copii plangeau. Soferul, ca sa evite un accident frontal, a pus frana si norocul nostru a fost ca, in dreapta, era o parcare si a avut loc unde „sa traga” microbuzul. Tremuram toti de frig si de frica. Cel mai speriat era Balanel. Sta „cocosat”, plangea si ii curgea nasul, cred ca avea un atac de panica. Se tinea cu mana de teava pe care era semnul de parcare si tipa cat il tinea gura: „mamaaa era sa mor… mamaaa era sa mor”. Cand a observat ca ma uit la el, a strigat la mine:

- Parinte, zi ceva… zi ceva… mi-e fricaaa, zi o rugaciuneee…! si se inchina repede.

Domnisoara studenta la Conservator, care era martora la scena, spre mirarea noastra, a tuturor, a ridicat mainile, mimand un dans si, pocnind din degete, a inceput sa cante: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Sa vi-na ne-vas-ta mea,/ Sa va-da cat sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par- ca-reee!”.

Pr. Nicolae Trusca Parohia. Negoiesti

[cristiboss56]

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
†
Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!
(Sfântul Ioanichie)

[cristiboss56]

Unul dintre părinţi îmi zicea că un soldat i-a povestit, spunându-i: „Purtam război în părţile Africii cu mauritanii. Fiind biruiţi de barbari, am fost alungaţi. Barbarii ne urmăreau, aşa că mulţi dintre noi au fost ucişi. M-a ajuns şi pe mine un barbar, şi a întins suliţa să mă împungă. Când am văzut acestea am început să mă rog lui Dumnezeu şi să spun:
- Doamne Dumnezeule, care Te-ai arătat roabei Tale Tecla şi ai izbăvit-o din mâinile celor fără de lege, scoate-mă şi pe mine din primejdia aceasta şi mântuieşte-mă de moartea asta amară şi voi merge în pustie şi voi duce o viaţă de sihastru!
Când m-am întors, povesteşte el, n-am mai văzut nici un barbar. Şi îndată am venit la lavra Coprata. Şi iată sunt, cu harul lui Dumnezeu, de 33 de ani în peştera aceasta“.
(Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, Alba Iulia, 1991)