Importanta RUGACIUNII

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cristiboss56

Da, da , cu siguranţă da ! De câte ori greşesc ceva mai grav , chiar mă reped şi spun rugăciunea pentru pocăinţă ce mulţi o ştiu şi-mi cer iertare Domnului Dumnezeului meu, Celui în Treime Sfântă Slăvit . . . .pentru toate cele săvârşite în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de faţă, cu toate simţirile mele . . . . Este o rugăciune scrisă mai în toate cărticelele de rugăciuni. Dar, există şi un dar , ce nu trebuie uitat, că dezlegarea propriuzisă se face la Sf. Spovedanie ce nu poate fi înlocuită de nimeni cu nimic . Mare atenţie la acest aspect !

Aici am vrut să ajung.

Atunci ce rost mai are rugăciunea particulară de iertare dacă numai prin spovedanie sîntem iertaţi? Şi numai acesta este iarăşi discutabil din moment ce mai avem şi iertarea prin primirea Împărtăşaniei - dar acesta este alt subiect de discuţie pentru alt topic.

Iată ce scrie în Pelerinul Rus, care ne trimite la Filocalie, motiv pentru care am pornit acest dialog cu voi:

"În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ţi-se păcatele tale…!” Şi tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăţă numaidecât”. Mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, iar noi, păcătoşii şi lăsătorii, nu voim să-I dăm nici măcar o jumătate de ceas drept mulţumită şi înlocuim vremea rugăciunii, care e mai însemnată decât orice, cu grijile şi interesele vieţii, uitând de Dumnezeu şi de datoria noastră!"

Oare nu spune Hristos că orice vom cere cu credinţă în numele Lui, vom primi? Iar dacă vom cere cu credinţă iertarea păcatelor, oare ne va refuza bunul Dumnezeu?

Eu unul cred că Hristos mă iartă dacă am convingerea că aşa este. Este clar că nu trebuie să cădem în extrema renunţării la Sfînta Spovedanie, care are rolul şi importanţa ei ca Sfîntă Taină a Bisericii şi nici la Sfînta Împărtăşanie, cît de des putem să o primim.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Atunci ce rost mai are rugăciunea particulară de iertare dacă numai prin spovedanie sîntem iertaţi?
....Este clar că nu trebuie să cădem în extrema renunţării la Sfînta Spovedanie, care are rolul şi importanţa ei ca Sfîntă Taină a Bisericii şi nici la Sfînta Împărtăşanie, cît de des putem să o primim.

Parerea mea personala este ca rugaciunea (particulara sau in grup) si Taina spovedaniei sunt strans legate una de cealalta si nu le poti disocia, in ceea ce priveste iertarea de pacate. Bineinteles ca subiectul este mult mai vast si discutabil.

[George.m]

Parintii au vorbit de multe ori in scrierile lor despre botezul lacrimilor si despre importanta lui. Il numeau al doilea botez.
Iar lacrimile pe care le are credinciosul in vremea rugaciunii sunt rodul lucrarii harului dumnezeiesc in fiinta acestuia, pe care l-a primit in cadrul Tainei Spovedaniei. Cred ca am intalnit aceasta idee la Parintele Staniloae, in Ascetica si Mistica.
Cumva, rugaciunea nu e despartita de Sfintele Taine, ci e un rod al acestora.

În prealabil postat de George.m

Parintii au vorbit de multe ori in scrierile lor despre botezul lacrimilor si despre importanta lui. Il numeau al doilea botez.
Iar lacrimile pe care le are credinciosul in vremea rugaciunii sunt rodul lucrarii harului dumnezeiesc in fiinta acestuia, pe care l-a primit in cadrul Tainei Spovedaniei. Cred ca am intalnit aceasta idee la Parintele Staniloae, in Ascetica si Mistica.
Cumva, rugaciunea nu e despartita de Sfintele Taine, ci e un rod al acestora.

Asa am citit si eu, frate, in numeroase scrieri. As aminti: Pelerinul rus, Filocalia (in fiecare volum, cat am parcurs), scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cartile despre Gheron Iosif Isihastul si Gheron Paisie Aghioritul, monografia "Rugaciunea lui Iisus" de Parintele Cleopa, jurnalul duhovnicesc al Parintelui Sofronie Zaharov si altele asemenea. Ce mai frecvent insa gasesc aceasta descoperire in ultimele luni de cand citesc, prin Mila lui Dumnezeu, Vietile Sfintilor.
Sa dea Domnul sa avem cu totii parte de asemenea dar curatitor si mangaietor, cat vom trai in trup. AMIN+

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Parintii au vorbit de multe ori in scrierile lor despre botezul lacrimilor si despre importanta lui. Il numeau al doilea botez.
Iar lacrimile pe care le are credinciosul in vremea rugaciunii sunt rodul lucrarii harului dumnezeiesc in fiinta acestuia, pe care l-a primit in cadrul Tainei Spovedaniei. Cred ca am intalnit aceasta idee la Parintele Staniloae, in Ascetica si Mistica.
Cumva, rugaciunea nu e despartita de Sfintele Taine, ci e un rod al acestora.

Spune Sfantul Ioan Scararul ca " plansul dupa Dumnezeu este o tristete a sufletului (pentru pacate), o simtire a inimii indurerate, care cauta pururea fara odihna pe Cel dupa care inseteaza... Plansul sau strapungerea inimii este o marturisire a pacatelor facute de minte lui Dumnezeu, un dialog nevazut, neincetat si indurerat, in care sufletuI isi recunoaste necontenit pacatele in fata lui Dumnezeu... " (Filocalia, vol. IX, pag. 164). Tot acelasi sfant spune ca plansul este al doilea botez; este mai mare decat botezul, deoarece botezul dintai ne curata de pacatele de mai inainte, iar botezul lacrimilor ne curateste de pacatele facute si dupa botez.

Plansul se naste din zdrobirea inimii pentru pacatele facute, din smerita cugetare, din aducerea aminte de moarte, de judecata si de muncile iadului in care se chinuiesc pacatosii. Acelasi lucru il spune si cuviosul Pimen: de nimic nu avem mai multa nevoie decat de minte treaza, caci din aceasta numai se nasc lacrimile si plansul cel mantuitor. Iar sfintii Arsenie cel Mare, Efrem Sirul, Isaac Sirul si altii, spun ca: " lacrimile la rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " caci prin lacrimi se linisteste vazduhul inimii. Si iarasi: " Sufletul ce si-a simtit pacatele sale incepe sa planga, caci le vede in lumina dumnezeirii ".

Sfantul Grigorie Palama spune ca plansul este de doua feluri: plansul mintii, adica intristarea din inima pentru pacatele noastre, fara lacrimi in ochi, asa cum avea fiul cel risipitor care zicea: " Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier de foame... " (Luca 15, 17); plansul cu lacrimi, al doilea fel de plans, mult mai inalt, care izvoraste din intristarea mintii si a inimii pentru pacatele noastre. Toti dumnezeiestii parinti spun la fel, ca lacrimile la rugaciune sunt un dar al lui Dumnezeu, ca foarte greu se castiga si foarte usor se pierd. Cei mai mari dusmani ai plansului si lacrimilor sunt: slabirea credintei, lenevirea la rugaciune, lacomia pantecelui, betia, rasul, trandavia, multa vorbire si mai ales slava desarta. Cand fiul risipitor cugeta cu durere in inima la casa Tatalui sau, avea plansul cel dintai, al minti; iar cand s-a intors la Tatal sau i i-a zis: " Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau... (Luca 15, 18-19), atunci fiul cel pierdut a dobandit plansul cel de al doilea, al lacrimilor din inim

În prealabil postat de cristiboss56

Spune Sfantul Ioan Scararul ca " plansul dupa Dumnezeu este o tristete a sufletului (pentru pacate), o simtire a inimii indurerate, care cauta pururea fara odihna pe Cel dupa care inseteaza... Plansul sau strapungerea inimii este o marturisire a pacatelor facute de minte lui Dumnezeu, un dialog nevazut, neincetat si indurerat, in care sufletuI isi recunoaste necontenit pacatele in fata lui Dumnezeu... " (Filocalia, vol. IX, pag. 164). Tot acelasi sfant spune ca plansul este al doilea botez; este mai mare decat botezul, deoarece botezul dintai ne curata de pacatele de mai inainte, iar botezul lacrimilor ne curateste de pacatele facute si dupa botez.

Plansul se naste din zdrobirea inimii pentru pacatele facute, din smerita cugetare, din aducerea aminte de moarte, de judecata si de muncile iadului in care se chinuiesc pacatosii. Acelasi lucru il spune si cuviosul Pimen: de nimic nu avem mai multa nevoie decat de minte treaza, caci din aceasta numai se nasc lacrimile si plansul cel mantuitor. Iar sfintii Arsenie cel Mare, Efrem Sirul, Isaac Sirul si altii, spun ca: " lacrimile la rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " caci prin lacrimi se linisteste vazduhul inimii. Si iarasi: " Sufletul ce si-a simtit pacatele sale incepe sa planga, caci le vede in lumina dumnezeirii ".

Sfantul Grigorie Palama spune ca plansul este de doua feluri: plansul mintii, adica intristarea din inima pentru pacatele noastre, fara lacrimi in ochi, asa cum avea fiul cel risipitor care zicea: " Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier de foame... " (Luca 15, 17); plansul cu lacrimi, al doilea fel de plans, mult mai inalt, care izvoraste din intristarea mintii si a inimii pentru pacatele noastre. Toti dumnezeiestii parinti spun la fel, ca lacrimile la rugaciune sunt un dar al lui Dumnezeu, ca foarte greu se castiga si foarte usor se pierd. Cei mai mari dusmani ai plansului si lacrimilor sunt: slabirea credintei, lenevirea la rugaciune, lacomia pantecelui, betia, rasul, trandavia, multa vorbire si mai ales slava desarta. Cand fiul risipitor cugeta cu durere in inima la casa Tatalui sau, avea plansul cel dintai, al minti; iar cand s-a intors la Tatal sau i i-a zis: " Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau... (Luca 15, 18-19), atunci fiul cel pierdut a dobandit plansul cel de al doilea, al lacrimilor din inim

Foarte buna sinteza!
Slava lui Dumnezeu pentru toate darurile!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Foarte buna sinteza!
Slava lui Dumnezeu pentru toate darurile!

. . .Amin !

[Florin-Ionut]

Fraţilor,

Vă sînt recunoscător pentru ideile de mai sus. Cu toate acestea, nimeni dintre voi nu mi-a răspuns la întrebare: credeţi sau nu credeţi că, în momentul rugăciunii sincere, cu sau fără lacrimi, bunul Dumnezeu vă iartă atunci, pe loc, păcatele şi greşelile pentru care cereţi iertare?

În prealabil postat de Florin-Ionut

Fraţilor,

Vă sînt recunoscător pentru ideile de mai sus. Cu toate acestea, nimeni dintre voi nu mi-a răspuns la întrebare: credeţi sau nu credeţi că, în momentul rugăciunii sincere, cu sau fără lacrimi, bunul Dumnezeu vă iartă atunci, pe loc, păcatele şi greşelile pentru care cereţi iertare?

Imi permit un comentariu care sper sa nu te deranjeze, nefiind "da" sau "nu".
Raspunsul meu este "nu stiu, Dumnezeu stie".
Dar mai mult decat atat, cineva facea aici pe forum distinctia intre "iertarea pacatelor" si "suportarea consecintelor pacatelor noastre". Exemplul oferit era cel al regelui David - i se iarta pacatele, in urma pocaintei sale, dar urmeaza un numar de ani in care el sufera mai multe "necazuri", ca plata pentru acele pacate. Cel putin eu asa ma retinut.

Si acum am si eu o intrebare: ce inseamna de fapt "iertarea pacatelor"? Poate fi faptul ca acele pacate nu vor mai fi pomenite la judecata, dar ni se ofera aici, in aceasta viata, posibilitatea sa le rascumparam, cu ajutorul lui Dumnezeu?

Cu scuzele de rigoare daca sunt pe langa subiect.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Fraţilor,

Vă sînt recunoscător pentru ideile de mai sus. Cu toate acestea, nimeni dintre voi nu mi-a răspuns la întrebare: credeţi sau nu credeţi că, în momentul rugăciunii sincere, cu sau fără lacrimi, bunul Dumnezeu vă iartă atunci, pe loc, păcatele şi greşelile pentru care cereţi iertare?

Eu cred că, în urma rugăciunii sincere, Dumnezeu iartă unele păcate mai uşoare. Pe de altă parte, cred că tot în urma rugăciunii sincere, ne întăreşte în hotărârea de a dobândi iertarea lui Dumnezeu şi pentru celelalte păcate mai mari, prin spovadă.