Importanta RUGACIUNII

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Asa e. Prin multe fapte si cugete rele, indepartam ingerii pe care Dumnezeu ni i-a daruit. In loc sa cautam a-i apropia, suntem prea adesea nepasatori fata de ei.

Referitor la asta, citim in Scara Sfantului Ioan: "Oare s-au apropiat de noi ingerii pazitori? Sau sunt inca departe de noi? Caci daca nu s-au apropiat de noi, toata osteneala noastra e fara folos si desarta.
Pentru ca rugaciunea noastra nu are puterea indraznirii, nici inariparea curatiei spre a intra la Domnul, daca ingerii nostri calauzitori nu se vor apropia de noi, ca sa o ia pe aceasta si sa o aduca Domnului" (Cuvantul 5, c.5, Filocalia IX).

Nimeni cu nimic nu poate sa se opuna voii noastre libere , si de multe ori izgonim prin aceasta voie lumina Ingerului pazitor , drept dovada sunt cugetele si faptele noastre de zi cu zi . .

[George.m]

Pe sfintii ingeri ii putem mahni si cand nu ne exprimam in rugaciunile noastre vreo dorinta de a dobandi bunurile cele duhovnicesti, ci ramanem izolati exclusiv in cele lumesti, cand ii cerem lui Dumnezeu sa ne hraneasca patimile respingatoare.

"Ingerii si arhanghelii - spune Sfantul Isaac Sirul -, care sunt marii dregatori ai lui Dumnezeu, privesc la tine in vremea rugaciunii tale, ca sa vada ce lucruri ceri de la Stapanul si se uimesc si se veselesc cand vad pe cel pamantesc uitand de trupul lui si cerand cele ceresti, precum, iarasi, se manie pe cel ce a lasat cele ceresti si cere gunoiul lui" (Cuvinte despre nevointa, c.44, in Filocalia X).

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Pe sfintii ingeri ii putem mahni si cand nu ne exprimam in rugaciunile noastre vreo dorinta de a dobandi bunurile cele duhovnicesti, ci ramanem izolati exclusiv in cele lumesti, cand ii cerem lui Dumnezeu sa ne hraneasca patimile respingatoare.

.

“Ajută-mă, dar neadormitul meu păzitor, ca să-mi umplu vasul sufletului meu cu untdelemnul faptelor bune, şi mai mult, cu compasiunea şi smerenia.
Bucură-te, tu, cel ce pururea mă inspiri să-l am în mintea mea numai pe Domnul Dumnezeu;
Cel ce învii în inima mea porunca dragostei pentru Domnul meu cel Preabun;
Cel ce mă îndemni să-l iubesc pe aproapele meu cu o adevărată dragoste.”

[Florin-Ionut]

Sînt foarte curios... Cînd vă rugaţi pentru iertarea păcatelor, în rugăciunile zilnice standard sau în cele libere sau la ecteniile preotului în timpul Liturghiei, credeţi cu adevărat că Dumnezeu vă iartă păcatele atunci, în momentul cererii iertării?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Sînt foarte curios... Cînd vă rugaţi pentru iertarea păcatelor, în rugăciunile zilnice standard sau în cele libere sau la ecteniile preotului în timpul Liturghiei, credeţi cu adevărat că Dumnezeu vă iartă păcatele atunci, în momentul cererii iertării?

Da, da , cu siguranţă da ! De câte ori greşesc ceva mai grav , chiar mă reped şi spun rugăciunea pentru pocăinţă ce mulţi o ştiu şi-mi cer iertare Domnului Dumnezeului meu, Celui în Treime Sfântă Slăvit . . . .pentru toate cele săvârşite în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de faţă, cu toate simţirile mele . . . . Este o rugăciune scrisă mai în toate cărticelele de rugăciuni. Dar, există şi un dar , ce nu trebuie uitat, că dezlegarea propriuzisă se face la Sf. Spovedanie ce nu poate fi înlocuită de nimeni cu nimic . Mare atenţie la acest aspect !

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cristiboss56

Da, da , cu siguranţă da ! De câte ori greşesc ceva mai grav , chiar mă reped şi spun rugăciunea pentru pocăinţă ce mulţi o ştiu şi-mi cer iertare Domnului Dumnezeului meu, Celui în Treime Sfântă Slăvit . . . .pentru toate cele săvârşite în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de faţă, cu toate simţirile mele . . . . Este o rugăciune scrisă mai în toate cărticelele de rugăciuni. Dar, există şi un dar , ce nu trebuie uitat, că dezlegarea propriuzisă se face la Sf. Spovedanie ce nu poate fi înlocuită de nimeni cu nimic . Mare atenţie la acest aspect !

Aici am vrut să ajung.

Atunci ce rost mai are rugăciunea particulară de iertare dacă numai prin spovedanie sîntem iertaţi? Şi numai acesta este iarăşi discutabil din moment ce mai avem şi iertarea prin primirea Împărtăşaniei - dar acesta este alt subiect de discuţie pentru alt topic.

Iată ce scrie în Pelerinul Rus, care ne trimite la Filocalie, motiv pentru care am pornit acest dialog cu voi:

"În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ţi-se păcatele tale…!” Şi tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăţă numaidecât”. Mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, iar noi, păcătoşii şi lăsătorii, nu voim să-I dăm nici măcar o jumătate de ceas drept mulţumită şi înlocuim vremea rugăciunii, care e mai însemnată decât orice, cu grijile şi interesele vieţii, uitând de Dumnezeu şi de datoria noastră!"

Oare nu spune Hristos că orice vom cere cu credinţă în numele Lui, vom primi? Iar dacă vom cere cu credinţă iertarea păcatelor, oare ne va refuza bunul Dumnezeu?

Eu unul cred că Hristos mă iartă dacă am convingerea că aşa este. Este clar că nu trebuie să cădem în extrema renunţării la Sfînta Spovedanie, care are rolul şi importanţa ei ca Sfîntă Taină a Bisericii şi nici la Sfînta Împărtăşanie, cît de des putem să o primim.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Atunci ce rost mai are rugăciunea particulară de iertare dacă numai prin spovedanie sîntem iertaţi?
....Este clar că nu trebuie să cădem în extrema renunţării la Sfînta Spovedanie, care are rolul şi importanţa ei ca Sfîntă Taină a Bisericii şi nici la Sfînta Împărtăşanie, cît de des putem să o primim.

Parerea mea personala este ca rugaciunea (particulara sau in grup) si Taina spovedaniei sunt strans legate una de cealalta si nu le poti disocia, in ceea ce priveste iertarea de pacate. Bineinteles ca subiectul este mult mai vast si discutabil.

[George.m]

Parintii au vorbit de multe ori in scrierile lor despre botezul lacrimilor si despre importanta lui. Il numeau al doilea botez.
Iar lacrimile pe care le are credinciosul in vremea rugaciunii sunt rodul lucrarii harului dumnezeiesc in fiinta acestuia, pe care l-a primit in cadrul Tainei Spovedaniei. Cred ca am intalnit aceasta idee la Parintele Staniloae, in Ascetica si Mistica.
Cumva, rugaciunea nu e despartita de Sfintele Taine, ci e un rod al acestora.

În prealabil postat de George.m

Parintii au vorbit de multe ori in scrierile lor despre botezul lacrimilor si despre importanta lui. Il numeau al doilea botez.
Iar lacrimile pe care le are credinciosul in vremea rugaciunii sunt rodul lucrarii harului dumnezeiesc in fiinta acestuia, pe care l-a primit in cadrul Tainei Spovedaniei. Cred ca am intalnit aceasta idee la Parintele Staniloae, in Ascetica si Mistica.
Cumva, rugaciunea nu e despartita de Sfintele Taine, ci e un rod al acestora.

Asa am citit si eu, frate, in numeroase scrieri. As aminti: Pelerinul rus, Filocalia (in fiecare volum, cat am parcurs), scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cartile despre Gheron Iosif Isihastul si Gheron Paisie Aghioritul, monografia "Rugaciunea lui Iisus" de Parintele Cleopa, jurnalul duhovnicesc al Parintelui Sofronie Zaharov si altele asemenea. Ce mai frecvent insa gasesc aceasta descoperire in ultimele luni de cand citesc, prin Mila lui Dumnezeu, Vietile Sfintilor.
Sa dea Domnul sa avem cu totii parte de asemenea dar curatitor si mangaietor, cat vom trai in trup. AMIN+

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Parintii au vorbit de multe ori in scrierile lor despre botezul lacrimilor si despre importanta lui. Il numeau al doilea botez.
Iar lacrimile pe care le are credinciosul in vremea rugaciunii sunt rodul lucrarii harului dumnezeiesc in fiinta acestuia, pe care l-a primit in cadrul Tainei Spovedaniei. Cred ca am intalnit aceasta idee la Parintele Staniloae, in Ascetica si Mistica.
Cumva, rugaciunea nu e despartita de Sfintele Taine, ci e un rod al acestora.

Spune Sfantul Ioan Scararul ca " plansul dupa Dumnezeu este o tristete a sufletului (pentru pacate), o simtire a inimii indurerate, care cauta pururea fara odihna pe Cel dupa care inseteaza... Plansul sau strapungerea inimii este o marturisire a pacatelor facute de minte lui Dumnezeu, un dialog nevazut, neincetat si indurerat, in care sufletuI isi recunoaste necontenit pacatele in fata lui Dumnezeu... " (Filocalia, vol. IX, pag. 164). Tot acelasi sfant spune ca plansul este al doilea botez; este mai mare decat botezul, deoarece botezul dintai ne curata de pacatele de mai inainte, iar botezul lacrimilor ne curateste de pacatele facute si dupa botez.

Plansul se naste din zdrobirea inimii pentru pacatele facute, din smerita cugetare, din aducerea aminte de moarte, de judecata si de muncile iadului in care se chinuiesc pacatosii. Acelasi lucru il spune si cuviosul Pimen: de nimic nu avem mai multa nevoie decat de minte treaza, caci din aceasta numai se nasc lacrimile si plansul cel mantuitor. Iar sfintii Arsenie cel Mare, Efrem Sirul, Isaac Sirul si altii, spun ca: " lacrimile la rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " caci prin lacrimi se linisteste vazduhul inimii. Si iarasi: " Sufletul ce si-a simtit pacatele sale incepe sa planga, caci le vede in lumina dumnezeirii ".

Sfantul Grigorie Palama spune ca plansul este de doua feluri: plansul mintii, adica intristarea din inima pentru pacatele noastre, fara lacrimi in ochi, asa cum avea fiul cel risipitor care zicea: " Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier de foame... " (Luca 15, 17); plansul cu lacrimi, al doilea fel de plans, mult mai inalt, care izvoraste din intristarea mintii si a inimii pentru pacatele noastre. Toti dumnezeiestii parinti spun la fel, ca lacrimile la rugaciune sunt un dar al lui Dumnezeu, ca foarte greu se castiga si foarte usor se pierd. Cei mai mari dusmani ai plansului si lacrimilor sunt: slabirea credintei, lenevirea la rugaciune, lacomia pantecelui, betia, rasul, trandavia, multa vorbire si mai ales slava desarta. Cand fiul risipitor cugeta cu durere in inima la casa Tatalui sau, avea plansul cel dintai, al minti; iar cand s-a intors la Tatal sau i i-a zis: " Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau... (Luca 15, 18-19), atunci fiul cel pierdut a dobandit plansul cel de al doilea, al lacrimilor din inim