Predica de azi

[fallen]

Aha, deci candela aprinsa = faptele buna, untdelemnul = credinta; somnul = moartea, venirea mirelui = judecata de apoi.
Multumesc.
Iar credinta e un dar personal care nu se poate imprumuta... Too bad... de ce nu e de ajuns credinta mea si pentru fratii mei? Nu poate servi nici macar ca exemplu? Nu a mea, personal, ca poate nu am destula nici pentru mine, dar uite, daca vad ca cineva are credinta, ma incurajaza si pe mine. Si totusi...mantuirea e ceva personal, pana la urma, si de la un punct nu mai putem face nimic pentru fratii nostri mai putin credinciosi?

Ba sigur că e de folos credinţa ta şi pentru cei care o văd la tine, care văd că în tine încet, încet, prinde chip Hristos.
Iar mântuirea, tocmai de aceea, nu e ceva individual. Biserica e „împreunătatea” în Hristos.

P.S. Poate că lumină pot împrumuta de la tine. Dar trebuie să aibă şi ei un pic de ulei în candelă.

[fallen]

Ulei poti sa te duci sa cumperi, de la cei care vand. Adica cu alte cuvinte sa mergi la biserica, sa citesti Biblia, dar cu conditia sa mai ai timp suficient.
S-ar putea sa fie asa: eu ma duc si imi "cumpar": merg la biserica, citesc, ma documentez; si tu vii si zici "da-mi si mie", si eu incerc sa-ti explc, sa te luminez, dar tu nu pricepi nimic, ba ma si contrazici, de nu mai stiu nici eu ce sa cred, si asa, credinta, "untdelemnul", nu-mi ajunge nici mie, nici tie...

Acolo unde (atunci cand) se termina credinta, incepe frica. Cand incepe sa-ti fie frica, apare pacatul. Odata facut pacatul, apare vinovatia. Vinovatia sporeste sentimentul de neicredere.
Oare de cata credinta e nevoie ca sa scapi de frica si de vinovatie?

[glykys]

Astazi parintele ne-a vorbit despre felul in care se poate face milostenia trupeasca si cea sufleteasca, aceasta din urma fiind la indemana oricui. Putem imparti si invataturile si cunostintele despre credinta in familiile noastre si printre cunoscuti, ne putem ruga pentru ei, putem tine aprinsa flacara credintei, acolo unde este primita... Dar pentru a face aceasta, ne trebuie si noua credinta si dragoste.

Si despre faptul ca atunci cand facem milostenie, trebuie sa dam din cele mai bune ale noastre, nu din ce ne prisoseste.

Am gasit in acest sens un cuvant foarte frumos la parintele Iustin:

"Si parintele Paisie Aghioritul spunea ca temelia vietii duhovnicesti este sa te gandesti intai la aproapele si mai apoi la tine. Crestinii trebuie sa invete sa renunte, sa daruiasca, sa poata imparti putinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenta a noastra in fata vremurilor grele.Cu cat te apropii de aproapele tau, cu atat te apropii de Dumnezeu.Pentru ca adevaratul om pe care trebuie sa-l iubesti nu este cel care merge in masina si in limuzina, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel in nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea in conferinte. Aplicarea noastra practica aceasta este: sa putem ameliora cat mai mult suferintele, durerile, nu numai cele materiale, dar si cele sufletesti."

[fallen]

Foarte frumoasa poveste, una din preferatele mele. Desi am fost si anul trecut, acum am descoperit lucruri noi ( sau mi-am intarit pe cele stiute). Despre cat de mult pot face oamenii daca se unesc cu credinta mai multi in intrajutorarea unui frate in suferinta. Desigur important e ca si cel in suferinta sa vrea si el si sa creada ca se poate vindeca. E trist cand vezi ca tu vrei sa ajuti si omul nu vrea sa-ti accepte ajutorul, si chiar nu poti sa insisti ca risti sa faci rau. Dumnezeu va gasi o alta cale sa-l recupereze pe individ, desigur daca asta vrea cu adevarat si el.

[fallen]

"Cine va voi să-şi mântuiască sufletul, îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui".

http://www.scribd.com/doc/48261584/A...lea-Imparatiei :

"Sufletul are şi el o parte pătimaşă, care, prin negrijă, nărăvin-du-se cu viaţa cea trupească, aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta, încât n-ar mai vrea să-i moară trupul, ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică."
(...) "Şi totuşi n-am scăpat de curse, căci sunt unii care-şi curăţesc sufletulde patimi prin multe ostenele - şi sufletul are patimile lui: părerea,slava deşartă şi mândria - iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase, dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti, cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet, pentru faptul că se face curat, încât sufletele lor se sting şi se pierd. Bucuria neînfrânată, chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti, te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor."
(...) "Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi după cuvântul Domnului, care zice:"Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde; iar cine-şi urăşte sufletul său, în lumea aceasta, îl va păzi spre viaţa veşnică . Deci, de-am străluci duhovniceşte ca soarele, ceea ce la puţini se întâmplă, de una sa ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită "aici" dragostea noastră. Când ajungem, la o atare socoteală cunoi înşine, atunci dragostea lui Dumnezeu ne arde, şi arde şi piedeca a doua din calea întoarcerii noastre Acasă..."

Comentarii???

[fallen]

In Evanghelia de astazi, dupa ce Marta Ii unge picioarele cu mir, Domnul ii spune lui Iuda ca pe saraci ii vom avea intotdeauna cu noi, dar pe El nu.
Altadata ne-a spus, insa, ca atunci cand miluim sau ingrijim un semen, pe El de fapt Il miluim.
Atunci ce facem in situatia cand avem de ales intre a ajuta pe cineva dintre ai nostri cu o treaba anume (lumeasca) si a merge la biserica la o anumita slujba, mai ales daca e o sarbatoare importanta (pomenirea mortilor, Joia mare, Vinerea mare, etc)?