Calatoria spre Ortodoxie si dinspre Ortodoxie

În prealabil postat de ucenic

sa Il vedem si sa Il iubim pe El mai intai si mai apoi sa ne vedem si sa ne iubim unii pe altii.

Te rog sa primesti o intrebare: oare e voia Domnului in acest fel? (m-a frapat "mai apoi"...)

Eu presupun, frate drag al meu in Domnul Hristos, ca "smecheria" e tocmai alta: sa iubim pe Dumnezeu, pe aproapele, inclusiv pe vrajmasi, pe noi insine concomitent. Cu polul cel mai arzator, desigur, in Domnul. Insa mereu simultan. Nu pot sa iubesc acum pe Domnul, apoi (sa zic peste vreo ora) pe Ion, apoi pe dusmanul meu x, apoi, de imi mai ramane putin timp liber sa ma iubesc in sfarsit si pe amaratul de mine...:)
Capacitatea de a iubi creste in noi simultan in toate directiile.
La inceput ne iubim doar pe noi (centrare pe Eu). Apoi incepem decentrarea si dezvrajirea: sa iubim, prin lucrarea harului, si pe aproapele si pe Domnul si pe vrajmasi. Se extinde cercul iubirii.
Cu vremea, prin incercari, prin nevointa umilita si har, pe primul loc trece (ca valoare, ca importanta, ca grad) dragostea de Dumnezeu iar aceasta inseamna ca, cu cat sunt mai aproape de Domnul sunt mai aproape simultan de intreaga Lui zidire. Nu cred ca e posibil pe rand, alternativ ori succesiv, ci simultan. Problema imi pare de intensitate (prin curatie, prin dezvrajire, prin despatimire), iar nu de succesivitate.
Cum se muta intensitatea si ierarhia dragostei in noi? E o problema de grad, prin har si prin participarea personala (deschiderea inimii, despietrirea, inmuierea cerbiciei, umilinta - decentrarea smerita de pe sine, depasirea dureroasa pentru Eu a egofiliei) insa dragostea se exprima simultan in toate directiile, dupa cum Soarele isi trimite razele in absolut toate directiile, intrucat iubirea din noi e ca natura una singura (dar noi o despartim analitic, datorita mintii, in variate forme de iubire, ajungind sa punem conflict in insasi natura iubirii, dar asta e doar o facatura a mintii, o schisma grava, o fractura adinca), inima e una, Este Unul Dumnezeu, lucreaza in inima noastra Insusi Duhul Sfant, Unul in Multiplicitatea manifestarii Sale.
Cum iti pare acceptiunea mea?

Ati remarcat cum pun unii conflict intre iubirea de natura si dragostea de Dumnezeu? Intre dragostea naturala si dragostea duhovniceasca?
Ati sesizat cate topicuri pe aceasta falsa tema?
Eu cred ca inca nu sesizam ca dragostea e una, diferite sunt insa constructiile noastre mintale si atasamentele personale.
Exista insa o problema de grad, de ierarhie.
Dumnezeu ne cere sa Il iubim pe El in varful ierarhiei, deoarece El este polul suprem al piramidei dragostei si Insusi Izvorul ei.
Pacat este a iubi un element al ierarhiei, de pilda a iubi pe omul cutarescu (copilul, mama, tata, sotia etc.) mai mult decat pe Domnul.
Nu e decat in mintea noastra necuratita un conflict intre dragostea de Dumnezeu si dragostea pentru o furnica. In realitate, eu cred cu tarie ca intre aceste doua continuturi ale iubirii omenesti este o continuitate. Totul curge si decurge din dragostea de Dumnezeu. Din dragostea noastra pentru El si din dragostea Lui pentru noi, mai intai...
Dar noi suntem scindati in adinc, deci conflictuali in noi insine si intre noi. Mintea si inima nu ne sunt in contact intim... De aici atatea certuri exclusiviste, toate ale mintii rupte de inima; ori cu Domnul ori cu omul etc. Dar oare, cine e cu Domnul nu e si cu omul? Deoarece Domnul Este astfel.
Iubirea este numele Domnului.

Sinteza prin care toate formele dragostei devin una singura, Multiplul devine Unul, nu e posibil sa fie operata de mintea noastra. Iar cand o facem in vreun fel, asta e artificial si mereu deficitar, efemer, supus dezamagirii si tuturor nepotrivirilor.

A vedea pe Unul este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului.

[ucenic]

În prealabil postat de ioan cezar

Te rog sa primesti o intrebare: oare e voia Domnului in acest fel? (m-a frapat "mai apoi"...)

Fratele Ioan Cezar se refera la expresia mea: "sa Il vedem si sa Il iubim pe El mai intai si mai apoi sa ne vedem si sa ne iubim unii pe altii" pe care vreau sa o explicitez in cele ce urmeaza.

Exprimarea "mai apoi" este aici cu sensul de "mai intai de toate", "mai presus de" asa cum deriva din porunca domnului Iisus, din Sf.Evanghelie. Chiar acum cand scriu aceste randuri constat ca termenul folosit de mine este cel mai nepotrivit din toate. Obiectiunea fratelui meu este corecta si avenita, iar postarea lui ulterioara defineste mai bine acest lucru.

"Invatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege?
Iisus i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau.
Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.
Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei22:36-39)