Cuvantul parintelui Constantin Necula catre penticostali (Beius, Duminica Ortodoxiei

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

N-am condamnat delimitarea Ortodoxiei de erezie, ci calificarea arbitrară a unora drept "eretici", doar pentru că, din diverse motive, nu s-au născut ortodocşi sau, dezamăgiţi de atitudinea NOASTRĂ, au părăsit Biserica cea una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Ideile eterodoxe sunt erezii, dar cei care au aderat la ele din sinceritate sunt creştini, fraţi ai noştri neinformaţi care, fără s-o ştie, au nevoie de ajutorul nostru, au nevoie, în primul rând, de exemplul nostru personal pentru a reveni la Ortodoxie.

Dacă un semen de-al meu neortodox Îl mărturiseşte pe Hristos Dumnezeu, cu ce drept aş putea da eu verdicte în privinţa sufletului lui? Cum aş îndrăzni să-l numesc "eretic", de vreme ce Dumnezeul meu şi al lui a spus clar: "pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară"? Dacă Hristos primeşte pe oricine crede în El, mă pot împotrivi eu acestei hotărâri divine?

Sunt cateva neclaritati, o sa incerc sa scriu eu cate ceva. Am observat ca exista o nelamurire la mai multe persoane in legatura cu faptul ca unii nu ar cunoaste adevarul si de aceea nu au nicio vina.
Un mesaj mai clar pe tema asta l-a scris Anna: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...937#post434937
Nu poate fi o scuza pentru nimeni ca nu a stiut adevarul, doar ca nu va fi judecat si pentru asta, dar problema lui e ca nu a cautat adevarul. Si delasarea este un pacat, ca toate celelalte. Iisus ne-a spus ca cine cauta adevarul il va gasi, fie chiar si printr-o minune, revelatie, daca nu e cineva sa i-l spuna. Sa citim ce spune Sfantul Serafim de Sarov despre faptele bune care sunt mantuitoare doar in credinta, ca fapte ale credintei, alte fapte bune nu sunt mantuitoare, doar ca facandu-le cineva ajunge la cunoasterea adevarului.
Fiecare om este dator sa afel adevarul si sa il cunoasca pe Dumnezeu cel Adevarat, nimeni nu are scuza ca era idolatru in trecut.
O alta idee, nu are importanta ca cineva doar crede, asta e o idee protestanta, noi stim ca o credinta fara fapte este moarta, adica zero. Si e vorba de faptele credintei, nu de faptele bune fara legatura cu drepta credinta. Faptele credintei sunt in legatura cu urmarea lui Hristos, nu doar credinta in El, aici intra inclusiv venirea in Biserica Sa, botezul, spovedania, impartasirea, etc. In al doilea rand, erezia era considerata o rupere de Dumnezeu, un fel de mica idolatrie, o inchinare la o conceptie gresita despre divinitate, o altfel de inchinare, nu in Duh si Adevar. Si o ultima idee, crestini erau considerati cei care erau in Biserica Sa, botezati. Mi se pare ca exisat chiar o specificare in acest sens la primul sinod din Cartagina. Un hindus care crede in Iisus nu se poate spune ca e crestin, doar cand devine crestin si nu mai e hindus.

În prealabil postat de catalin2

problema lui e ca nu a cautat adevarul.

Imi este greu sa cred ca exista vreun om, fie el si debil mintal, care sa nu caute adevarul si Adevarul. Dorul de Dumnezeu e sadit in orice fiinta umana, desi cunoaste forme de exprimare uneori paradoxale sau cu totul originale - sunt convins de asta.
Problema imi pare deci ca, poate, din pacate uneori cautam gresit, sau ne pare (convinsi prea usor de altii, oameni carismatici si mesteri in manipulari de tot soiul sau unii ticniti de-a binelea) ca am si gasit; sau obosim, sau precum spuneai devenim delasatori, poate din pierderea sperantei etc. Da, asta e intr-adevar un spatiu de probleme si pericole, asta-i buba...

Am aci o prejudecata, pesemne. Eu cred cu tarie ca tot omul cauta adevarul si Adevarul. Asa e construit omul de Insusi Dumnezeu, cred eu. Sa fie cautator de Insusi Domnul si sa inteleaga lucrarea Lui in lume (includ aici si curiozitatea unora in directia cunoasterii pe care o numim stiintifica, naturalista chiar).

Traind multi ani printre copii, de la bebelusi la elevii de liceu, in virtutea profesiei, precum am vietuit si vietuiesc si printre studenti, am vazut mereu ca oamenii cauta adevarul de la cele mai fragede varste pana la cele mai inaintate. Fiecare in felul sau, in intimitatea lui doar de el stiuta si de Dumnezeu. Dind uneori marturie, chiar involuntar, ca sa pricepem si noi, aproapele...

Necazul e, dupa mine, ca unii se grabesc sa creada despre Adevar ca chiar L-au gasit, cand e dovedit de mii si mii si milioane de ori ca nu Il cunosc decat din auzite sau din inchipuiri ori intelegeri "logice", reci...
Acestia sunt de fapt si cei mai aspri judecatori ai semenilor. Si cei mai strigatori (urlatori?) ai gasirii Adevarului, vai...
Ceilalti judeca mai putin pe aproapele deoarece, cred eu, n-au nici timp nici energie de pierdut. Ei au treaba: cauta Adevarul! Iar de L-au gasit, iarasi au treaba: trudesc sa Il pastreze, sa si-L apropie cat mai deplin, sa se apropie de El.
Dar poate ma insel, desigur, din varii motive (cum ar fi, nu-i asa, tendinta mea ecumenista...:) Iertare pentru ca n-am rezistat ispitei de a strecura o ironie.

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Imi este greu sa cred ca exista vreun om, fie el si debil mintal, care sa nu caute adevarul si Adevarul. Dorul de Dumnezeu e sadit in orice fiinta umana, desi cunoaste forme de exprimare uneori paradoxale sau cu totul originale - sunt convins de asta.
Problema imi pare deci ca, poate, din pacate uneori cautam gresit, sau ne pare (convinsi prea usor de altii, oameni carismatici si mesteri in manipulari de tot soiul sau unii ticniti de-a binelea) ca am si gasit; sau obosim, sau precum spuneai devenim delasatori, poate din pierderea sperantei etc. Da, asta e intr-adevar un spatiu de probleme si pericole, asta-i buba...

In acel mesaj am spus mai simplu, dar in alte mesaje completam cautarea adevarului cu sinceritate, cu inima curata, etc. Iisus ne-a spus ca cine cauta va gasi adevarul si pe El. Unii nu cauta nimic, doar accepta ce primesc prima data. Se nasc intr-o religie si accepta acea religie si practici, fara sa isi puna alte intrebari. Altii nici macar nu sunt interesati de partea spirituala, urmeaza doar cursul vietii, facand ce fac si ceilalti, adica scoala in tinerete, apoi serviciu, familie, distractie, etc. Trairea fara gandul la ce se va intampla peste cativa ani este o practica intalnita des, pot fi persoane atee sau care sunt credinciosi nepracticanti, spiritualitatea ocupa doar un loc periferic. Mai sunt care incep sa caute adevarul dar, cum spui si tu, nu merg pana la capat, gasesc ceva si cred ca acolo e adevarul, fara sa mai cerceteze daca mai e ceva. Si multi ajung sa fie interesati de paranormal, religii asiatice, etc.
Dar fiecare va gasi in functie si de faptele sale, de smerenie si celelalte. Si aici m-am referit de fiecare data la poveste sutasului Corneliu. Evreii desi cunosteau adevarul si chiar asteptau un Mesia nu au crezut nici dupa ce au vazut minunile facute, iar Iisus ne spune de ce, din cauza impietririi inimii datorita pacatelor. In schimb sutasul, desi era pagan, au venit ingerii sa ii spuna adevarul. Sa ne inchipuim ca nu se poate intampla ca cineva sa mertie sa vina in adevar si sa nu aiba cum pentru ca Domnul nu il poate ajuta, pentru ca Domnul e Atotputernic, poate orice. Dar trebuie ca acela sa doresca si sa merite (adica faptele sale). Chiar de curand am gasit relatarea unul budist din America, am dat si link-ul, spune cum a ajuns la ortodoxie, avand revelatii.

În prealabil postat de ioan cezar

Necazul e, dupa mine, ca unii se grabesc sa creada despre Adevar ca chiar L-au gasit, cand e dovedit de mii si mii si milioane de ori ca nu Il cunosc decat din auzite sau din inchipuiri ori intelegeri "logice", reci...
Acestia sunt de fapt si cei mai aspri judecatori ai semenilor. Si cei mai strigatori (urlatori?) ai gasirii Adevarului, vai...
Ceilalti judeca mai putin pe aproapele deoarece, cred eu, n-au nici timp nici energie de pierdut. Ei au treaba: cauta Adevarul! Iar de L-au gasit, iarasi au treaba: trudesc sa Il pastreze, sa si-L apropie cat mai deplin, sa se apropie de El.
Dar poate ma insel, desigur, din varii motive (cum ar fi, nu-i asa, tendinta mea ecumenista...:) Iertare pentru ca n-am rezistat ispitei de a strecura o ironie

Si tu si eu marturisim tot timpul adevarul chiar in gura mare. Cum? Cel putin atunci cand mergem la biserica la un moment dat toti incep sa spuna ceva invatat pe de rost, numita Crezul. Inavatura ortodoxa si marturisirea ei este baza, minimul, de aici se porneste, atat cel ce vine la ortodoxie cat si cei ce sunt deja in Biserica trebuie sa stie in ce cred si sa si creada. Apoi vin restul, adica induhovnicirea cu ajutorul harului. La fel, fara sa creada in Hristos nimeni nu era botezat de Apostoli, nu o vedeau ca pe o organizatie de buna intelegere nonprofit.
Dar in ultimul timp conceptiile moderniste, ecumensite, vor sa schimbe aceasta invatatura, de fapt toata credinta, spunand ca adevarul nu conteaza sau e pe planul doi, importanta e intelegerea, fericirea in corectitudinea politica. Si fiecare e preocupat de ceea ce crede, daca s-a molipsit de aceste conceptii e normal sa se simta apropiat de cei ce le impartasesc, indiferent ca sunt ortodox, penticostali, catolici si sa nu se mai simta apropiat de adevarurile ortodoxe si de fratii ortodocsi.
Martiri si marturisitori ai credintei au fost atunci cand au fost prigoniri sau erezii. In momnetele cand toti marturiseau adevarul nu aveau ce marturisitori sa fie, din moment ce toti erau marturisitori. La fel si in zilele noastre sau pe forum, daca toti ar spune inavatura ortodoxa nu ar mai trebui sa fie cineva sa o reaminteasca. Dar daca si unii ortodocsi spun alte inavaturi e normal sa fie si din cei surprinsi ca gasesc asa ceva si spun ei adevarul. Si normal ca celor dinaite nu le place acest lucru, ei pazesc doar ca sa nu se supere nimeni ca aude ceva critic despre cultul sau, au grija mai mult de eterodocsi decat de ortodoxie si inventeaza tot felul de explicatii, filozofii, aratand ca ei sunt iubitorii de oameni, ceilalti sunt doar teoreticieni, logici, critici, etc.
Cine ii impiedica pe cei cu tendinte ecumensite sa nu mai caute tot felul de explicatii pentru ce cred si sa citeasca invatura ortodoxa? Daca am inteles bine ai spus ca ai inceput sa citesti vietile sfintilor, e un lucru bun, impreuna cu rugaciunea ajungem sa vedem si adevarul. Pentru ca toata viata trebuie sa cautam adevarul si sa crestem.

În prealabil postat de catalin2

Si multi ajung sa fie interesati de paranormal, religii asiatice, etc.
Dar fiecare va gasi in functie si de faptele sale, de smerenie si celelalte.
spunand ca adevarul nu conteaza sau e pe planul doi, importanta e intelegerea, fericirea in corectitudinea politica.

Ei da, aceste lucruri m-au intristat mereu. Oamenii pun mereu tot felul de prioritati, dupa cum le este firea, frica si altele... Cuvantul lui Dumnezeu este mereu amenintat sa pice pe locul doi in vietile noastre. E o realitate asta, Catalin, pe care eu unul o vad mai clar acolo unde cunosc mai multe, adica in Biserica. Dincolo de marturisire atunci cand spunem Crezul, dincolo de alte lucruri si momente minunate din viata noastra in Biserica, mediocritatea si fatarnicia vietii noastre in tot locul si in fiecare zi sunt prea batatoare la ochi. De aceea reamintesc iarasi cuvantul amar al unui om induhovnicit: in Crestinism se minte cel mai mult. Acest Parinte nu facea decat sa puncteze un amanunt caracteristic al vietii noastre fatarnice, in fond, inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Nu din dispret si nu cu intentii de sabotare a Bisericii spunea acest cuvant Parintele, ci dimpotriva, cu jale nespusa, tocmai din dragoste pentru Hristos si Biserica Lui.
Dar ce pot zice sau face decat ca oamenii (si in primul rand eu, precum pot constata zilnic) colaboreaza din plin la petrecerea vietii lor, prin alegeri de-a dreptul incredibile, in sensul cel mai nedorit, cel mai nefast cu putinta pentru mantuire?
Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze pe toti, asa incat sa Il cunoastem, de se va putea, fiecare in parte si impreuna.

P.S. Am mai spus si zau ca nu fac decat sa strig cu durere: ideologia si mistificarea din bisericile noastre de azi omoara Ortodoxia. Suntem tot mai degeaba in Biserica, batem drumurile degeaba, nalucim si murdarim totul. E un fenomen de masa. Din fericire, mereu raman, cred cu tarie, oameni care poarta prin viata lor curata toate aceste nenorociri ale semenilor. Fara ei, fara oamenii cu adevarat ai lui Dumnezeu, lumea ar fi cu totul pierduta.
E lumina, sunt faclii, insa intr-un ocean tot mai adinc de intuneric si minciuna. Asa vad, asa simt, asa cred. ma iau pe mine ca martor al unor batalii pe care, in duhul adevarului marturisesc ca le pierd, vai mult mai des decat le castig. Si vad aceasta la multi altii.
Dumnezeu sa ne miluiasca.

[crisstiann]

Pr Constantin Necula ne arata încă o data cum stă treaba...

Intr-o postare gretoasa zice cam asa: ''In duhul Sfântului Francisc de Assisi. Pace si Bine! Respect Parintelui! Avem nevoie de pace si bine!''

In afara de faptul ca-l numeste pe un eretic franciscan drept ''preot'' ne mai zice si de ereticul Francisc de Assisi c-ar fi sfânt...sa fie prajitura mai dulce...

Postarea o gasiti aici: https://www.facebook.com/parintele.n...53775978994837

„In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alti nevoitori ai latinilor (Dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire !" Sursa: Sfantul Ignatie Briancianinov,"despre inselare"

În prealabil postat de crisstiann

Pr Constantin Necula ne arata încă o data cum stă treaba...

Poate invers, Mr. Raglean.

Raglene, tu fara obsesiile tale gretoase nu te poti manifesta? Nu iti poti zavora in cutia devlei ura fata de preotii si ierarhii nostri? Ce deosebire este intre cei ca tine si hipsterii ateist-militanti, care arunca cu pietre in Sf. Biserica?! Cel putin ei fac voia tatalui lor soros care este in loja si i-a basit, pardon, nasit pre ei. Tu zici ca faci voia lui Dumnezeu. Care dumnezeu? Ca Dumnezeul si Domnul nostru, Care este "intamplator" si Parintele Bisericii, in nici un caz.

În prealabil postat de crisstiann

In afara de faptul ca-l numeste pe un eretic franciscan drept ''preot'' ne mai zice si de ereticul Francisc de Assisi c-ar fi sfânt...sa fie prajitura mai dulce...

La cât de îngust priveşti lucrurile nici nu-i de mirare că vezi numai jumătatea goală a paharului.

Părintele Arsenie Papacioc: "Referitor la sfintii catolici, ei nu făceau dogmatică când trăiau. Dacă am face o comparatie între Sfântul Serafim de Sarov si Sfântul Francisc de Assisi, ei erau sfinti prin rugăciune, prin lipsuri extraordinare, nu vorbeau de rău. Ei rămân de valoare. Noi discutăm aspectul dogmatic. Bunăoară ei au băgat pe Filioque. Au spus că Duhul Sfânt purcede si de la Fiul. Prin asta se întelege micsorarea Sfântului Duh. Care nu este un adevăr. Mântuitorul spune: Care de la Tatăl purcede (Ioan 15, 26). Deci, este limpede."

[AlinB]

Si totusi, raportat la ce a spus Sfantul Ignatie Briancianinov?

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

La cât de îngust priveşti lucrurile nici nu-i de mirare că vezi numai jumătatea goală a paharului.

Evident, in jumatatea plina a paharului sunt si "fratii" penticostali la care a predicat parintele la inceput. Am crezut atunci ca e un exces de zel de apostolat. Se pare ca parintele nu voia sa-i aduca la credinta, ci sa se bucure de comuniune cu fratii. Asta cand mai are timp, dupa atatea ore de ascultat rock. Parintele pare sa mearga din ce in ce mai vizibil pe aratura, iar tu vrei sa-i luminezi aratura. Sa stii ca daca il citezi pe Sf. Grigorie pentru apocatastaza nu inseamna ca erezia e adevarata. Pentru ca diferenta este ca sfantul nu a stiut ca greseste, tu stii.