Cuvantul parintelui Constantin Necula catre penticostali (Beius, Duminica Ortodoxiei

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

N-am condamnat delimitarea Ortodoxiei de erezie, ci calificarea arbitrară a unora drept "eretici", doar pentru că, din diverse motive, nu s-au născut ortodocşi sau, dezamăgiţi de atitudinea NOASTRĂ, au părăsit Biserica cea una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Ideile eterodoxe sunt erezii, dar cei care au aderat la ele din sinceritate sunt creştini, fraţi ai noştri neinformaţi care, fără s-o ştie, au nevoie de ajutorul nostru, au nevoie, în primul rând, de exemplul nostru personal pentru a reveni la Ortodoxie.

Dacă un semen de-al meu neortodox Îl mărturiseşte pe Hristos Dumnezeu, cu ce drept aş putea da eu verdicte în privinţa sufletului lui? Cum aş îndrăzni să-l numesc "eretic", de vreme ce Dumnezeul meu şi al lui a spus clar: "pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară"? Dacă Hristos primeşte pe oricine crede în El, mă pot împotrivi eu acestei hotărâri divine?

Sunt cateva neclaritati, o sa incerc sa scriu eu cate ceva. Am observat ca exista o nelamurire la mai multe persoane in legatura cu faptul ca unii nu ar cunoaste adevarul si de aceea nu au nicio vina.
Un mesaj mai clar pe tema asta l-a scris Anna: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...937#post434937
Nu poate fi o scuza pentru nimeni ca nu a stiut adevarul, doar ca nu va fi judecat si pentru asta, dar problema lui e ca nu a cautat adevarul. Si delasarea este un pacat, ca toate celelalte. Iisus ne-a spus ca cine cauta adevarul il va gasi, fie chiar si printr-o minune, revelatie, daca nu e cineva sa i-l spuna. Sa citim ce spune Sfantul Serafim de Sarov despre faptele bune care sunt mantuitoare doar in credinta, ca fapte ale credintei, alte fapte bune nu sunt mantuitoare, doar ca facandu-le cineva ajunge la cunoasterea adevarului.
Fiecare om este dator sa afel adevarul si sa il cunoasca pe Dumnezeu cel Adevarat, nimeni nu are scuza ca era idolatru in trecut.
O alta idee, nu are importanta ca cineva doar crede, asta e o idee protestanta, noi stim ca o credinta fara fapte este moarta, adica zero. Si e vorba de faptele credintei, nu de faptele bune fara legatura cu drepta credinta. Faptele credintei sunt in legatura cu urmarea lui Hristos, nu doar credinta in El, aici intra inclusiv venirea in Biserica Sa, botezul, spovedania, impartasirea, etc. In al doilea rand, erezia era considerata o rupere de Dumnezeu, un fel de mica idolatrie, o inchinare la o conceptie gresita despre divinitate, o altfel de inchinare, nu in Duh si Adevar. Si o ultima idee, crestini erau considerati cei care erau in Biserica Sa, botezati. Mi se pare ca exisat chiar o specificare in acest sens la primul sinod din Cartagina. Un hindus care crede in Iisus nu se poate spune ca e crestin, doar cand devine crestin si nu mai e hindus.