De ce nu au pravoslavnicii mai multi copii.

În prealabil postat de AlinB

Cam scartie capitolul "obiectivitate".

N-a zis nimeni de 10, dar cred ca 3-4 copii incap totusi intr-un apartament ca nu toti stau cu bunicii.
Cum se face ca majoritatea nu fac mai mult de 1-2?

Si culmea, nici la cei care au ditamai casele nu vezi mai multi, ba chiar cu cat is mai mari sunt si mai goale.

Nu isi permit mai mult de 1- 2 copii din diverse motive: lipsa de spatiu, bani putini, nu pot sta cu ei, ca trebuie sa mearga la lucru.

Cei cu case mari sunt o categorie separata, oricum nici ei nu sunt prea de acuzat pentru ca la cheltuielile pe care le au cu acea casa... ce sa mai vb, multi se intind mai mult decat le este plapuma pentru a da bine in fata oamenilor dar isi permit greu sa intretina acea casa, d-apoi mai mult de 1-2 copii. Mai sunt si cei cu bani multi la care primeaza comoditatea, bunastarea.

[Ekaterina]

În prealabil postat de TunsDiana

Nu isi permit mai mult de 1- 2 copii din diverse motive: lipsa de spatiu, bani putini, nu pot sta cu ei, ca trebuie sa mearga la lucru.

Cei cu case mari sunt o categorie separata, oricum nici ei nu sunt prea de acuzat pentru ca la cheltuielile pe care le au cu acea casa... ce sa mai vb, multi se intind mai mult decat le este plapuma pentru a da bine in fata oamenilor dar isi permit greu sa intretina acea casa, d-apoi mai mult de 1-2 copii. Mai sunt si cei cu bani multi la care primeaza comoditatea, bunastarea.

Pe langa problemele de ordin material si lipsa spatiului, eu cred ca oamenii nu vor mai multi copii deoarece cresterea lor este o proba grea de nevointa. Parintii se plang ca copiii se cresc greu, nu dor din punct de vedere material ci si pentru faptul au parte de multe nopti albe, renunta la multe dorinte si placeri personale, trec printr-o etepa in care ei raman pe ultimul plan, intr-un cuvant este o asceza greu de acceptat si cu atat mai mult de repetat.

[lore86]

În prealabil postat de Ekaterina

Pe langa problemele de ordin material si lipsa spatiului, eu cred ca oamenii nu vor mai multi copii deoarece cresterea lor este o proba grea de nevointa. Parintii se plang ca copiii se cresc greu, nu dor din punct de vedere material ci si pentru faptul au parte de multe nopti albe, renunta la multe dorinte si placeri personale, trec printr-o etepa in care ei raman pe ultimul plan, intr-un cuvant este o asceza greu de acceptat si cu atat mai mult de repetat.

subscriu.
nevoile materiale nu sunt asa costisitoare, acum bineinteles daca nu vrei sa imbraci copilul numai in haine de chico si sa-i cumperi toate jucariile aparute pe piata.

Adevarata nevointa incepe odata cu ingrijirea lor: dimineata trezeste-i pregateste-le hainute, imbraca, fa curat dupa ei, pregateste-le mancare, spala, iesi cu ei in parc....
Timp ptr tine = 0. De multe ori ma uit la femei care merg la sala, la coafor, sa-si faca manichiura...Si ma gandesc cand au timp? Mie nu imi ramane timp aproape deloc, de multe ori raman chiar cu treaba in urma...si cand am impresia ca sunt la zi cu totul, o iau de la capat...
Aparent nu pare mare lucru....dar dupa o saptamana de stat cu copiii, si cele mai inversunate pareri se schimba..:D

[anna21]

Si mie imi pare ca Ekaterina a pus punctul pe i.
Cea mai grea parte este ingrijirea copiilor. Mai ales daca este copilul mic.. Tin minte ca nu aveam timp nici sa mananc.
Nu stiu cand a fost ultima data cand am putut spune ca am facut totul (ca nu am ramas cu nimic in urma).
Si dupa ce ca nu ai timp de tine, se mai gasesc si altii sa te critice (cum arati, ca nu ai mai citit o carte de un secol -doar noaptea este posibil-, ca nu ai pus muraturi, ca nu scrie copilul destul de frumos.. ). Ba poate mai ai si un sot nemultumit ca nu mai esti cuceritoare (eu, cel putin am problema asta: mi se reproseaza ca nu am parul aranjat -nu cumva sa-l prind in coda ca e nenorocire!-, ca nu-mi intind parul cu placa si face zulufi, ca am pielea uscata si neglijez sa-mi pun crema pe corp (cine are timp de asta?) etc.. Extraordinar de frustrant.
Si ca sa fie tacamul complet, mai sunt si alte rude binevoitoare si cunoscatoare a istoricului familiei, care imi reamintesc adesea ca sotul meu lua lectii de germana si patinaj si inot si fotbal in scoala generala, ca unchiul x era un talent desavarsit la mathematica (plus 3-4 sporturi pe care le stapanea) dar copiii mei cum de nu stiu germana, patinaj, pian, fotbal etc.. (ca au fondul genetic, nu? Doar ca au o mama incompetenta in a dezvolta talente naturale). Aparent nu mai conteaza sa ai copii sanatosi, nu mai conteaza dezvoltarea lor morala, formarea caracterului.. Ci esti presata sa bagi in ei cunostinte de-a valma, sa-i faci competitivi in societatea putreda de azi prin toate mijloacele.

Si timpul pt tine? Timp sa te "aranjezi"? Pai pun ceasul sa sune la 5:30 sau 6 ca sa am timp de dus si altele. Timpul este atat de pretios ca si dus fac cu ceasul alaturi: daca nu ma incadrez in 6 minute dus si 10 minute uscat (si aranjat!!) parul, mi-am dat programul matinal peste cap. Am prietene care sunt atat de stresate de lipsa de timp incat pun ceasul (timer) langa copii cand mananca, se imbraca etc.. Mie mi se pare cam exagerat, dar le inteleg foarte bine.
Nu este timp.. Mai ales daca nu ai sprijinul sotului (si in Romania este mentalitatea ca barbatul sa nu faca nimic ca-i sub demnitatea lui sa puna mana pe o matura) si a familiei (parinti, socrii) este foarte greu.

[ortodoxa2310]

Ai atins un punct important aici... cu aranjatul. Domnii vor neveste care sa arate ca niste adolescente toata viata si mereu puse la punct ca femeile din reviste. Merge departe obsesia asta de a fi perfecte pt sotz... pana si optiunea de a naste prin cezariana tot de "dragul" sotului o fac multe, de teama ca nasterea naturala... intelegeti la ce anume ma refer, o sa le faca mai putin atragatoare.
Si copii putini, pt ca si dupa unul e un stres maxim pentru majoritatea femeilor sa-si revina la forma initiala, un an-doi de fitness, creme anticelulita, antivergeturi, tratamente cosmetice, in unele cazuri chiar si operatii estetice. Toate astea in timp ce are grija de un copil mic.Dupa toate astea sa mai faca inca un copil, sa o ia de la capat?
Eu cred ca daca n-ar fi stresul asta asa mare ca le lasa barbatii daca nu mai arata ca atunci cand le-au luat, femeile ar naste mai multi copii.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ortodoxa2310

pana si optiunea de a naste prin cezariana tot de "dragul" sotului o fac multe, de teama ca nasterea naturala... intelegeti la ce anume ma refer, o sa le faca mai putin atragatoare.

E prima dată că aud asemenea aiureală. Şi nu, nu înţeleg la ce anume vă referiţi. Cu alte cuvinte, vreţi să spuneţi că există soţi care preferă o soţie cu cicatrice de cezariană pe burtă, uneia fără cicatrice ? Din experienţa mea cu viitoarele mămici şi viitorii tătici, ele sunt cele care vor cezariană, motivul cel mai frecvent fiind teama de naşterea naturală. Foarte greu să le scoţi cezariana din cap. "Mi-e frică să nasc natural" aud adesea. Atunci le răspund: "deci, mai puţin frică vă este să vă operaţi?". Cu chestia asta, mai am uneori succes: până atunci nu realizaseră că cezariana este operaţie. "Deci, cezariana e operaţie?" "Desigur, doamnă", le spun, "intervenţie de mare chirurgie: cu mâna întâi, mâna a doua, anestezist. La o oră după ce naşteţi natural, îl puteţi suna pe soţul ca să vă felicite, să vă aducă florile şi friptura. La o oră după ce naşteţi prin cezariană, sunteţi la reanimare. Două zile supe, pe urmă piureuri şi pilafuri. În caz de succes."

[ortodoxa2310]

Am auzit stand la coada la cabinetul genecologic chestia asta, de 4-5 ori. Poate nu o auziti pt ca este recunoscuta ideea mai mult intre femei, pana si cele care fac alegerea asta sunt constiente de doza de ridicol.E vb de muschii vaginali, nu vor mai fi la fel ca inainte de nastere daca nasc natural. Prefera operatia chiar stiind in ce consta.
Si am chiar in familie, o fata a nasilor mei care mi-a zis ca tot din motivul asta a preferat cezariana.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

E prima dată că aud asemenea aiureală. Şi nu, nu înţeleg la ce anume vă referiţi. Cu alte cuvinte, vreţi să spuneţi că există soţi care preferă o soţie cu cicatrice de cezariană pe burtă, uneia fără cicatrice ? Din experienţa mea cu viitoarele mămici şi viitorii tătici, ele sunt cele care vor cezariană, motivul cel mai frecvent fiind teama de naşterea naturală. Foarte greu să le scoţi cezariana din cap. "Mi-e frică să nasc natural" aud adesea. Atunci le răspund: "deci, mai puţin frică vă este să vă operaţi?". Cu chestia asta, mai am uneori succes: până atunci nu realizaseră că cezariana este operaţie. "Deci, cezariana e operaţie?" "Desigur, doamnă", le spun, "intervenţie de mare chirurgie: cu mâna întâi, mâna a doua, anestezist. La o oră după ce naşteţi natural, îl puteţi suna pe soţul ca să vă felicite, să vă aducă florile şi friptura. La o oră după ce naşteţi prin cezariană, sunteţi la reanimare. Două zile supe, pe urmă piureuri şi pilafuri. În caz de succes."

Mai luminati-le domnule doctor, pe femeile astea care, nu stiu ce le-a apucat de vor cezariene! Parca e o moda!
Nasterea pe cale naturala -atunci cand nu exista motive medicale de a se proceda altfel- este cea mai usoara, cea mai normala.
Dupa doua ore isi poate lua copilasul in brate sa se bucure de el, sa-l alapteze...

[Ekaterina]

În prealabil postat de anna21

Si dupa ce ca nu ai timp de tine, se mai gasesc si altii sa te critice (cum arati, ca nu ai mai citit o carte de un secol -doar noaptea este posibil-, ca nu ai pus muraturi, ca nu scrie copilul destul de frumos.. ). Ba poate mai ai si un sot nemultumit ca nu mai esti cuceritoare (eu, cel putin am problema asta: mi se reproseaza ca nu am parul aranjat -nu cumva sa-l prind in coda ca e nenorocire!-, ca nu-mi intind parul cu placa si face zulufi, ca am pielea uscata si neglijez sa-mi pun crema pe corp (cine are timp de asta?) etc.. Extraordinar de frustrant.

Din pacate sotii care vad asa lucrurile uita sa mai fie recunoscatori sotiilor, care din dragoste pentru ei, au purtat 9 luni in pantece un copilas, copilul lor, au trecut prin nastere, lauzie si alte suferinte. Toate aceste etape sunt grele, femeia trece prin multe schimbari care o afecteaza si are nevoi la randul ei de sustinerea sotului. In aceasta perioada sotia este depasita de situatie si sotul trebuie sa o inteleaga. Nu sustin ca sotul trebuie neglijat si neluat in seama, dar el trebuie sa o accepte si mai nearanjata, stiind bine motivul pentru care ea nu mai reuseste sa faca acest lucru.

[anna21]

În prealabil postat de Ekaterina

Din pacate sotii care vad asa lucrurile uita sa mai fie recunoscatori sotiilor, care din dragoste pentru ei, au purtat 9 luni in pantece un copilas, copilul lor, au trecut prin nastere, lauzie si alte suferinte. Toate aceste etape sunt grele, femeia trece prin multe schimbari care o afecteaza si are nevoi la randul ei de sustinerea sotului. In aceasta perioada sotia este depasita de situatie si sotul trebuie sa o inteleaga. Nu sustin ca sotul trebuie neglijat si neluat in seama, dar el trebuie sa o accepte si mai nearanjata, stiind bine motivul pentru care ea nu mai reuseste sa faca acest lucru.

Aaa, nu ma refeream la perioada dupa nastere, ci la fascinatia barbatilor fata de o femeie aranjata. Eu nu o pot intelege si nici nu stiu cat de puternica este.
De ex, eu nu ma fardam, dar daca urma sa am o discutie in care doream sa obtin ceva de la sot imi puneam mascara pe gene, imi defineam spancenele etc.. Cumva isi mentinea atentia asupra ochilor mei mai mult timp decat daca nu schimbam nimic. Mi s-a parut intotdeauna caraghios si ma distra in sinea mea.

Mult mai tarziu am observat cu groaza ca da, conteaza sa te fardezi si daca este posibil, sa te aduci cat mai aproape de standardul impus de revistele glossy. Pe mine ma revolta profund acest lucru.. Mi se pare o desconsiderare a unicitatii fiecarei persoane (fardul uniformizeza! ati observat?), caci fiecare om este frumos in felul sau, o frumusete care se dezvaluie pe parcurs, nu de la prima privire.

Sa mi se pretinda sa arat ca alta femeie (fie el si idealul modern al frumusetii) mi se pare o umilinta. Eu vreau sa fiu eu si sa fiu acceptata ca atare, dar se pare ca in ziua de azi este inadmisibil.

Dar probabil nu sunt multe femei care vad astfel lucrurile..
Imi amintesc dupa ce am nascut primul copil si zaceam pe patul de spital, probabil eram ravasita si alb-albastra (pierdusem f mult sange), o femeie din familie m-a intrebat cum ma simt si m-a sfatuit "aranjeaza-te si o sa te simti mult mai bine" (sfatul ei m-a lasat cu gura cascata.. eu nu eram in stare nici sa ma dau jos din pat..).
Dar probabil ca (dincolo de faptul ca infatisarea mea era ofensatoare pt altii), exista niste resorturi intime de care eu nu aveam habar, potrivit carora, daca te machiezi si te imbraci frumos intri intr-un rol in care poti pretinde ca viata ta este altfel (indiferent cat de mizerabil te simteai inainte).

Dar totusi nu inteleg fascinatia barbatilor pentru asa ceva. Eu sunt eu indiferent daca imi pun culori pe fata sau nu, indiferent daca sunt vopsita/coafata sau nu, indiferent daca port tocuri inalte sau nu.
(Sau nu sunt aceeasi?)