Importanta RUGACIUNII

Rugaciunea si dragostea sunt intr-o stransa legatura

Desi Hristos ni se descopera si se ofera tuturor, ca taina, ca Trup si Sange, celor care vin si vor sa se impartaseasca, totusi sunt diferite masurile inimilor noastre prin care noi Il cunoastem, Il traim pe Dumnezeu. Cel mai bine ar fi, si cel mai ideal ar fi ca noi sa traim intr-o deplina dragoste a lui Dumnezeu.
Vreau sa va citesc un cuvant al Cuviosului Siluan Atonitul, cand se naste intrebarea aceasta, ca, pana la urma ce e rugaciunea? Cum poate omul sa ajunga la ea, cum se poate impartasi omul de rugaciune? Ce este rugaciunea adevarata?
Si Cuviosul Siluan Atonitul spune foarte limpede:

“Cel ce iubeste pe Domnul totdeauna isi va aduce aminte de El, iar aducerea-aminte de Domnul naste rugaciunea.“

Deci, cand iubesti un om il ai prezent in mintea ta si in sufletul tau si simti mereu sa-l pomenesti. Asa si Sfantul Siluan ne spune ca cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, dragostea aceasta il face ca omul sa-L poarte mereu in mintea si in inima lui si asa se naste rugaciunea. Si se naste intr-un chip tainic dragostea de rugaciune si rugaciunea din dragoste. Ca el spune asa, in continuare:

“De nu iti vei aduce aminte de Dumnezeu, atunci nu te vei ruga, iar fara rugaciune sufletul nu va petrece in dragostea lui Dumnezeu, caci prin rugaciune vine harul Sfantului Duh“.

Si spuneam ca rugaciunea si dragostea se oglindesc una pe alta, sunt intr-o stransa legatura. Si atuncea daca vrem sa ne judecam pe noi si rugaciunea noastra, ce calitate duhovniceasca e inaintea lui Dumnezeu, putem sa vedem ca daca rugaciunea noastra este inflacarata, inseamna ca dragostea noastra fata de Dumnezeu este o dragoste fierbinte, nu una caldicica. La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice in continuare:

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Sursa:
“Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melchisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video)

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Rugaciunea si dragostea sunt intr-o stransa legatura

Desi Hristos ni se descopera si se ofera tuturor, ca taina, ca Trup si Sange, celor care vin si vor sa se impartaseasca, totusi sunt diferite masurile inimilor noastre prin care noi Il cunoastem, Il traim pe Dumnezeu. Cel mai bine ar fi, si cel mai ideal ar fi ca noi sa traim intr-o deplina dragoste a lui Dumnezeu.
Vreau sa va citesc un cuvant al Cuviosului Siluan Atonitul, cand se naste intrebarea aceasta, ca, pana la urma ce e rugaciunea? Cum poate omul sa ajunga la ea, cum se poate impartasi omul de rugaciune? Ce este rugaciunea adevarata?
Si Cuviosul Siluan Atonitul spune foarte limpede:

“Cel ce iubeste pe Domnul totdeauna isi va aduce aminte de El, iar aducerea-aminte de Domnul naste rugaciunea.“

Deci, cand iubesti un om il ai prezent in mintea ta si in sufletul tau si simti mereu sa-l pomenesti. Asa si Sfantul Siluan ne spune ca cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, dragostea aceasta il face ca omul sa-L poarte mereu in mintea si in inima lui si asa se naste rugaciunea. Si se naste intr-un chip tainic dragostea de rugaciune si rugaciunea din dragoste. Ca el spune asa, in continuare:

“De nu iti vei aduce aminte de Dumnezeu, atunci nu te vei ruga, iar fara rugaciune sufletul nu va petrece in dragostea lui Dumnezeu, caci prin rugaciune vine harul Sfantului Duh“.

Si spuneam ca rugaciunea si dragostea se oglindesc una pe alta, sunt intr-o stransa legatura. Si atuncea daca vrem sa ne judecam pe noi si rugaciunea noastra, ce calitate duhovniceasca e inaintea lui Dumnezeu, putem sa vedem ca daca rugaciunea noastra este inflacarata, inseamna ca dragostea noastra fata de Dumnezeu este o dragoste fierbinte, nu una caldicica. La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice in continuare:

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Sursa:
“Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melchisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video)

Foarte bine accentueaza Sfantul Siluan !
La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice :

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Deci "insistenta" in rugaciune , aduce de la sine multe lupte , multe ispite , dar aduce si multe satisfactii in cele din urma ! Cati nu am fost incercati in rugaciune , de ganduri , de tot felul de ispite , de imprastierea mintii ? Cu timpul toate acestea dispar , dar cu adevarat este nevoie de multa "barbatie" ( RABDARE ). . . !

[cristiboss56]

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov

Rugaciune care se citeste in fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Tot in aceasta perioada a Postului , de mare folos este a se citi " Canonul de Pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos " , mai ales ca multi in aceasta perioada merg sa-si Spovedeasca pacatele . Acest Canon este extrem de accesibil , pe intelesul tuturor , iar citirea lui nu rapeste mult timp credinciosului . Il recomand tuturor :http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?..._IISUS_HRISTOS

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toţi ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o daţi în toate zilele noua, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca sa nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă sa va vad la moartea mea, stând în jurul meu si să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Fetei lui Dumnezeu, iar vouă sa vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grija ce aţi avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

În prealabil postat de Annyta

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toţi ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o daţi în toate zilele noua, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca sa nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă sa va vad la moartea mea, stând în jurul meu si să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Fetei lui Dumnezeu, iar vouă sa vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grija ce aţi avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

Cunosc două persoane (apropiate mie) care afirmă că nu sunt de acord cu partea accentuată din rugăciunea de mai sus.
Ceea ce arată încă o dată cât suntem de diferiţi!
Oare putem să ne rugăm doar pentru iertare şi îndreptare, "scutiţi" fiind de pedepse? Fără de păcat nu suntem, ca să fim "scutiţi" din start de orice pedeapsă.
În plus, este posibil ca ceea ce numim noi pedeapsă să fie o lecţie din care să învăţăm "să nu mai facem" greşelile trecutului, fiind o modalitate de îndreptare mai eficientă, decât o simplă admonestare... Voi cum vedeţi lucrurile?

În prealabil postat de Annyta

În plus, este posibil ca ceea ce numim noi pedeapsă să fie o lecţie din care să învăţăm "să nu mai facem" greşelile trecutului, fiind o modalitate de îndreptare mai eficientă, decât o simplă admonestare... Voi cum vedeţi lucrurile?

Aşa înţeleg şi eu pedeapsa lui Dumnezeu: dată nu pentru a compensa răul făcut de noi, ci numai pedagogic, spre îndreptare, ca să pricepem că am greşit şi să urâm păcatul.

Consider că este greşit a crede că trebuie să plătim noi pentru toate păcatele noastre, acum sau dincolo, întrucât Dumnezeu ne judecă cu milă, păcatul tot fiind asumat de Hristos.