Budism - Ce este Vacuitatea

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iuliu46

Pe de alta parte, trebuie remarcat ca asceza crestina nu esle o tehnica artificiala si unilaterala, oare ar produce prin ea insasi trairea unirii tainice cu Dumnezeu. O asemenea asceza falsa are ca urmare o incoronare falsa, care se caracterizeaza prin urmatoarele semne:
a) ea nu implica nici o conditie morala, ci este o chestiune de temperament;
b) extazul este cautat pentru el insusi, el fiind scopul suprem ;
c) acest fel de extaz este steril, cind nu este degradant; omul nu revine din el nici mai instruit, nici mai bun ;
d) acest extaz se aseamana cu o "mina intinsa in vid, din care nu aduce decit neant".

Prima cauza a acestor conceptii eronate despre asceza si despre culminatia ei in unirea cu Dumnezeu este parerea gresita ca omul are in posesiunea sa toate mijloacele care-l pot duce la treapta spiritutala suprema si depinde numai de un anumit antrenament, mai mult sau mai putin ingenios, pentru a le scoate la iveala.

Spre deosebire de aceasta conceptie falsa, crestinismul socoteste ca la vederea nemijlocita a lui Dumnezeu nu se poate ajunge fara harul daruit de El, iar pentru primirea acestui har este necesara o perfectionare morala a intregii fiinte umane prin necontenitul ajutor dumnezeiesc si nu ajunge un antrenament pur omenesc pentru a trezi din somnul ei cine stie ce putere adormita in firea noastra. In crestinism, Dumnezeu nu are o natura asemanatoare cu un obiect, pe care-l putem cuceri printr-o incursiune omeneasca dirijata de o tactica bine pusa la punct; El este Persoana si ca atare, fara o initiativa din partea Lui, nu poate fi cunoscut. Iar pentru aceasta autodescoperire a lui Dumnezeu intr-o vedere tainica, trebuie sa ne facem vrednici in mod sincer, curati si buni. Caci El este mai presus de orice ofensiva ce uzeaza de forta sau de siretenie. Deci asceza crestina este un drumul luminat de ratiune, dar nu numai de ratiune, ci si de credinta, de rugaciune si de ajutorul lui Dumnezeu, un drum de-a lungul caruia intreaga noastra fire se purifica de pacat si se fortifica moral.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae

Studiul ortodoxiei pot spune ca l-am inceput cu filocaliile Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae. Am fost si inca sunt impresionat de frumusetea si parfumul acestora - capetele despre dragoste - Sf. Maxim Marturisitorul sau Dionisie Areopagitul - scrieri exceptionale care respira o traire profunda in Dumnezeu.

Ceea ce a scris mai sus poate fi o referire la toate practicile spirituale contaminate de goana "eului" dupa placerea proprie (chiar si crestinii cu vechime in nevointa pot cadea in aceasta cursa- nimeni nu este ferit de acest pericol, pt ca mintea este foarte lunecoasa si inselatoare).

Acest tip de cautare nu se deosebeste cu nimic de goana lumeasca dupa placere.

Invataturile ortodoxe sunt pure pentru ca referintele de baza elimina apucarile eului prin forta rationamentelor de genul:

"nu prin puterea mea ci prin Puterea Ta Doamne"
"nu prin meritul meu ci prin Darul Tau"
"eu nu merit nimic si totusi esti atat de generos, o... Dumnezeul meu"


------------------------------------


Observatiile Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae nu pot fi aplicate budismului tibetan.

Invataturile tibetane sunt pure pentru ca tot efortul este sustinut din dragostea pentru ceilalti: Asa cum o mama munceste ca sa-si poata hrani copii pe care-i iubeste mai mult decat pe ea insasi.

Nicio practica nu este angajata fara suportul acestei trairi.

Prima rugaciune din ritualul budist este predarea totala, (pentru ca cel ce se roaga este constient de neputinta sa - eul este taiat) si refugiul in Cel Mult Iubitor (asa il privesc ei pe Budha intr-o anumita ipostaza fie feminina Tara sau masculina Amithaba / Avalokiteshvara).

Trairea este autentica. Inima bate si iubeste contempland calitatile divine.

Cea de a doua este aprinderea inimii cu iubire pentru toate fiintele, indiferent de conditia lor fie demonica sau angelica - si dedicarea plenara a efortului pentru alinarea suferintelor acestora in orice forma ar fi ele.

Aceasta traire puternica se numeste Bodhicitta.

Numai cu aceasta traire plina de dragoste se continua cu diverse forme de rugaciune si contemplatii (laude, daruri, cereri, dedicari).